Sittings of the Chamber of Deputies of June 21, 1999

Sittings of the Chamber of Deputies of June 21, 1999

11. Aprobarea propunerii de respingere formulate de comisii la următoarele propuneri legislative:

Doamna Paula Maria Ivănescu:

................................................

Pe ordinea de zi, urmează propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 69/1991, Legea administraţiei locale.

Dacă sunt comentarii din partea comisiei şi a iniţiatorului?

Comisia ne propune soluţie de respingere.

Nu sunt comentarii din nici o parte.

La dezbaterile generale, doreşte cineva să intervină? Nu doreşte nimeni.

Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere a acestei propuneri legislative.

Cine este pentru? Vă mulţumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abţine cineva? Nimeni.

Deci, această propunere a fost respinsă cu 178 voturi pentru.

Urmează propunerea legislativă privind subvenţionarea de la bugetul de stat a consumului de energie electrică şi termică, gaze, apă şi canal pentru cultele religioase recunoscute de stat. De asemenea, şi această propunere legislativă are o soluţie de respingere din partea comisiei de specialitate.

Dacă sunt comentarii, din partea iniţiatorilor, a comisiei sau, în cadrul dezbaterilor generale, doreşte cineva să ia cuvântul? Nu doreşte nimeni.

Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere a acestei propuneri legislative.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? 2 voturi împotrivă.

Abţineri? 1 abţinere.

Cu 3 abţineri şi 175 de voturi pentru, această propunere a fost respinsă.

Urmează Propunerea legislativă privind completarea Legii nr.73/12 iulie 1996, de asemenea cu soluţie de respingere din partea comisiei de specialitate.

Dacă, din partea iniţiatorului, a comisiei de specialitate sau a grupurilor parlamentare, se doreşte intervenţia, în cadrul dezbaterilor generale? Nu doreşte nimeni.

Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere asupra acestei propuneri legislative.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abţine cineva? Nimeni.

Deci, cu 178 de voturi, această propunere legislativă a fost respinsă.

Urmează, tot cu o soluţie de respingere, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Legea nr.69/1991 privind administraţia publică locală.

Dacă, din partea iniţiatorului, a comisiei sau a grupurilor parlamentare, se doreşte intervenţia, în cadrul dezbaerilor generale? Nu doreşte nimeni.

Supun votului dumneavoastră soluţia de respingere dată de comisia de specialitate.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abţine cineva? Nimeni.

Cu unanimitate de voturi, această propunere legislativă a fost respinsă.

Tot cu soluţie de respingere, este şi Propunerea legislativă privind posibilitatea înmatriculării unui autoturism de mică sau medie capacitate cilindrică, de către deponenţii la CEC, până în 1990, a unei sume în vederea achiziţionării unui autoturism.

Dacă sunt comentarii, din partea iniţiatorilor, a comisiei sau a grupurilor parlamentare? Nu doreşte nimeni.

Supun votului dumneavoastră soluţia de respingere a acestei propuneri legislative.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? 1 vot împotrivă.

Se abţine cineva? 3 abţineri.

Cu 174 de voturi pentru şi 4 împotrivă şi abţineri, această propunere legislativă a fost respinsă.

Urmează, tot cu soluţie de respingere, Propunerea legislativă privind modificarea Legii nr.15/1994 privind amortizarea capitalului mobilizat în active corporale şi necorporale.

Dacă, din partea iniţiatorilor, a comisiei de specialitate sau a grupurilor parlamentare, doreşte cineva să intervină? Nu doreşte nimeni.

Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere a acestei propuneri legislative.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abţine cineva? Nimeni.

În unanimitate, această propunere a fost respinsă.

De asemenea, cu soluţie de respingere, din partea comisiei de specialitate, avem Propunerea legislativă pentru modificarea unor prevederi ale Legii nr.118/1996, după modificările şi completările aduse acesteia de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.20/1997, aprobată prin Legea nr.164/1997.

Dacă, din partea iniţiatorilor, a comisiei sau a grupurilor parlamentare, ... Da.

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Marin Gheorghe:

Doamnă preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sunt unul dintre iniţiatorii acestei propuneri legislative. Această propunere legislativă are un raport de respingere, din luna septembrie anul trecut, ea se referă la taxa de drum de 5%, care se percepe fiecărui autoturism sau unui mijloc de transport nou achiziţionat şi, prin această propunere, se încerca o modificare a corectării acestei taxe, prin faptul că ea nu mai trebuia achitată la cumpărare, ci se propunea achitarea ei la administraţiile financiare, separat. Perioada de timp scurtă de la momentul în care ea a fost propusă, această propunere legislativă, şi până în prezent, a demonstrat că această colectare a taxei de drum, de la întreprinderile producătoare, se face foarte greu şi, la ora actuală, există foarte mari datorii. Respingerea a fost făcută în Comisia pentru buget-finanţe, iar Comisia pentru industrii a dat un aviz favorabil.

Rugămintea mea este ca această propunere să fie retrimisă la comisie şi, cu această ocazie, să fie analizată, încă o dată, situaţia existentă în întreprinderile producătoare şi care demonstrează că, în aceste condiţii, colectarea se face foarte greu şi că ea ar putea fi reanalizată, în vederea rezolvării situaţiei existente. Deci eu propun retrimiterea la comisie, spre analiză.

Vă mulţumesc.

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Dacă, din partea grupurilor parlamentare, doreşte cineva să ia cuvântul, în dezbaterile generale? Menţionez că această propunere legislativă are raport de respingere, din partea comisiei de specialitate. Nu doreşte nimeni să ia cuvântul.

Supun votului dumneavoastră propunerea comisiei, de respingere.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Să numărăm voturile împotrivă, pentru că este mai simplu. 10 voturi împotrivă.

Abţineri? 2 abţineri.

Cu majoritate de voturi, această propunere legislativă a fost respinsă.

Pe ordinea de zi, urmează Propunerea legislativă de modificare a Legii nr.68/1992, Lege privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului. Această propunere legislativă are, de asemenea, un raport de respingere.

Dacă, din partea iniţiatorului, sau a comisiei sesizate în fond sau a grupurilor parlamentare, se doreşte intervenţia, pe această propunere legislativă? Nu doreşte nimeni.

Supun votului dumneavoastră respingerea acestei propuneri legislative.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? Nimeni.

Se abţine cineva? Nimeni.

Şi această propunere legislativă a fost respinsă, cu unanimitate de voturi.

Urmează Propunerea legislativă privind constituirea fondului special pentru stimularea viticulturii în România. Are, de asemenea, raport de respingere.

Dacă, din partea iniţiatorilor, a comisiei de specialitate sau a grupurilor parlamentare, se doreşte intervenţia? Nu doreşte nimeni.

Supun votului dumneavoastră propunerea de respingere a acestei propuneri legislative.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă? 3 voturi împotrivă.

Se abţine cineva? Nimeni.

Cu majoritate de voturi, această respingere a fost adoptată de Camera Deputaţilor.