Sittings of the Chamber of Deputies of June 3, 2026

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 3, 2026

11. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 (PL-x 722/2022) (rămas pentru votul final).
 
see bill no. 722/2022

Doamna Natalia-Elena Intotero:

................................................

18. Proiectul de Lege pentru completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011; PL-x 722/2022.

Din partea iniţiatorilor? Nu sunt solicitări pentru intervenţii.

Invit la cuvânt pe domnul Alexandru-Mihai Ghigiu, preşedinte al Comisiei pentru învăţământ, pentru prezentarea raportului.

Domnul Alexandru-Mihai Ghigiu:

Doamnă preşedinte,

Stimaţi colegi,

În baza prevederilor art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, cu adresa PL-x 722 din 16 noiembrie 2022, Comisia pentru învăţământ a primit spre dezbatere Proiectul de Lege pentru completarea Legii nr. 1/2011 a educaţiei naţionale, având ca obiect de reglementare crearea posibilităţii ca excedentul bugetar din finanţarea de bază, rezultat la finalul anului fiscal, să poată fi cheltuit pentru dezvoltarea bazei materiale, în beneficiul comunităţii şcolare.

În funcţie de obiect, legea face parte din categoria legilor ordinare, iar Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 14 noiembrie 2022.

În urma dezbaterii, în şedinţa din 20 septembrie 2023, comisia a propus, cu unanimitatea voturilor celor prezenţi, respingerea proiectului de lege.

Vă mulţumesc.

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Dezbateri generale? Nu sunt intervenţii.

Reamintesc că, prin raportul comisiei sesizate în fond, se propune respingerea acestei iniţiative legislative.