|
Ministrul afacerilor interne, doamna deputat Manuela Mitrea. Domnul secretar de stat, înţeleg că aţi dat în scris răspunsul. Doamna deputat, dacă aveţi comentarii, vă rog.
|
|
Doamna Manuela Mitrea: Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În primul rând, vreau să-i mulţumesc domnului ministru că a răspuns foarte prompt întrebării mele, să-i mulţumesc şi domnului secretar de stat, care este prezent, cu toate că am primit răspunsul în scris, vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Vreau să fac doar două-trei precizări, în sensul că, atunci când am citit răspunsul, am fost şi tristă, dar şi bucuroasă. Înţeleg că suntem într-o perioadă de buget auster. Cu toate acestea, au fost, totuşi, trimise către Constanţa două noi maşini, ceea ce mă bucură, însă o să spuneţi că e puţin, dar este mai mult decât nimic, ceea ce mă bucură însă foarte tare şi vreau să subliniez este faptul că ministerul are în vedere în următorii patru ani, în cadrul unui program, să înnoiască într-un ritm de 2500 de autovehicule pe ani, această acţiune fiind bineînţeles condiţionată de finanţarea în următorii ani a bugetului repartizat instituţiei, dar faptul că s-a propus acest număr de maşini de reînnoire anuală înseamnă pentru mine foarte mult. Vă mulţumesc mult pentru răspuns şi pregătiţi-vă că vin cu noi întrebări. Mulţumesc mult, domnule secretar de stat.
|
|
Domnul Miron Tudor Mitrea: Mulţumesc, doamna deputat. De la ministrul delegat pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi mediu de afaceri, pentru domnul deputat Pâslaru Florin. Domnul deputat este? Nu este. Mulţumesc. Mergem mai departe. Ministerul Sănătăţii, pentru domnul deputat Rădulescu Romeo, cere amânarea răspunsului. Cu această chestiune am terminat răspunsurile.
|