Sittings of the Chamber of Deputies of May 27, 2015

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.98/2015
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 27, 2015

10. Dezbaterea Proiectului de Lege - Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole (PL-x 191/2014) (rămas pentru votul final)
 
see bill no. 191/2014

 

Domnul Florin Iordache:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

11. Proiectul de Lege - Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole, PL-x 191/2014, - caracter organic.

Reprezentantul Guvernului.

Doamna secretar de stat, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Simona Allice Man:

Domnule preşedinte,

Domnilor şi doamnelor deputaţi,

Având în vedere că actuala Lege a viei şi vinului nr. 244/ 2002 a fost elaborată atunci când România nu era ţară membră a Uniunii Europene, actualul Proiect de Lege - a viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole urmăreşte alinierea legislaţiei naţionale la prevederile Uniunii Europene, să răspundă obiectivului de consolidare şi unificare a cadrului legal pentru viticultură.

Ţinând seama de situaţia prezentă şi de necesităţile identificate în domeniul vitivinicol, prezentul proiect de lege are în vedere reglementarea următoarelor problematici din domeniul vitivinicol:

1. Menţinerea stabilităţii cadrului instituţional cu rol şi atribuţii principale în elaborarea strategiilor şi programelor în domeniul vitivinicol;

2. Rolul autorităţii competente, respectiv Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, de aprobare a reglementărilor specifice producţiei, procesării, îmbutelierii şi etichetării produselor vitivinicole în vederea comercializării;

3. Atribuţii şi responsabilităţi ale structurilor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale implicate în implementarea prevederilor legale;

4. Instituirea de răspunderi şi sancţiuni pentru toate categoriile de participanţi la activităţile desfăşurate de sectorul vitivinicol, capitol cu rol determinant în respectarea prevederilor legale în domeniu.

Având în vedere cele menţionate, vă rugăm să aprobaţi proiectul de lege.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Îl invit pe domnul preşedinte Nini Săpunaru să prezinte raportul comun al celor două comisii, Comisia pentru industrii şi Comisia pentru agricultură, raport comun.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nini Săpunaru:

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, precum şi Comisia pentru industrii şi servicii au fost sesizate spre dezbatere în fond cu Proiectul de lege - Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole.

Consiliul Legislativ, cu avizul nr. 1492 avizează favorabil proiectul de lege, cu observaţii şi propuneri preluate de iniţiator.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare stabilirea cadrului juridic de funcţionare a filierei vitivinicole în ceea ce priveşte producerea, atestarea originii, comercializarea şi controlul produselor vitivinicole, în acord cu normele europene incidente, astfel încât acestea să asigure o bună aplicabilitate şi să garanteze standarde ridicate în ceea ce priveşte calitatea produselor specifice.

Prezentul proiect de lege propune de asemenea transpunerea în legislaţia naţională a ultimelor modificări şi completări introduse în sectorul vitivinicol de legislaţia comunitară.

La data intrării în vigoare a prezentului proiect va fi abrogată Legea viei şi vinului în sistemul organizării comune a pieţei vitivinicole nr. 244/2002.

În urma examinării iniţiativei legislative şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât în unanimitate să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea prezentului proiect de lege, cu amendamentele admise prevăzute în anexă, care face parte integrantă din prezentul raport.

Prin obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul deputat Daea, Grupul PSD, vă rog, la dezbateri generale.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petre Daea:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Legea supusă astăzi dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor este o mostră a unei activităţi serioase pe care cele două comisii a desfăşurat-o în perioada pregătirii actului normativ şi este în acelaşi timp şi o mostră a stabilităţii legislative în România.

Actul normativ, după cum bine se cunoaşte, a fost elaborat în anul 2002. Pe baza acestui act normativ, România a dezvoltat un sector care face cinste ţării. Iată un motiv în plus de a ne bucura de cei care, cu timpul, cu pregătirea şi cu răbdarea cuvenite îşi aşază exprimarea juridică într-un domeniu pe care îl consider extrem de important pentru ţară.

Iar astăzi, în raportul celor două comisii se vede un lucru extraordinar de important, anume acela că votul de adoptare în comisie a fost unanim, ceea ce înseamnă că în perioada de pregătire a actului normativ, care este destul de îndelungată, a se vedea data în care a trecut prin Senat şi a ajuns în Camera Deputaţilor, este o mărturie pentru modul în care lucrează comisiile de specialitate.

Iar astăzi plenul Camerei Deputaţilor va da un vot pe măsura interesului pentru acest domeniu.

Grupul parlamentar al PSD va vota pentru.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc şi eu.

Domnul Kelemen. Şi apoi domnul Nini Săpunaru.

Domnul Kelemen, Grupul UDMR.

Video in format Flash/IOS

Domnul Kelemen Atilla-Béla-László:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În principiu, de obicei nu folosesc sintagma că... ceea ce a fost o lege şi.... nu mai este bun de nimic şi trebuie să aruncăm şi trebuie să facem ceva nou.

Totuşi în acest caz cred că într-adevăr de când România este membră în Uniunea Europeană s-au ridicat o serie de noi cerinţe la care trebuia să se adapteze şi România.

Eu aşa cred, că Legea viei şi vinului a fost bună, că totuşi a reglementat şi până acum anumite probleme. Dar exigenţele de astăzi nu le poţi compara cu exigenţele anilor ’90 sau ’80.

Eu aşa cred, că într-adevăr antevorbitorul meu, distinsul coleg, într-adevăr a spus un mare adevăr. Comisia a lucrat într-un mod deosebit de serios la această lege.

Şi trebuie să vă spun, ca vicepreşedinte al comisiei, că am avut şi multe, multe contradicţii iniţiale care, pe baza acelor discuţii pe care le-am purtat, am reuşit să apropiem acele păreri câteodată diametral opuse şi să, sper, să scoatem o lege care va folosi la reglementarea problemelor, va folosi la această avuţie naţională, ceea ce înseamnă vinului românesc, care trebuie să vă spun că într-adevăr este o avere şi într-adevăr trebuie să ne poarte şi peste hotare, să poarte stindardul României, fiindcă, fără exagerare, avem vinuri foarte bune.

Deci pentru reglementarea sectorului viticol, la vinuri foarte bune se cuvine să avem şi o lege foarte bună de reglementare.

Grupul nostru, UDMR, va vota pentru această lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul Nini Săpunaru, vă rog, Grupul PNL.

Câte un reprezentant de la fiecare...

Vă rog.

Vă rog, Grupul PNL; am spus, domnul Nini Săpunaru.

Video in format Flash/IOS

Domnul Nini Săpunaru:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Vă mărturisesc că am fost participant la dezbaterea legii în 2002. Şi atunci a fost o dezbatere îndelungată pe acest proiect de lege discutat îndelung în comisie.

Şi tocmai de aceea cred că am reuşit cu această ocazie să scoatem - şi, dacă observaţi, sunt peste 70 de amendamente -, am reuşit să nu avem niciun amendament respins, toate au fost negociate şi discutate îndelung cu reprezentanţii industriei, cu reprezentanţii grupurilor din domeniul vitivinicol, în aşa fel încât să ne convingem noi pe noi şi ei pe noi că am scos cea mai bună lege care putea fi scoasă.

Deci această lege a fost realmente o operă a întregii comisii şi a fost discutată îndelung şi face dovada că mai bine iese o lege din Parlament, mult mai bine.

Deci vă asigur că dacă ar fi fost scoasă de Guvern, până acum era modificată de vreo 3 ordonanţe de urgenţă.

Încă o dată mulţumesc membrilor comisiei pentru modul cum au colaborat şi cum au lucrat pentru acest proiect de lege.

Şi vă anunţ că noi, cei din Grupul PNL, vom susţine prezentul proiect de lege.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul Petru Movilă, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Movilă:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Voi vota acest proiect de lege, un proiect de lege foarte important pentru producătorii români, un proiect foarte important pentru statul român, pentru că prin acest proiect de lege vom putea monitoriza, controla tot ceea ce se întâmplă în piaţa vinului, vom putea proteja producătorii serioşi din acest domeniu.

Şi, sigur, sunt convins că totodată vom putea elimina din piaţă producătorii care fac vin la negru şi totodată evaziunea fiscală.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Iane, vă rog. Aveţi ceva de precizat, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Într-adevăr, aş vrea să precizez câteva aspecte tehnice, pentru că s-a vorbit de importanţa legii, dar nu s-a spus clar ce anume reglementează concret această lege şi de ce este ea importantă.

Şi aici, pe lângă transpunerea regulamentului european în materie de piaţă unică pentru produsele de vie şi vin, aş vrea să menţionez că, în principal, avem o transformare a Oficiului Naţional al Viei şi Produselor Vitivinicole în organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, aflat de asemenea în subordinea... deci rămâne în subordinea Ministerului Agriculturii, dar... dar va fi finanţat integral din fonduri proprii. Şi aici este extrem de important, pentru că asociaţiile membre şi producătorii vor fi cooptaţi la procesul decizional într-un consiliu al regiunilor viticole constituit pentru cele 8 regiuni viticole, ceea ce este extrem de important, pentru că introducem în felul acesta producătorul şi asociaţiile producătorilor în procesul decizional, extrem de important.

De asemenea, prevederile prezentului act normativ asigură îndeplinirea obiectivului de descentralizare a sectorului viticol. Şi în felul acesta vom avea o concurenţă loială care va genera şi o creştere şi o calitate a vinurilor şi produselor pe bază de vin.

Printre alte aspecte reglementate, aş vrea să mai menţionez câteva extrem de importante, şi anume: se va asigura fluenţa în derularea măsurilor, programelor şi proiectelor de dezvoltare pe termen mediu şi lung prin menţinerea unei stabilităţi a cadrului instituţional cu rol şi atribuţii principale în elaborarea strategiilor, ceea ce până acum nu era, deci vom avea o strategie pe termen lung şi comună pentru această piaţă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă rog să concluzionaţi, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ovidiu-Cristian Iane:

Da. Şi o chestiune extrem de importantă, vom avea instituite răspunderi şi sancţiuni pentru toate categoriile de participanţi la activităţile desfăşurate în domeniul nostru de interes.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Înainte de a începe dezbaterea, două observaţii are domnul deputat Munteanu, de tehnică legislativă. Avem 101 amendamente admise.

Vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule preşedinte,

Este vorba de renumerotare.

La poziţia 92, art. 65 alin. (2), pagina 56. 63 devine 65 şi 64 devine 66.

Iar la poziţia 98, art. 69, 72 nou, alin. (2) se elimină litera e). În urma dezbaterilor a rămas fără conţinut.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Da. Mulţumesc.

Sunt de tehnică legislativă.

Oricum, începem dezbaterea.

Stimaţi colegi,

Repet, sunt 101 amendamente.

Dacă la titlul legii sunt observaţii? Nu.

Vom merge în calupuri de câte 10.

De la 1 la 10. Dacă sunt observaţii? Nu sunt. Adoptate.

11-20. Observaţii? Nu sunt. Adoptate.

21-30. Observaţii? Nu sunt. Adoptate.

31-40. Observaţii? Nu.

41-50? Nu.

51-60?

61-70?

71-80?

81-90?

91-100?

101?

Nu sunt observaţii. Rămâne la votul final. Are caracter organic.