Florin Iordache
Florin Iordache

Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2004

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.41/2004
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of March 29, 2004

11. Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului:  
  11.2 Florin Iordache
 
see:

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Domnului deputat Florin Iordache îi răspunde domnul secretar de stat Mircea Alexandru, cu privire la o întrebare intitulată "Ordinea şi securitatea publică".

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea Alexandru (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor.):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Am onoarea să prezint răspunsul la interpelarea domnului deputat Florin Iordache, referitoare la modul în care se aplică pe raza judeţului Olt Programul pentru liniştea localităţilor rurale.

Într-adevăr, ponderea populaţiei judeţului Olt o reprezintă locuitorii din mediul rural, care reprezintă peste 60% şi care locuiesc în 94 de comune.

Având în vedere acest considerent, conducerea Inspectoratului de Poliţie al judeţului Olt, împreună cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică, a implementat în anul 2003, printre alte priorităţi, Programul de acţiune al Ministerului Administraţiei şi Internelor, pentru liniştea comunităţii rurale.

Prin acest program, s-au urmărit mai multe obiective, dintre care amintim: cunoaşterea populaţiei şi realizarea parteneriatului poliţie-comunitate, creşterea eficienţei activităţilor poliţiştilor din cadrul centrelor de poliţie rurală în prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, asigurarea climatului de ordine publică în sistem unic şi rezolvarea cu operativitate a sesizărilor cetăţenilor.

În mediul rural din judeţul Olt acţionează 30% din efectivele de poliţişti care încadrează Inspectoratul de Poliţie al judeţului Olt, cele 94 de comune fiind organizate în 15 centre zonale de poliţie rurală, coordonate de ofiţeri cu experienţă şi bine pregătiţi profesional. Implicarea acestora în organizarea şi conducerea nemijlocită a unor acţiuni, rezolvarea operativă a plângerilor şi a sesizărilor cetăţenilor, gestionarea corectă a problematicii în domeniul poliţiei rurale, au făcut ca activitatea centrelor zonale de poliţie rurală să se desfăşoare în folosul comunităţilor şi să fie apreciată de către acestea.

O atenţie deosebită s-a acordat activităţii de prevenire a faptelor antisociale prin intensificarea patrulărilor, a acţiunilor şi microacţiunilor desfăşurate cu efective lărgite, cât şi în comun cu jandarmii, gardieni publici, reprezentanţi ai Societăţii Electrica, ai sistemului naţional de îmbunătăţiri funciare, direcţiei silvice judeţene şi altele, activităţi care au contribuit la stăpânirea corespunzătoare a fenomenului infracţional şi crearea sentimentului de siguranţă civică.

Menţionăm, în acest sens, acţiuni cu efective mărite, executate pe linia combaterii furturilor de animale în zona comunelor Mărunţei, Izvoarele, Vâlcele, Fărcaşele, Fălcoiu şi altele, pentru combaterea furtului de produse petroliere, de cabluri electrice şi telefoane la Coloneşti, Optaşi, Potcoava, Icoana, Corbu, Verguleasa şi altele, material lemnos, braconaj cinegetic şi piscicol.

De asemenea, au fost executate activităţi în zonele cu risc criminogen, cum ar fi: discotecile, barurile, pieţele, târgurile, oboarele şi altele.

Cu ocazia activităţilor specifice preventive, au fost aplicate 18 mii de sancţiuni contravenţionale, iar în peste o mie de cazuri s-a intervenit pentru aplanarea stărilor conflictuale ce puteau degenera în infracţiuni contra vieţii şi integrităţii persoanelor.

Activitatea efectivelor de poliţie care acţionează în cadrul acestui program poate fi apreciată prin prisma contribuţiei la constatarea şi soluţionarea a 2.586 de infracţiuni.

Ca urmare a activităţii desfăşurate, în majoritatea infracţiunilor de furt, autorii au fost identificaţi operativ, dispunându-se măsuri de recuperare a prejudiciului cauzat.

Tot ca o consecinţă a bunei organizări în cadrul programului, în anul 2003, numărul infracţiunilor de furt comise de autori necunoscuţi a înregistrat o scădere cu 10% faţă de perioada anterioară. Astfel, în cursul anului 2003, rata criminalităţii la nivelul judeţului a fost de 1.268 de infracţiuni la suta de mii de locuitori, sub media pe ţară. Prioritar, s-a acţionat pentru creşterea gradului de solicitudine manifestat de poliţişti în raporturile cu comunitatea rurală, fapt evidenţiat în reducerea sesizărilor şi memoriilor adresate de cetăţeni instituţiilor statului.

Un rol pozitiv l-a avut şi atragerea populaţiei la colaborare pe bază de voluntariat.

Prin activităţile desfăşurate în mediul rural, s-a reuşit menţinerea, în condiţii corespunzătoare, a situaţiei operative, nefiind înregistrate evenimente majore, care să afecteze grav ordinea şi liniştea publică.

În vederea asigurării climatului de ordine şi siguranţă civică, avându-se în vedere că postul de poliţie reprezintă veriga de bază în îndeplinirea atribuţiilor poliţiei în mediul rural, în conformitate cu prevederile noii concepţii de reorganizare a activităţii efectivelor poliţiei de ordine publică, la nivelul localităţilor au fost definitivate planurile de siguranţă publică, în raport de evaluarea situaţiei operative şi de recomandările Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat, dacă doriţi să faceţi un comentariu?

Domnul deputat Florin Iordache.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Domnule ministru,

Stimaţi colegi,

Aş vrea să mulţumesc pentru răspunsul complet pe care l-a prezentat domnul secretar de stat.

Aş vrea să adaug, în plus, că la nivelul judeţului Olt, în ultima perioadă - mă refer în ultimii doi ani de zile -, într-adevăr, starea de infracţionalitate a scăzut spre nişte cote foarte mici. Se vede că, într-adevăr, există o bună colaborare între organele de poliţie, societate civilă, jandarmerie, iar, personal, consider că echipa condusă de inspectorul şef, domnul Baicea, controlează starea de infracţionalitate la nivelul judeţului Olt şi, într-adevăr, se observă că echipa Ministerului Administraţiei şi Internelor face o treabă foarte bună.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.