Sittings of the Chamber of Deputies of June 10, 2026

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 10, 2026

10. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru instituirea anului 2026 ca Anul Traian Vuia - inventator român, pionier al aviaţiei la nivel internaţional (PL-x 109/2026) (rămas pentru votul final).
 
see bill no. 109/2026

Doamna Natalia-Elena Intotero:

................................................

20. Proiectul de Lege pentru instituirea anului 2026 ca Anul Traian Vuia - inventator român, pionier al aviaţiei la nivel internaţional; PL-x 109/2026; procedură de urgenţă.

Din partea iniţiatorilor dacă doreşte cineva să intervină? Nu sunt solicitări pentru intervenţii.

Îl invit la cuvânt pe domnul preşedinte al Comisiei pentru administraţie publică, domnul deputat Florin Roman.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru instituirea anului 2026 ca Anul Traian Vuia - inventator român, pionier al aviaţiei la nivel internaţional, trimis cu adresa PL-x 109/2026.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea anului 2026 ca Anul Traian Vuia, pentru celebrarea a 120 de ani de la primul zbor din istoria omenirii cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a ridicat de la sol prin mijloace proprii.

Suntem Cameră decizională.

În urma examinării, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, să transmită plenului Camerei Deputaţilor un raport de adoptare a proiectului de lege amintit, cu un amendament admis, prevăzut în anexa la prezentul raport.

În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Mulţumesc.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Mulţumesc.

Un timp pentru...

Domnule preşedinte, un timp pentru dezbaterea pe articole. Avem 3 amendamente admise.

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Două minute, doamnă preşedinte.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Două minute.

Vă rog să vă pregătiţi pentru vot.

Să înceapă votul!

A fost adoptată propunerea dumneavoastră privind dezbaterea pe articole.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Vlad-Ioan Şendroiu, Grupul parlamentar al USR.

Domnul Vlad-Ioan Şendroiu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Dragi colegi,

Academia de Ştiinţă din Paris i-a respins proiectul. I-au spus negru pe alb că un aparat mai greu decât aerul nu se poate ridica de la sol, că este imposibil. Trei ani mai târziu, în 1906, lângă Paris, Traian Vuia le-a arătat că se înşală. Aparatul lui a rulat pe un teren plat şi s-a desprins de la sol prin mijloace proprii, fără şină, fără catapultă, doar prin propria lui propulsie, pentru prima oară în istorie.

Anul acesta se împlinesc 120 de ani de la acel zbor.

Traian Vuia s-a născut la Surducu Mic, într-o comună din Timiş, care astăzi îi poartă numele.

Pentru mine, ca deputat de Timiş, el e bănăţeanul din curtea noastră care a schimbat lumea.

Hai să arătăm că România îşi cinsteşte oamenii care au făcut imposibilul, pentru că imposibilul devenit realitate poartă un nume - Traian Vuia. (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Andrei Molnar, Grupul parlamentar al UDMR.

Domnul Molnar Andrei:

Mulţumesc.

Doamnă preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

Traian Vuia nu apare din întâmplare în Banat. El se înscrie într-o tradiţie de inovaţie care defineşte această regiune, de secole. Timişoara a fost primul oraş din Europa Continentală cu iluminat public electric în 1884. Tot în Banat s-a construit prima linie de tramvai electric din actuala Românie. Aici au funcţionat unele dintre primele fabrici moderne din această parte a Europei, iar spiritul tehnic, pragmatic, multicultural al regiunii a produs ingineri, inventatori şi antreprenori care au depăşit cu mult graniţele provinciei.

Banatul a fost întotdeauna un laborator al modernităţii, un loc unde români, maghiari, germani, sârbi şi evrei au lucrat împreună şi au inovat împreună.

Traian Vuia este unul dintre cele mai strălucite produse ale acestui spirit. Doctor în drept la Budapesta, inginer prin vocaţie, inventator prin destin, om al Europei prin formaţie, dar bănăţean prin rădăcini.

Ca deputat de Timiş, reprezentând o comunitate care a contribuit la acest patrimoniu comun, consider că omagierea lui Traian Vuia este şi o recunoaştere a Banatului, ca leagăn al inovaţiei din România.

Vă mulţumesc şi vă rog să susţineţi acest proiect. (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Silviu-Octavian Gurlui, Grupul parlamentar AUR.

Domnul Silviu-Octavian Gurlui:

Stimaţi colegi,

Este evident că ne bucurăm şi suntem onoraţi să vorbim de asemenea talente, de asemenea simboluri naţionale, de asemenea oameni care au creat şi au făcut istoria, mai ales într-un aşa domeniu de vârf, al industriei aerospaţiale.

Ne reamintim, de asemenea, cât sprijin au avut aceste minţi luminate ale României, şi au şi acum, evident, pentru că, până la urmă, efortul acesta şi bucuria şi rezultatele acestea fantastice obţinute la nivel mondial sunt rodul în primul rând al muncii lor. Sprijinul acordat de societate şi de România, iată, în cazul acesta, a fost unul minor, spre zero.

De aceea, Traian Vuia a găsit sprijin în Franţa, aşa cum mulţi au găsit; evident că le-a oferit un suport tehnologic, o industrie, buget, pentru a-şi duce până la capăt un vis. Un vis care putea să se realizeze, bineînţeles, şi în ţară, aşa cum au făcut-o şi alţii, dacă cu atât mai mult avea sprijinul nostru.

Şi aceasta poate fi şi o lecţie pentru noi.

Să vorbim cu drag şi bucurie şi respect pentru cei care au făcut istorie în lume, măcar prin aşa proiecte.

Şi, la fel, putem vorbi şi în prezent şi în viitor, dacă îi sprijinim şi ducem valorile şi sprijinim financiar şi oferim un suport legislativ, o strategie, pentru a continua şi pentru a stimula minţile briliante ale României, astăzi fugărite peste tot în lume.

Vă mulţumim. (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Sorin-George Oltenaşu, Grupul parlamentar SOS România.

Domnul Sorin-George Oltenaşu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Nu este prima şi sunt convins că nici ultima propunere de acest fel pentru anul 2026. Anul 2026 a avut parte de mai multe astfel de proiecte. Vă reamintesc, ultimul fiind Anul Americii în România.

Nu spunem că nu este bine.

Vreau să vă reamintesc că Traian Vuia a fost un pionier al aviaţiei, un inventator. Pe acest geniu nu l-a interesat niciodată să iasă în faţă. Vă reamintesc că numele Vuia apare în enciclopediile din România de-abia în anul 1972.

Susţinem acest proiect, dar vreau să punctez faptul că ar trebui să facem mult mai multe lucruri pentru înaintaşi.

Traian Vuia s-ar răsuci în mormânt dacă ar vedea acum cum a ajuns aviaţia românească, dacă ar vedea problemele TAROM-ului, dacă ar vedea nepotismul din această companie.

Eu vă rog să facem mai multe lucruri şi să-i facem să fie mândri de urmaşii lor.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Domnul deputat Ilie Toma, Grupul parlamentar al PSD.

Domnul Ilie Toma:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimaţi colegi,

Mă gândeam să iau cuvântul, mă gândeam să nu iau cuvântul, dar nu pot, venind dintr-un judeţ cu tradiţie în acest domeniu al aviaţiei, noi respectăm tot ceea ce înseamnă geniile româneşti, tot ceea ce înseamnă producţie autohtonă, tot ceea ce înseamnă inventică şi invenţii româneşti.

Şi nu voi transpune pe plan politic acest lucru. Şi spun că, cu respect, ne înclinăm şi vom vota acest proiect de lege.

Traian Vuia - Traian Vuia, un geniu al aviaţiei, ca şi Aurel Vlaicu.

Aduc aminte de Aurel Vlaicu, că, în această lună, în iunie, tocmai comemorăm, din păcate, decesul lui Aurel Vlaicu, la Băneşti, în Prahova - şi ne adunăm în fiecare an, şi vă invit şi pe dumneavoastră în frumoasa localitate, fostă Binţinţi, Hunedoara, actualmente Aurel Vlaicu, care, ca şi Traian Vuia - au făcut acelaşi lucru, au încercat să îşi ducă valoarea poporului român mai departe, să fie recunoscut internaţional.

Acum, nu ştiu care a zburat primul - Aurel Vlaicu sau Traian Vuia. Tratatele spun lucruri oarecum diferite, dar apropiate în acelaşi timp. La noi există tradiţia, în judeţul Hunedoara, şi se spune că pe planorul construit de Aurel Vlaicu, primul înălţat de la sol a fost pe păşunea de la Binţinţi, şi pe acel planor era sora de numai 6 ani a lui Aurel Vlaicu, şi a fost înălţat de la pământ, undeva, la 5 metri, şi a zburat vreo 10 metri în total.

Deci aşa spune tradiţia satului şi aşa le regăsim în scriptele care mai există încă.

Dar încă o dată, revenind la adevăratul simţ al poporului român, născut din pământul ăsta sănătos, din fibră sănătoasă, Partidul Social Democrat este pentru acest proiect de lege şi îşi va cinsti întotdeauna eroii.

Dumnezeu să ne ajute!

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Avem 3 amendamente admise. Dacă există observaţii? Nu. Adoptate.

Dezbaterile fiind finalizate, proiectul de lege rămâne pentru votul final.

Pe procedură, domnul deputat Sebastian-Mihai Rusu, Grupul parlamentar al PNL, vă rog.

Domnul Sebastian-Mihai Rusu:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Avem invitaţi de la Braşov, un grup de elevi, două clase de a IV-a de la Şcoala Gimnazială Nr. 19 din Braşov... (Aplauze.) alături de doamna profesor Sava Claudia... (Aplauze.) şi Minoiu Codruţa. (Aplauze.)

Mulţumim, copii, pentru vizită... (Aplauze.) şi sper să vă simţiţi bine! (Aplauze.)