Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2021

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.18/2021
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 17, 2021

11. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 151/2020 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19 (PL-x 637/2020) (rămas pentru votul final).
 
see bill no. 637/2020

 

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

14. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 151/2020 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19; PL-x 637/2020; procedură de urgenţă.

Conform prevederilor din Regulament urmează să trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Are cuvântul reprezentantul Guvernului, iniţiatorul. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Claudiu Sorin Roşu Mareş:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Este a treia ordonanţă de urgenţă care acoperă un nou sector afectat de această pandemie şi de criza economică generată de aceasta; de această dată este vorba de sectorul avicol.

Scopul acestei ordonanţe este susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul avicol, în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, având ca scop compensarea pierderilor cauzate de pandemie, în perioada cuprinsă între 1 martie şi 1 iulie 2020.

Ajutorul de stat se acordă pe capacitatea de producţie deţinută de beneficiari, echivalent unitate vită mare, în funcţie de speciile şi categoriile de păsări, respectiv pui de carne, pui de curcă, găini ouătoare, găini rase grele şi pui eclozionaţi.

Beneficiarii sunt crescătorii de păsări, respectiv întreprinderile individuale şi familiale, persoane fizice autorizate, după caz, precum şi persoanele juridice care desfăşoară activitate de reproducţie şi/sau incubaţie şi/sau creştere a păsărilor pentru carne sau ouă.

Ca atare, vă rog să daţi un vot favorabil pentru legea de aprobare a ordonanţei, în forma prezentată de raportul Comisiei pentru agricultură.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Mulţumesc şi eu.

Rog reprezentantul comisiei sesizate în fond, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, să prezinte raportul.

Domnule deputat Chesnoiu, preşedintele comisiei. Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian-Ionuţ Chesnoiu:

Comisia pentru agricultură a fost sesizată spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 151/2020 privind aprobarea schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a fost adoptat de Senat, ca urmare a depăşirii termenului de adoptare.

La întocmirea prezentului raport comisia a avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ, avizul favorabil al Consiliului Economic şi Social.

Acest proiect de lege are ca obiect de reglementare aprobarea schemei de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul avicol. Valoarea maximă a schemei de ajutor de stat este de 109.800 mii lei, aceasta urmând a se asigura de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate de MADR. Ajutorul de stat se acordă pe capacitatea de producţie deţinută de beneficiar, echivalent UVM, în funcţie de speciile şi categoriile de păsări.

În urma examinării proiectului de lege şi a opiniilor exprimate de către membrii Comisiei pentru agricultură s-a hotărât, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, să se supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, proiectul de lege, cu amendamentele admise prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă propun, domnule preşedinte, rugămintea de a aproba timp de dezbatere trei minute, vă rog.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Laurenţiu-Dan Leoreanu:

Da. Vă mulţumesc.

S-a propus ca timpul afectat dezbaterii acestui proiect de lege să fie de trei minute.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Rezultatul votului: prezenţi - 198; pentru - 196; "nu votez" - 2.

A fost aprobat timpul de trei minute.

Dacă la dezbateri generale sunt intervenţii din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt.

Trecem la dezbaterea pe articole.

La titlu? Nu.

La articolul unic? Nu.

Proiectul de lege rămâne la votul final.

Punctul 15, Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 154/2020 privind instituirea unor măsuri pentru sprijinul tinerilor fermieri; PL-x 638/2020 a fost retrimis la comisie, aşa că mergem la punctul 16.