Sittings of the Chamber of Deputies of September 1, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.115/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 1, 2017

11. Alegerea vicepreşedinţilor, a secretarilor şi a chestorilor Camerei Deputaţilor.  

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Ca urmare a propunerilor nominale prezentate de liderii grupurilor parlamentare, lista candidaţilor pentru funcţii din Biroul permanent se prezintă astfel: vicepreşedinţi - Florin Iordache, Carmen Mihălcescu, Petru Gabriel Vlase, din partea PSD, Ben-Oni Ardelean, din partea PNL; secretari - Ioana Bran, Georgian Pop, din partea PSD, Cristian Buican, din partea PNL, Liviu-Ionuţ Moşteanu, din partea USR; chestori - Mircea Drăghici, din partea PSD, Seres Dénes, din partea UDMR, Andrei Dominic Gerea, din partea ALDE, Dragoş Gabriel Zisopol, Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale.

Au fost propuşi, de asemenea, reprezentanţii grupurilor parlamentare pentru Comisia de numărare şi validare a voturilor, respectiv: Tudor Ciuhodaru, Grupul parlamentar al PSD; Mara Mareş - PNL; Vlad-Emanuel Duruş - USR; Apjok Norbert - UDMR; Marius-Gheorghe Surgent - ALDE; Adrian-Mihăiţă Todoran - PMP; Iulius Marian Firczak - Grupul minorităţilor naţionale.

O rectificare - la PMP este Ionuţ Simionca. Îmi cer scuze! În numele Secretariatului general, îmi cer scuze!

În continuare, vreau să vă întreb dacă sunt comentarii în legătură cu propunerile nominale pentru Comisia de numărare şi validare a voturilor? Nu sunt.

În aceste condiţii, urmează votul asupra propunerilor prezentate. Pregătiţi cartelele. Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS

Cu 232 de voturi pentru şi 4 voturi contra a fost aprobată componenţa nominală a Comisiei de numărare a voturilor.

Înainte de a trece la exprimarea votului pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor, vă reamintesc că, potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Regulament, lista candidaţilor propuşi pentru aceste funcţii se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor şi se aprobă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

Votul este secret, cu bile.

În conformitate cu prevederile art. 126 din Regulament, votul cu bile se desfăşoară astfel: fiecare deputat va primi de la chestori câte două bile, una albă şi una neagră, care vor fi introduse în cele două urne, pe care le avem în faţă. Bila albă introdusă în urna albă şi bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru lista de candidaţi, iar bila albă introdusă în urna neagră şi bila neagră introdusă în urna albă înseamnă vot contra listei; ambele bile introduse în urna neagră înseamnă abţinere.

Înmânarea bilelor urmează să se facă de către chestori, pe baza apelului nominal.

Îi invit pe domnii chestori să-şi ocupe locurile destinate pentru înmânarea bilelor.

Începem apelul nominal, distribuirea bilelor şi exercitarea votului.

Dau cuvântul doamnei secretar Ioana Bran, pentru apelul nominal.

Video in format Flash/IOS

Doamna Ioana Bran:

Bună ziua!

Stimaţi colegi,

Am să încep prin a da citire listei miniştrilor.

Domnul prim-ministru Mihai Tudose - prezent.

Abu-Amra Lavinia-Corina prezentă
Achiţei Vasile-Cristian prezent
Adnagi Slavoliub absent
Alexe Costel absent
Ambrus Izabella-Agnes prezentă
Anastase Roberta Alma prezentă
Andrei Alexandru-Ioan absent
Andronache Gabriel absent
Andruşcă Dănuţ prezent
Antal István-János prezent
Anton Anton prezent
Apjok Norbert prezent
Ardelean Ben-Oni prezent
Avram Constantin prezent
Axinte Vasile prezent
Babuş Radu prezent
Balan Ioan prezent
Balint Liviu-Ioan prezent
Banias Mircea Marius absent
Barna Ilie Dan prezent
Băişanu Ştefan-Alexandru absent
Bălănescu Alexandru absent
Bănicioiu Nicolae absent
Bârlădeanu Dragoş-Petruţ absent
Bejinariu Eugen prezent
Bende Sándor prezent
Benedek Zacharie absent
Benga Tudor-Vlad prezent
Benkő Erika absentă
Bica Dănuţ prezent
Bichineţ Corneliu prezent
Birchall Ana prezentă
Biró Rozália-Ibolya absentă
Biro Zsolt-Istvan absent
Bîzgan-Gayral Oana-Mioara prezentă
Boboc Tudoriţa-Rodica prezentă
Boboc Valentin Gabriel prezent
Bode Lucian Nicolae prezent
Bodea Marius prezent
Bogaciu Alexandra-Corina prezentă
Bogdan Gheorghe-Dănuţ prezent
Bontea Vlad absent
Boroianu Aurel-Robert prezent
Borza Remus-Adrian absent
Bota Marius Sorin-Ovidiu absent
Botez Mihai-Cătălin prezent
Bozianu Nicoleta-Cătălina absentă
Bran Ioana prezentă
Bucura-Oprescu Simona absentă
Budăi Marius-Constantin prezent
Buican Cristian prezent
Buicu Corneliu-Florin prezent
Bulai Iulian prezent
Bumb Sorin-Ioan prezent
Burciu Cristina prezentă
Calista Mara-Daniela prezentă
Calotă Florică Ică absent
Căciulă Aurel absent
Călin Ion prezent
Căprar Dorel-Gheorghe prezent
Căruceru Aida-Cristina prezentă
Cătăniciu Steluţa-Gustica prezentă
Cherecheş Florica prezentă
Cherecheş Viorica absentă
Chichirău Cosette-Paula prezentă
Chiriac Viorel prezent
Chiriţă Dumitru prezent
Ciocan Dan absent
Ciofu Tamara-Dorina prezentă
Ciolacu Ion-Marcel prezent
Ciuhodaru Tudor prezent
Cîmpeanu Sorin Mihai absent
Cîtea Vasile prezent
Cobuz Maricela prezentă
Cocoş Vasile prezent
Codreanu Constantin absent
Coliu Doru-Petrişor absent
Constantin Daniel absent
Cosma Andreea absentă
Cozmanciuc Corneliu-Mugurel prezent
Cristache Cătălin absent
Csép Éva-Andrea prezentă
Csokany Petronela-Mihaela absentă
Csoma Botond prezent
Cuc Alexandru-Răzvan prezent

Csokany, prezent!

Cucşa Marian-Gheorghe prezent
Culeafă Mihai absent
Cupă Ion prezent
Cupşa Ioan prezent
Dan Nicuşor Daniel prezent
Dehelean Silviu prezent
Dinu Cristina-Elena prezentă
Dîrzu Ioan absent
Dobre Mircea-Titus prezent
Dobre Victor Paul prezent
Dobrică Ionela Viorela prezentă
Dobrovici-Bacalbaşa Nicolae prezent
Dobrovie Matei-Adrian prezent
Dohotaru Adrian-Octavian prezent
Dragnea Nicolae-Liviu prezent
Drăghici Mircea-Gheorghe prezent
Drulă Cătălin prezent
Dumitrache Ileana Cristina prezentă
Dunava Costel Neculai prezent
Durbacă Eugen prezent
Duruş Vlad-Emanuel prezent
Erdei Doloczki Istvan prezent
Farago Petru prezent
Fădor Angelica prezentă
Firczak Iulius Marian prezent
Florea Damian prezent
Florea Oana-Consuela prezentă
Floroiu Ionel prezent
Furic Iarco prezent
Furtună Mirela prezentă
Ganţ Ovidiu Victor absent
Gavrilă Camelia prezentă
Gavrilescu Graţiela Leocadia absentă
Gavriliţă Bianca-Miruna prezentă
Găină Mihăiţă prezent
Georgescu Nicolae prezent
Gerea Andrei Dominic prezent
Gheorghe Andrei Daniel prezent
Gheorghe Tinel prezent
Gheorghiu Bogdan prezent
Ghera Giureci-Slobodan prezent
Ghilea Găvrilă prezent
Ghinea Cristian prezent
Giugea Nicolae prezent
Goga Octavian absent
Grosaru Andi-Gabriel prezent
Gudu Vasile prezent
Halici Nicuşor absent
Havrici Emanuel-Iuliu prezent
Heiuş Lucian-Ovidiu prezent
Holban Georgeta-Carmen prezentă
Huncă Mihaela prezentă
Huţucă Bogdan-Iulian prezent
Iancu Iulian prezent
Iancu Marius-Ionel prezent
Ibram Iusein absent
Iftimie Neculai prezent
Ignat Miron prezent
Ilişanu Claudiu-Augustin prezent
Intotero Natalia-Elena prezentă
Ion Stelian-Cristian prezent
Ionescu George prezent
Ioniţă Antoneta prezentă
Iordache Florin prezent
Itu Cornel prezent
Iurişniţi Cristina-Ionela prezentă
Jivan Luminiţa-Maria prezentă
Kelemen Hunor absent
Korodi Attila prezent
Kulcsár-Terza József-György absent
Lazăr Sorin prezent
Leoreanu Laurenţiu-Dan prezent
Longher Victoria prezentă
Lovin Dumitru absent
Lungu Tudoriţa prezentă
Lupaşcu Costel prezent
Lupescu Dumitru prezent
Macovei Silviu Nicu prezent
Magyar Loránd-Bálint prezent
Manole Petre-Florin prezent
Mareş Mara prezentă
Marica Petru-Sorin prezent
Márton Arpad-Francisc prezent
Matei Călin-Vasile-Andrei absent
Mărgărit Mitică-Marius prezent
Meiroşu Marilena-Emilia prezentă
Mihalescul Dumitru prezent
Mihălcescu Carmen-Ileana prezentă
Mînzatu Roxana prezentă
Moagher Laura-Mihaela absentă
Mocanu Adrian absent
Mocioalcă Ion prezent
Mohaci Mihai prezent
Moldovan Sorin-Dan prezent
Moşteanu Liviu-Ionuţ prezent
Movilă Petru absent
Munteanu Ioan prezent
Muşoiu Ştefan prezent
Nasra Gabriel-Horia prezent
Năsui Claudiu-Iulius-Gavril prezent
Neagu Nicolae prezent
Neaţă Eugen prezent
Nechifor Cătălin-Ioan absent
Nicoară Romeo Florin prezent
Nicolae Andrei prezent
Nicolicea Eugen prezent
Nistor Laurenţiu prezent
Niţă Mihai prezent
Niţă Nicu prezent
Nosa Iuliu prezent
Olar Corneliu prezent
Olteanu Daniel absent
Oprea Dumitru prezent
Oprişcan Mihai Doru prezent
Oros Nechita-Adrian prezent
Oteşanu Daniela absentă
Palăr Ionel prezent
Pambuccian Varujan prezent
Pană Adriana-Doina prezentă
Paraschiv Rodica prezentă
Paşcan Emil-Marius absent
Pau Radu-Adrian prezent
Păle Dănuţ prezent
Petcu Toma-Florin absent
Petrea Gabriel absent
Petreţchi Nicolae-Miroslav prezent
Petric Octavian prezent
Peţa Eliza-Mădălina absentă
Pirtea Marilen-Gabriel prezent
Pistru-Popa Eusebiu-Manea prezent
Pleşoianu Liviu Ioan Adrian prezent
Plumb Rovana prezentă
Ponta Victor-Viorel absent
Pop Andrei prezent
Pop Georgian prezent
Pop Rareş-Tudor prezent
Popa Florin prezent
Popa Mihai Valentin absent
Popa Ştefan-Ovidiu prezent
Popescu Mariana-Venera absentă
Popescu Nicolae-Daniel prezent
Popescu Pavel prezent
Popescu Virgil-Daniel prezent
Preda Cezar-Florin prezent
Predoiu Marian-Cătălin absent
Presură Alexandra prezentă
Prisnel Adrian-Claudiu prezent
Prişcă Răzvan Sorin prezent
Prună Cristina-Mădălina prezentă
Radu Anişoara prezentă
Radu Nicolaie-Sebastian-Valentin prezent
Raeţchi Ovidiu-Alexandru absent
Răcuci Claudiu-Vasile absent
Rădulescu Alexandru prezent
Rădulescu Cătălin-Marian prezent
Rădulescu Dan-Răzvan prezent
Răduţ Violeta prezentă
Rodeanu Bogdan-Ionel prezent
Roman Florin-Claudiu prezent
Roman Ioan Sorin prezent
Romanescu Cristinel prezent
Roşca Lucreţia prezentă
Rotaru Alexandru prezent
Rotaru Răzvan-Ilie prezent
Săftoiu Ana-Adriana prezentă
Sămărtinean Cornel-Mircea absent
Schelean-Şomfelean Valeria-Diana absentă
Sebestyén Csaba-István prezent
Sefer Cristian-George absent
Seidler Cristian-Gabriel prezent
Seres Dénes prezent
Sighiartău Robert-Ionatan prezent
Simion Lucian-Eduard prezent
Simionca Ionuţ prezent
Simonis Alfred-Robert prezent
Sitterli Ovidiu-Ioan prezent
Socotar Gheorghe-Dinu absent
Solomon Adrian prezent
Spânu Ion prezent
Stamatian Vasile-Florin prezent
Stanciu-Viziteu Lucian-Daniel prezent
Stancu Florinel prezent
Stativă Irinel Ioan prezent
Stănescu Alexandru prezent
Steriu Valeriu-Andrei absent
Stoica Bogdan-Alin absent
Stroe Ionuţ-Marian absent
Suciu Matei prezent
Suciu Vasile-Daniel prezent
Surgent Marius-Gheorghe absent
Szabó Ödön absent
Şarapatin Elvira prezentă
Şerban Ciprian-Constantin prezent
Şimon Gheorghe prezent
Şişcu George prezent
Şotcan Theodora prezentă
Şova Lucian prezent
Şovăială Constantin prezent
Ştefan Corneliu prezent
Ştefan Ion prezent
Ştefan Viorel prezent
Ştirbu Gigel-Sorinel prezent
Tabugan Ion absent
Tănăsescu Alina-Elena prezentă
Terea Ioan absent
Tîlvăr Angel prezent
Todor Adrian prezent
Todoran Adrian-Mihăiţă absent
Toma Ilie prezent
Tomac Eugen prezent
Trăilă Cristina prezentă

Tomac, absent!

Tripa Florin-Dan prezent
Tudor Beatrice prezentă
Turcan Raluca prezentă
Turcescu Robert-Nicolae prezent
Tuşa Adriana Diana prezentă
Ungureanu Emanuel-Dumitru prezent
Ursu Răzvan-Ioan prezent
Varga Glad-Aurel prezent
Varga Vasile prezent
Vasile Daniel absent
Vasilescu Lia Olguţa prezentă
Vasilică Radu Costin prezent
Vass Levente prezent
Văcaru Alin Vasile prezent
Velcea Nicolae prezent
Vexler Silviu prezent
Vişan George-Gabriel prezent
Vîlceanu Dan absent
Vîrză Mihăiţă prezent
Vlad Sergiu Cosmin prezent
Vlase Petru Gabriel prezent
Vlăducă Oana-Silvia prezentă
Voicu Mihai Alexandru absent
Vosganian Varujan prezent
Weber Mihai prezent
Zainea Cornel prezent
Zamfira Constantin-Cătălin prezent
Zisopol Dragoş Gabriel prezent

Toma-Florin Petcu, prezent!

 

După pauză

Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Reluăm lucrările.

Dau cuvântul doamnei deputat Mara Mareş, membru al Comisiei de numărare şi validare a voturilor, pentru a prezenta procesul-verbal.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Mara Mareş:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Procedând la verificarea şi la numărarea voturilor exprimate de către deputaţi, prin vot secret cu bile, asupra listei candidaţilor pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor, pentru cea de-a doua sesiune ordinară a Camerei Deputaţilor, din anul 2017, până la începutul primei sesiuni ordinare din anul 2018, Comisia de numărare şi validare a voturilor a constatat următoarele:

  • Numărul total al deputaţilor - 325;
  • Numărul deputaţilor prezenţi - 253;
  • Numărul total de voturi exprimate - 253;
  • Numărul total de voturi anulate - 0;
  • Numărul de voturi valabil exprimate - 253;

      Din care:

    • Voturi pentru - 244;
    • Voturi contra - 9;
    • Abţineri - 0.

Ca urmare a faptului că, din totalul de 325 de deputaţi au fost prezenţi 253, din care şi-au prezentat votul 253, iar din acest număr 244 au votat pentru lista candidaţilor propuşi, Comisia pentru numărarea şi validarea voturilor a constatat că este întrunită majoritatea voturilor necesare aprobării listei candidaţilor pentru alegerea vicepreşedinţilor, a secretarilor şi a chestorilor Camerei Deputaţilor, astfel:

Vicepreşedinţi:

  • Florin Iordache - PSD;
  • Carmen-Ileana Mihălcescu - PSD;
  • Petru Gabriel Vlase - PSD;
  • Ben-Oni Ardelean - PNL;

    Secretari:

  • Ioana Bran - PSD;
  • Georgian Pop - PSD;
  • Cristian Buican - PNL;
  • Liviu-Ionuţ Moşteanu - USR;

    Chestori:

  • Mircea-Gheorghe Drăghici - PSD;
  • Seres Dénes - UDMR;
  • Andrei Dominic Gerea - ALDE;
  • Dragoş Gabriel Zisopol - Grupul parlamentar al minorităţilor.

Vă mulţumesc.

 

Domnul Nicolae-Liviu Dragnea:

Mulţumesc.

Potrivit rezultatului votului, au fost aleşi, aşa cum aţi fost informaţi, vicepreşedinţii, secretarii şi chestorii Camerei Deputaţilor.

Iar conform programului de lucru pentru astăzi va avea loc şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare, ambele în noua lor componenţă, în vederea întocmirii şi aprobării ordinii de zi şi a programului de lucru ale Camerei Deputaţilor, pentru perioada 4-9 septembrie 2017.

Ordinea de zi pentru astăzi fiind epuizată, declar închisă şedinţa Camerei Deputaţilor.

Vă invit la Biroul permanent.

 

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,42.