Sittings of the Chamber of Deputies of April 22, 2002

Sittings of the Chamber of Deputies of April 22, 2002

11. Prezentarea pe scurt de către deputaţi a întrebărilor adresate membrilor Guvernului.  

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

................................................

Să trecem la secvenţa de interpelări.

Poftiţi.

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

În săptămânile trecute, am avut o interpelare la adresa domnului prim-ministru. Săptămâna trecută, văzând că nu primesc răspunsul, am abuzat de bunăvoinţa dumneavoastră şi, de asemenea, am cerut răspunsul din partea dânsului.

După ce, de trei ori, fusesem afişat afară, o dată că domnul prim-ministru este plecat în străinătate, de două ori - că domnul ministru Hâncu n-a putut să participe la lucrări, astăzi primesc de la grup un răspuns în care mi se spune că nu face obiectul interpelărilor adresate Guvernului.

Iertaţi-mă, dar, după ce de trei ori mi s-a dat amânare, eu cred că întrebarea mea, interpelarea mea adresată domnului prim-ministru era pertinentă, mai ales că relaţiile acestea din Protocolul PSD-UDMR, influenţează - subliniez, influenţează - întreaga activitate a noastră, legislativă şi respectiv şi acţiunile Guvernului.

În consecinţă, încă o dată îl rog pe domnul ministru Hâncu, sau cine este de cuviinţă, să vină şi să dea un răspuns corespunzător.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, domnule deputat, noi bunăvoinţă avem de câte ori vreţi să interveniţi, dar trebuie să aibă şi Guvernul.

La secvenţa de interpelări, avem un număr impresionant de colegi care au depus interpelările în scris.

Cred că ar fi trebuit să le citească, dar, mă rog, e problema dânşilor.

A depus în scris doamna Maria Apostolescu, Paula Maria Ivănescu, Anghel Stanciu, Iancu Holtea, Vlad Hogea, Ştefan Baban, Mihai Stănişoară şi Romeo Raicu, Damian Brudaşca, Octavian Sadici, Lia Olguţa Vasilescu, Ştefan Popescu-Bejat, Mona Muscă, Andrei Chiliman.

Acum, pentru cei care au bunăvoinţa să le citească, ceea ce e un lucru foarte bun.

Domnul Mircea Costache.

Poftiţi.

Domnul Costache Mircea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

De data aceasta, adresez o interpelare domnului ministru Ilie Sârbu, ministrul agriculturii, şi ea se referă la comportamentul cel puţin ciudat al unor directori de direcţii silvice judeţene, şi, mai ales ai unor şefi de ocoale silvice, care, în anumite situaţii, când este pur şi simplu fraudat fondul silvicol la scară mare - aşa cum dădeam un exemplu şi în interpelarea de lunea trecută, cu câte 20-30 de mii de metri cubi odată - nu se sesizează, lăsând alte foruri să reacţioneze, în alte situaţii, aceiaşi şefi de ocoale manifestă pur şi simplu exces de zel. Şi am un caz concret, care este grăitor în acest sens.

Cetăţeanul Alexe Dumitru, domiciliat în satul Ciuta, comuna Măgura, judeţul Buzău, pensionar, fost muncitor silvic, cu o pensie de 1.200.000 lei, soţia oarbă, grav bolnavă, la data de 8 octombrie 2001, a tăiat un arbore de 12 cm diametru de pe terenul ce-i aparţine - atenţie! - deci, de pe propria proprietate personală, ca moştenitor al tatălui său.

Pădurarul Căpăţână Viorel, de la Ocolul Silvic Pârscov, i-a încheiat proces-verbal de contravenţie, pentru că nu a respectat Legea exploatării în regim silvic, n-a fost marcat arborele respectiv, specia fag 12 cm diametru, şi i-a acordat o amendă pe care cetăţeanul, pensionar, fost muncitor silvic, a achitat-o pe loc, în valoare de 71.876 de lei, cu chitanţa nr. … din data de … Dar, şeful Ocolului Pârscov i-a aplicat şi o amendă de 10 milioane lei, pentru aceeaşi pagubă adusă de pe propriul teren şi din propria proprietate.

După ce s-a judecat la Pătârlagele şi la Tribunalul Buzău, sentinţa a rămas definitivă şi cetăţeanul va trebui să plătească, dacă va avea de unde, suma de 10 milioane pentru acel fag uscat de pe terenul propriu.

Mi se pare că este realmente un caz de exces de zel, dar nu este singurul, şi, întrucât noi ştim ce înseamnă exportul de buşteni şi exploatarea nemiloasă a pădurilor din România, fără ca reacţiile să fie similare şi în acele cazuri, cerem domnului ministru Ilie Sârbu - şi în cazul concret, şi în general - să ne facă precizări în acest sens, în legătură cu măsurile pe care crede că trebuie să le întreprindă.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Ion Sonea este? Nu este.

Domnul Eugen Pleşa? Nu este nici dânsul.

Domnul Ludovic Mardare.

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Ludovic Mardari:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Interpelarea mea este adresată domnului Marian Sârbu, ministrul muncii şi solidarităţii sociale. Se referă la discriminarea pe care o produce Direcţia de muncă şi solidaritate socială din judeţul Timiş, prin modul în care a înţeles să pună în aplicare prevederile Legii nr.189/2000, în cazul celor aproximativ 250 de refugiaţi din Ardealul de nord, locuitori, în prezent, ai judeţului Timiş, care au depus cereri din primăvara anului 2001 pentru acordarea drepturilor prevăzute de lege.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Ioan Onisei? Nu este.

Domnul deputat Adrian Moisoiu.

Poftiţi.

Domnul Adrian Moisoiu:

Domnule preşedinte,

O primă interpelare se adresează domnului ministru al administraţiei publice, Octav Cozmâncă, şi anume asupra modului în care a fost numit noul secretar al Consiliului judeţean Mureş, în persoana domnului Ioan Tocănel, în condiţiile în care dânsul este preşedinte al Consiliului judeţean al PSD-ului din judeţul Mureş. Chiar dacă se presupune că ar fi renunţat la această funcţie, de la o zi la alta, mi se pare, pe undeva, forţată această numire.

O a doua interpelare este adresată doamnei ministru Ecaterina Andronescu, ministrul educaţiei şi cercetării. Se referă la două situaţii concrete, care au fost dezbătute de mass-media în zilele trecute.

O primă întrebare, sau interpelare este: dacă concluziile anchetei şi măsurile care se vor lua de la Colegiul Economic "Virgil Madgearu" din Ploieşti, privind intoxicaţiile în masă ale elevilor de la acest liceu, ne vor fi prezentate şi nouă, aici, în Camera Deputaţilor?

De asemenea, în emisiunea din data de 18 aprilie, în jurul orei 20,00, pe programul 2 al Televiziunii Române, un cetăţean din Tg.Secuiesc aducea la cunoştinţă că, istoria şi geografia la şcolile şi liceele din Tg.Secuiesc şi Odorhei se predau în limba maghiară şi numai titlul lecţiilor respective se predau în limba română.

Dacă doamna ministru se hotărăşte ca să trimită un control, care să verifice acest lucru din partea ministerului, şi nu din partea inspectoratului şcolar judeţean, acesta ştiindu-se că aparţine unor inspectori generali care, fiind de naţionalitate maghiară, bineînţeles, nu am încredere că ar fi obiectivi.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul deputat Paul Magheru.

Poftiţi.

Domnul Paul Magheru:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

O primă interpelare este adresată doamnei ministru Daniela Bartoş, având ca obiect trecerea în domeniul public a comunei Bradca, a Secţiei exterioare Bradca, Spital teritorial Aleşd, ca spital comunal de sine stătător cu personalitate juridică.

Acţiunea de reorganizare şi eficientizare a unor unităţi sanitare, periclitează existenţa câtorva spitale, printre care şi Secţia exterioară Bradca, Spital teritorial Aleşd.

La solicitarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei, o comisie formată din subprefectul judeţului Bihor, directorul Direcţiei de sănătate publică şi directorul Casei de asigurări de sănătate, au efectuat o vizită la cele patru centre de sănătate din Bihor, printre care şi Secţia exterioară Bradca, Spital teritorial Aleşd.

Echipa de control a constatat că Spitalul din Bradca se încadrează în indicii stabiliţi de Ministerul Sănătăţii şi Famililei. De asemenea, condiţiile privind amenajarea centrului, încălzirea saloanelor, hrana oferită bolnavilor, au fost apreciate ca fiind satisfăcătoare, în multe privinţe - mai bune decât unele spitale orăşeneşti.

Centrul de sănătate "Bradca" asigură şi permanenţa necesară asistenţei medicale de către medicii de familie. Mai sunt încă unele dificultăţi, ca peste tot, cu asigurarea medicilor specialişti în ginecologie şi psihiatrie, dar organele comunale, primăria, s-au obligat să asigure condiţii stimulative şi pentru asemenea specialişti.

În afara acestor constatări, făcute de o comisie specială, mai aducem câteva argumente, verificate de noi la faţa locului, care susţin solicitarea organelor comunale Bradca, de transformare a Secţiei exterioare Bradca-Spital teritorial Aleşd, în unitate spitalicească de sine stătătoare, cu personalitate juridică.

Prezint în continuare, pe aproximativ o pagină şi jumătate, câteva argumente suplimentare, pentru a se realiza acest lucru şi, faţă de toate cele relatate, considerăm că sunt îndeplinite toate condiţiile de calitate şi eficienţă, ca Spitalul comunal Bradca să funcţioneze ca unitate sanitară de sine stătătoare, cu personalitate juridică, în interesul cetăţenilor şi îmbunătăţirii stării de sănătate a populaţiei.

În ceea ce priveşte cealaltă - nici nu ştiu cum s-o consider -interpelare, sau întrebare, oricum n-au trecut decât cu ceva mai mult de 24 de ore de când am avut o întâlnire la Beiuş, cu câţiva reprezentanţi ai unei fabrici din Beiuş, disperaţi de următoarea situaţie.

Înainte de a formula, totuşi, întrebarea, un foarte scurt preambul: 127 de salariaţi de la S.C. Înfrăţirea S.A. Oradea, Sucursala Fabrica de maşini-unelte Beiuş, n-au primit salariile de peste 3 luni - din februarie 2002. De patru ani, s-au încasat toate reţinerile: contribuţia la asigurări sociale, Casa asigurărilor de sănătate, impozitele -, fără să fie vărsate la bugetul de stat.

Consecinţa imediată este că salariaţilor nu li se recunoaşte vechimea. Comenzile, cele mai multe la export, sunt peste capacitatea de producţie. Datorită incapacităţii de plată a deţinătorului majoritar de acţiuni, canadianul de origine română Dereţchi Alexandru, din cauza lipsei de resurse, fabrica este pe cale de a-şi înceta producţia.

Întrebarea s-ar putea formula în felul următor: ce măsuri de verificare a bonităţii, deci a capacităţii de plată, va lua APAPS-ul - omisesem la început să vă spun că este adresată APAPS-ului -, pentru a scoate Fabrica de maşini-unelte din Beiuş, dintr-o situaţie inadmisibilă, când, din vina patronului, nu se pot onora comenzile de producţie, cu consecinţe sociale, economice şi financiare, de-a dreptul dezastruoase?

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, nu reuşim să aflăm ce interpelare.

Domnul deputat Ilie Merce este? Da, poftiţi, vă rog.

Domnul Ilie Merce:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Stimaţi colegi,

La data de 18 februarie 2002, am adresat o întrebare domnului Adrian Năstase, primul-ministru al României, prin care solicitam, în esenţă, situaţia exactă a marilor datornici din mass-media şi măsurile pe care Guvernul le are în vedere pentru obligarea companiilor de presă, radio şi televiziune, la executarea obligaţiilor faţă de bugetul de stat.

Mi-a răspuns la această întrebare, Ministerul Finanţelor Publice, prin doamna Maria Manolescu, secretar de stat la acest minister, care, printre altele, afirma că, potrivit art.11 - de fapt 111 - din Ordonanţa de Guvern nr.11/1996, referitor la secretul fiscal, Ministerul Finanţelor nu poate divulga lista societăţilor mass-media, debitoare la bugetele publice şi cuantumul datoriilor lor, deşi acest articol a fost abrogat deja, nr.544/2001, privind liberul acces la informaţiile de interes public, datele solicitate de noi încadrându-se în această categorie.

Refuz să cred că Ministerul Finanţelor Publice, invocând, în cazul de faţă, fără temei legal, secretul fiscal, favorizează concurenţa neloială între societăţile mass-media care, în funcţie de interesele Puterii, se văd astfel supuse unui regim fiscal discriminatoriu.

În consecinţă, insist ca Ministerul Finanţelor Publice să-mi comunice, inclusiv în scris:

1) lista celor 25 de societăţi mass-media care au cumulat cele mai mari datorii către bugetele publice, ordonată descrescător, menţionând în dreptul fiecăruia cuantumul actualizat al datoriilor totale - taxe, impozite, contribuţii;

2) evoluţia acestor datorii în ultimii 5 ani, pentru fiecare din cele 5 societăţi mass-media situate pe primele 5 poziţii, în lista solicitată la pct.1;

3) facilităţile fiscale, cuantumul şi actul normativ prin care au fost acordate, de care a beneficiat fiecare din aceste societăţi de la pct.2.

Conform informaţiilor din mass-media, în luna februarie a acestui an, Ministerul Finanţelor Publice a fost solicitat de Autoritatea Americană de Supraveghere a Pieţei de Capital "Security & Excenge Comision", să furnizeze informaţia privitoare la datoriile totale acumulate de Media Pro International S.A., către orice entitate a statului român, dar nu a onorat cererea, motiv pentru care solicit următoarele informaţii: care sunt societăţile comerciale legate prin acţionariat şi activitatea de mass-media Pro International S.A., care este cuantumul datoriilor, actualizat, al fiecăreia dintre ele către bugetele publice, care este cuantumul facilităţilor fiscale de care ar fi beneficiat fiecare în ultimii 5 ani?

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Cornel Popa este?

Da, poftiţi, vă rog.

Domnul Cornel Popa:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Precizez că prezenta interpelare o fac la cererea patronatelor în domeniu, şi ea este adresată primului-ministru, privind situaţia critică de pe piaţa alcoolului şi băuturilor alcoolice.

Valoarea accizelor este stabilită prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2001 privind regimul accizelor, aplicabilă de la 1.I.2002. Începând cu 1.V.2002, intră în vigoare ordonanţa de urgenţă de modificare a Ordonanţei de urgenţă nr.158/2001, prin care se realizează o majorare a accizelor la aceste produse.

Astfel, accizele la alcool, distilate şi băuturi alcoolice, înregistrează o creştere substanţială de 54%. Această decizie guvernamentală este abuzivă, netemeinic justificată şi generatoare de grave consecinţe negative în plan economic, social, precum şi în planul politicii externe.

Caracterul abuziv al măsurii dispuse de Guvern, rezultă din faptul că art.9 din Legea patronatelor nu a fost respectat, la elaborarea proiectului de ordonanţă nefiind consultată structura patronală, reprezentativă în domeniu. Mai mult, în şedinţa Consiliului Economic şi Social din 17 aprilie 2002, proiectul de ordonanţă, fiind respins de absolut toţi membrii acestui forum.

Motivaţiile din Nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă sunt superficiale. Astfel: 1) se invocă faptul că accizele datorate la bugetul de stat, se situează încă mult sub nivelul minim impus de Directivele europene în domeniu şi exceptate de majorare, preconizată pentru 1.V. este una dintre etapele intermediare ale programului de aliniere la nivelul minim, prevăzut de Directivele europene.

În politica de integrare a României, ca unitate europeană, unanim acceptată şi sprijinită de toate forţele sociale şi politice din ţară, este imperios necesar a se ţine seama de principiul corelării nivelului taxelor şi impozitelor cu cel al venitului realizat de populaţie, în caz contrar, scăzând nivelul de trai al acesteia, impediment pentru integrare în Comunitate.

Creşterea nivelului accizelor trebuie efectuată simultan cu creşterea veniturilor celor supuşi acestei taxe, ceea ce nu se realizează actualmente în România.

2) Autorii proiectului ordonanţei susţin că urgenţa reglementării rezultă din necesitatea creşterii veniturilor încasate la bugetul de stat, în vederea echilibrării bugetului general consolidat.

Identificarea unei noi surse de venituri pentru bugetul de stat, nu trebuie să încalce, însă, un important principiu de funcţionare a macroeconomiei, respectat cu stricteţe în toate statele dezvoltate ale lumii, principiul stabilităţii legislative şi financiare, potrivit căruia trebuie asigurat agenţilor economici un climat favorabil de desfăşurare a afacerilor. Intervenţia brutală a legiuitorilor, în mijlocul exerciţiului anului fiscal, generează grave distorsiuni în activitatea firmelor, influenţând negativ întreaga economie.

De asemenea, în contextul actual al pieţei de alcool, distilate şi băuturi alcoolice, la nivelul actual al accizei, doar 26% din producţia anuală are provenienţă legală. O creştere substanţială a accizei, cu siguranţă nu va determina o creştere a veniturilor bugetare, ci, dimpotrivă, o nouă breşă de pierderi.

3) În Nota de fundamentare a proiectului de ordonanţă se mai invocă faptul că produsele supuse majorării accizelor, nu reprezintă în consumul populaţiei, produse de strictă necesitate.

Din analiza anexelor la ordonanţă, observăm o majorare selectivă a accizelor, în sensul omiterii de la prezenta etapă a unor produse, care, nici ele, nu fac parte din categoria celor de strictă necesitate, ca de exemplu, tutunul.

Apreciem că este vorba de o discriminare în condiţiile în care acordurile cu FMI, precum şi cu Uniunea Europeană, se referă la creşterea graduală a tuturor accizelor, iar Guvernul face o aplicare parţială.

Decizia actualului Guvern de evaluare a accizelor la alcool distilate şi băuturi alcoolice produce grave consecinţe economice şi sociale:

1. Distrugerea industriei de profil, dar şi afectarea unor sectoare colaterale: producătorii de ambalaje specifice, furnizorii de cereale sau fructe.

2. Generalizarea, la sfera naţională, a producţiei la negru şi creşterea corupţiei în structurile locale sau chiar centrale ale administraţiei de stat.

3. Reducerea veniturilor provenite din acest sector de activitate, având ca destinaţie bugetul de stat. Este contrar celui preconizat în nota de fundamentare.

4. Desfiinţarea a aproximativ 50 de mii de locuri de muncă în branşă, şi circa 100 de mii în ramurile conexe.

5. Orientarea consumatorului român spre produsele mai ieftine oferite de piaţa neagră, dar care sunt inferioare calitativ, sau chiar cu grad de periculozitate pentru sănătate. Relaţia matematică de directă proporţionalitate, stabilită între nivelul taxelor şi impozitelor şi cel al evaziunii fiscale, se verifică şi în cadrul accizelor la alcool distilate şi băuturi alcoolice. La un nivel al accizelor de 30-40 euro pe hectolitru, practicat în perioada 1996-1997, dispare "rentabilitatea evaziunii fiscale". În 2001, la un nivel al accizelor de 65 euro pe hectolitru, cele 180 de fabrici de alcool şi produse derivate, au furnizat doar 26% din producţia anuală totală. Restul de 64% fiind rezultatul economiei subterane. La un nivel al accizei de 108 euro pe hectolitru, aplicabil de la 01.05.2002, apare ca evident efectul devastator al acestui cuantum pentru industria băuturilor alcoolice.

În concluzie, decizia Guvernului de majorare a accizelor de alcool, distilate şi băuturi alcoolice, se dovedeşte a fi, prin amploarea şi gravitatea consecinţelor sale, un factor de obstrucţionare a integrării României în structurile economice europene. De menţionat este faptul că, aceeaşi concluzie a reieşit în urma unui studiu asupra taxelor indirecte, efectuat de către Institutul European în România; acest forum a statuat că principalul cost al majorării accizelor va fi "crearea de tensiuni în negocierile pentru aderare la Uniunea Europeană". Guvernul Român trebuie să conlucreze cu FMI, precum şi cu instituţiile Uniunii Europene, pentru transformarea benefică a economiei româneşti. În acest sens, el aplică măsurile propuse de partenerii externi, prin adaptare la contextul realităţii româneşti. Actualul guvern însă, derulează o aderare mecanică la structurile regionale, fără o armonizare organică cu problemele, adică naţională.

De asemenea, remarcăm în politica Guvernului o inconsecvenţă în ceea ce priveşte colectarea veniturilor datorate bugetului de stat, pe de o parte, creşterea nivelului taxelor, impozitelor şi preţurilor, cu impact direct asupra cetăţeanului, iar pe de altă parte, se acordă printr-o serie de acte normative, (precum HG nr.1300/2001 privind acordarea de înlesniri la plata obligaţiilor restante la bugetul de stat pentru unele societăţi), facilităţi fiscale la plata datoriilor bugetare. Pentru anumite societăţi comerciale, dintre care unele - clientelar politic.

Având în vedere cele expuse în prezenta, vă solicităm explicaţii în scris asupra fundamentării măsurii de evaluare substanţială a accizelor la alcool, distilate şi băuturi alcoolice.

Vă mulţumesc.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da, o problemă ameţitoare. Mă rog.

Domnul deputat Valentin Vasilescu. Este? Da. Mai este vreun domn deputat care doreşte să citească vreo interpelare?

Poftiţi, domnule Bejat. Aţi depus şi în scris şi doriţi să o citiţi. Poftiţi.

Domnul Ştefan-Marian Popescu-Bejat:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

O primă interpelare, se adresează domnului prim-ministru Adrian Năstase, şi se referă la fenomenul corupţiei în domeniul silviculturii. Fenomenul corupţiei în domeniul silviculturii - cunoscut drept mafia pădurilor - înregistrează în ultimul timp o amploare îngrijorătoare. Camera Deputaţilor, în legislatura anterioară, a constituit o comisie de anchetă privind situaţia economiei forestiere din România. Vă informăm însă, că şi la acea dată, anul 1999, situaţia era foarte proastă. Anexa nr. 30 la raport, privind constatările organelor de poliţie din perioada 1990-1998, asupra unor cauze instrumentate în legătură cu ilegalităţile comise de administratorii unor societăţi comerciale, cu obiect de activitate în exploatarea şi valorificarea lemnului, sunt edificatoare. Intervenţiile dumneavoastră anterioare - întrebări, interpelări, conferinţe de presă, etc., au dorit să vă atragă atenţia asupra acestui sector de activitate extrem de expus fenomenului de corupţie. Din păcate, realităţile confirmate într-o bună măsură şi în mass-media, dovedesc că fenomenul nu s-a redus, ba, dimpotrivă, a luat amploare, tabloul celor care comit ilegalităţi fiind completat cu membrii marcanţi ai PSD, foarte apropiaţi şi de dumneavoastră. În acest sens, exemplificăm relatările din "Cotidianul" de marţi 16 aprilie 2002, "Rudele lui Culiţă Tărâţă arestate pe bandă", Adevărul din 23 ianuarie 2002 şi "Academia Caţavencu" nr.3 din 22-28 aprilie 2002, ambele materiale referitoare la raportări fictive de peste 1000 de miliarde de lei la Romsilva, "Curentul" din 11 martie 2002, "Pădurile devastate de Vântu - o afacere bănoasă" şi exemplele ar putea continua în domeniul punerii în posesie a pădurilor a vânătorii şi multe altele.

Vă rugăm, domnule prim-ministru, să ne precizaţi care este politica dumneavoastră, a cabinetului pe care, cu onoare îl conduceţi, în acest sector de activitate, în care să solicităm:

1. Situaţia privind constatările organelor de poliţie în perioada 2001-aprilie - 2002, asupra cauzelor instrumentate în legătură cu ilegalităţile comisiei, de administratorii societăţilor comerciale cu obiect de activitate în explotarea şi valorificarea lemnului, precum şi din sistemul Romsilva, pe judeţe. Dorim să ştim: agentul economic, persoana implicată, descrierea faptei pe scurt, prejudiciul actului normativ încălcat şi modul de soluţionare.

2. Punctul dumneavoastră de vedere în legătură cu problema ridicată şi modalitatea de soluţionare competentă a deficienţelor ce se manifestă, evident, în sectorul forestier, în timpul guvernării dumneavoastră. Solicit răspuns în scris.

A doua interpelare se adresează domnului ministru Petre Lificiu, referitoare la continua degradare a mediului, urmare a unor acţiuni umane insuficient fundamentate. Problemele de protecţia mediului înconjurător, neglijate în sistemul comunist, au un tratament similar şi în prezent, deşi există legislaţie în domeniu, fie nu se aplică, fie este ignorată din start când este vorba de interese ale clientelei politice a PSD.

Vă aducem în atenţie şi vă cerem explicaţii scrise cu privire la lipsa studiului de impact asupra mediului şi evaluarea alternativelor privind proiectul "Dracula Parc". În acest sens, vă rugăm să vedeţi reacţia oficială a Organizaţiei "Green Peace" pentru Europa Centrală şi de Est, una dintre cele mai importante organizaţii ecologiste din lume, care se opune proiectului "Dracula Parc", pentru că aduce atingere Cetăţii Sighişoara, monument protejat de către UNESCO, şi bătrânei păduri de stejar de pe planul "Breite".

O problemă delicată cu impact social evident, este legată de gradul mare de poluare a mediului din Munţii Apuseni. În acest sens, vă rugăm să ne precizaţi atitudinea ministerului, ce cu onoare îl conduceţi, cu privire la dezvoltarea zonei, prin investiţiile la Roşia Montana.

Este făcut un studiu de impact, să stabilim măsuri eficiente de exploatare fără riscuri majore asupra mediului şi a populaţiei din zonă? Solicităm răspuns scris.

Vă mulţumesc, domnule preşedinte şi stimaţi colegi.

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Cu aceasta, declar închisă şedinţa de astăzi.

Şedinţa s-a încheiat la orele 19,30.