Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2000

Sittings of the Chamber of Deputies of February 8, 2000

12. Dezbateri asupra proiectului de Lege privind regimul străinilor în România.  

Domnul Vasile Lupu:

................................................

Proiectul de Lege privind regimul străinilor în România. Reprezentantul Guvernului este pe cale să intre în Parlament. Până vine iniţiatorul, dăm cuvântul preşedintelui comisiei, domnul deputat Ioan Mircea Paşcu, sau dacă are un substitut. Domnul Emil Popescu. Sunt două comisii sesizate în fond pentru a prezenta raportul.

Domnul preşedinte Emil Popescu are cuvântul.

Domnul Emil Teodor Popescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor colegi,

Vi se prezintă raportul asupra proiectului de Lege privind regimul străinilor în România. Acest raport a fost întocmit de Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională în comun cu Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi. El a fost trimis comisiilor, pentru examinare în fond, cu adresa nr. ...din 21 septembrie 1998. Comisiile au avut în vedere următoarele avize, care au fost primite de la Consiliul Legislativ, de la Comisia pentru drepturilor omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale. În cadrul analizei, comisiile au avut în vedere şi alte observaţii şi propuneri formulate de Guvernul României, de Biroul Înaltului Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi - ICNUR -, precum şi de către unii deputaţi. În raport de obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Urmează raportul asupra proiectului de lege. Susţinem aşa cum a fost întocmit raportul.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

La dezbaterile generale, doreşte cineva să ia cuvântul?

Titlul legii.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Cap.I – "Dispoziţii generale".

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.1, text iniţiator.

Domnul Gaspar.

Domnul Acsinte Gaspar:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

La art.1 alin.1, unde se defineşte ce se înţelege prin "străin" în sensul legii pe care o discutăm, propun, printr-o corelare şi cu textul din Constituţie, ca noţiunea să sune în felul următor: "Prin străin se înţelege persoana care nu are cetăţenia română".

Deci, în loc de "persoana fără cetăţenie română" – "persoana care nu are cetăţenia română", pentru o corelare mai exactă cu textul din Constituţie, care se referă la cetăţenia română, la apatrizi şi la străini.

Domnul Vasile Lupu:

Care ar fi deosebirea de sens?

Domnul Acsinte Gaspar:

Este vorba şi de o exprimare mai corectă, domnule preşedinte, dacă vreţi. Nu persoana "fără cetăţenie", ci persoana care "nu are cetăţenia română". Acela este "străin"

Domnul Vasile Lupu:

Da. Comisia?

Domnul Mihail Nică:

Din punct de vedere lingvistic, textul devine mai curat. Suntem de acord.

Domnul Vasile Lupu:

La vot!

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Alin.2 art.1.

Textul din raport.

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.1, integral.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.2, alin.1.

Comentarii? Nu sunt.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Alin.2, raport.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.2, integral.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Trecem la alin.3 din art.2.

Alin.3 din raport.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.2, integral.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.3, textul iniţiatorului.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Cap.I, integral.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Cap.II – "Intrarea, şederea şi ieşirea străinilor".

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Secţiunea 1 – "Intrarea străinilor".

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.4, text iniţiator.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.5 alin.1, raport.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Alin.2, iniţiator.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Alin.3, iniţiator.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.5, integral.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.6 alin.1 din raport.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Alin.2, raport.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Alin.3, 4 şi 5.

Dacă sunt obiecţiuni, din raport?

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.6, integral.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.7, textul din proiect, textul iniţiatorului.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.8, textul iniţiatorului.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.9, textul iniţiatorului.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.10 alin.1, text iniţiator.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Alin.2, text din raport.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Alin.3, 4, 5 şi 6 din textul iniţiatorului.

Există comentarii? Nu.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.10, integral.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.11, lit.b) din textul raportului.

Există comentarii? Nu există.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Lit.a), c), d), e), f), g), h) din textul iniţiatorului.

Dacă aveţi obiecţiuni? Nu.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.11, integral.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.12, text proiect.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.13, text iniţiator.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.14, textul din raport.

Există comentarii, obiecţiuni?

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.15, text iniţiator.

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Secţiunea 1, integral.

Domnule Rădulescu-Zoner, la art.15?

Domnul Constantin Şerban Rădulescu-Zoner:

La art.16.

Domnul Vasile Lupu:

La 16, da.

Secţiunea a 2-a – "Şederea străinilor".

Voturi pentru?

Împotrivă?

Abţineri?

Votat.

Art.16 alin.1.

La alin.1 aveţi?

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Constantin Şerban Rădulescu-Zoner:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Textul comisiei oricum este mult mai bun decât textul iniţiatorului în ceea ce priveşte obligaţia cetăţeanului român care are pe o perioadă limitată în vizită sau, mă rog, la care domiciliază un cetăţean străin. Este mai larg în sensul că în loc să te duci cu el la poliţie în 48 de ore, te duci în 3 zile.

Eu am propus un alt text, care mi-a fost respins. Vi-l citesc şi după aceea îmi permiteţi, totuşi, două cuvinte, ca să explic. Textul meu sună: "Persoana fizică sau juridică ce pune la dispoziţia unui străin locuinţă pentru găzduire sau teren... este obligată să-l înscrie în cartea de imobil".

Unii colegi, pe bună dreptate, au spus: ce carte de imobil, pentru că în alte ţări nu există? Celor care mi-au făcut această observaţie colegială le atrag atenţia că prin legea pe care noi am votat-o în legislatura trecută privind evidenţa populaţiei, s-a legiferat această carte de imobil.

Prin urmare, trebuie ales: ori textul comisiei – deci îi iei paşaportul invitatului tău şi te duci cu el la poliţie, sau iei invitatul de gât şi-l duci la poliţie -, sau textul meu, în care eu oblig pe respectivul ca, în termen pe care-l putem stabili, dacă vi se pare prea lung, prea scurt, să-l înscriem în cartea de imobil, iar poliţia teritorială, în primul rând, aceea de frontieră, iar în al doilea rând, poliţia teritorială, căreia îi tot umflăm leafa, să-şi facă datoria. Nu să transformăm din nou cetăţenii, iarăşi, în colaboratori ai poliţiei. Îi transformăm la Legea secretului de stat, îi transformăm şi aici...!! Ne întoarcem la ceea ce a fost.

În ceea ce priveşte cartea, repet: nu mai este cea care a fost pe timpul lui Ceauşescu! Asta, pentru colegii care, poate, nu m-au înţeles. Pentru că noi am legiferat. Şi, dacă-şi aduc aminte colegii din vechea comisie, unii sunt şi acum în Comisia pentru drepturile omului, acolo, chiar eu am introdus, pentru că în textul iniţiatorului era că poliţia este cea care hotărăşte la cine să stea cartea de imobil, noi - comisia şi plenul - am adoptat textul ca locatarii, deci asociaţia de locatari, de proprietari, de ce doriţi, să desemneze persoana care să deţină cartea de imobil şi poliţia este obligată să i-o dea. Deci, cartea de imobil nu mai este la îndemâna, la liberul arbitru al poliţiei, pentru că, din propria mea experienţă, rămăsese la vechiul, la cel care fusese desemnat pe timpul lui Ceauşescu.

Deci, soluţia mea este o soluţie de mijloc. În momentul în care e normal, să-l înscrie acolo şi gata! Poliţia să-şi facă datoria şi nu cetăţenii să devină din nou colaboratori ai poliţiei, pentru că nu în felul acesta stabilim o societate normală.

Vă mulţumesc foarte mult şi vă rog să-mi adoptaţi amendamentul.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Avramescu.

Domnul Constantin-Gheorghe Avramescu:

Vreau să cer o lămurire comisiei.

În justificarea textului propus, comisia spune: "pentru claritatea textului şi adaptare la legislaţiile în materie ale unor ţări europene din Spaţiul Schengen". Doresc să mi se dea exemple concrete - care ţări şi ce reglementări au?

De ce pun această întrebare? Pentru că şi eu, cum probabil mulţi dintre dumneavoastră, am stat la prieteni în diferite ţări din Spaţiul Schengen şi ştiu foarte bine că n-am fost anunţat la poliţie. Mai mult decât atât, chiar în timpul regimului comunist am fost; vorbesc numai de două ţări - Cehoslovacia şi R.D.G. -, unde am stat la prieteni săptămâni şi nu am fost anunţat la poliţie. Singurul caz care mi s-a întâmplat a fost în zona Pannemunde, unde era o justificare de zonă de securitate militară.

Pentru acest motiv, cer ca această afirmaţie să fie documentată.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulţumesc.

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul deputat Leonăchescu.

Domnul Nicolae Leonăchescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

În ipoteza adoptării amendamentului propus de domnul deputat Rădulescu-Zoner, mă gândesc la două posibile întrebări: dacă nu este informată poliţia, în termenul pe care-l vom stabili, asupra persoanelor găzduite, cum rezolvăm problemele celor urmăriţi de Interpol, infractorilor internaţionali, celor care tranzitează clandestin ţara şi sunt găzduiţi de diverse gazde. Or, trebuiesc prevederi în lege şi pe această temă. Cred că varianta comisiei este mult mai operantă.

Domnul Vasile Lupu:

Poftiţi, domnule deputat Zoner.

Domnul Constantin Şerban Rădulescu-Zoner:

În primul rând, cum se rezolvă şi în alte ţări.

Cred că toţi dintre dumneavoastră aţi fost măcar o dată, ca turişti; ca parlamentari, aţi fost toţi, ca şi mine, de mai multe ori. Vi s-a cerut? V-a dus cineva, un prieten, o rudă, o gazdă, la poliţie? V-a cerut paşaportul?

Dacă este vorba aşa, poliţia are mijloace specifice, poliţia are ...într-adevăr, orice poliţie, în orice lume, îşi are informatorii ei. Să-şi facă poliţia datoria! Nu să transformăm noi, să lucrăm pentru Interpol şi nu să fie cetăţenii obligaţi din nou să facă denunţuri la poliţie, că sunt acolo, la dumneavoastră, sau nu.

Nu este permis ca populaţia, toată ziua, să nu stea decât să aibă legături cu poliţia. Poliţia are sarcinile ei; să şi le îndeplinească. Şi aşa le-am ridicat salariile, care sunt mai mari decât ale dumneavoastră şi ale mele.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Domnule deputat Zoner, aveţi un amendament scris? Da. Este la "respinse".

Domnul Drăgănescu.

Domnul Ovidiu-Virgil Drăgănescu:

Domnule preşedinte,

Deşi sunt membru al comisiei, chiar vicepreşedintele acesteia, la acest articol nu voi vorbi în numele comisiei. Am un amendament separat, pe care l-am susţinut şi în dezbaterile pe care le-am avut şi la comisie şi, pentru aceea, eu cer ca alin.1 al art.16 să fie respins de plenul Camerei Deputaţilor, având în vedere că nu putem accepta ca, prin această procedură legislativă, să obligăm din nou cetăţenii să devină într-adevăr, volens-nolens colaboratori ai unor organe de stat.

În alte ţări Schengen, aşa cum este amintit aici, datoria anunţării locului unde se cazează un cetăţean străin nu cade pe umerii cetăţeanului din ţara respectivă. Dimpotrivă, cetăţeanul, la frontieră, este întrebat unde va fi cazat, unde se deplasează.

În schimb noi, aici, prin această prevedere legală, transferăm această răspundere din nou la cetăţeanul român şi, după cum bine ştim, relaţiile pe care anumite organe de stat le au vizavi de cetăţean încă nu au ajuns la un nivel foarte emancipat, ca să spun aşa.

De aceea propun eliminarea alin.1 al art.16.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Vă mulţumesc.

Domnul Mihai Ioniţă, în numele comisiei.

Domnul Mihail-Gabriel Ioniţă:

Dragi colegi,

După cum vedeţi, comisia a modificat textul iniţial, deci textul propus de iniţiator.

Aici am auzit tot felul de discursuri care, după părerea mea, decurg dintr-un reflex de care n-am reuşit încă să ne vindecăm. Este vorba de reflexul faţă de statul totalitar. Nu vă supăraţi, mie nu mi se pare jenant, ca cetăţean al acestei ţări, să colaborez cu lucrătorii Ministerului de Interne, cu lucrătorii poliţiei, în contextul în care plecăm de la premisa că în România există democraţie şi că poliţia este instituţie normală. Eu sunt convins că foarte mulţi cetăţeni din ţări civilizate şi democratice conlucrează cu lucrători ai poliţiei fără să fie suspectaţi că prin asta ar face un lucru rău.

Noi am încercat să modificăm textul iniţiatorului, pentru că ni se părea într-adevăr vag. De exemplu, se invoca un termen în care trebuia anunţată poliţia, în 48 de ore, fără să se menţioneze că respectivul putea, de exemplu, să stea la mine în vizită mai puţin de 48 de ore.

În sfârşit, eu ştiu, poate ar putea fi îmbunătăţit acest articol, pentru că trebuie să ţinem cont că şi pentru România există cetăţeni aparţinând unor state care sunt, eu ştiu, susceptibili de a face parte din mişcări teroriste, din ...Nu există un control asupra... Există, într-adevăr, un control asupra intrării şi pătrunderii lor în ţară. Dar, plecând de la premisa că pot pătrunde şi pe alte căi, de aceea, probabil, Ministerul de Interne a cerut un astfel de lucru.

Eu nu ştiu cu precizie care sunt ţările din Spaţiul Schengen, sau ţările democratice care pretind cetăţenilor de a da aceste informaţii. Dar, cu siguranţă, şi eu am fost uimit, mergând în ţări democratice, cum ar fi Germania, să spun, în care, când am fost cazat la un hotel, am fost obligat să completez o fişă cu tot felul de date oficiale şi personale, care ţin de cetăţenia mea; unde stau, de exemplu, adresa mea.

Eu cred că aceste date sunt cerute şi pentru, eu ştiu, hotelul a se proteja în cazul în care aş aduce daune hotelului prin şederea mea acolo, dar şi pentru că autorităţile statului respectiv vor să aibă mai multe date despre mine, ca persoană.

Deci, eu sugerez, eventual, să se specifice de statele ai căror cetăţeni ar fi susceptibili de terorism, de ...., eu ştiu ....

Poate, într-adevăr, este greu de acceptat că dacă vine la noi un prieten din Germania, aceasta imediat să fie anunţat.

Rămâne să ne consultăm şi cu iniţiatorul.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul deputat Şteolea, apoi domnul deputat Gavril Dejeu.

Stimaţi colegi,

Să restrângem dezbaterile şi să ne pronunţăm.

(Rumoare, vociferări)

Domnul Petru Şteolea:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor,

Vreau să spun de la început: susţin poziţia comisiei în această chestiune.

Dar, s-au pus aici nişte întrebări, au fost luări de cuvânt. Trebuie să primim o clarificare la acestea în sensul următor: în ceea ce înseamnă acest regim al cărţii de imobil, el trebuie interpretat – acest regim al cărţii de imobil – atât pentru imobilele în care locuiesc mai multe familii unde, într-adevăr, se vede o reglementare, este un alt tip de carte de imobil, dar sunt şi imobile, case particulare, de unică familie, două familii, cabane de munte şi aşa mai departe. Acolo ce carte de imobil aveţi? Până în prezent nu ştiu ca acolo cineva să fi editat, să fi distribuit autorităţile publice locale aşa ceva. Deci, este un semn de întrebare.

A doua chestiune. Se discută despre acest regim pentru ţările din Uniunea Europeană, ţările vest-europene. Lucrurile sunt variabile. Aici, de la ţară la ţară, după câte cunosc, ştiu numai un exemplu, de o anumită, să zicem, chestiune pusă foarte bine la punct, chestiune care induce o rigoare absolută. Este cazul Elveţiei. Acolo, după câte cunosc, reglementarea ei este de natura: imediat ce o persoană, o familie primeşte în găzduire o persoană străină, anunţă organismele poliţiei interne. Este un aspect.

Termenul la care comisia noastră a ajuns, de comun acord, a fi prevăzut în prevederea legislativă, eu consider că este destul de elastic, permisiv; este vorba de 3 zile. Şi această măsură trebuie văzută atât ca protecţie a ceea ce înseamnă interesul statului român, interesul în securitatea familiei respective, cât şi al securităţii persoanei care este găzduită. În sensul acesta trebuie să privim această chestiune.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul Gavril Dejeu. Urmează domnul deputat Mogoş.

Domnul Gavril Dejeu:

Am afirmat de mai multe ori de la acest microfon că legislaţia română trebuie să reflecte întotdeauna realitatea social-economică a ţării noastre şi să nu ne orientăm după standardul de dezvoltare al anumitor ţări supercivilizate, sau după alte ţări care sunt în urma noastră. Or, realitatea de la noi percepută atât intern, cât şi internaţional, este că fenomenul de sustragere de la lege, fenomenul de încălcare a legii de către cetăţenii noştri sau de către cetăţenii străini pe teritoriul nostru constituie un motiv de preocupare, atât pentru organele interne ale statului român, cât şi pentru organele specializate sau politice, dacă vreţi, a altor state spre care dorim să ne îndreptăm. Una dintre cerinţele principale care ni se adresează este să facem ordine în România. Nu atât aspectul economic îi interesează, ci combaterea corupţiei şi aspectul de legalitate.

Problema principală care ne-a fost pusă a fost cum controlăm, de pildă, frontierele României pentru ca România să nu fie o zonă de alimentare a unor surse infracţionale în vest. Or, această problemă pe care o discutăm noi aici poate constitui o verigă pentru realitatea noastră de control. Am avut şi avem în continuare cazuri în care în România se adăpostesc grupe de străini imigranţi din răsărit sau din sud cu scopul de a ajunge în Germania, în Franţa şi aşa mai departe, care stau la noi săptămâni întregi, fără să fie anunţaţi de nimeni, cu scopul de a-şi crea condiţii de emigrare mai departe.

Dacă, prin urmare, nu introducem nici un fel de obligativitate pentru cei care găzduiesc persoane străine, spre a fi anunţate la organele de autoritate, însemnează că facilităm, într-un fel, acest proces, acest curent care este atât de îndeaproape observat de străinătate. Mie mi se pare normal ca să se impună acum, pentru această perioadă pe care o trăim, obligativitatea anunţării prezenţei străinilor în România. Nu numai pentru motivele pe care le-am arătat şi mai înainte, dar realitatea demonstrează că organele de ordine nu au capacitatea să acopere întregul proces de supraveghere a prezenţei străinilor în România, aşa cum s-ar fi dorit în mod normal.

De aceea, eu sunt pentru formula adoptată de iniţiator, şi nu pentru cea adoptată de comisie; şi vă spun de ce nu cea adoptată de comisie. Comisia spune că anunţarea să se facă numai pentru o perioadă de şedere de mai mult de 5 zile şi numai la expirarea termenului de 3 zile de la plecare. Păi, ce se întâmplă? Dacă noi anunţăm organul de poliţie, de pildă, la 3 zile după ce a plecat de la noi, acela este deja plecat peste graniţă, anunţarea devine inutilă, ineficientă. Ori se anunţă imediat, pentru ca organul de ordine să ştie despre ce este vorba, ori, după 3 zile, nu mai are nici un fel de raţiune să-l anunţăm.

Iată pentru care motiv socot că este bine să adoptăm varianta iniţială a textului propus de lege.

Domnul Vasile Lupu:

Da, domnul deputat Mogoş şi se pregăteşte domnul Tăriceanu.

Domnul Ion Mogoş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Textul, aşa cum este redactat, formulat de către comisie lasă posibilitatea unei obligaţii din partea persoanei fizice sau juridice...

Domnul Vasile Lupu:

Domnule deputat, pe scurt, propunerea.

Domnul Ion Mogoş:

... fără nici o sancţiune...

Ce propunere aş face eu pentru plenul Camerei? Ca atunci când "un străin care vizitează România este cazat de o persoană fizică sau juridică - în formularea textului de la comisie - să aibă obligaţia să anunţe posturile de poliţie numai în cazurile suspecte". Deci atunci când apreciez eu, gazdă, că ceva nu este în regulă cu persoana pe care o găzduiesc, să am obligaţia de a anunţa organele de poliţie.

În felul acesta împăcăm, dacă vreţi, tot spectrul de suspiciuni, de bănuieli în legătură cu corectitudinea străinului pe care îl găzduim. Încât aş solicita plenului să adopte această formulare şi să incumbe această obligaţie pentru gazda română numai în cazurile de suspiciune privind persoana pe care o găzduieşte.

Domnul Vasile Lupu:

Domnul deputat Stănescu.

Domnul Mihai-Sorin Stănescu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Eu de la bun început vă sugerez ca să fiţi de acord cu eliminarea acestei prevederi, şi am să caut să mai aduc câteva argumente, alături de ceilalţi colegi ai mei care au susţinut acest punct de vedere.

În primul rând, motivarea care se aduce în coloana privind argumentaţia acestui text nu are, fără nici un fel de supărare, nu are nici un fel de acoperire, pentru că din experienţa fiecăruia cunoaştem că în ţările din spaţiul Schengen şi, mă rog, din alte zone ale lumii, există un sistem la graniţă, la frontieră, prin care se asigură un control cât se poate de eficient de autorităţile statului, respectiv de poliţia respectivă, pentru a urmări, mă rog, circulaţia persoanelor care intră în spaţiul lor, pentru o perioadă de timp determinată.

Eu cred că această idee de a se introduce obligativitatea persoanei care găzduieşte o persoană venită din străinătate, indiferent că o face în 48 de ore, fie că o face în termen de 3 zile, are un anumit izvor. Noi am fost obişnuiţi şi până în 1990, deci până la Revoluţia din 1989 eram obişnuiţi şi trebuia să respectăm anumite obligaţii în legătură cu circulaţia străinilor, în România, în legătură cu persoanele care veneau să ne viziteze şi aşa mai departe.

În al doilea rând, trebuie să avem în vedere totuşi optica celor care vin din străinătate. Ei vin din nişte ţări unde sistemul democratic este cât se poate de avansat şi nu sunt obişnuiţi cu asemenea chestiuni care li se par absolut nedemocratice, şi sigur că nu s-ar crea o imagine bună pentru România.

În al treilea rând, motivaţia care s-a adus de domnul deputat Ioniţă în sensul că România, eu ştiu, la un moment dat poate să devină, mă rog, un punct de trecere al unor structuri teroriste, unor filiere internaţionale, Mafia etc. cred că suntem într-un moment în care exagerăm o asemenea chestiune şi, din nefericire, mai mult românii sunt cei care produc anumite conflicte şi ajung în situaţii nedemne pentru ei şi pentru noi, în momentul în care se află în străinătate şi desfăşoară nişte activităţi mai puţin ortodoxe.

Ultimul argument, şi care cred că este destul de convingător, se referă la un exemplu. Israelul este o ţară care are nişte probleme total deosebite, care nu se compară cu nici o ţară de pe mapamond. Aceste condiţii deosebite, sigur, rezultă din poziţia lor geopolitică, mă rog, din situaţiile pe care le cunoaşteţi foarte bine şi deci ar fi o ţară care având o problematică deosebită putea să adopte nişte măsuri care, într-adevăr, să fie de extremă. Însă chiar şi Israelul, care are această situaţie deosebită în momentul în care ajungi în Israel nu ai decât o singură obligaţie, ca la momentul în care se prezintă controlul paşaportului şi se aplică viza de intrare în ţara respectivă, completezi, de asemenea, un formular în care arăţi unde locuieşti şi ce perioadă de timp. Organele specializate ale poliţiei respective, sigur că îşi urmăresc activitatea şi perioada în care ai stat şi, în situaţia în care la momentul returnării eşti din nou întrebat şi obligat să declari, pe o fişă pe care ţi-o prezintă, dacă în perioada respectivă ţi-ai schimbat cumva şederea, destinaţia, deci ai locuit în altă parte şi faci greşeala ca să spui cumva că: Nu, domnule, am rămas tot în Atania", de exemplu, dar, de fapt, ai locuit în Tel Aviv, ei iau act de această declaraţie a dumitale, dar trebuie să fii foarte conştient că o perioadă îndelungată de timp nu vei mai obţine viză de intrare în Israel.

Deci din punctul meu de vedere şi din punctul de vedere al PNL noi considerăm că această prevedere legală nu are nici un fel de acoperire, este falsă problema care se pune că se realizează o armonizare cu legislaţia europeană. Sentimentul acesta de securitate şi această chestiune ca fiecare cetăţean român, în momentul în care are un contact cu o persoană străină şi ajunge la concluzia că prezenţa ei nu este destinată unui scop cât se poate de corect, deci cetăţeanul român trebuie, prin educaţie şi în timp, să ajungă singur să anunţe, să sesizeze organele abilitate ale statului în legătură cu prezenţa unui cetăţean străin, pentru că numai prin educaţie, şi aşa este normal, deci prin ridicarea acestei conştiinţe civice. În momentul în care vom impune românilor această obligaţie nu vom face altceva decât să adâncim în continuare lucrurile pe care le cunoaştem dinainte de 1989. Astea sunt argumentele pentru care vă solicit să fiţi de acord cu eliminarea acestui text de lege.

Domnul Vasile Lupu:

Doamnelor şi domnilor deputaţi, riscăm să consumăm toată această parte a şedinţei pe un singur text. De aceea, vă rog, 3 minute de intervenţie şi închidem dezbaterile după domnul Puiu Haşotti, domnul Marton Arpad şi, iată, încă doi deputaţi de la UDMR şi domnul Puiu Haşotti şi domnişoara Gabriela Radu.

Încă 4 vorbitori câte 3 minute şi trecem la vot.

Domnul Puiu Haşotti:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Voi încerca să pledez şi eu pentru eliminare şi aduc două argumente foarte pe scurt. S-a invocat aici faptul că trebuie ca cetăţenii să anunţe eventuali spioni, contrabandişti, ticăloşi etc. Păi, asta nu este treaba cetăţeanului. Asta este treaba serviciilor de informaţii, asta este treaba poliţiei de frontieră etc. Dacă cineva, dacă un prieten de-al nostru şi de-al oricărui cetăţean vine în ţară, şi evident că acela nu ştie că este spion, să mergem la maximum, el trebuie să anunţe poliţia? Mie mi se pare o chestiune absolut ridicolă. Apoi, facem 23 de milioane de cetăţeni români să colaboreze cu Ministerul de Interne? Dacă Ministerul de Interne nu este performant, este treaba cetăţenilor? Şi, mai mult decât atât, totuşi trăim în România, eu îmi imaginez foarte uşor cum ar începe tot felul de delaţiuni între vecini, între cetăţeni, dacă introducem această obligativitate.

Se invocă, şi acesta este al doilea motiv, spaţiul Schengen. Într-adevăr, într-o serie de ţări din acest spaţiu, cetăţenii au obligaţia să anunţe pe cei care-i vizitează, dar vă rog să nu uitaţi că în spaţiul Schengen vin în emigraţie clandestină cetăţeni şi din ţări ale Europei. La noi în ţară vin în emigraţie, vin ca emigranţi clandestini nu cetăţeni din Europa, mai ales din Europa Occidentală, de unde vin, de altfel, cei mai mulţi, vin din nu ştiu ce ţară, din Afganistan, din te miri ce ţări în care trăiesc aşa cum trăiesc cetăţenii de acolo. Asta mă face să invoc aici că este necesară eliminarea, pentru simplul motiv că nu putem face o asemănare între România şi spaţiul Schengen. Eu nu cred că noi primim în vizită cetăţeni din Trinidad-Tobago sau din Afganistan. Sunt altfel de cetăţeni, sunt altfel de oameni cei care vizitează România. Cei care vin din ţări din lumea a 3-a, din lumea a 4-a sau a 50-a nu vin în vizită la cetăţeni.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul deputat Maton Arpad.

Domnul Marton Arpad Francisc:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Trebuie să distingem 3 situaţii clare. Una este cea a hotelurilor, motelurilor şi a altor instituţii care se ocupă profesional cu găzduirea unor persoane. Aici, cei care am stat în hotel ştim, când apare, oricare dintre noi, fie cetăţean străin, fie cetăţean român, completează un act prin care anunţă că el este acolo. Deci asta se urmăreşte. Este clar.

Cea de-a doua situaţie este a cetăţeanului care găzduieşte pe cineva. Acest cetăţean poate să găzduiască un cunoscut, prieten, rudă etc. sau poate să găzduiască pe cineva din varii interese. De exemplu, ca să-l ajute să treacă fraudulos graniţa etc. Deci, ne găsim în situaţia în care dumneavoastră vreţi să apăraţi ţara de infractori, de acele persoane care comit nişte infracţiuni: trecerea frauduloasă a graniţei, apartenenţă la structuri mafiote etc. ori, o astfel de activitate este o activitate de ajutare a infractorului, de favorizare a infractorului. Iar această activitate este pedepsită în Codul penal, este reglementată în Codul penal. Nu mai are rost să reglementăm această situaţie, pentru că e reglementată în Codul penal. Iar în cazul celorlalte situaţii, când o persoană găzduieşte un prieten, o rudă, o altă persoană cu care sre relaţii economice, nu văd de ce trebuie să le impunem această obligativitate.

Ca atare, eu susţin ori eliminarea, ori acea situaţie care a fost propusă de colegul, că cel care simte că e ceva în neregulă să anunţe organele respective, ceea ce mi se pare normal, şi atunci, într-adevăr, intervine acea obligaţie a loialităţii cetăţeanului.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulţumesc, domnule deputat.

Poftiţi, aveţi cuvântul.

Domnul Szilágyi Zsolt:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Bineînţeles, şi eu voi pleda pentru eliminarea acestui articol care mi se pare total împotriva spiritului de integrare a ţării noastre în structurile europene şi euro-atlantice. Noi, dacă acceptăm acest articol, de fapt dovedim că nu reuşim să scăpăm de acea flosofie a ţărilor est-europene care în procesul de legiferare pornesc din neîncredere. Noi, dacă acceptăm acest articol, dovedim că suspectăm orice turist, orice străin care vine în ţara noastră să cheltuiască banii pentru scopuri turistice, pentru a-şi vizita familia etc. ca posibil infractor, ca un, ab initio, ca un element dubios. Deci cred că neîncrederea distruge dezvoltarea economică şi mă întreb cum dorim noi să sprijinim, de exemplu, turismul rural, turismul sătesc. Vă închipuiţi că trebuie să tipărim pliante, de exemplu, care vor fi distribuite în străinătate, în Franţa sau în orice altă ţară din Occident, în care facem reclamă pentru satul român şi pentru frumuseţea ţării noastre şi cu asterisc vom menţiona: "Atenţiune, dacă mergeţi la sat şi nu staţi în regim hotelier de stat sau în regim hotelier normal trebuie să cereţi gazdei dumneavoastră să vă anunţe la poliţie". Acesta este un mesaj pentru un occidental, că noi ne îndreptăm practic spre un stat polieţienesc. Or, nu astfel se conving străinii să vină în ţară. Consider deci că este absolut inacceptabil cu prevederile unui stat modern, având în vedere faptul că, din fericire...

Domnul Vasile Lupu:

Da, aveţi dreptate, domnule deputat, dar am atins 5 minute. Vă rog, concluzionaţi.

Domnul Szilágyi Zsolt:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Deci pledez pentru neadoptarea acestui articol.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Domnişoara Gabriela Radu.

Domnişoara Elena Cornelia Gabriela Radu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Am constatat cu surprindere şi cu neplăcere că din discursul unor distinşi colegi, jurişti de marcă, a dispărut prezumţia de nevinovăţie.

Prin urmare, toţi cetăţenii străini găzduiţi de români sunt din start nişte infractori. Deci nu mai putem să ne găzduim rude, prieteni sau fraţi, pentru că va trebui să ne comportăm ca înainte de 1989 şi să-i declarăm la organele de poliţie. Şi, dacă urmăm logica unora dintre antevorbitori, alin.1 al art.16 va fi respectat doar de cei care vor găzdui rude sau prieteni, pentru că nici un cetăţean care va găzdui un infractor sau o persoană care va trata România ca pe o trambulină spre vest nu va merge să-l declare la poliţie.

De aceea, această problemă ar trebui reglementată, aşa cum se face, de altfel, în multe dintre ţările din vestul Europei, prin înregistrarea adresei la care va locui cetăţeanul străin direct la intrarea în ţară, la punctul de frontieră, şi nu prin obligarea cetăţenilor români să meargă din nou să-şi declare prietenii şi rudele la poliţie.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Am oprit lista. Iniţiatorul? Comisia? Care este părerea iniţiatorului?

Domnul Liviu Popescu:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Sunt Liviu Popescu, secretar de stat la Ministerul de Interne.

Dacă îmi îngăduiţi, aş începe cu o concluzie, şi anume susţinem menţinerea formulării art.16 alin.1 din proiect, în varianta propusă de către comisie, şi aceasta pentru mai multe considerente. (Gălăgie în sală.)

Domnul Vasile Lupu:

Vă rog, linişte în sală.

Poftiţi, domnule ministru.

Domnul Liviu Popescu:

Aş începe prin a exprima o consideraţie personală, şi anume că nu este ruşinos pentru cetăţeni să colaboreze cu autorităţile statului, în condiţiile legii şi în condiţii de maximă transparenţă.

Pe de altă parte, aş arăta că există o practică, în ţări cu tradiţie democratică, precum Italia, Elveţia, Marea Britanie, Austria, Belgia şi chiar şi în Japonia, de a institui obligaţia notificării prezenţei în ţară a străinilor. Aici se poate face o discuţie, dacă această obligaţie să revină să incumbe cetăţenilor străini sau, respectiv, găzduitorilor, adică cetăţenilor care aparţin ţării gazdă. Mă voi referi la acest aspect în finalul expunerii.

Pe de altă parte, considerăm că însăşi recrudescenţa fenomenului criminal, precum şi a fenomenului de migrare ilegală şi având în vedere că România este o asemenea ţară de tranzit în fenomenul de migrare ilegală, impune anumite restricţii legale, anumite condiţii privind şederea străinilor. Dacă această obligaţie de notificare să revină străinilor sau, respectiv, cetăţenilor români, noi considerăm că este o soluţie care în practică ar ridica importante inconveniente, dacă această obligaţie ar reveni cetăţenilor străini, şi anume pentru că ei nu cunosc limba română, nu cunosc exact căror autorităţi să se adreseze etc. Şi s-a spus de la acest microfon că iniţiatorul priveşte pe cetăţenii străini plecând de la o prezumţie de vinovăţie, şi nu de nevinovăţie.

Aş dori să înlătur o asemenea temere, o asemenea suspiciune, spunând că-i privim nu ca pe nişte infractori, ci ca pe nişte străini.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Vă mulţumesc.

Comisia?

Domnul Mihail Gabriel Ioniţă:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş vrea întâi să fac o precizare de ordin procedural. Eu personal, ca reprezentant al comisiei, nu pot să susţin în momentul acesta decât punctul de vedere al comisiei, deci în mod clar, textul comisiei.

În al doilea rând, aici au avut loc o mulţime de luări de cuvânt care au susţinut diverse amendamente, dar vreau să vă anunţ, domnule preşedinte, că în mod oficial există două amendamente respinse la comisie, şi anume amendamentul domnului Zoner, care are în vedere cartea de imobil, şi, într-adevăr, se propune eliminarea alin.1 al art.16, de către domnul deputat Liviu Mera, care nu ştiu dacă a ieşit la tribună să-şi susţină acest amendament de eliminare.

Acum, pe fond, s-a adus aici în dicuţie că nu este foarte clară justificarea care apare în raport, dar justificarea asta nu aparţine iniţiatorului, deci nu este o justificare a celui care a iniţiat de ce trebuie să existe acest articol, ci este o justificare a faptului că textul iniţial a fost modificat de comisie. De ce? Deci, comisia a considerat necesar să modifice textul iniţial.

Aş mai vrea să spun că totuşi aici a adus cineva, am impresia că domnul Marton Arpad, dacă nu mă înşel, a adus în vedere un lucru clar în sensul în care, cred eu că toţi colegii meu sunt de acord cu acest lucru, trebuie să se facă deosebie cu persoana fizică şi persoana juridică. Adică nu suntem de acord nici ca măcar persoanele juridice, respectiv hotelurile sau... să facă aceste anunţuri organelor de poliţie? Deci dacă se discută, probabil e discutabilă treaba legată de persoanele fizice.

O altă treabă, în acest text, dacă eu îl citesc, se cere, este obligatoriu, aşa e propunerea, ca persoanele să anunţe primirea în gazdă. Dar asta nu înseamnă neapărat un denunţ, că cineva, eu, ca şi gazdă, chiar dacă îmi vine sora în vizită, care soră este acum cetăţean aparţinând altui stat, îmi denunţ sora dacă anunţ la poliţie, vezi, domnule, că am pe soră-mea în vizită. Nu este neapărat asta un denunţ. Poate să fie o procedură care e discutabilă, şi dumneavoastră veţi tranşa această discuţie printr-un vot.

Deci în mod oficial, eu, ca reprezentant al comisiei nu pot la ora aceasta să susţin decât varianta comisiei.

Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Antal Istvan:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Aş dori să vă atrag atenţia asupra unui aspect care a fost neglijat de cei care au prezentat acest proiect de lege, în speţă, şi reprezentanţii poliţiei şi stimaţii noştri colegi din comisie. Şi anume: acele referiri la celelalte state. Păi, în celelalte state când intrăm noi intrăm cu viză, domnilor, şi e şi normal atunci, pentru că acel om, cetăţean german care ţi-a trimis o invitaţie este obligat, în momentul respectiv, să te anunţe, pentru că mai are şi alte obligaţii.

Dumneavoastră ştiţi foarte bine că e şi problema asigurărilor, şi până când nu deţii toate aceste acte nici viză nu primeşti. Deci este un lucru absolut normal. Ceea ce se poate reglementa şi în cazul României. Pentru cetăţenii care vin din state din care sunt obligaţi să obţină viză pentru intrarea în România, problema este foarte clară şi este simplă, pentru că atunci cetăţeanul, dacă vine la un cetăţean este obligat să-l anunţe la poliţie, iar în cazul în care se duce la hotel, vine ca turist sau persoană juridică, atunci este absolut normal, pentru că acest circuit acolo funţionează în mod normal. Dar cu o singură cifră vreau să vă atrag atenţia dumneavoastră. Dacă ar binevoi să ne spună cei de la poliţie, că de exemplu numai în ultimii 10 ani, după cunoştinţele mele, peste 100.000 de cetăţeni români şi-au schimbat domiciliul. Deci aceste rude care doresc, din când în când se mai întorc în ţară, într-adevăr, să fie siliţi...

Domnul Vasile Lupu:

Da. Trecem la vot.

Domnul Antal Istvan:

Noi susţinem eliminarea acestui punct.

Domnul Vasile Lupu:

Avem varianta comisiei, avem varianta iniţiatorului. Dacă primele două texte nu trec, trecem la amendamentele propuse.

Începem cu eliminarea, domnule Zoner, începem cu eliminarea.

Domnul Constantin Şerban Rădulescu-Zoner:

Am o problemă de procedură, vă rog.

Primul amendament este cel de eliminare, făcut de domnul Drăgănescu. Şi apoi, ca să fie lămurită sala, dacă împărtăşeşte punctul meu de vedere votează împotriva textului comisiei, care va fi pus al doilea, dacă nu trece eliminarea. Vă mulţumesc.

Domnul Vasile Lupu:

Da. Începem cu eliminarea.

Stimaţi colegi,

Începem cu eliminarea, fireşte.

Supun votului dumneavoastră propunerea de eliminare a alin.1 al art.16.

Cine este pentru? Număraţi. Vă rog linişte, secretarii numără.

Doamna Mitzura Domnica Arghezi (din sală):

Ce votăm? Mai spuneţi odată!

Doamna Viorica Afrăsinei (din sală):

Mai explicaţi încă odată ce votăm.

Domnul Dan Marţian (din sală):

În ce constă votul?

Domnul Vasile Lupu:

Verificăm cvorumul acum. Prin numărare. Se votează eliminarea alin.1. Am explicat.

98 de voturi pentru eliminare.

Împotrivă? 37 de voturi împotrivă.

Abţineri?

Manifestaţi-vă votul clar.

Stimaţi colegi, încă odată. Cine se abţine? Mâna sus. Verificăm şi cvorumul. 10 abţineri. Nu suntem în cvorum. Mai e nevoie de 4 deputaţi. (Vociferări.)

Domnul Andrei-Ioan Chiliman:

Cât e cvorumul de lucru?

Domnul Vasile Lupu:

150. Voturile sunt numărate de secretarii de şedinţă.

Stimaţi colegi,

Nu părăsiţi sala. Mai avem 20 de minute de dezbateri. Deci, 98 voturi pentru, 37 împotrivă, 10 abţineri. 146. Mai avem nevoie de 4 voturi. (Vociferări.)

Reluăm votul, că au mai venit colegi în sală, vă rog nu mai plecaţi! Unii vin, alţii pleacă!

Cine este pentru eliminare? Încă o dată.

Stimaţi colegi, câteva minute mai sunt. 93 de voturi pentru. Deci, e clar, nu mai avem cvorum. Suspendăm lucrările. Reluăm şedinţa în plen, mâine, miercuri, la ora 8,30.

Şedinţa s-a încheiat la ora 16,15.