Sittings of the Chamber of Deputies of June 30, 2020

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.70/2020
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 30, 2020

11. Supunerea la votul final:  

Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Bună ziua, stimaţi colegi!

Vă rog să luaţi loc, să putem începe sesiunea de vot final.

Colegii care nu se pot conecta, să se înscrie la stafful tehnic şi îi luăm telefonic.

Dacă nu sunt incidente procedurale, începem.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr.125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 26/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă)

1. Proiectul de Hotărâre privind modificarea anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 125/2016 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor; PH CD 26/2020.

Se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Pentru început, îi rog pe colegii din sală care nu au tablete.

Vă rog, vă prezentaţi, ca să... colegii mei să poată...

Domnul Cupşa, da. Şi spuneţi până la capăt cum votaţi.

Domnul Cupşa.

Deschideţi microfonul, vă rog.

Vă rog, domnul Cupşa.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cupşa (de la tribună):

Mă auziţi?

 
   

Domnul Florin Iordache:

Eu vă aud.

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Cupşa (de la tribună):

Ioan Cupşa, Grupul PNL.

Votez împotrivă la iniţiativele legislative de la poziţiile nr. 14, 15, 18 şi 26 - votul meu este "nu".

Iar la 24 este "abţinere".

La toate celelalte poziţii de pe ordinea de zi, votul meu este "pentru".

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Următorul.

Doamna Pană.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Adriana-Doina Pană (de la tribună):

Adriana-Doina Pană, deputat de Bistriţa.

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Mai departe?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ionel Floroiu (de la tribună):

Ionel Floroiu, deputat de Bacău.

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Mai departe.

Vă rog, domnul Varga.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Varga (de la tribună):

Votez "da" pentru proiectele de pe ordinea de zi, cu excepţia Pl-x 650, PL-x 336, PL-x 61, Pl-x 252 şi "abţinere" la PL-x 233.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Adică exact cum votează grupul dumneavoastră, domnule Varga.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dumitru Lovin (de la tribună):

Dumitru Lovin - votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Da.

Mai departe.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Mădălina Prună (de la tribună):

Cristina Prună.

Votez la punctul 1 - pentru; punctul 2 - împotrivă; punctul 3 - abţinere; punctul 4 - împotrivă; punctul 5 - pentru; punctul 6 - abţinere; punctul 7 - abţinere; punctul 8 - abţinere; punctul 9 - pentru; punctul 10 - pentru; punctul 11 - pentru; punctul 12 - abţinere; punctul 13 - pentru; punctul 14 - împotrivă; punctul 15 - pentru; punctul 16 - împotrivă; punctul 17 - abţinere; punctul 18 - împotrivă; punctul 19 - pentru; punctele 20, 21, 22, 23 - pentru; punctul 24 - împotrivă; punctul 25 - pentru şi punctul 26 - împotrivă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, doamnă deputat.

Mai departe.

Următorul coleg.

Vă prezentaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Slavoliub Adnagi (de la tribună):

Slavoliub Adnagi - vot "pentru", la toate punctele de pe lista de vot.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule coleg.

Mai departe.

Domnul Iancu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu (de la tribună):

Da, domnule preşedinte.

Votez "pentru", pentru toate proiectele de lege de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Mai departe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicu Niţă (de la tribună):

Deputat Niţă.

Votez toate proiectele de pe ordinea de zi, "pentru".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Mai departe.

Vă rog, doamnă.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Elvira Şarapatin (de la tribună):

Elvira Şarapatin, deputat al PSD.

Votez "pentru", pentru toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, doamnă Şarapatin.

Mai departe.

Domnul Ibram.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iusein Ibram (de la tribună):

Deputat Iusein Ibram.

Votez "pentru", pentru toată ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Următorul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Giureci-Slobodan Ghera (de la tribună):

Ghera Giureci-Slobodan.

Votez pentru toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Doamna deputat, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Tudoriţa-Rodica Boboc (de la tribună):

Deputat Rodica Boboc, PSD.

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul preşedinte Buicu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu-Florin Buicu (de la tribună):

Bună ziua!

Florin Buicu - "pentru", pentru toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul coleg, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petru-Sorin Marica (de la tribună):

Marica Sorin.

Votez "pentru", pentru componenţa comisiilor.

Restul - pe tabletă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da.

Mulţumesc.

Doamna Cherecheş.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Florica Cherecheş (de la tribună):

Florica Cherecheş, Grupul PNL.

Votez "pentru", la proiectele de pe ordinea de zi, cu excepţia punctelor de pe ordinea de zi - 14, 15, 18 şi 26, unde votez "împotrivă", iar la poziţiile 16 şi 24 - "abţinere".

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da.

Vă rog, domnul Weber, domnule preşedinte, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihai Weber (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Mihai Weber - vot "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Întreb, dacă în sală mai avem colegi care nu au posibilitate să voteze?

Domnul preşedinte Ponta, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Victor-Viorel Ponta (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Votez, la toate cele 26 de proiecte, "pentru".

Şi, în calitate de lider de grup, vă anunţ că aceasta a fost şi o decizie luată în cadrul grupului.

Şi vă rog să-l sunaţi pe domnul deputat Mocioalcă, pentru a-şi exprima votul.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Fără îndoială.

Da, doamna doctor Ciofu, vă rog.

Imediat.

Vă rog, doamna doctor.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Tamara-Dorina Ciofu (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Mai departe.

Cine doreşte?

Domnul coleg, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Octavian Petric (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sunt deputat Octavian Petric.

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, Octavian.

Vă rog, doamna deputat.

Sau cine?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Silvia Vlăducă (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Oana Vlăducă, deputat de Dâmboviţa.

"Pentru" - la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

La mulţi ani, doamnă deputat!

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Silvia Vlăducă (din sală):

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Mihaela Huncă (de la tribună):

Deputat Mihaela Huncă.

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul Chiriac.

Domnul Chiriac, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Chiriac (de la tribună):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da.

Mulţumesc.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Spânu (de la tribună):

Bună ziua!

Ion Spânu, deputat de Caraş Severin.

"Pentru" - la toate punctele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Mai sunt colegi în sală care nu pot vota?

Nu. Bun.

În aceste condiţii, rog să facă legătura cu domnul Căciulă.

Se pregăteşte domnul preşedinte Solomon.

Vă rog, colegii să-şi prezinte...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Aurel Căciulă (prin telefon):

Aurel Căciulă, deputat de Vaslui.

"Pentru" - la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnule preşedinte Solomon, te rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Solomon (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

"Pentru" - la toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Mai departe.

Luminiţa Jivan.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Luminiţa-Maria Jivan (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Georgian Pop.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Georgian Pop (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul Weber a intervenit - "pentru", la toate.

Domnul Marian Cucşa.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian-Gheorghe Cucşa (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Deputat Marian-Gheorghe Cucşa.

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mărgărit?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mitică-Marius Mărgărit (prin telefon):

Să trăiţi, domnule preşedinte!

Deputat Mărgărit Marius, de Galaţi.

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Marius Iancu?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Ionel Iancu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru", la toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Sorin Bota?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius Sorin-Ovidiu Bota (prin telefon):

Bună ziua!

Votez "pentru", la toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Mihăiţă Vîrză?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihăiţă Vîrză (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Vîrză. Deputat Vîrză.

"Pentru" - la toate proiectele înscrise pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumim, Mihăiţă.

Marian Ţachianu?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Ţachianu (prin telefon):

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marian Ţachianu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru", la toate proiectele aflate pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Dan Ciocan?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dan Ciocan (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, Dane!

Alexandru Rotaru?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Rotaru (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Marius Surgent?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Marius-Gheorghe Surgent (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Marius Surgent, deputat al PNL de Hunedoara.

Votez conform anunţului făcut de Grupul parlamentar al PNL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da.

Vă mulţumesc.

Radu Nicolaie-Sebastian?

Te rog, Sebi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolaie-Sebastian-Valentin Radu (prin telefon):

Bună ziua!

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

George Şişcu?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul George Şişcu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

George Şişcu, deputat al PNL de Tulcea.

Votez conform anunţului făcut de liderul Grupului PNL.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

De liderul de grup.

Mulţumesc.

Domnul Seidler, vă rog.

Domnul Seidler, vă rog.

Cristian Seidler?

Mergem mai departe.

Ilişanu.

Şi revenim la domnul Seidler.

Ilişanu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Augustin Ilişanu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Ilişanu Claudiu, Grupul parlamentar al PSD.

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Todor Adrian?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian Todor (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Adrian Todor, deputat de Arad.

Votez "pentru", la toate proiectele înscrise pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Gabriel Petrea?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Petrea (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez conform deciziei Grupului PRO Europa.

Mulţumesc frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Adică, "pentru".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel Petrea (prin telefon):

"Pentru" - la toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Ştefan Corneliu, Dâmboviţa?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Corneliu Ştefan (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Corneliu Ştefan, deputat de Dâmboviţa.

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Mai departe.

Petreţchi?

Domnul Petreţchi?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae-Miroslav Petreţchi (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte de şedinţă!

Votez pentru toate proiectele aflate pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Dănuţ Andruşcă?

Dănuţ Andruşcă?

Dacă nu, mergem mai departe.

Domnul Sighiartău.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte de şedinţă!

Votez "pentru"...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Conform Grupului PNL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Robert-Ionatan Sighiartău (prin telefon):

Conform Grupului PNL, cu o singură menţiune.

Abţinere la punctul 24.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

La 24 - "abţinere".

Mulţumesc mult.

Aşa este şi Grupul PNL - tot "abţinere" la 24.

Domnul Seidler.

Domnul Seidler.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Gabriel Seidler (prin telefon):

Mulţumesc.

Votez "pentru" la primul punct de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da.

Mulţumesc.

Mai departe.

Dănuţ Andruşcă?

Domnul Andruşcă?

Dacă nu, domnul Căprar.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dorel-Gheorghe Căprar (prin telefon):

Votez "pentru", la toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, Dorel.

Şi domnul Mocioalcă?

A solicitat domnul Ponta să faceţi legătura cu domnul Mocioalcă.

Vă rog, domnul Mocioalcă.

Domnul Muşoiu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ştefan Muşoiu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Pentru, da?

Mulţumesc.

Sămărtinean?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cornel-Mircea Sămărtinean (prin telefon):

Da.

Bună ziua!

Votez "pentru" la primul punct.

La punctul 4 - abţinere.

La punctul 14 - abţinere.

La punctul 26 - abţinere.

Sigur, votăm ca şi restul Grupului PMP.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă rog, domnul deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Radu-Adrian Pau (de la tribună):

Bună ziua!

Radu-Adrian Pau - "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule Pau.

Domnul Bănicioiu.

Domnul Bănicioiu.

Unde este?

A, vă rog, nu v-am văzut, mă scuzaţi!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Bănicioiu (de la tribună):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru", la toate punctele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc mult.

Domnul Ion Stelian.

Şi apoi Dănuţ Andruşcă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Stelian-Cristian Ion (prin telefon):

Votez "pentru" la primul punct de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Şi Dănuţ Andruşcă?

Domnul Andruşcă?

Domnul Mocioalcă, vă rog, faceţi legătura, a solicitat...

Imediat.

Domnul Cuc, la telefon.

Vă rog, precizaţi...

 
   

Domnul Alexandru-Răzvan Cuc (prin telefon):

Da.

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Domnule ministru, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru-Răzvan Cuc (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc mult.

Dănuţ Andruşcă?

Doamna Jivan?

Bun.

Domnul Stancu, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florinel Stancu (de la tribună):

Da.

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Întreb liderii grupurilor parlamentare dacă mai sunt alţi colegi care nu şi-au putut...?

Da, Stan Viorel, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Viorel Stan (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru", la toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Mai departe.

Staţi să vedem.

Mai avem colegi care trebuie să...?

Domnul Andruşcă, dacă reuşiţi să-l găsiţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dănuţ Andruşcă (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule ministru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Dănuţ Andruşcă (prin telefon):

Vă mulţumesc şi eu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Domnul Bacalbaşa, Galaţiul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nicolae Dobrovici-Bacalbaşa (prin telefon):

Da.

Votez "pentru", la toate.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule doctor.

Irinel Stativă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Irinel Ioan Stativă (prin telefon):

Domnule preşedinte,

Irinel Stativă, deputat de Vaslui.

Votez "pentru", la toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul Durbacă, vă rog.

Cine mai e?

Domnul Gerea, vă rog.

Domnule ministru, te rog.

Vă rog, faceţi legătura, doamnă.

Cătălin Rădulescu.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin-Marian Rădulescu (prin telefon):

Să trăiţi, domnule preşedinte!

Votez "pentru", la toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Mai departe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valentin Gabriel Boboc (prin telefon):

Sărut mâna!

Bună ziua!

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule Boboc.

Mai departe.

Alţi colegi?

Alina Tănăsescu.

Şi apoi domnul Tripa.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Alina-Elena Tănăsescu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Alina Tănăsescu, deputat de Dolj.

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, Alina.

Florin Tripa, te rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Dan Tripa (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Florin Tripa, deputat de Arad.

Votez pentru toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Mai departe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Gudu (prin telefon):

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da.

Domnul Gudu, vă rog, prezentaţi-vă şi spuneţi cum votaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile Gudu (prin telefon):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vasile Gudu, deputat al PNL de Tulcea.

Am votat cu "da" la primul proiect, iar în continuare votez exact cum a votat Partidul Naţional Liberal.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da.

Mulţumesc.

Cătălin Nechifor?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cătălin-Ioan Nechifor (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

"Da" - la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da.

Mulţumesc.

Mai departe.

Mocioalcă.

 
   

Domnul Ion Mocioalcă (prin telefon):

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Domnule Mocioalcă, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ion Mocioalcă (prin telefon):

Vă salut, domnule preşedinte!

Astăzi votul meu este "pentru" - pentru toate cele 26 de proiecte. La fel ca şi al dumneavoastră, al PSD-ului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

"Da" - la toate.

Mulţumesc, domnule Mocioalcă.

Mai departe.

Deci, încă o dată, toţi liderii de grup care semnalează că un coleg nu poate vota, îi dau cuvântul, nu...

Roxana Mînzatu.

Mai sunt colegi care înţeleg că nu pot vota.

Dîrzu.

Faceţi legătura cu ei.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Dîrzu (prin telefon):

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Dîrzu (prin telefon):

Deputatul Dîrzu.

Domnule preşedinte,

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule Dîrzu.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roxana Mînzatu (prin telefon):

Bună ziua!

Roxana Mînzatu, deputat al PSD, Braşov.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Roxana, te rog!

Doamna Mînzatu.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Roxana Mînzatu (prin telefon):

Vot pentru, la toate punctele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Mai departe.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu (prin telefon):

Da.

Steluţa Cătăniciu.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Da, Steluţa, te rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Steluţa-Gustica Cătăniciu (prin telefon):

"Pentru" - la toate proiectele, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru (prin telefon):

Alo! Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Domnul Dohotaru, vă rog.

Faceţi legătura.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru (prin telefon):

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule Dohotaru.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian-Octavian Dohotaru (prin telefon):

Numai bine!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mai departe.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu (prin telefon):

Bună ziua!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Domnul Suciu, vă rog, domnule secretar.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Vasile-Daniel Suciu (prin telefon):

Pentru prima şi, sper, ultima oară prin telefon, votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc şi o zi bună!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da.

Numai bine!

Domnul ministru Anton Anton, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Anton Anton (prin telefon):

Votez "pentru", pentru toate proiectele, cu excepţia proiectului 14 - Pl-x 650/2018, la care votez contra.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da.

Mulţumesc.

Domnul Banias, vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea Marius Banias (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru" la primul punct de pe ordinea de zi.

În continuare, voi vota aşa cum au anunţat colegii mei şi liderul de grup de la PNL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Laura Georgescu?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Laura Georgescu (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, Laura.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Lucreţia Roşca (prin telefon):

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Lucreţia Roşca (prin telefon):

Eu nu am format.

Alo!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da, doamna Roşca, nu aveţi semnal.

Spuneţi cum votaţi, doamnă Roşca?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Lucreţia Roşca (prin telefon):

Păi, nu am semnal şi de aceea sunt puţin în afara sistemului.

Deci votez "pentru".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Deci, doamnă Roşca, să concluzionăm. Votaţi cum votează Grupul PSD, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Lucreţia Roşca (prin telefon):

Exact. Exact.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Am înţeles.

 
   

Doamna Lucreţia Roşca (prin telefon):

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Nicolae (prin telefon):

Sunt în plen, sunt aşezat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Andrei Nicolae?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Andrei Nicolae (prin telefon):

Sunt în... (Vociferări.)

Votez "pentru", la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Dar sunt în plen. (Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Trebuie să dăm posibilitatea tuturor colegilor care nu pot vota.

Am spus, colegii care nu pot vota şi din motive obiective. (Vociferări.)

Matei Suciu, vă rog.

Domnul Şimon.

Domnul Şimon, vă rog.

Faceţi legătura cu domnul Şimon, vă rog.

Da.

Mulţumesc.

Rezultatul...

Calm, domnule Roman, calm.

Deci rezultatul... (Vociferări. Discuţii la prezidiu cu domnul deputat Florin-Claudiu Roman.)

Deci 295 de voturi pentru, un vot împotrivă, o abţinere, un coleg nu şi-a exprimat votul. A fost adoptat.

(Vociferări.)

Calm, continuăm.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre privind contul de execuţie a bugetului Camerei Deputaţilor pe anul 2019 (PHCD 24 /2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă)

2. Proiectul de Hotărâre privind contul de execuţie a bugetului Camerei Deputaţilor pe anul 2019; PHCD 24 /2020.

Se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi.

(Vot electronic la distanţă.)

Domnule Terea, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Terea (de la tribună):

Vot pentru, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

La toate proiectele, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Terea (de la tribună):

Da, da!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Bun.

Matei Călin-Vasile-Andrei?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Călin-Vasile-Andrei Matei (prin telefon):

Bună ziua!

Matei Călin, Maramureş.

Vot "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Alin Văcaru?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin Vasile Văcaru (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Sunt Alin Văcaru, deputat de Gorj.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

M-aţi auzit?

(Vociferări.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Invit liderii de grup la prezidiu. (Consultări.)

Deci, repet. La votul pentru punctul 2 am dat drumul... la punctul 2. Este vorba despre Proiectul de Hotărâre privind contul de execuţie a bugetului Camerei Deputaţilor la care, pe lângă colegii... (Vociferări.)

Dăm drumul la vot.

Am dat citire, domnule... Calm!

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Vă rog, doamnă Vasilescu, luaţi cuvântul!

Şi apoi voi da cuvântul celor care sunt înscrişi. Sunt obligat să dau cuvântul tuturor colegilor care nu pot vota.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Lia Olguţa Vasilescu (de la tribună):

Stimaţi colegi,

V-am arătat tuturor că sunt cu tableta în mână, apăs şi nu-mi ia votul. Se întâmplă, asta este! Sigur că niciunuia dintre noi nu ne convine să stăm aici ore întregi, pentru că unii care poate sunt în vârful patului vor să voteze mai repede decât alţii! Dar se întâmplă, sunt colegi de-ai noştri care chiar nu pot să voteze!

"Pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi, până la final.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Continuăm.

Doamnă vicepreşedinte, vă rog.

Dau cuvântul tuturor colegilor şi dau posibilitatea, repet, tuturor colegilor să poată vota.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Carmen-Ileana Mihălcescu (de la tribună):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte, că-mi daţi această şansă de a vota.

Sunt în aceeaşi situaţie, tableta mea îmi spune că sunt în afara reţelei, motiv pentru care a trebuit să vin la această tribună şi să îmi exprim votul.

"Da" pentru toate proiectele înscrise pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Vasile Văcaru?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alin Vasile Văcaru (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Sunt Alin Văcaru, deputat de Gorj.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mai departe.

Sorin Roman?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Ioan Sorin Roman (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

În prima fază n-am reuşit la punctul 2 să votez, am reuşit după aceea. Dar dacă tot am intrat, votez "pentru" şi la celelalte puncte de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

De aici încolo!

Mulţumesc.

Bogdan Gheorghe-Dănuţ.

Se pregăteşte domnul Găină.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe-Dănuţ Bogdan (prin telefon):

Da, domnule preşedinte, şi eu sunt în situaţia cu domnul Roman.

Votez "pentru" la toate punctele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Mihăiţă Găină?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mihăiţă Găină (prin telefon):

Domnule preşedinte,

Îmi cer scuze!

N-am reuşit în prima fază să votez, dar cred că am reuşit după aceea.

Însă dacă nu merge tableta, vă rog să luaţi în considerare votul meu aşa cum a decis Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Stafful tehnic... deci facem precizarea că domnul Găină votează precum Grupul PNL.

Petre-Florin Manole?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Petre-Florin Manole (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

... la toate...

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Nasra Gabriel-Horia.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gabriel-Horia Nasra (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Am reuşit să votez în final, dar, dacă tot am intervenit, votez "pentru" la celelalte proiecte de pe ordinea de zi. La toate!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Dunava Costel?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Costel Neculai Dunava (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Aceeaşi situaţie, la punctul 2 nu a mers votul prima dată.

"Pentru" la următoarele proiecte de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Lucian Şova?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Lucian Şova (prin telefon):

Bună ziua tuturor!

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Ileana Dumitrache?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ileana Cristina Dumitrache (prin telefon):

Bună ziua!

Cristina Dumitrache.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Oana Florea?

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Consuela Florea (de la tribună):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Îmi pare rău că nu am putut vota. Sunt Oana Florea, deputat al PSD.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Mergem mai departe.

Cătălin Zamfira?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin-Cătălin Zamfira (prin telefon):

Bună ziua!

Cătălin Zamfira, deputat de Ilfov.

Votez "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Cătălin Zamfira, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Constantin-Cătălin Zamfira (prin telefon):

Da.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

"Da" la toate.

Mulţumesc.

Domnul Emanuel Ungureanu?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu (prin telefon):

Votez, la acest proiect, "împotrivă".

În rest o să votez de pe tabletă.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Mai sunt colegi care nu pot vota? Întreb.

259 de voturi pentru, 24 de voturi împotrivă, o abţinere, un coleg nu şi-a exprimat votul.

A fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind instituirea zilei de 15 octombrie -Ziua naţională a comerţului electronic (PL-x 258/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă)

Trecem la secţiunea Legi ordinare. Adoptări.

3. Proiectul de Lege privind instituirea zilei de 15 octombrie -"Ziua naţională a comerţului electronic"; PL-x 258/2020.

Comisia pentru tehnologia informaţiei şi Comisia pentru administraţie publică propun adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Colegii care nu au putut vota vor fi sunaţi.

Rog liderii de grup să prezinte staffului tehnic lista cu colegii care trebuie sunaţi.

Întreb dacă sunt colegi care nu au putut vota.

279 de voturi pentru, un vot împotrivă, 24 de abţineri.

A fost adoptat.

Mergem mai departe.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea art. 33 din Legea nr. 502/2004 privind asociaţiile pensionarilor (PL-x 645/2019) (adoptat prin vot electronic la distanţă)

4. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 33 din Legea nr. 502/2004 privind asociaţiile pensionarilor; PL-x 645/2019.

Comisia juridică propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Faceţi legătura cu domnul Năsui! (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS  

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui (prin telefon):

Era pentru explicarea votului la proiectul anterior, domnule preşedinte!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Am trecut!

Acum a apărut, domnule coleg!

Mulţumesc.

250 de voturi pentru, 25 de voturi împotrivă şi 7 abţineri.

Mulţumesc.

A fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice (Pl-x 108/2018) (adoptată prin vot electronic la distanţă)

5. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice; Pl-x 108/2018.

Comisia juridică şi Comisia pentru industrii propun adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Rezultatul votului - 275 de voturi pentru, niciun vot împotrivă, 3 abţineri.

A fost adoptat.

Explicarea votului...

Un coleg n-a votat, da!

Domnule Roman, vă rog, explicarea votului.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Mă bucur că acest proiect de lege a ajuns în sfârşit, după ceva vreme, la votul final.

Vreau să vă mulţumesc pentru vot.

Vreau să spun că, dacă această lege funcţiona în urmă cu câţiva ani, ţepe de genul Tel Drum nu ar mai fi fost posibile în România, adică Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al Consiliului judeţean, nu ar mai fi putut semna ordonanţări de credite pentru Tel Drum, societate în care era acţionar ascuns, direct sau prin intermediari.

Prezentul proiect de lege elimină din licitaţii, din bani publici, orice societate comercială cu capital ascuns, orice societate comercială care nu doreşte stabilirea conflictului de interese.

Am recuperat, prin Guvernul României, Insula Belina, Braţul Pavel. Astăzi, Liviu Dragnea rămâne şi fără instrumentul prin care s-a îmbogăţit.

Adio, societăţi comerciale cu acţiuni la purtător!

Adio, ţepe date statului român!

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Dacă mai sunt alţi colegi care doresc să intervină? Nu mai sunt.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru declararea lui Mihai Viteazul, Domn al Ţării Româneşti şi al Moldovei şi Principe al Transilvaniei, martir şi erou al naţiunii române (PL-x 329/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă)

6. Proiectul de Lege pentru declararea lui Mihai Viteazul, Domn al Ţării Româneşti şi al Moldovei şi Principe al Transilvaniei, martir şi erou al naţiunii române; PL-x 329/2020.

Comisia pentru cultură şi Comisia pentru administraţie propun adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

240 de voturi pentru, 18 voturi împotrivă, 23 de abţineri, 4 colegi nu au votat.

Adoptat.

Mergem mai departe.

Explicarea votului? Nu.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru declararea personajelor istorice Horea, Cloşca şi Crişan, martiri şi eroi ai naţiunii române, şi a comemorării la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliş (PL-x 330/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă)

7. Proiectul de Lege pentru declararea personajelor istorice Horea, Cloşca şi Crişan, martiri şi eroi ai naţiunii române, şi a comemorării la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliş; PL-x 330/2020.

Comisia pentru cultură şi Comisia pentru administraţie propun adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Rezultatul votului - 245 de voturi pentru, 19 voturi împotrivă, 21 de abţineri, 3 colegi nu votează.

A fost adoptat.

Doamna Natalia Intotero. Explicarea votului?

Video in format Flash/IOS  

Doamna Natalia-Elena Intotero (prin audioconferinţă):

Bună ziua, domnule preşedinte de şedinţă!

Stimate colege,

Stimaţi colegi,

Vreau să le mulţumesc tuturor celor care au votat "pentru", atât în cazul acestui proiect de lege, cât şi în cazul proiectului de lege precedent.

Votul dumneavoastră de astăzi demonstrează respect pentru istoria noastră şi preţuire pentru eroii neamului românesc.

Vă mulţumesc frumos.

Doamne ajută!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, doamnă ministru.

Dacă mai sunt alte intervenţii? Nu mai sunt.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii (PL-x 232/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă)

8. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii; PL-x 232/2020.

Comisia pentru administraţie şi Comisia juridică propun adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

263 de voturi pentru, 27 de abţineri, un coleg nu şi-a exprimat votul.

A fost adoptat.

Mergem mai departe.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului (PL-x 311/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă)

9. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului; PL-x 311/2020.

Comisia pentru administraţie şi Comisia pentru mediu propun adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

286 de voturi pentru.

În unanimitate a fost adoptat.

Explicarea votului. Domnule Roman, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vreau să vă mulţumesc pentru vot.

Este o lege aşteptată de fermieri. Din păcate, foarte mulţi dintre ei s-au trezit cu dosare penale din cauza modului în care au depozitat îngrăşămintele chimice. Prin această lege, practic, fapta penală se transformă în contravenţie şi, ceea ce este foarte important, aceşti oameni nu vor mai fi obligaţi să fie plimbaţi pe la diferite instanţe, să dea explicaţii pentru o lege care avea o normă neclară.

Mulţumesc tuturor colegilor care au votat acest proiect şi, vă repet, el este aşteptat de fermieri şi le facem astăzi, spun eu, dreptate.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Dacă mai sunt colegi care intervin? Nu mai sunt.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind protecţia animalelor destinate exportului în ţări terţe (PL-x 637/2019) (adoptat prin vot electronic la distanţă)

10. Proiectul de Lege privind protecţia animalelor destinate exportului în ţări terţe; PL-x 637/2019.

Comisia pentru agricultură propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

283 de voturi pentru, o abţinere, un coleg care nu votează.

A fost adoptat.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru completarea Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi (PL-x 646/2019) (adoptat prin vot electronic la distanţă)

11. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi pentru completarea Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi; PL-x 646/2019.

Comisia pentru buget propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

(Doamna deputat Cristina-Mădălina Prună solicită să ia cuvântul.)

Explicarea votului? Să anunţ... Numai puţin, doamnă!

Rezultatul votului - 283 de voturi pentru, un vot împotrivă.

A fost adoptat.

Explicarea votului, doamna Prună. Vă rog. Grupul USR.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Mădălina Prună (de la tribună):

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Astăzi avem o nouă victorie pentru IMM-uri şi pentru antreprenorii români.

Proiectul USR, care prevede ca operatorii economici să poată să-şi deducă din impozitul pe profit sau pe venit costul caselor de marcat, tocmai a trecut astăzi şi aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care au votat acest proiect de lege.

Din păcate, de prea multe ori povara schimbărilor peste noapte a legislaţiei şi a normelor în ceea ce priveşte casele de marcat pun beţe în roate şi dau peste cap planurile micilor antreprenori şi asta s-a întâmplat şi în ultimii 4 ani. Din păcate, Ordonanţa care reglementează casele de marcat a fost modificată de mai multe ori.

Ei, bine, astăzi venim şi dăm o mână de ajutor acestor oameni care, până la urmă, sunt coloana vertebrală a economiei româneşti.

Aş vrea să mai adaug şi faptul că astfel de iniţiative pot sprijini antreprenorii din România, nu zile ale antreprenorilor sau zile ale comerţului electronic, aşa cum avem şi astăzi un proiect pe ordinea de zi.

Aceste lucruri nu fac decât să consume tot resurse din bani publici, din taxele şi impozitele oamenilor care muncesc în ţara aceasta şi tocmai ale acestor antreprenori.

Vă mulţumesc încă o dată. A fost o decizie foarte bună să votaţi acest proiect de lege. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind organizarea şi finanţarea serviciilor de promovare a sănătăţii şi prevenire a îmbolnăvirilor (Pl-x 342/2020) (adoptată prin vot electronic la distanţă)

12. Propunerea legislativă privind organizarea şi finanţarea serviciilor de promovare a sănătăţii şi prevenire a îmbolnăvirilor; Pl-x 342/2020.

Comisia pentru sănătate propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Doamna Mareş, înţeleg că, vrea să intervină?

Vă rog, faceţi legătura!

Video in format Flash/IOS  

Doamna Mara Mareş (prin telefon):

Bună ziua!

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Mara Mareş (prin telefon):

Bună ziua!

Nu se mai conectează tableta la Internet.

Votez în conformitate cu Grupul PNL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Am înţeles. Bine.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Mara Mareş (prin telefon):

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Rezultatul votului - 258 de voturi pentru, un vot împotrivă, 26 de abţineri, un coleg nu votează.

A fost adoptat.

Mulţumesc.

Explicarea votului? Nu.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2020 privind modificarea unor acte normative şi prelungirea unor termene (PL-x 350/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă)

13. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 67/2020 privind modificarea unor acte normative şi prelungirea unor termene; PL-x 350/2020.

Comisia pentru buget propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

286 de voturi pentru, un vot împotrivă, un coleg nu şi-a exprimat votul.

A fost adoptat.

Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru completarea Anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (Pl-x 650/2018) (adoptată prin vot electronic la distanţă)

14. Propunerea legislativă pentru completarea Anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; Pl-x 650/2018.

Comisia pentru muncă propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Sunt două intervenţii, din partea doamnei Intotero şi a doamnei Tuşa. Vă rog, faceţi legătura!

Video in format Flash/IOS  

Doamna Natalia-Elena Intotero (prin telefon):

Bună ziua, domnule preşedinte!

Vă mulţumesc.

La câteva proiecte de lege nu mi-a funcţionat tableta şi vreau să-mi exprim votul meu "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Până la capăt, de aici încolo!

Mulţumesc.

Doamna Adriana Diana Tuşa? Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Adriana Diana Tuşa (prin telefon):

Bună ziua!

Aceeaşi situaţie am întâmpinat-o şi eu şi de aceea voiam să-mi exprim votul "pentru" la toate proiectele de pe ordinea de zi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

De aici încolo!

 
   

Doamna Adriana Diana Tuşa (prin telefon):

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Rezultatul votului - 184 de voturi pentru, 93 de voturi împotrivă, 14 abţineri, un coleg nu şi-a exprimat votul.

A fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea art. 19 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto (PL-x 336/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă)

15. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 19 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto; PL-x 336/2020.

Comisia pentru tehnologia informaţiei şi Comisia pentru transporturi propun adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Rezultatul votului - 217 voturi pentru, 70 de voturi împotrivă, 4 abţineri, un coleg nu şi-a exprimat votul.

A fost adoptat.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative în domeniul reglementării produselor din tutun (PL-x 587/2019) (respins prin vot electronic la distanţă)

Trecem la secţiunea Legi ordinare. Respingeri.

16. Proiectul de Lege pentru modificarea unor acte normative în domeniul reglementării produselor din tutun; PL-x 587/2019.

Comisia pentru sănătate, Comisia pentru buget şi Comisia pentru cultură propun respingerea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Rezultatul votului - 233 de voturi pentru, 29 de voturi împotrivă, 23 de abţineri, doi colegi nu şi-au exprimat votul.

A fost adoptată propunerea de respingere.

Explicarea votului, domnul Ungureanu. Vă rog. Grupul USR.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu (de la tribună):

Sunt mult prea tânăr, în politică, să ştiu un moment în care o industrie să fi intrat atât de adânc în ceea ce înseamnă decizia parlamentarilor şi s-o influenţeze în acest fel.

Vorbim despre două falsuri în acte publice care s-au comis în rapoartele comune ale celor trei comisii parlamentare care au respins o şansă de a defini dispozitivele electronice sau alte dispozitive care sunt foarte, foarte prietenoase pentru copii şi pentru adolescenţi. Era o ocazie bună să punem semnul egal între două forme de a ne otrăvi generaţiile viitoare. Vorbim despre copii, nu vorbim despre adulţii care-şi asumă un anumit viciu.

Din păcate, în raport, repet, există o minciună penală, cum că comisia nu ar fi fost notificată cu privire la acest plan - este un plan de prevenţie, doar unul dintre ele.

Şi în aceeaşi zi, unul dintre iniţiatorii unui proiect de prevenţie care fumează în cabinetul unde consultă mamele însărcinate a avut un proiect de lege care a trecut. Acesta este paradoxul şi ipocrizia istoriei.

Ne vom mai întoarce la asemenea momente şi o să vă aduc aminte cu durere că, în loc să ascultaţi de conştiinţa dumneavoastră, aţi ascultat de Gilda Lazăr sau de alte personaje care scriu proiecte de lege împotriva sănătăţii românilor, care au fost aprobate astăzi.

Să ţineţi minte acest moment istoric, pentru că o să vă aduc aminte de el.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Explicarea votului, Grupul UDMR.

Vă rog, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Szabó Ödön (de la tribună):

Domnule preşedinte,

Nu de explicarea votului, ci o să vă aduc aminte, ca preşedinte de şedinţă, că avem un Cod de conduită aprobat şi îl rog pe colegul meu care a venit la microfon să-şi ia un sacou.

Art. 6 - "Conduita" - alin. (2) spune - parlamentarul trebuie să aibă o ţinută vestimentară decentă. (Aplauze.)

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da.

Mulţumesc pentru precizări.

A, deci se poate şi cu sacou. (Vociferări. Gălăgie.)

Da.

Mulţumesc.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu (de la tribună):

Daţi-mi un drept la replică. (Vociferări.)

Deci, vă spun şi în sacou, şi cu mască, şi fără mască, că astăzi aţi votat un proiect de respingere care este scris de mafia tutunului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi privind modificarea şi completarea altor acte normative (PL-x 513/2019) (adoptată prin vot electronic la distanţă)

Legea pentru completarea art. 10 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului... (Vociferări.)

Voci din sală:

Punctul 17.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

A, da, într-adevăr, era vorba despre poziţia 17.

17. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012 şi privind modificarea şi completarea altor acte normative; PL-x 513/2019.

Comisia pentru industrii propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Anunţ rezultatul şi apoi explicarea votului.

Domnule Iancu, domnule Bumb, vă dau cuvântul. Numai puţin, să anunţ rezultatul votului.

Rezultatul votului - 284 de voturi pentru, două voturi împotrivă, 4 abţineri, un coleg nu şi-a exprimat votul. A fost adoptat.

Domnule Iancu, vă rog. Explicarea votului, Grupul PSD.

Şi apoi Grupul PNL.

Aveţi două minute, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu (de la tribună):

Da.

Mulţumesc foarte mult.

O să mă uit şi pe ecran, acolo.

Stimaţi colegi,

Domnul preşedinte era cât pe ce să sară peste această lege. Şi sărea peste cea mai importantă lege din această sesiune. Şi o să vedeţi de ce.

Noi vorbim astăzi despre legea care contribuie esenţial în tot spaţiul economic şi social al României.

Este anormal să ajungem să plătim cel de-al doilea cel mai mare preţ din Europa, la energie electrică, după Polonia, în piaţa pentru ziua următoare şi să plătim mai mult la gaze decât Bulgaria, cu 40%, la energie termică, decât Bulgaria, cu 21%, sau mai mult decât Germania, Austria, Franţa.

Deci era absolut necesar să intervenim asupra acestui proiect de lege.

Intervenţia, din fericire, este o intervenţie a tuturor partidelor politice. Este o colaborare care cred că ar trebui să fie un exemplu pentru toate celelalte proiecte cruciale, strategice pentru România.

De ce era atât de important să intervenim asupra acestui proiect? Au trecut 8 ani. În acest interval de timp au rămas... sau în urma aplicării au apărut comportamente care s-au transformat în manipulare de piaţă, în oferte înşelătoare, în incapacitatea consumatorului de a putea face plângere prestatorului lui de serviciu, fie distribuitor, fie furnizor, în apariţia unor tehnologii noi, cum ar fi hidrogenul sau cum ar fi stocarea de energie.

Au apărut responsabilităţi noi pentru ministerul de resort, respectiv obligaţia, spunem prin această lege, să realizeze strategia, prin hotărâre de Guvern, prin proiect de lege, să o trimită Parlamentului pentru aprobare.

Am intervenit asupra practicii de a prelua întreg profitul de către furnizor printr-o taxă specială numită "Win for tax" şi totodată am impus operatorilor să-şi realizeze obligaţia din contractul de concesiune, respectiv să racordeze, să extindă...

 
   

Domnul Florin Iordache:

Concluzionaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Iulian Iancu (de la tribună):

... să branşeze...

Practic, suntem în situaţia ca un singur operator de distribuţie să aibă 120.000 de restanţe. Deci, se transformă într-o blocare a dezvoltării localităţilor şi a nivelului de trai din această ţară.

Drept pentru care le mulţumesc tuturor colegilor care au participat la proiect şi care au votat acest proiect astăzi. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Grupul PNL, vă rog, domnul Bumb.

Da, doamnă Prună, imediat, vă dau cuvântul tuturor.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Ioan Bumb (de la tribună):

Îmi cer scuze, voi vorbi fără mască, pentru că am o sinuzită cronică.

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Această lege este una dintre cele mai importante legi din această sesiune.

În 2004 s-au privatizat distribuţiile de gaze, cu investitori strategici, însă, din păcate, nu s-a extins absolut deloc reţeaua de distribuţie.

Legea nr. 123/2012 a făcut ca de atunci până în prezent să putem număra pe degete câte distribuţii noi s-au înfiinţat în România.

Noi am început modificarea acestei legi în urmă cu 2 ani.

Primul pas a fost legea pe care am iniţiat-o, Legea nr. 164/2018, prin care am luat concesiunea distribuţiilor de gaze de la Ministerul Energiei şi am dat-o unităţilor administrativ-teritoriale, iar distribuţia de gaze a fost legiferată ca fiind de utilitate publică, ceea ce nu era până atunci.

Următorul pas este legea pe care vă rog să o votaţi astăzi. Şi sper să fie votată în unanimitate, exact aşa cum a fost votată şi în comisie, cum a fost votat raportul.

Ce s-a întâmplat? După ce s-au dat unităţilor administrativ-teritoriale distribuţiile de gaze, imediat, pasul următor, Transgaz a mărit de 10 ori preţul la racord şi la staţia de predare, iar distribuitorii au mărit de 4 ori preţul de racordare la distribuţiile de gaze, ceea ce a făcut aproape imposibilă extinderea acestor distribuţii.

Prin această lege, atât transportatorul, cât şi distribuitorul sunt obligaţi să facă aceste extinderi, deci, atât racordul la Transgaz, cât şi staţia de predare, cât şi racordurile la distribuţiile de gaze, către utilizatori casnici şi non-casnici. Dar ei îşi vor recupera aceşti bani din taxa de distribuţie şi din taxa de transport. Deci nu au nicio cheltuială suplimentară.

 
   

Domnul Florin Iordache:

Concluzionaţi.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Sorin-Ioan Bumb (de la tribună):

Sperăm...

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Sperăm ca prin această lege să se mărească reţeaua de distribuţie din România şi cât mai multe persoane să poată beneficia de aceste utilităţi. (Aplauze.)

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Doamna Prună, din partea USR, aveţi două minute.

Faceţi legătura cu domnul Dehelean. Nu ştiu ce doreşte dumnealui, poate nu se poate conecta.

Da, domnule Dehelean.

Numai puţin.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Silviu Dehelean (prin telefon):

Da, domnule preşedinte.

Vă mulţumesc.

Exact, ca să votez, am solicitat intervenţia.

Pentru PL-x 513/2019 voi vota "pentru", după care la poziţiile 18, 24 şi 26 de pe ordinea de zi voi vota "împotrivă", iar la celelalte - "pentru".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Bine.

Vă mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Silviu Dehelean (prin telefon):

Vă mulţumesc.

La revedere!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

O zi bună!

Vă rog, doamna Prună, explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Cristina-Mădălina Prună (de la tribună):

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Într-adevăr, astăzi a fost modificată Legea nr. 123 a energiei electrice şi gazelor naturale, s-au operat mai multe modificări acolo, unele dintre ele chiar bine-venite.

Şi poate cea mai importantă modificare este intenţia aceasta de a extinde investiţiile în ceea ce priveşte reţelele de gaze naturale şi de electricitate, aşa cum spuneam, o intenţie bună. Însă aş vrea să ne amintim că acum 2 ani am votat o lege care prevestea ca aceste reţele să se extindă foarte mult, populaţia României să aibă acces la gaze naturale. Din păcate, lucrul acesta nu s-a întâmplat.

Şi cred că trebuie să ne aplecăm mult, mult mai bine asupra legilor pe care le votăm aici, astfel încât lucrurile acestea chiar să se întâmple şi să nu rămână doar nişte cuvinte scrise pe hârtie.

Şi aş vrea să vă mai aduc aminte, încă o dată, de legislaţia privind consumatorul vulnerabil, care încă este invizibilă. Guvernul PNL spune că va veni cu ea la finalul anului. Însă acest lucru l-am mai văzut şi în guvernarea PSD. A fost aşa, o poveste, însă niciodată nu s-a materializat.

Mai sunt mulţi paşi de făcut pentru ca aceste investiţii să fie fezabile şi aş vrea să fim cu toţii conştienţi de lucrul acesta.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Mai sunt colegi care doresc să intervină? Nu.

 
Video in format Flash/IOS Legea pentru completarea art. 10 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 420 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 1 noiembrie 2019 (PL-x 61/2019/2020) (adoptată legea în forma adoptată de Senat, prin vot electronic la distanţă)

18. Legea pentru completarea art. 10 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 420 din 3 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 1 noiembrie 2019; PL-x 61/2019/2020.

Comisia pentru administraţie şi Comisia juridică propun adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Deci, rezultatul votului - 189 de voturi pentru, 90 de voturi împotrivă, 5 abţineri, un coleg nu şi-a exprimat votul. A fost adoptată.

Domnule Şimon, doriţi să interveniţi?

Vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Şimon (prin telefon):

Domnule preşedinte,

Nu am putut să votez pe tabletă, nu pot să mă loghez.

Votez "pentru".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

De aici încolo.

La Maramureş...

 
   

Domnul Gheorghe Şimon (prin telefon):

De aici încolo.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

... de aici încolo putem vota.

Mulţumesc.

 
   

Domnul Gheorghe Şimon (prin telefon):

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Explicarea votului? Nu.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice (PL-x 306/2019) (adoptat prin vot electronic la distanţă)

19. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice; PL-x 306/2019.

Comisia pentru industrii propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Domnul Stănescu.

Faceţi legătura cu el.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Stănescu (prin telefon):

Stănescu Alexandru - votez "pentru".

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

De aici încolo, da?

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Alexandru Stănescu (prin telefon):

De aici încolo, da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da.

Vă mulţumesc.

Deci avem aşa - 281 de voturi pentru, 5 voturi împotrivă, o abţinere, un coleg nu şi-a exprimat votul. A fost adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2020 pentru completarea unor acte normative în domeniul transportului naval (PL-x 112/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă)

20. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2020 pentru completarea unor acte normative în domeniul transportului naval; PL-x 112/2020.

Comisia pentru muncă şi Comisia pentru transporturi propun adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Deci - rezultatul votului - 293 de voturi pentru, un coleg nu şi-a exprimat votul. A fost adoptat.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi pentru modificarea art. 223 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală (PL-x 101/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă)

21. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi pentru modificarea art. 223 alin. (2) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală; PL-x 101/2020.

Comisia juridică propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Rezultatul votului - 289 de voturi pentru, o abţinere, un coleg nu şi-a exprimat votul. A fost adoptat.

Faceţi legătura cu doamna Oana Bîzgan, liderul deputaţilor neafiliaţi.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral (prin audioconferinţă):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Oana-Mioara Bîzgan-Gayral (prin audioconferinţă):

Dragi colege şi colegi,

Vă mulţumesc şi vă felicit pentru acest vot.

Prin iniţiativa votată astăzi, vreau să... (Probleme tehnice.) ... acela că în România orice persoană care tratează un minor sau o altă persoană vulnerabilă într-un mod nepotrivit trebuie să plătească şi să primească o pedeapsă proporţională cu trauma suferită de victima sa.

Avem datoria să punem pe primul loc victima, şi nu infractorul.

În ultimii ani am vorbit extrem de mult despre legile justiţiei, dar nu am adresat probleme presante care fură din viaţa şi din copilăria acestor suflete.

Aşadar, mă bucur că astăzi... (Probleme tehnice.)... transpartinic pentru a aduce modificări extrem de importante în ceea ce priveşte prezentul şi viitorul copiilor noştri.

Pentru aceasta aş vrea să vă mulţumesc.

Şi sper să avem împreună cât mai multe contexte de acest fel, în care să ne unim forţele pentru a fi cu adevărat în slujba cetăţenilor.

Am făcut împreună primul pas în această direcţie, prin votul pentru crearea Registrului autorizat al infractorilor sexuali. Astăzi, a fost al doilea pas. Depinde de noi să îi facem şi pe următorii. Se poate!

Vă mulţumesc.

Oana Bîzgan, deputat independent.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru completarea unor acte normative cu dispoziţii privind instituirea interdicţiei de a beneficia de pensie de serviciu pentru persoanele condamnate definitiv pentru infracţiuni de corupţie (PL-x 661/2019) (adoptat prin vot electronic la distanţă)

22. Proiectul de Lege pentru completarea unor acte normative cu dispoziţii privind instituirea interdicţiei de a beneficia de pensie de serviciu pentru persoanele condamnate definitiv pentru infracţiuni de corupţie; PL-x 661/2019.

Comisia pentru muncă şi Comisia juridică propun adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Rezultatul votului - 292 de voturi pentru, un coleg nu şi-a exprimat votul. Adoptat.

Explicarea votului.

Domnule Roman, vă rog.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin-Claudiu Roman (de la tribună):

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Prezentul act normativ, adoptat astăzi, al cărui iniţiator sunt, modifică mai multe acte normative prin care se introduce, practic, interdicţia de a lua pensie specială, dacă eşti condamnat definitiv pentru fapte de corupţie.

Eu cred că astăzi încheiem un proces destul de serios, prin care Parlamentul, cu bune, cu rele, a ascultat vocea românilor.

Partidul Naţional Liberal a adus la votul final un proiect de lege care prevede abrogarea pensiilor speciale, care a fost desfiinţat de Curtea Constituţională a României.

Ulterior, împreună cu colegul Alfred Simonis, am făcut acel amendament de impozitare a pensiilor speciale şi ne-am făcut mulţi prieteni, dar aşteptăm o decizie a Curţii Constituţionale.

Acum, facem şi acest pas, în sensul că spunem, până doamna Weber îşi va mai găsi şi îşi va mai folosi toată energia pentru a ataca la CCR tot ceea ce înseamnă pensii speciale, transformându-se în avocatul specialilor, am zis ca măcar cei care sunt beneficiari de pensii speciale să nu mai primească aceste drepturi, dacă au condamnări definitive pentru fapte de corupţie, pentru că, aşa cum ştiţi, sunt foarte mulţi care calcă pe bec, sunt condamnaţi, iar ulterior se bucură bine-mersi de aceste privilegii.

Sigur că am auzit ieri, la dezbateri generale, şi unele observaţii. Îi invit pe colegii mei care le-au făcut, aşa cum i-am rugat de fiecare dată, să pună osul la treabă, să vină cu un proiect de lege şi, cu siguranţă, vom vota toate proiectele care vizează abrogarea, impozitarea sau interzicerea pensiilor speciale pentru cei condamnaţi pentru fapte de corupţie.

Este o zi importantă pentru români, este o zi importantă pentru Parlamentul României, este o zi importantă pentru Partidul Naţional Liberal.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Seidler, Grupul USR.

Vă rog, faceţi legătura!

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Cristian-Gabriel Seidler (prin audioconferinţă):

Mulţumesc.

Mă bucur să ştiu că pentru cel puţin trei infracţiuni, din păcate doar pentru trei infracţiuni, posibil comise de beneficiarii de drepturi nedrepte, numite pensii speciale, aceştia vor fi tăiaţi de la acest drept nedrept.

Mă bucur şi mai mult să aud că în continuare există disponibilitate pentru abrogarea pensiilor speciale, pentru că - şi mă adresez aici cetăţenilor români - Curtea Constituţională a spus că aceste pensii speciale, dacă se respectă procedurile parlamentare necesare, pot fi abrogate.

Obiectivul USR, principalul obiectiv în materie de pensii speciale, rămâne abrogarea drepturilor nedrepte numite pensii speciale şi impozitarea, evident, a acelora care, conform deciziilor CCR, nu pot fi abrogate.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Mergem mai departe.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii (Pl-x 718/2018) (adoptată prin vot electronic la distanţă)

23. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii; Pl-x 718/2018.

Comisia pentru muncă propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Rezultatul votului - 288 de voturi pentru, două voturi împotrivă, o abţinere, un coleg nu şi-a exprimat votul.

A fost adoptată.

Mergem mai departe.

Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (PL-x 233/2020) (adoptat prin vot electronic la distanţă)

24. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; PL-x 233/2020.

Comisia pentru muncă propune adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Faceţi legătura cu domnul Varujan Pambuccian.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Pambuccian (prin audioconferinţă):

Pentru explicarea votului, domnule preşedinte.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Bine, mulţumesc.

Să anunţ rezultatul şi apoi vă dau legătura.

 
   

Domnul Varujan Pambuccian (prin audioconferinţă):

Da.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Rezultatul votului - 194 de voturi pentru, 26 de voturi împotrivă, 73 de abţineri.

Adoptat.

Explicarea votului, domnul Varujan Pambuccian.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Varujan Pambuccian (prin audioconferinţă):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Vreau să le mulţumesc colegilor care au votat, pentru că au votat implicit şi un amendament pe care l-am făcut şi pentru a cărui susţinere le mulţumesc domnilor Solomon şi Vexler, susţinere în comisie.

Este vorba despre punerea în practică a nivelului de salarizare maxim pentru cei din cercetarea ştiinţifică, începând cu anul 2021, adică puţin mai devreme.

Este un lucru pozitiv, pentru că, după părerea mea, cercetarea ştiinţifică este unul dintre foarte puţinele domenii în care putem excela, în care putem să ne punem nădejdea într-o dezvoltare a României, în viitor, şi prin această măsură atragem şi dăm o garanţie celor care lucrează în cercetarea ştiinţifică, pentru faptul că statul român îi respectă şi îi doreşte în România.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Şi eu vă mulţumesc.

Mai sunt colegi care doresc să intervină? Nu mai sunt.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (Pl-x 204/2019) (adoptată prin vot electronic la distanţă)

25. Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; Pl-x 204/2019.

Comisia pentru muncă şi Comisia pentru sănătate propun adoptarea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Rezultatul votului - 290 de voturi pentru, o abţinere, un coleg nu şi-a exprimat votul.

A fost adoptată.

Explicarea votului, Grupul PNL, doamna Mara Calista şi apoi domnul Ungureanu, USR.

Vă rog, doamnă.

Video in format Flash/IOS  

Doamna Mara-Daniela Calista (de la tribună):

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Şi vă mulţumesc foarte mult tuturor pentru acest vot. A fost un proiect discutat cu toate partidele politice, pentru că problemele persoanelor cu dizabilităţi nu ţin de niciun fel de coloratură, nici de stânga, nici de dreapta, nici de minorităţi şi aşa mai departe.

Este un prim pas spre o normalitate pentru această comunitate care aştepta acest proiect, un prim pas pentru persoane care îşi doresc să înveţe, să meargă la muncă, să plătească taxe, să trăiască în această societate, aşa cum trăim fiecare dintre noi.

Mulţumesc încă o dată.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Felicitări!

Domnul Ungureanu, explicarea votului, Grupul USR.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Emanuel-Dumitru Ungureanu (de la tribună):

Tot aşa, să nu rămânem o formă fără fond, apreciez foarte mult aceste modificări la Legea nr. 448, însă aş vrea să vă întreb câţi dintre dumneavoastră aţi dat o şansă vreodată unui om care are o dizabilitate fizică să lucreze cu voi, la cabinetul parlamentar, adică oameni inteligenţi, dar cu o boală cronică, care să primească o şansă de la voi. Acesta ar fi un lucru pe care ar trebui să-l urmărim după ce facem legi, iată, foarte bune, şi o felicit pe colega mea, Mara Calista. Să vedem câţi dintre parlamentarii din istoria României au dat o şansă unei asemenea persoane care are o problemă de sănătate?

Vă spun asta, pentru că de 18 ani fac asistenţă socială şi sprijin tineri care sunt dependenţi de dializă, care-şi caută un loc de muncă, şi se găseşte foarte greu. Şi chiar dacă avem legi foarte bune, n-avem oameni suficient de toleranţi şi de inteligenţi ca să înţeleagă că dizabilitatea - poate ar trebuie să eliminăm din limbaj handicapul - nu înseamnă o piedică să fii cu un asemenea om nu doar în relaţie angajator-angajat, ci chiar prieten, chiar apropiat, chiar să-l iei în familia ta.

Aşa că, rugămintea mea, pentru că sunteţi în teritoriu şi faceţi joi şi vineri teren, sau aşa ar trebui să faceţi, să vedeţi în ce măsură statul român oferă în mod real o şansă egală acestor oameni.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc.

Mai sunt colegi care doresc să intervină? Nu.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Pl-x 252/2020) (respinsă prin vot electronic la distanţă)

Trecem la secţiunea Legi organice. Respingeri.

26. Propunerea legislativă pentru desfiinţarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; Pl-x 252/2020.

Comisia juridică propune respingerea.

Să înceapă votul.

(Vot electronic la distanţă.)

Vă anunţ rezultatul - 167 de voturi pentru, 97 de voturi împotrivă, 25 de abţineri, doi colegi nu au votat.

Propunerea de respingere a fost adoptată.

Explicarea votului, domnul Ion Stelian, Grupul USR.

Video in format Flash/IOS  

Domnul Stelian-Cristian Ion (prin audioconferinţă):

În ciuda votului exprimat astăzi, am convingerea că zilele acestei secţii sunt numărate. Nu va mai dura mult până când secţia va fi desfiinţată şi vom intra în normalitate, din acest punct de vedere. Nu are cum să mai funcţioneze, pe termen lung, o astfel de secţie, gândită de Liviu Dragnea, pentru a controla justiţia.

Este adevărat, în formula actuală, propusă de Parlament, cu domnul preşedinte de şedinţă Florin Iordache la butoane, cu mulţi parlamentari care au votat de-a lungul timpului, în ultimii ani, legi împotriva justiţiei, legi pentru favorizarea infractorilor, e greu să ne gândim că vom reuşi să trecem o astfel de lege.

Dar, domnilor colegi, doamnelor colege, nu uitaţi că mai avem puţin până la alegeri şi lucrurile se vor schimba radical. Vom reuşi, cu siguranţă, în 2021, să îndreptăm Legile justiţiei şi să desfiinţăm această secţie odioasă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Da. Mai departe.

Din partea deputaţilor neafiliaţi, Ana Birchall. Vă rog.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Ana Birchall (prin audioconferinţă):

Mulţumesc.

Este regretabil că, în ciuda declaraţiilor de susţinere a statului de drept pentru aplicarea legii şi răspunderea în faţa legii a oricărei persoane, indiferent de nume şi funcţie, credeam că aceste declaraţii se vor transforma în fapte. Este evident că votul de astăzi a arătat că m-am înşelat şi asistăm, din nefericire, la o nouă marţi neagră, în Camera Deputaţilor, pentru că această secţie specială, aşa cum a fost ea "moşită" şmechereşte, în Comisia Iordache, nu face altceva decât să împiedice înfăptuirea justiţiei.

Şi eu am marea rugăminte la dumneavoastră, toţi, ca în dezbaterile publice să nu se mai manipuleze şmechereşte, ŕ la Iordache, cum că ne-am fi întors înainte, cum era la DNA.

Dacă cineva ar fi citit acest proiect de lege care, apropo, are aviz favorabil de la Consiliul Legislativ, aţi fi observat şi ar fi observat că noi am propus acolo ca fiecare infracţiune să meargă spre competenţa instituţiei respective, pentru că nu este nimeni credibil să poată să convingă orice român de bună-credinţă că din cele 417 dosare, 415 fiind clasate, s-au cheltuit din banul public peste 520.000 de lei. Da? Pentru două dosare trimise în instanţă.

Este evident că scopul acestei secţii a fost cu totul şi cu totul altul - a se vedea competenţa dată prin art. 881 alin. (1) şi alin. (2) - dar, aşa cum a spus şi colegul dumneavoastră, ştiţi că este pe rol la CJUE desfiinţarea secţiei speciale şi, dacă noi, astăzi, nu am reuşit s-o desfiinţăm în Camera Deputaţilor, eu sper ca în Senat să se voteze totuşi, fiind decizională, pentru desfiinţare. Este doar o problemă de timp. Şi votul de astăzi, fiecare, aşa cum aţi votat, sper că aveţi conştiinţa că aţi neglijat efectiv dorinţa majorităţii românilor de bună-credinţă.

Nu este deloc bine ce s-a întâmplat astăzi! Am pierdut şansa de a le arăta oamenilor cinstiţi din această ţară că într-adevăr le-am ascultat vocea.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Florin Iordache:

Voi avea şi eu o intervenţie.

Mulţumesc. (Coboară la tribună.)

Vă mulţumesc.

Explicarea votului.

Statul de drept înseamnă o justiţie fără presiunea procurorilor.

Am spus de la început, desfiinţarea secţiei ar fi însemnat întoarcerea la DNA - şi atunci a fost o dezbatere transparentă în Parlament - şi le reamintesc celor care uită sau celor care erau preocupaţi şi zburau spre alte zări că ni s-a cerut impetuos în Parlament să înfiinţăm o astfel de secţie, astfel încât judecătorii, atunci când dau o soluţie, să nu fie sub presiunea procurorului care îi spune: "Dacă nu dai soluţia aşa cum îţi cerem noi, mâine vei avea de suferit!".

O justiţie corectă, un stat de drept, înseamnă o justiţie în care judecătorii trebuie să dea soluţii, în raport cu legislaţia în vigoare şi cu propria conştiinţă.

Nu avem nevoie de o presiune asupra judecătorilor, secţia aceasta este foarte bună şi, repet, revin cu solicitarea la Procurorul General al României, în care eu am încredere, doamna Scutea, că va face demersurile şi diligenţele necesare, împreună cu CSM, pentru o bună funcţionare a acestei secţii.

Vă mulţumesc mult.

(Revine la prezidiu.)

Stimaţi colegi,

Declar şedinţa închisă.

Ne vedem la ora 14,00, la şedinţa comună, cu ordinea de zi care v-a fost comunicată.

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Şedinţa s-a încheiat la ora 13,16.