Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of September 8, 1998
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of September 8, 1998 |
Sittings of the Chamber of Deputies of September 8, 1998
| ................................................ |
|
Trecem la pct. 8 de pe ordinea de zi, proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 29/1998 privind plata contribuţiei de 8% din valoarea asistenţei tehnice primite de la Agenţia Internaţională pentru Energia Atomică de la Viena. Din partea iniţiatorului, domnul secretar de stat Mircea Puşcă. Aveţi cuvântul. |
|
Domnul Mircea Puşcă: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei nr. 29/1998, care a fost avizat favorabil de către comisie şi a fost adoptat în plenul Senatului, rezolvă o problemă cu care România a rămas în culpă faţă de Agenţia Internaţională de Energie Atomică de la Viena, privind returnarea a 8% din valoarea asistenţei tehnice pe care această agenţie o acordă statelor membre. Prin această ordonanţă, Guvernul României a rezolvat, pe de o parte, cum spuneam, reglementarea acestor datorii ale României, care datau din 1989 şi, pe de altă parte, a reglementat posibilitatea ca, atât instituţiile publice care beneficiază de această asistenţă tehnică, cât şi societăţile comerciale sau regiile autonome sau în ceea ce se vor transforma, agenţiile naţionale, vor putea să facă această plată privind retunarea, subliniez încă o dată, a 8% din asistenţa tehnică acordată de către Agenţia Internaţională de Energie Atomică de la Viena. Eu vă rog să aprobaţi prin votul dumneavoastră această reglementare. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Punctul de vedere al comisiei? Aveţi cuvântul, domnule deputat. |
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a analizat conţinutul ordonanţei, a avizat-o favorabil şi propune ca ea să fie votată în forma primită de la Senat. Vă mulţumesc. |
|
Vă mulţumesc. Dacă doreşte cineva să ia cuvântul la dezbaterile generale, în legătură cu proiectul acestei legi? Dacă nu, supun dezbaterii titlul legii, în cadrul discuţiei pe articole. Dacă sunt observaţii? Nu sunt, supun votului titlul legii. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Articolul unic, dacă sunt observaţii? Dacă nu, îl supun votului. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Unanimitate. Supun votului proiectul de lege, în ansamblu. Cine este pentru? Vă mulţumesc. Împotrivă? Abţineri? Cu unanimitate de voturi, proiectul de lege a fost adoptat. |


