Parliamentary debates

Domnul Constantin Niţă:

Stimaţi colegi,

Trecem la dezbaterea moţiunii iniţiată de un număr de 72 de deputaţi.

Aşa cum bine ştiţi, Guvernului i se rezervă 45 de minute pe care le utilizează la începutul şi sfârşitul dezbaterilor, grupurilor parlamentare li se alocă câte 20 de secunde pentru fiecare deputat.

Deputaţii care nu fac parte din grupurile parlamentare au la dispoziţie câte 20 de secunde fiecare.

Trecem la dezbaterea moţiunii şi rog...dacă cineva se retrage de pe lista...consult grupul respectiv dacă cineva se retrage de pe listă. Nu se retrage nimeni? Nu. Atunci, v-aş ruga să treceţi la prezentarea moţiunii, să desemnaţi persoana care prezintă moţiunea. Vă rog!

Domnul Cristian Valeriu Buzea:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul parlamentar al Partidului România Mare format din 72 de deputaţi menţionaţi în lista de semnături anexată, în temeiul art.64 din Constituţia României şi al art.148-153 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, având în vedere:

• lipsa totală de transparenţă a activităţii Guvernului României privind încheierea şi derularea contractelor de privatizare a societăţilor de importanţă naţională din domeniul petrolului;
• dezinteresul Guvernului faţă de supravegherea îndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate de investitor prin contractele de privatizare a societăţilor comerciale din domeniul petrolului;
• implicarea abuzivă a factorilor politici în reeşalonarea datoriilor către bugetul de stat ale marilor firme privatizate pe criteriul clientelar;
• preluarea la datoria publică prin ordonanţe de Guvern a datoriilor acumulate de firmele privatizate;
• acordarea de către Guvern a unor ajutoare de stat firmelor care aparţin clientelei politice a partidului de guvernământ;
• dirijarea de către Guvern a resurselor bugetare constituite din contribuţii, taxe şi impozite către aceleaşi firme ale clientelei politice a partidului de guvernământ;
• lipsa de implicare a organelor de stat abilitate tocmai să combată activităţile frauduloase desfăşurate de agenţii economici din domeniul petrolier;
• transformarea Parlamentului României într-un fel de oficiu de înregistrare a ordonanţelor de urgenţă ale Guvernului, vă înaintează următoarea moţiune:

"Mafia petrolului, vinovată pentru explozia preţurilor la alimente, transport, alte servicii şi utilităţi publice"

Guvernele care s-au perindat la cârma ţării după anul 1990 nu au fost preocupate de privatizarea sectorului energetic, în general, şi a celui petrolier, în special, păstrând aproape neatinsă proprietatea de stat în acest domeniu.

Situaţia a căpătat o turnură periculoasă în ultimii ani când, firmele private aparţinând clientelei partidului de guvernământ care aveau capacităţi de rafinare a petrolului au profitat şi au parazitat ca nişte căpuşe Societatea Naţională a Petrolului de la care au luat fără să plătească imense cantităţi de ţiţei şi alte produse. Găurile sunt acoperite în final de la bugetul de stat.

Câţiva "baroni ai petrolului", întreprinzători particulari care erau în relaţii speciale cu guvernanţii, au agonisit averi uriaşe prelucrând petrolul neplătit şi exportând produsele rezultate din rafinare. Acesta a fost mecanismul simplu, ba chiar rudimentar, al agresiunii sistematice asupra petrolului gestionat de societăţile cu capital de stat.

Afacerea "Jimbolia", în valoare de 8 miliarde de euro, derulată în perioada embargoului la care a fost supusă Iugoslavia, poate fi considerată actul de naştere al criminalităţii economice în domeniul petrolului, dar şi începutul implicării Guvernului şi a sistemului bancar în criminalitatea economico-financiară. Atunci, BANCOREX a pus la dispoziţia "petroliştilor" 250 milioane de dolari pentru finanţarea importurilor de petrol din Rusia. Executivul a garantat ilegal creditul, dar nu a mai urmărit recuperarea lui, preferând să-l pună pe spinarea contribuabilului român.

Politica Guvernului Năstase în domeniul petrolului a susţinut economia subterană şi s-a bazat pe câteva principii şi practici incontestabil de natură infracţională: evaziunea fiscală, socializarea pierderilor, capitalizarea şi exportul profitului, creşterea arieratelor etc.

Neplata obligaţiilor la bugetul de stat, la fondurile sociale, la fondurile speciale, dobânzile şi penalităţile ce au urmat au condus, după cum era de aşteptat, la creşterea arieratelor fiscale, la decapitalizarea agenţilor economici, la concurenţă neloială şi la generalizarea blocajului financiar care a căpătat proporţii inimaginabile.

Neexecutarea silită a datornicilor, blocarea premeditată a instrumentării judiciare a cazurilor de fraudă şi evaziune fiscală, acordarea, în continuare, de credite cu garanţii guvernamentale, acordarea de facilităţi fără măsură şi fără finalitate, scutirea rău - platnicilor de datorii uriaşe, reeşalonarea, pe banii contribuabililor, a datoriilor, privatizarea frauduloasă a sectorului petrolier şi dezinteresul faţă de urmărirea respectării condiţiilor contractuale, prin care s-au realizat privatizările, toate acestea au prejudiciat bugetele ţării de miliarde de euro.

În aceste condiţii, datoria publică a ajuns la sume exorbitante, preţurile au explodat iar populaţia a fost lipsită atât de venituri corespunzătoare, salarii, pensii, de celelalte prestaţii sociale universale, ajutoare sociale, cât şi de bunurile şi serviciile publice la care era îndreptăţită.

Contribuabilul a rămas totuşi să plătească oalele sparte, adică e silit să suporte toate creditele care au beneficiat de garanţii guvernamentale şi care nu vor mai fi niciodată returnate.

Datoriile defunctei Companii Române de Petrol, pentru care carburanţii auto, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/1997, sunt supraimpuşi cu un cent pe litru, reprezintă 647 de milioane de dolari. Din ianuarie 2001 până în februarie 2004, s-au recuperat doar 78 de milioane de dolari, în loc de 170 de milioane de dolari, ceea ce confirmă că, pe lângă piaţa legală a carburanţilor, s-a dezvoltat în paralel o piaţă neagră, prin care se comercializează circa 1,5 milioane de tone de combustibil pe an.

Prin Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.92/2002, care derogă de la prevederile Ordonanţei de urgenţă nr.40/2002 privind recuperarea arieratelor, Executivul a acordat un ajutor de stat individual de 70,9 miliarde de lei unui SRL, şi anume "Lukoil Black Sea Romania" SRL. Această societate a fost înfiinţată din dorinţa de a ne oferi know-how în domeniul strategic al scumpirii benzinei şi motorinei la pompă şi înregistrează credite restante de cinci ori mai mari decât societatea-mamă, PETROTEL LUKOIL SA, miluită şi ea, pe spinarea contribuabilului român, cu 21,7 miliarde de lei.

"Importanţa strategică" a SRL-ului se vede din structura şi mărimea capitalului social. "LUKoil Europe Holdings B.V. din Olanda are un aport de capital de 9988 de dolari, iar LUKoil International GMBH, un SRL din Austria, are un aport de capital de numai 12 dolari!

Rafinăriile Dărmăneşti şi Rafo Oneşti au fost privatizate aproape pe nimic, beneficiind de ştergerea unor datorii ce depăşesc 5000 de miliarde de lei şi transformarea în acţiuni a datoriilor acumulate până în anul 2002. Astfel, 11 milioane de dolari au fost deturnate din vistieria bugetului public şi făcute cadou lui Corneliu Iacobov, cel care avea deja la activ un" tun" de 28 de milioane de dolari la SIF Moldova, dat în favoarea proprietarului postului proguvernamental PRIMA TV, Cristian Burci.

Cele două rafinării au scos ilegal, în anul 2003, 58.000 de tone de petrol din conductele "Oil Terminal Constanţa" În acest moment, datoriile lor faţă de Societatea Naţională a Petrolului depăşesc 18.000 de miliarde de lei, adică 450 de milioane de euro.

Rafinăria Dărmăneşti este în faliment şi a acumulat, după "privatizarea de succes", mult trâmbiţată de Guvern, datorii de 5000 de miliarde la SNP PETROM şi 3000 de miliarde de lei la stat. Cine le va plăti? Evident, tot contribuabilul!

Între 31 octombrie 2000 şi 31 noiembrie 2003, datoriile acumulate de ROMPETROL GROUP la bugetul de stat, însemnând t.v.a., accize, t.v.a. suspendat în vamă, la fondul pentru învăţământ, la fondul special al drumurilor publice şi la fondul pentru handicapaţi, au crescut de la 4813 miliarde de lei la 23.255 miliarde lei. La suma menţionată se mai adaugă 971 miliarde de lei reprezentând fraudări constatate în evidenţa contabilă în legătură cu derularea unor contracte încheiate cu Societatea Comercială RAFO Oneşti, Dărmăneşti şi Steaua Română.

Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, responsabilă pentru urmărirea executării clauzelor contractelor de privatizare, Guvernul, Curtea de Conturi şi Parchetul Naţional Anticorupţie păstrează o tăcere vinovată cu privire la aceste fraude.

Guvernul a făcut totuşi ceva: o fărădelege pentru care ar fi trebuit să fie demis şi anchetat penal, fireşte, dacă România ar fi un stat de drept. Prin Ordonanţa de urgenţă nr.118 din 2003, neconstituţională şi potrivnică legilor economiei de piaţă, a dispus "debitorului", Societatea Comercială PETROMIDIA SA, să emită obligaţiuni în valoare de 603 milioane de dolari subscrise de Ministerul Finanţelor, în numele statului, care ridică direct proporţional arieratele ţării şi datoria publică internă. O soluţie catastrofală care confirmă dimensiunea la care a ajuns corupţia instituţionalizată.

Pentru a înţelege demersurile dezastrului, vom preciza că suma menţionată ar putea acoperi consumul de pâine al întregii populaţii a României pe o jumătate de an.

Privatizarea PETROMIDIA reprezintă un caz aparte. În prima parte, licitaţia pentru această "perlă a industriei româneşti" a fost câştigată, prin concurs de oferte, de firma turcă "Akamaya Sanavy Ve Ticaret". Ulterior, licitaţia a fost anulată pentru a putea face loc unei firme autohtone, agreată de Guvern.

Este bine să rememorăm derularea faptelor, pentru că pierderea înregistrată de statul român depăşeşte 1,1 miliarde de dolari. Firma Akamaya a câştigat licitaţia de oferte privind pachetul majoritar deţinut de stat la PETROMIDIA, reprezentând 65,323% din capitalul social, la preţul ferm de 10,1 dolari pe acţiune, adică 238,3 milioane de dolari în total. Aceeaşi firmă se angajase prin contract să facă investiţii în valoare de 226,6 milioane dolari şi să confere siguranţă în ceea ce priveşte viitorul rafinăriei prin acceptarea situaţiei ca statul român să păstreze o acţiune nominativă de control în societate, acţiune care permite intervenţia decisivă a acestuia în orice situaţie de neconformitate economică sau socială apărută în raport cu prevederile contractuale. În total, Akamaya se obliga prin contract la o investiţie de 464 milioane 837 de mii de dolari.

Ca urmare a unor aranjamente de culise, specialitatea guvernanţilor români, firma turcească a fost acuzată de fraudă şi tranzacţia a căzut. După liniştirea apelor, FPS a acceptat oferta firmei ROMPETROL GROUP, vânzându-i pachetul majoritar de acţiuni deţinut de stat la Societatea comercială PETROMIDIA SA, inclusiv terenurile, respectiv 70% din capitalul social al rafinăriei la preţul de 36,3 milioane dolari, adică 1,4 dolari pe acţiune, faţă de 10,1 cât negociase firma din Turcia. Cu alte cuvinte, pachetul majoritar al celei mai performante rafinării din centrul şi sud-estul Europei s-a vândut la un preţ de peste 7 ori mai mic decât preţul real. În termeni valutari, a rezultat o pierdere netă pentru statul român de 202 milioane dolari.

Investiţiile angajate de noul "beneficiar", conform anexelor la contractul de privatizare, sunt de numai 14,2 milioane dolari, rezultând şi de aici pierderi de investiţii directe de 212,4 milioane de dolari. Într-o primă instanţă, pierderea înregistrată de statul român se cifrează la 14,3 milioane dolari.

Actuala putere continuă susţinerea frauduloasă a unor interese private în domeniu. Astfel, printr-un act adiţional la contractul de vânzare-cumpărare al acţiunilor, APAPS a acceptat ca rata scadentă în 2001, este vorba de 17,8 milioane dolari, să se reeşaloneze pe următorii doi ani, pierderile nete ale statului român numai din dobânzi de peste 4 milioane de dolari. Cum APAPS nu are asemenea competenţe, actul este nul de drept şi conduce implicit la anularea contractului de vânzare-cumpărare.

În continuare, prin mecanisme financiare care intră sub incidenţa normelor de sancţionare a criminalităţii economico-financiare, Societatea Comercială ROMPETROL Rafinare Complex Petromidia a transferat profitul obţinut către alte societăţi în care administratorii firmei deţin interese, societatea rămânând doar cu obligaţiile. Sumele depuse ca aport la majorarea capitalului social, conform obligaţiei contractuale, 29,8 milioane dolari, au fost utilizate pentru plăţi către acţionari ai grupului şi au urmărit schimbarea structurii acţionariatului prin capitalizarea lor, banii nefiind folosiţi în scopurile prevăzute în contract.

În urma majorărilor ilegale ale capitalului social, fără vreo eficienţă economică, structura acţionariatului de bază al societăţii s-a modificat, astfel că T.R.G. Olanda, cu 70,9%, şi ROMPETROL Bucureşti, cu 14,4%, au făcut "captivi" SIF Transilvania, cu 10,6%, şi investitori persoane private, 4%, intrând sub incidenţa Codului penal.

Conform legii, schimbarea de structură a acţionariatului se poate realiza numai după achitarea obligaţiilor ce derivă din contractul de privatizare. Ca şi cum nu era de ajuns, administratorii societăţii au înfiinţat societăţi anexă prin intermediul cărora activele sunt scoase ilegal de sub sechestrul asigurator şi o parte din profitul PETROMIDIA este dirijat ilegal către alte firme din grup: ROMPETROL Downstream SA, ROMPETROL Logistic SA, şi ROMINSERV SA. În fapt, s-a creat mecanismul prin care ROMPETROL creditează în condiţii inadmisibile şi de factură penală societăţile din cadrul grupului. În final, activităţile de export realizate de firmă arată clar că ROMPETROL PETROMIDIA repatriază ilegal capitalul extern.

Se poate concluziona că, încă din anul 2001, sunt întrunite, din punct de vedere legal, toate condiţiile pentru rezilierea contractului de privatizare şi deferirea investitorilor şi a membrilor consiliului de administraţie instanţelor de judecată pentru infracţiunile economice comise. În loc de reziliere a apărut însă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.118/2003 prin care societatea beneficiază de bani publici şi de clemenţa Guvernului. Referitor la această ordonanţă, ilegalitatea flagrantă începe chiar cu procedura, documentul fiind emis în 24 octombrie 2003, fără avizul Consiliului Legislativ, care a fost dat ulterior.

Pe fond, Ordonanţa este neconstituţională pentru că prevederile sale contravin dreptului societar, se încalcă drepturile fundamentale ale celorlalţi acţionari proteguite de art.212 din Legea nr.31/1990.

Guvernul nu are calitatea de a interveni pe piaţa obligaţiunilor decât cel mult ca subscriitor. Emiterea Ordonanţei nr.118 constituie o încălcare flagrantă a legilor care guvernează piaţa de capital şi piaţa financiar-bancară. Hotărârea de creştere ale arieratelor ţării cu peste 600 de milioane de dolari pentru a salva de la faliment un investitor care s-a dovedit pur şi simplu infractor nu poate face obiectul unei ordonanţe de urgenţă, ci doar obiectul unui dosar de cercetare penală.

Din această descriere succintă a fraudelor din domeniul petrolier, rezultă că în domeniul respectiv acţionează o adevărată mafie condusă de sub cupola Palatului Victoria, care este vinovată pentru explozia în lanţ a preţurilor la carburanţi, alimente, transport, alte servicii şi utilităţi publice.

Implicarea directă a Guvernului şi a primului-ministru în protecţia făţişă a baronilor petrolului care se bucură de imunitate de jurisdicţie pune în pericol nu numai aderarea României la Uniunea Europeană, ci însăşi securitatea naţională.

Nu întâmplător, specialiştii din administraţia prezidenţială au elaborat un memorandum, în realitate un veritabil rechizitoriu, al marilor fraude comise la PETROMIDIA care, din păcate, nu a avut nici un efect, fiind acoperit de legea tăcerii de către echipa bine antrenată în acest sens de către patronul partidului-stat.

Ne exprimăm, totodată, indignarea faţă de unele presiuni pe care ministrul de stat, Dan Ioan Popescu, le-a făcut asupra Parchetului Naţional Anticorupţie pentru a stopa ancheta anunţată public de acesta. Este o ruşine ceea ce se întâmplă şi confirmă încă o dată criticile extrem de severe pe care organismele europene le aduc regimului politic de la Bucureşti, nu numai cu privire la inexistenţa economiei funcţionale de piaţă, ci şi împotriva politizării actului de justiţie.

Faţă de cele de mai sus, Grupul parlamentar al Partidului România Mare din Camera Deputaţilor solicită Guvernului:

prezentarea de către primul-ministru în faţa Camerei Deputaţilor a unui raport complet cu privire la fraudele şi arieratele fiscale înregistrate în domeniul petrolier şi măsurile preconizate pentru intrarea în legalitate;

prezentarea de către ministrul justiţiei a unui raport cu privire la stadiul falimentului rafinăriilor Dărmăneşti şi RAFO Oneşti;

rezilierea contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni la Societatea Comercială PETROMIDIA SA nr.29 din 31.X.2001;

anularea Ordonanţei de urgenţă nr.118/2000 care este neconstituţională şi încalcă legile pieţei de capital şi ale pieţei financiar-bancare;

sesizarea organelor de cercetare penală în legătură cu fraudele comise la Societatea Comercială PETROMIDIA în vederea tragerii la răspundere a celor vinovaţi şi pentru recuperarea pagubelor aduse statului român;

iniţierea unui proiect de lege specială care să asigure prevenirea şi combaterea infracţiunilor din domeniul petrolier, producătoare de mari prejudicii economiei naţionale;

asigurarea unei transparenţe totale a actelor şi procedurilor de privatizare a Societăţii Naţionale a Petrolului - PETROM SA.;

demiterea imediată a ministerului de finanţe Mihai Tănăsescu.

Vă mulţumesc pentru atenţie.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Biroul permanent şi Comitetul ordinii de zi au stabilit următoarea modalitate de desfăşurare a dezbaterii asupra acestei moţiuni: după prezentarea moţiunii de către iniţiatori, se va da cuvântul Guvernului, căruia i se rezervă 45 de minute la început şi pentru final, pentru răspuns la întrebări. Grupurilor parlamentare li se alocă 20 de secunde pentru fiecare; însumând aceste minute, Grupul parlamentar al PSD are 54 de minute; Grupul parlamentar al Partidului România Mare are 24 minute; Partidul Democrat are 9 minute; Partidul Naţional Liberal are 9 minute; UDMR are 9 minute; Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale are 6 minute.

Pentru ca fiecare dintre dumneavoastră să-şi poată prezenta punctul de vedere, v-aş propune să fiţi de acord ca programul de lucru să se termine astăzi după terminarea întregului timp destinat dezbaterilor şi după votarea moţiunii.

Cine este pentru? Mulţumesc.

Împotrivă?

Abţineri?

Dau cuvântul în continuare reprezentantului Guvernului, domnului ministru Tănăsescu, pentru a prezenta răspunsul Guvernului.

Domnul Mihai Nicolae Tănăsescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Bună seara, doamnelor şi domnilor.

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Aş vrea să încep această alocuţiune, această prezentare a punctului de vedere al Guvernului, în primul rând, pornind de la faptul şi asigurându-vă de respectul pe care îl purtăm Parlamentului şi populaţiei interesate de cunoaşterea adevărului, şi dorim să răspundem cu toată seriozitatea la acuzaţiile care sunt cuprinse în această moţiune.

Vă vom demonstra cu argumente concrete, care sunt uşor de verificat, că acuzaţiile sunt nefondate, sunt tendenţioase şi chiar uneori calomnioase. Numai astfel pot să fie calificate afirmaţiile referitoare la, aşa cum se spune în moţiune, aşa-zisa "lipsă totală de transparenţă a activităţii Guvernului în ceea ce priveşte privatizarea societăţilor din domeniul petrolului", la aprecierea că Guvernul şi-ar fi manifestat dezinteresul faţă de supravegherea îndeplinirii obligaţiilor contractuale asumate de către investitori, la afirmaţia din textul moţiunii că "factorii politici se implică abuziv în reeşalonarea datoriilor bugetare" ş.a.m.d.

În fapt, din analiza conţinutului moţiunii, constatăm că suntem în faţa unui text care neagă sau ascunde realităţile, ignoră prevederile legale, conexează evenimentele fără nici o legătură între ele şi contestă rezultatele economice pozitive.

Toate acestea reprezintă arsenalul binecunoscut pe care Partidului România Mare îl aduce în această moţiune şi nu au absolut nici o corespondenţă în realitate.

Este foarte uşor de observat încă de la început această confuzie majoră şi, credem noi, intenţionată, regăsită pe tot cuprinsul moţiunii, făcută între societatea comercială, pe de o parte, şi cumpărător, între prevederile legale prin care au fost acordate facilităţi societăţilor comerciale şi obligaţiile legale ale cumpărătorilor, potrivit contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni.

Aş vrea să menţionez faptul că suntem primii interesaţi în întărirea disciplinei financiare şi sancţionarea dură a celor ce nu respectă obligaţiile faţă de bugetul de stat şi faţă de celelalte bugete componente ale bugetului general consolidat, precum şi pentru trimiterea în instanţă a celor care nu respectă legea. Din acest punct de vedere, ne bucurăm că avem sprijinul şi prilejul să prezentăm realizările pe această linie ale Guvernului. Pentru cei interesaţi să cunoască realitatea, dorim să prezentăm un scurt istoric a ceea ce s-a făcut până la începutul anului 2001 şi după această dată, în legătură cu unele aspecte cuprinse în conţinutul acestei moţiuni.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Industria de prelucrare a ţiţeiului a fost concepută ca un sistem integrat de rafinării şi unităţi petrochimice, amplasate în zone apropiate câmpurilor petroliere sau pe coasta Mării Negre, cu acces facil la infrastructura de transport, pentru a asigura atât schimburile de produse semifabricate între unităţi, cât şi alimentarea cu ţiţei a rafinăriilor şi livrarea produselor petroliere.

Desfiinţarea Companiei de Petrol în anul 1997 a dus la destrămarea unui sistem integrat; prin companiile nou-înfiinţate ca urmare a reorganizării s-a încercat de fapt continuarea exploatării şi rafinării într-un nou sistem.

Exploatările petroliere din zona Moldovei, spre exemplu, sau cele care alimentau platforma Oneşti în exclusivitate nu au avut posibilitatea tehnică de a reorienta livrarea ţiţeiului către alte rafinării din sudul ţării. Oprirea producţiei de ţiţei în această zonă ar fi avut consecinţe extrem de grave, nu numai sociale, prin disponibilizarea a mii şi mii de salariaţi, dar şi economice, ţinând cont de efectele opririi extracţiei de ţiţei într-o mare zonă petrolieră.

Pentru oraşul Oneşti, încercările de privatizare au început încă din anul 1997, când fostul Fond al proprietăţii de stat a avut şapte tentative succesive de vindere a pachetului de acţiuni, nefiind depusă încă nici o ofertă de cumpărare. La sfârşitul anului 2000, atunci când Guvernul Năstase a preluat guvernarea, gradul de utilizare a capacităţilor de producţie, în cazul acestei societăţi, scăzuseră de la 52%, cât erau în anul 1996, la 0,7%, rafinăria fiind practic închisă la acea dată.

Ca urmare a nefuncţionării, numai în anul 2000 compania a înregistrat pierderi de aproape 1.200 de miliarde de lei. Aş vrea să menţionez că, în aceste condiţii în care se găsea rafinăria RAFO, Guvernul a declanşat, încă de la începutul anului 2001, procedura legală de privatizare a societăţii, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.88/1997, precum şi ale Legii nr.99/1999.

În anul 2001, a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare a circa 60% din capitalul social între APAPS, pe de o parte - în calitate de vânzător -, şi cumpărătorii S.C. "IMPERIAL OIL" S.A. Bacău şi "CANYON SERVICE" din Portugalia.

În vederea finalizării procesului de privatizare la RAFO - Oneşti, aceasta a beneficiat, repet, aceasta, Societatea RAFO - Oneşti a beneficiat de facilităţi fiscale în conformitate cu prevederile Ordonanţei nr.177/2001, şi anume stingerea prin conversie de acţiuni vândute ulterior investitorului strategic a creanţelor Ministerului Finanţelor, reprezentând impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului de stat; scutirea de la plata majorărilor de întârziere a dobânzilor, a penalităţilor de orice fel, aferente creanţelor bugetului de stat, precum şi eşalonarea de plată pe 5 ani, cu 6 luni perioadă de graţie a taxei pe valoarea adăugată, suspendată în vamă.

Eşalonarea la plată a fost condiţionată de un lucru esenţial, şi anume achitarea obligaţiilor curente la bugetul de stat. Aceste condiţii nu au fost însă respectate de către societate, motiv pentru care această eşalonare şi-a pierdut valabilitatea la data de 20 decembrie 2002. Se acuză în moţiune că Ministerul Finanţelor şi că Guvernul nu au luat măsuri pe această temă.

Imediat, urmare acestei pierderi a valabilităţii, conform reglementărilor în vigoare la acea dată şi a legilor existente în România, RAFO - Oneşti a solicitat şi a putut să fie şi i s-a aprobat eşalonarea la plată pe o perioadă de 48 luni, cu 6 luni perioadă de graţie, a sumei de 4.100 miliarde de lei, reprezentând impozite şi taxe neachitate la 31 ianuarie 2003.

Aceste facilităţi fiscale menţionate mai sus au fost acordate, repet, într-un mod transparent, pe baza acestei Legi nr.491, respectiv Ordonanţa nr.40/2002, şi au fost afişate în Monitorul Oficial al României.

După pierderea acestei înlesniri la plată, în luna mai 2003, RAFO - Oneşti pierzând aceste înlesniri, deci în imediat a doua lună de când s-a pierdut această înlesnire, s-au desfăşurat un număr de opt acţiuni de control, atât către organele de control ale Ministerului Finanţelor, cât şi ale Autorităţii Naţionale de Control, şi au continuat măsurile de executare silită, în scopul recuperării creanţelor bugetului de stat, acţiuni de executare silită, printre care vă putem spune despre popriri pe conturile bancare, valorificare de bunuri imobile, autoturisme, terenuri intravilane, staţii de distribuţie a carburanţilor aflate în judeţul Bacău şi pe teritoriul altor judeţe, respectiv 9, colectându-se peste 100 miliarde lei, instituirea sechestrului pentru indisponibilizarea părţilor sociale deţinute de RAFO la Hotelul "Sport" ş.a.m.d.

Toate aceste măsuri, imediat după încetarea aplicării legii respective şi după pierderea facilităţilor care au fost acordate, Ministerul Finanţelor, repet, a luat măsurile necesare pentru recuperarea banilor aferenţi taxelor care nu au fost plătite de către această societate.

De asemenea, aş vrea să fac menţiunea că, în anul 2003, RAFO - Oneşti a efectuat plăţi la bugetul de stat de 2.400 de mii de miliarde de lei, iar în numai în primul trimestru al anului 2004 a achitat la buget suma de 2.200 miliarde de lei, acest lucru datorându-se, în primul rând, aplicării începând din luna mai a anului 2003, a unei noi ordonanţe, Ordonanţa nr.30 cu privire la modul de calcul şi de încasare a accizelor la bugetul de stat.

Cu toate că Rafinăria RAFO pe tot parcursul anului 2003 şi până în prezent a achitat la zi toate aceste datorii aferente activităţii curente, aceasta nu a putut să achite datoria acumulată în perioada anterioară. Şi, ca urmare, Ministerul Finanţelor Publice la data de 31 martie 2004 a solicitat deschiderea procedurii de reorganizare judiciară şi de faliment împotriva acestei societăţi, urmând ca în perioada următoare instanţa să dispună procedurile legale în ceea ce priveşte acest lucru.

Am vrut să fac acest istoric demonstrându-vă şi, sigur, care sunt lucruri foarte uşor de verificat, măsurile concrete care au fost luate pe linia executării silite şi recuperării debitelor pe care una dintre rafinării, care este cuprinsă în textul moţiunii, le-a avut.

Aş vrea să mă refer în continuare la Rafinăria Dărmăneşti, cea care este prezentată în această moţiune. Aş vrea să încep informându-vă că, contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni a fost încheiat în anul 1999, între fostul FPS şi S.C. "IMPERIAL OIL" Bacău achiziţionându-se un pachet de 69% din valoarea capitalului social.

Asupra modului de privatizare a acestei societăţi, considerăm că nu este cazul să se solicite explicaţii Guvernului nostru, dar aş vrea să subliniez faptul că, cumpărătorul Rafinăriei Dărmăneşti nu a realizat până la termenul scadent, de 30 noiembrie 2002, obligaţiile asumate prin contract.

Astfel, Colegiul de conducere al APAPS a aprobat executarea gajului asupra întregului pachet de acţiuni cumpărat, cu care cumpărătorul a garantat realizarea integrală a angajamentului investiţional, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

În acelaşi timp, SNP "PETROM" a deschis procedura de faliment, procedură admisă la Tribunalul Bacău, prin Încheierea din 22 ianuarie 2004. Şi în acest caz, al Societăţii Dărmăneşti, se poate arăta cu uşurinţă că APAPS a urmărit executarea clauzelor contractului de privatizare, iar Compania PETROM a acţionat ferm pentru recuperarea creanţelor sale.

Se face referire în textul moţiunii la o altă companie, şi anume Compania "PETROL LUKOIL" S.A., unde trebuie să precizăm următoarele.

La data de 3 februarie 1998, în cadrul procesului de privatizare, compania petrolieră LUKOIL a cumpărat de la FPS pachetul majoritar de acţiuni de la Compania PETROTEL, reprezentând 51% din valoarea capitalului social.

În perioada analizării oportunităţii investiţiei şi a depunerii ofertei de cumpărare a acestei companii, PETROTEL, era în vigoare o ordonanţă, şi anume Ordonanţa nr.31/1997 privind regimul investiţiilor străine în România. Această ordonanţă conţinea o serie de facilităţi, pe care Compania LUKOIL le-a avut în vedere la analiza efectuată, atunci când a intrat pe piaţa românească şi a cumpărat această companie.

Aceste prevederi însă, din păcate, au fost anulate prin Ordonanţa nr.92/1997 şi Legea nr.36/1999, ducând la intrarea în incapacitate de plată a societăţii. De asemenea, potrivit prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/1998 pentru stabilirea unor măsuri referitoare la datoria PETROTEL LUKOIL Ploieşti, aceasta a fost obligată să încheie o convenţie de rambursare a creditului de 53 milioane de dolari, obţinut de la fosta Bancă Română de Comerţ Exterior, cu termen de garanţie de 25 de ani de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe.

Pentru a se asigura un tratament egal pentru toate societăţile ce au intrat sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.10/1999, deci inclusiv a acestei Companii PETROTEL, cumpărată de către LUKOIL, s-a acordat acestei societăţi facilitatea fiscală care a fost eliminată prin legea referitoare la investiţiile străine şi, în acest sens, s-a cerut ajutorul de stat de către Consiliul Concurenţei, care a fost aprobat prin Decizia nr.247/26 iunie.

Aş vrea să precizez că, nici în acest caz, Guvernul nu poate să fie acuzat de lipsă de transparenţă în acordarea unor ajutoare de stat. Acesta a fost aprobat de către Consiliul Concurenţei. Totodată, legat de această companie, prin aplicarea acestei legi, aceasta a fost pusă pe picior de egalitate, repet, împreună cu toate celelalte companii petroliere din România.

În ceea ce priveşte Compania Rompetrol rafinare complex PETROMIDIA Năvodari, menţionăm că aceasta a beneficiat de înlesniri la plata obligaţiilor restante la bugetul de stat, înainte de anul 2001, astfel:

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr.985/1998 privind aprobarea mandatului FPS referitor la privatizarea Rompetrol rafinărie complex PETROMIDIA, cu firma AKMAYA din Turcia, Ministerul Finanţelor a aprobat pentru aceasta, în anul respectiv, înlesniri la plată după cum urmează:

• eşalonarea la plată pe o perioadă de 5 ani, cu şase luni graţie, a sumei de 559 miliarde de lei, precum şi scutirea totală la plată a majorărilor de întârziere, în sumă de 115 miliarde;
• totodată, în anul 1999, Ministerul Finanţelor a aprobat eşalonarea la plată a sumei totale de 77 miliarde de lei, pe o perioadă de 5 ani, cu şase luni graţie;
• eşalonarea la plată, pe o perioadă de 5 ani, a sumei de 265 miliarde de lei, precum şi scutirea la plată a majorărilor de întârziere de 70 miliarde de lei.

În anul 2000, prin Hotărârea Guvernului nr.1391 privind aprobarea condiţiilor de finalizare a procesului de privatizare a S.C. PETROMIDIA, s-au aprobat menţinerea valabilităţii înlesnirilor mai sus-menţionate, precum şi scutirea de la plata majorărilor de întârziere, în sumă de 549 miliarde de lei.

O dată cu stabilirea graficului de plată pentru sumele prevăzute a fi eşalonate, conform Hotărârii nr.1391/2000, Ministerul Finanţelor, în luna ianuarie 2001, a încheiat Convenţia de plată, potrivit căreia înlesnirile la plată ce au avut obiectul hotărârii mai sus-menţionate, au fost condiţionate clar de achitarea obligaţiilor curente.

Aceste condiţii nu au fost însă respectate de către companie în totalitate şi, pe acest motiv, înlesnirile la plata impozitelor şi taxelor şi-au pierdut valabilitatea. După pierderea acestei înlesniri la plată, în luna ianuarie 2003, la Compania Rompetrol rafinărie complex PETROMIDIA au fost efectuate un număr de patru acţiuni de control fiscal şi au continuat acţiunile de executare silită prin înfiinţare de sechestre pe toate bunurile mobile şi imobile ale societăţii, fiind încasate peste 3.000 miliarde de lei în urma somaţiilor de plată şi a valorificării sechestrelor şi a popririi acestor conturi.

Acestea sunt de fapt măsurile pe care le ia Ministerul Finanţelor în momentul în care o societate, beneficiind de anumite înlesniri, nu şi le îndeplineşte până la capăt: acţionează pentru aducerea la bugetul de stat a sumelor cât mai importante de bani.

Aş vrea să specific faptul că obligaţiile restante la 30 septembrie 2003 totalizau 21.000 miliarde lei, din care 13.900 miliarde lei erau debite de bază şi 7.800 miliarde lei accesorii aferente acestora. În anul 2003, după repunerea în evidenţă a tuturor obligaţiilor fiscale, ca urmare a pierderii reeşalonărilor, împotriva Companiei ROMPETROL rafinare se putea proceda în două feluri.

În primul rând, să se iniţializeze măsuri cu privire la aplicarea Legii nr.64/1995 privind reorganizarea judiciară şi falimentul, caz în care s-ar fi pierdut venituri foarte importante la bugetul de stat (şi aş vrea să menţionez faptul că numai în anul 2003 PETROMIDIA a achitat bugetului de stat peste 8.500 miliarde lei, iar în primul trimestru al anului 2004 s-au achitat peste 4.000 miliarde lei. Se are în vedere pentru anul acesta ca bugetul de stat să încaseze numai din taxa pe valoarea adăugată şi accize, aferent Companiei PETROMIDIA, peste 12.000 miliarde lei). Deci, aceasta era o posibilitate la momentul acela.

Sau a doua posibilitate: să aprobe transformarea creanţelor bugetare în obligaţiuni pentru care bugetul urmează să încaseze anual dobânzi de peste 15 milioane dolari anual.

În aceste condiţii, am considerat că cea mai bună soluţie este, şi în special pentru economia românească, pe de o parte - aş vrea să menţionez faptul că Compania PETROMIDIA aduce cel puţin 2% din produsul intern brut, la ora actuală, şi aduce peste 400 milioane dolari anual la bugetul de stat -, Guvernul a considerat că, din punct de vedere economic, continuarea activităţii acestei companii este soluţia cea mai bună.

De aceea, prin ordonanţa de urgenţă de mai sus, nu s-a propus aprobarea ştergerii obligaţiilor bugetare - şi aş vrea să subliniez acest lucru - nu s-au şters obligaţii bugetare, ci s-au transformat în obligaţiuni purtătoare de dobândă cu plată anuală a acesteia.

După transformarea acestor creanţe bugetare, societatea şi-a achitat integral obligaţiile curente, suma achitată la bugetul de stat, aşa cum spuneam, pe primele 3 luni ale anului acesta, fiind de aproximativ 4.000 miliarde lei.

Analizând rezultatele obţinute ulterior transformării, se poate observa cu uşurinţă că decizia luată de către Guvern a contribuit - pe de o parte - la creşterea economică şi, respectiv, a veniturilor bugetare, iar pierderile la care se face referire în moţiune nu au nici o fundamentare şi nici o bază reală. Din contră, aceasta nu a acumulat arierate, ci prin această metodă de transformare a acestor creanţe bugetare în obligaţiuni, aceste arierate aduc bani la bugetul de stat.

Dorim să subliniem de la bun început că, pentru unele încălcări ale dispoziţiilor legale în vigoare de către administratori sau alte persoane fizice vinovate, Ministerul Finanţelor Publice a înaintat Parchetului sesizări pentru începerea urmăririi penale, atât în cazul PETROMIDIA, cât şi în cazul RAFO.

Aş vrea să subliniez faptul că cercetările penale îşi urmează cursul prin organele abilitate, potrivit legii, iar actele normative menţionate nu presupun oprirea acestora.

Aş vrea să subliniez faptul că acest tratament este aferent unei societăţi comerciale, unui domeniu de activitate, şi nu se referă la persoane fizice care administrează sau care conduc unităţile respective.

În sensul celor menţionate mai sus, aş vrea să subliniez faptul că o serie de date şi informaţii cuprinse chiar în raportul Departamentului Societăţii Naţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, care stă la baza, de fapt, a acestei moţiuni, se bazează pe constatările pe care în anul 2003 Ministerul Finanţelor le-a făcut şi controlul fiscal, şi le-au înaintat, repet, organelor de anchetă penală, care la ora actuală le verifică.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Interesele economice şi sociale la nivel naţional, pe care Guvernul are obligaţia să le promoveze, considerăm că trebuie să fie mai presus decât apartenenţa politică a unor acţionari ai societăţilor comerciale implicate.

Iniţiativa Guvernului de a introduce prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.30 de anul trecut, din 2003, obligativitatea plăţii anticipate accizei la uleiuri minerale a stopat acest fenomen de neplată a acestora de către rafinării, contribuind la îmbunătăţirea colectării impozitelor şi taxelor.

În acest sens, aş vrea să subliniez faptul că interesul major al Ministerului Finanţelor este de colectare a unor venituri bugetare mai mari şi acest lucru a fost realizat. În anul 2003, de exemplu, s-au încasat accize din vânzarea uleiurilor minerale de peste două ori mai mari decât în 2002, respectiv aproape 37.000 miliarde, faţă de 15.500 miliarde în anul 2002, iar numai în primul trimestru al anului 2004 aceste încasări au fost de trei ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului 2003, respectiv 10.000 miliarde, faţă de aproximativ 4.000 miliarde trim.I al anului trecut.

Asupra afirmaţiei de neconstituţionalitate a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.118/2003, potrivit dispoziţiilor art.146 lit.d) din Constituţia României, Curtea Constituţională se poate pronunţa. Acest control poate să fie declanşat în cadrul unui proces judiciar, în care cel interesat cere să se constate că respectiva normă juridică este neconstituţională şi trebuie înlăturată. În afara cadrul constituţional, aprecierile din moţiune referitoare la acest aspect, cred eu că nu-şi au sensul.

Acuza asupra actualului Guvern, că este lipsit de transparenţă în procesul de privatizare a Societăţii Naţionale PETROM, este o acuză fără temei, întrucât actele şi procedurile de privatizare ale acestei companii naţionale sunt subsumate strategiei de privatizare adoptate în urma consultanţei acordată de către o firmă internaţională, a cărei prestaţie este dincolo de orice suspiciune.

Strategia de privatizare a fost aprobată de către Guvernul României, având ca obiect esenţial asigurarea întăririi companiei după privatizare, prin consolidarea structurilor de bază ale societăţii şi al rolului pe care aceasta îl joacă pe plan naţional şi regional.

Pe tot parcursul procesului de privatizare la SNP PETROM, opinia publică a fost informată. Etapele care au fost parcurse până în momentul de faţă, după cum bine ştiţi, care au pornit încă din august, anul trecut, 2003, a fost publicarea în presa internă ca, până la data de 15 aprilie 2004, să se facă prezentarea ofertelor de către cele firme angajate, şi anume: MOL UNGARIA, OMV AUSTRIA şi OCCIDENTAL PETROLIUM din Statele Unite. Comisia de negociere şi privatizare împreună cu consultantul vor proceda la evaluarea ofertelor şi stabilirea investitorului selecţionat. Apreciem aportul mass-mediei şi reflectarea obiectivă a diferitelor etape de derulare a procesului de privatizare a Companiei PETROM.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Având în vedere aceste argumente prezentate de către Guvern, ca răspuns la afirmaţiile cuprinse în moţiunea simplă, iniţiată de un număr de 72 de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului România Mare, prin care am demonstrat - credem noi - pe deplin caracterul nereal al conţinutului acesteia, vă rugăm să respingeţi prin votul dumneavoastră moţiunea care constituie obiectul dezbaterii noastre de astăzi. Vă mulţumesc. (Aplauze grupul PSD.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Trecem la dezbateri pe baza celor care s-au înscris la cuvânt.

Din partea Grupului parlamentar al PSD, domnul Ioan Bivolaru, Daraban Aurel, Bereczki Endre şi Muşetescu Ovidiu; din partea Grupului parlamentar al PRM, în ordinea în care s-au înscris: Ilie Merce, Vasile Moiş şi Lucian Bolcaş; Grupul parlamentar al PD: domnul deputat Adrian Valentin Iliescu; Grupul parlamentar al PNL: domnul deputat Crin Antonescu; Grupul parlamentar al UDMR: Istvan Antal.

Are cuvântul domnul deputat Ioan Bivolaru. Se pregăteşte domnul deputat Ilie Merce.

Domnul Ioan Bivolaru:

Domnule preşedinte,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Moţiunea "Mafia petrolului", al cărei titlu poate fi prescurtat şi mai mult, în raport cu consistenţa acesteia, parcursă în întregime, asigură cititorului convingerea că Partidul România Mare este prea puţin preocupat ca acesta să înţeleagă ceva şi dacă în mod real există o problemă.

Prin problematica pusă în dezbatere, PRM nu urmăreşte decât să realizeze în plan mediatic un plus de imagine axat pe prezentarea unui pachet amalgamat de acuze culese din presa existentă de-a lungul guvernărilor care "s-au perindat la cârma ţării după anul 1990", precum şi de prin literatura juridică şi financiară de specialitate, în legătură cu ce se poate întâmpla în domeniul petrolului.

Prin conţinutul ei moţiunea este extrem de excentrică. Toate acuzele culese de prin toate guvernările au fost cantonate în dreptul guvernării Partidului Social Democrat de după anul 2001, însăilându-se o listă de 14 titluri de infracţiuni, începând cu evaziunea fiscală, şi terminând cu privatizarea frauduloasă a sectorului petrolier, culese din toate timpurile.

Privită, cel puţin, din acest unghi, moţiunea este o aplicaţie nepotrivită a actului democratic parlamentar, fiind iniţiată atemporal. În goana endemică după imagine se amestecă şi se forţează realitatea şi responsabilităţile, în asemenea manieră încât se mizează pe o răsturnare a poziţiei de lider pe eşicherul politic, mizându-se pe zicala românească "Mulţi aud, puţini pricep".

Acest mod de a capta atenţia şi a te declara justiţiar cu orice mijloace care trebuie să disimuleze scopul, reprezintă în primul rând un afront la adresa opinie publice, la care P.R.M. se adresează electoral şi de la care probabil aşteaptă aclamaţiile publice care crede că i se cuvin.

Conţinutul moţiunii nu aduce nimic relevant în faţa opiniei publice, care de-a lungul anilor a asistat la dezbaterile oferite de media română pe aceste teme.

Înşiruirea titlurilor de scandal sau a cifrelor făcute publice prin presă, care au animat la vremea lor dezbaterile la toate nivelele, nu poate reprezenta un mod de câştig electoral, preconizat de P.R.M., cu ocazia acestei moţiuni.

În graba de a lovi ţintit la grămadă, iniţiatorii omit să precizeze că acei iniţiatori ai legislaţiei incrimiante, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/1997, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 249/2000 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 55/2000 sunt prim-miniştrii guvernelor anterioare, Victor Ciorbea şi Mugur Isărescu.

În aceeaşi manieră, iniţiatorii moţiunii omit să analizeze condiţiile în care guvernarea Adrian Năstase a fost nevoită să elaboreze Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 92/2002, în egală măsură incriminată, în devălmăşie cu cele de mai sus.

Rigurozitatea textului moţiunii nu este la aceeaşi cotă cu intenţia de a atrage atenţia electoratului, când se prezintă eronat, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/1997, care regretabil sunt confundate cu cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 249/2000 privind constituirea şi utilizarea Fondului special pentru produse petroliere.

La dezbaterea în Parlament a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 249/2000, mai sus citată, aprobată de primul ministru Mugur Isărescu, prin care se include în preţul produselor petroliere suma de 1 cent pe litru, se pare că parlamentarii P.R.M. nu au participat, pentru a-şi spune atunci şi în acel loc punctul de vedere şi a determina o dezbatere. Probabil că acest subiect, atunci nu avea valenţe electorale şi trebuia fezandat pentru mai târziu, pentru câştiguri facile, bazate pe dezgropăminte în alte guvernări.

Guvernarea P.S.D. este acuzată de imobilism în ce priveşte anumite categorii de fraude fiscale privind gestiunea produselor petroliere, omiţându-se cu bună ştiinţă, presupun, că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2003 privind constituirea depozitelor speciale şi modul de plată a accizelor, Guvernul a avut o iniţiativă deosebită, în scopul diminuării evaziunii fiscale şi a eliminării economiei subterane în domeniu, prin această ordonanţă.

Această ordonanţă a deranjat în mod notabil cercuri de interes din domeniul petrolier şi nu putem omite, de asemenea, intervenţiile realizate de unii reprezentanţi ai Partidului Democrat sau ai Partidului Naţional Liberal, în blocarea promovării acestei ordonanţe sau modificarea în esenţă a prevederilor descurajante a afacerilor oneroase în domeniu.

Partidul România Mare nu a analizat la vremea respectivă, în 1997, că prin desfiinţarea sistemului integrat în prelucrarea ţiţeiului şi petrochimie, prin înfiinţarea Societăţii Naţionale a Petrolului, PETROM, s-a realizat o perturbare majoră a întregului sector industrial, care a condus la cele incriminate în titlul moţiunii, şi realizează aceasta acum, după 7 ani de zile, pentru a crea un eveniment extraelectoral.

După intenţiile Partidului România Mare, opinia publică trebuie să reţină din moţiune că Guvernul Adrian Năstase nu a avut nici o preocupare în diminuarea arieratelor, pentru a se înţelege ce povară a aşezat, astfel, pe umerii contribuabililor.

Tot intenţionat, Partidul România Mare omite să precizeze că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/2002, aprobată prin Legea nr. 491 din acelaşi an, Guvernul a stabilit reglementări riguroase privind recuperarea arieratelor bugetare.

De asemenea, se omite din moţiune că prin Legea nr. 161/2003 privind prevenirea şi combaterea corupţiei, Ministerul Finanţelor Publice face publică lista contribuabililor mari, mici şi mijlocii care înregistrează obligaţii restante la bugetul general consolidat.

Astfel, în anul 2003 s-au recuperat creanţe bugetare în sumă de peste 35.000 de miliarde lei, prin proceduri de executare silită a unor debitori.

În anul 2003, colectarea veniturilor bugetare reprezentând accize pentru uleiuri minerale şi taxe pe valoarea adăugată în acest domeniu, a cunoscut o îmbunătăţire spectaculoasă în încasări faţă de anul 2002, cu peste 86% în primul caz şi respectiv 30% în al doilea.

Trecând peste solicitările din finalul moţiunii, care pot fi rezolvate prin prevederi legale existente şi în condiţiile acestor prevederi, cum ar fi, de exemplu cererea rezilierii contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni de la S.C. Petromidia S.A., nu putem trece peste absurdul solicitării de a anula Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2003, care se pretinde că este neconstituţională, în condiţiile în care nu există instituţia anulării ordonanţelor, iar Curtea Constituţională nu s-a pronunţat încă.

În concluzie, textul acestei moţiuni poate fi considerat în cel mai fericit caz de nivelul unei interpelări, care are darul să impună celui interpelat să răspundă la întrebări mai mult sau mai puţin reuşite sau pertinente, pentru lămurirea interpelatorului, procedeu democratic creat de Constituţie.

În rest, trebuie să menţionăm în final că Partidul Social Democrat este animat cel puţin în egală măsură, dar mult mai implicat în rezolvarea tuturor problemelor privind calmarea preţurilor la alimente, transport şi alte servicii publice.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea P.S.D.)

Domnul Valer Dorneanu:

Mulţumesc, stimate coleg. Aţi vorbit 14 minute.

Domnul deputat Ilie Merce. Doriţi să vă înscrieţi şi dumneavoastră la cuvânt, domnule Tudor? Pe ce loc?

Domnul Ilie Merce:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

După 1989, viaţa publică din România a fost zguduită de mai multe megaescrocherii financiare care i-au lăsat pe naivii căzuţi victime fără economiile de o viaţă şi fără perspectiva de a le recupera. Dintre aceste ţepe se detaşează afacerea Caritas, ale cărei iţe nu au fost descurcate pe deplin, păgubiţii neştiind nici acum în buzunarele cui a ajuns bruma lor de economii.

Invidioşi pe marii ţepari postdecembrişti, guvernanţii au legalizat propriile lor caritasuri, dintre care se detaşează afacerea Petromidia, de departe cea mai sfidătoare şi mai monstruoasă, prin dimensiunile şi consecinţele ei asupra populaţiei.

Printr-o singură semnătură pusă pe Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/24.10.2003, primul - ministru Adrian Năstase încovoiază spinarea contribuabilului român cu suma de 600 de milioane de dolari, validând transformarea datoriilor Societăţii Petromidia în acţiuni preluate de stat.

Ordonanţa de urgenţă este vârful aisbergului, partea văzută a megaescrocheriei pe banii publici, finalul unui lung şir de ilegalităţi, care începe cu alungarea investitorilor străini.

Licitaţia Petromidia, perla coroanei industriei petrochimice româneşti, a fost câştigată de firma Akmaya, la preţul de 10,1 dolari pentru o acţiune. Guvernanţii au avut grijă să-l determine pe investitorul străin, prin încălcarea protocoalelor prelimiare, să renunţe la contractul de privatizare. Acesta s-a retras din afacere, pierzând 6 milioane de dolari, garanţia bancară.

Petromidia a fost făcută cadou unui investitor român, la preţul de 1,4 dolari pentru o acţiune, faţă de 10,1 dolari, cât oferise firma Akmaya. Aceasta da afacere! Dintr-un condei, preţul pachetului de acţiuni a scăzut la 238.264 milioane de dolari, de la 517.620 milioane de dolari, de parcă primul - ministru ar fi renunţat la proprii săi bani şi nu la averea publică pe care o gestionează.

Dacă abuzurile pe buzunarul contribuabilului s-ar fi oprit aici, frauda nu atingea dimensiuni monstruoase, dar ilegalităţile au continuat.

Dacă Guvernul s-a dovedit darnic, de ce să nu facă acelaşi lucru şi APAPS-ul? Cu de la sine putere şi fără aprobările legale, cel puţin formale, agenţia cade la înţelegere cu noul proprietar al Petromidia şi printr-un act adiţional la contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni se modifică atât cuantumul sumelor, cât şi termenele de plată.

Este o adevărată performanţă în materie contractuală şi financiară, dacă avem în vedere faptul că un contract de privatizare a fost modificat înainte de a începe executarea lui.

La data privatizării, capitalul social al unităţii era de 36.306.491 de dolari. Conform contractului, cumpărătorul se angaja să efectueze din surse proprii sau surse atrase pe numele său, într-o perioadă de 5 ani, investiţii şi aport la capital, în sumă totală de 200 milioane de dolari.

În loc să respecte clauzele contractuale, cumpărătorul procedează la reevaluarea activelor corporale, de la 36 milioane de dolari, la 382 milioane dolari. Ulterior se mai fac nişte inginerii financiare, dar acestea nu pot fi considerate ca aport la capitalul social, deoarece sumele atrase au fost folosite pentru efectuarea unor plăţi pentru aprovizionarea cu materie primă, ori pentru creditarea unor societăţi din grupul de interese.

Guvernanţii închid ochii la aceste ilegalităţi şi nu pun în executare condiţia contractuală de luare în plată a acţiunilor puse în gaj şi schimbarea structurii acţionariatului.

Sub umbrela protectoare a guvernanţilor, activitatea Societăţii Petromidia este plasată aproape în exclusivitate în zona gri a economiei. Clienţii din cadrul grupului primesc produse în valoare de peste 192 milioade de dolari, până la finele celui de-al doilea an, pe care nu le mai achită, cu toate că preţurile practicate sunt sub preţul de producţie.

Cu alte cuvinte, profitul societăţii este transferat la celelalte societăţi din grup, iar Petromidia rămâne cu pierderile şi cu datorii neachitate la bugetul de stat de peste 232 milioane dolari.

Intervenţia Guvernului României în această megaescrocherie a reprezentat bomboana pe colivă. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/24 octombrie 2003 fiind de-a dreptul cinică şi sfidătoare pentru orice regim democratic.

Aşadar, Contractul nr. 29 din 31.10.2000, prin care s-a vândut pachetul de acţiuni de la Petromidia nu a fost, practic, executat. Nu a fost realizat graficul de plată a acţiunilor, nu a fost realizat programul de investiţii tehnologice şi de mediu, nu a fost majorat legal capitalul social, nu s-a asigurat capitalul de lucru şi nici nu s-au creat condiţiile pentru plata obligaţiunilor bugetare. În loc de măsuri de penalizare sau de rezoluţiune a contractului, Guvernul a emis Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 118/2003, prin care se acoperă toate ilegalităţile comise de Petromidia şi se preiau, practic, la datoria publică, cele 600 de milioane de dolari, reprezentând obligaţiile contractuale prevăzute în contractul de privatizare.

Cu alte cuvinte, investitorul preia pachetul de acţiuni care-i asigură controlul absolut al societăţii, la preţul ridicol de 25.000 lei pe acţiune, fără nici o altă obligaţie.

Ca şi în atâtea alte situaţii, şi în cazul Petromidia corupţia a învins. De fapt, marii corupţi constituie Guvernul invizibil al României. În faţa acestei catastrofale realităţi, nu ne mai rămân decât soluţiile radicale, pe care dacă nu le vom lua, în calitatea noastră de autoritate reprezentativă supremă a naţiunii, le va lua poporul român, din nou umilit şi sărăcit.

Ce a făcut actuala guvernare pentru înţeleapta chivernisire a resurselor energetice, care sunt vitale pentru supravieţuirea naţională?

Acest Guvern are nonperformanţa de a nu fi făcut nimic pentru ţară de când a preluat puterea. Cu o perseverenţă diabolică şi-a dedicat timpul complicării hăţişului legislativ, pentru a se deschide porţi şi portiţe abuzurilor, hoţiei şi jafului.

A înregistrat eşec după eşec în cointeresarea investitorilor strategici, încredinţând părţi în avuţia naţională unor neica nimeni, care au venit, au furat, au plecat şi au lăsat în urma lor grave probleme sociale.

A ignorat cu o inconştienţă criminală avertismentele mass-media, care au intrat în competiţie cu serviciile secrete, pentru a demasca proporţiile inimaginabile ale subminării economiei naţionale.

"A redus la tăcere serviciile secrete, returnându-le nedeschisă corespondenţa secretă, cu mesaje neliniştitoare", ca să citez dintr-o declaraţie politică a directorului unui serviciu de informaţii.

A produs imense găuri negre la bugetul de stat şi a inventat continuu dări după dări, în încercarea disperată de a le ascunde, cât de cât.

Ajuns pe culmile fariseismului şi ale cinismului, s-a gândit că ar fi cazul să dea şi câteva lecţii de moralitate, de civism şi legalitate, demascându-şi corupţii din propriul partid!

Toată ţara înţelege că aceasta este cea mai proastă glumă, fiindcă acest partid nu s-a bazat decât pe mită, trafic de influenţă, foloase necuvenite, evaziune, deturnare şi spălare de bani murdari.

Chiar îşi va tăia craca de sub picioare? Ce cred guvernanţii despre strigătele moţiunilor cenzurate ale opoziţiei? S-a văzut şi aici: îşi râd în bărbile date la remaiat, spre a-şi ascunde prea multa bunăstare şi ne desconsideră, ne fluieră şi ne huiduie, după cum îi mână instinctele. Instinctul este singura lor ideologie reală, singura lor energie intelectuală! A sesizat acest lucru şi preşedintele României, îngrijorat de câte canalii cu faţă umană a scos pe scena politică partidul de guvernământ!

În orice ţară civilizată, Guvernul şi-ar prezenta demisia. În România, însă, Guvernul îşi face un titlu de glorie din patronarea marilor afaceri de corupţie. Iată de ce România a reuşit fără loc la concursul de admitere în Uniunea Europeană!

În încheiere, doresc să adresez ministrului de finanţe, domnului Mihai Tănăsescu, următoarea întrebare: ce legătură au Dinu Costache Patriciu şi Teodor Meleşcanu cu afacerea Petromidia?

Şi aş mai dori, domnule ministru, să vă mai întreb încă un lucru: dacă recunoaşteţi că domnul prim-ministru Adrian Năstase are obiceiul ca zilnic să facă presiuni, chiar la nivelul dumneavoastră, pentru a acorda diferite facilităţi fiscale clientelei politice P.S.D.-iste?

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea P.R.M.)

Domnul Valer Dorneanu:

Aţi vorbit 9 minute, domnule coleg.

Din partea Grupului parlamentar al P.D.-ului, domnul deputat Valentin Adrian Iliescu.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Domnule preşedinte,

Domnilor miniştri,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Dezbaterea moţiunii simple "Mafia petrolului" reprezintă, fără îndoială, dovada cea mai elocventă, cea mai palpabilă şi cea mai evidentă a dimensiunilor aberante la care a ajuns corupţia politică din România, corupţie instituţionalizată, şi dispreţul suveran faţă de ordine, faţă de lege şi faţă de interesele României.

Am ascultat adineauri, după prezentarea textului moţiunii, un punct de vedere exprimat de ministrul de finanţe, una dintre persoanele incriminate de autorii moţiunii, care parcă nu are nici o legătură cu realitatea, cu ceea ce presa românească spune de foarte mult timp. Ceea ce s-a întâmplat, ceea ce se întâmplă şi s-ar putea întâmpla şi mai departe dacă P.S.D.-ul ar mai rămâne la putere, în cazul de faţă, în cazul mafiei petrolului, reprezintă un adevărat atentat politic şi economic la adresa intereselor naţionale, săvârşit de baronii petrolului din România, în complicitate totală cu unii din liderii partidului de guvernământ, într-un dispreţ total faţă de populaţia ţării şi faţă de lege.

Din acest punct de vedere, trebuie să spun că este extrem de oportună dezbaterea acestei moţiuni în Parlamentul României, şi Partidul Democrat consideră că dezbaterea acestei moţiuni poate şi trebuie să ridice o temă importantă, pe care o ridic la fileu domnului ministru al industriei şi resurselor, ministrul economiei, domnul Dan Ioan Popescu, încercând să ne răspundă la întrebarea: de ce, după o atât de lungă perioadă de timp, se încearcă privatizarea Petromului? De ce în toată această perioadă Petromul şi tot ceea ce a însemnat problema petrolului în România a reprezentat o vacă de muls pentru multe interese economice şi politice din România? Şi dacă nu cumva acum, când discutăm de firmele interesate de privatizarea Petromului, constatăm că nu cele mai importante, care ar putea fi pionii principali în această privatizare, sunt cele care au rămas în finală şi dacă nu cumva preţul obţinut pentru Petrom este cu mult sub ceea ce ar fi putut obţine statul român din această privatizare.

Afacerile cu petrol au însemnat întotdeauna un domeniu care a atras multe interese, mari şi foarte puternice. Trebuie, însă, să spunem că o dată cu instalarea actualului cabinet, situaţia a căpătat dimensiuni îngrijorătoare, când firmele private aparţinând clientelei partidului de guvernământ sau apropiate acestuia, având capacităţi de rafinare a petrolului, au profitat de încrengătura intereselor politice, au încălcat prevederile legale şi au prejudiciat cu zeci de mii de miliarde, atât Societatea naţională a petrolului, cât şi bugetul de stat, cât şi bugetul asigurărilor sociale de stat.

Prin parazitarea banului public, prin această căpuşare a averilor statului s-au obţinut averi colosale, despre care ştie toată lumea.

Mă întreb şi vă întreb şi pe dumneavoastră, domnilor miniştri şi domnilor colegi deputaţi, având în vedere că preşedintele României, domnul Ion Iliescu, primul - ministru Adrian Năstase, sunt extrem de preocupaţi în ultima vreme şi revoltaţi de acumularea averilor fără acoperire, cum s-a putut ca dânşii, că dumneavoastră, reprezentanţii partidului de guvernământ, nu v-aţi sesizat la adresa unor colegi de-ai dumneavoastră de partid despre aceste averi, unele acumulate chiar din petrol?

Ce este cel mai grav este că politica Guvernului Adrian Năstase în domeniul petrolului a susţinut marile şmecherii şi economia subterană, bazându-se, evident, pe câteva principii şi practici de natură infracţională. Şi aici chiar reiau o parte din elementele despre care chiar autorii moţiunii vorbeau: este vorba de evaziune fiscală, despre socializarea pierderilor, decapitalizarea şi exportul profitului şi despre creşterea arieratelor.

Datele, faptele, cifrele confirmă că aceste acţiuni s-au repercutat grav, negativ, prin neplata obligaţiilor la stat, la buget, la fondurile sociale, la fondurile speciale, dobânzile şi penalităţile care s-au acumulat au condus la creşterea arieratelor fiscale, la decapitalizarea agenţilor economici şi la concurenţă neloială şi nu în ultimul rând la generalizarea blocajului financiar. Toate aceste manevre şi şmecherii au fost cunoscute dinainte de mafia petrolului, au fost instrumentate premeditat într-o uriaşă inginerie financiară, construită sub privirile îngăduitoare, chiar complice, a celor care sunt puşi să respecte legea.

Puţini cetăţeni cunosc faptul că din produsul final de rafinare, benzină sau motorină, adică cel care este supus vânzării către consumator, către populaţie, doar o treime reprezintă preţul real al produsului, în timp ce două treimi reprezintă taxe şi impozite către stat.

Cum s-ar spune, marii mafioţi din domeniul petrolier au încasat de la consumatori sume importante care se cuveneau statului, accize, taxe şi tot ce mai era acolo, dar au uitat să plătească statului şi, culmea, în mai multe rânduri, cu aprobarea şi chiar cu largul concurs al Guvernului, au beneficiat de reeşalonări şi chiar de scutiri sau de transformarea acestor datorii în obligaţiuni ale statului la aceste firme.

Credem noi că nu este lucrul cel mai bun şi că bugetul României, care avea atât de multă nevoie de resurse pentru probleme care chiar nu mai suferă amânare; mă gândesc la sănătate, mă gândesc la problemele pensionarilor, mă gândesc la salariile bugetarilor, care mulţi dintre ei trăiesc cu venituri foarte, foarte mici, nu s-au găsit soluţiile cele mai bune. Întotdeauna s-a justificat lipsa banilor, iar pe de altă parte Guvernul a fost extrem de generos cu cei care aveau extrem de multe obligaţii faţă de buget.

În tot acest timp trebuie să spunem că Guvernul a majorat accizele, de fiecare dată justificând aceste majorări, cu tema alinierii la standardele din Uniunea Europeană. Din păcate, după cum se vede, chiar dacă domnul ministru Mihai Tănăsescu ne spune aici, despre o mai bună colectare a fondurilor la buget, trebuie să spunem că în imensa majoritate aceşti bani au îngroşat buzunarele celor din mafia petrolului.

Ticăloşia - şi aici chiar folosesc un termen foarte dur, poate că nu este cel care să vă placă - a mers şi mai departe. Şi aici aş vrea să ridic o problemă despre care nu s-a spus nimic, dar pe care cred eu că este bine să o avem în vedere. Cei care s-au ocupat de marile afaceri cu petrol nu s-au rezumat numai la ocolirea statului şi a plăţii datoriilor la buget. Este o altă problemă: problema alimentării cu ţiţei de la Societatea Naţională a Petrolului - Petrom.

Îmi aduc aminte, şi dacă greşesc cer să fiu corectat de domnul ministru Dan Ioan Popescu, există încă din 1999 un ordin al ministrului industriei şi resurselor de pe atunci, domnul Radu Berceanu, care interzicea Societăţii Naţionale a Petrolului - Petrom, să furnizeze ţiţei pentru rafinare, decât celor două rafinării componente ale acesteia. Este vorba de Petrobrazi Ploieşti şi de Arpechim Piteşti.

Mai mult decât atât, în strategia de privatizare, construită încă din timpul guvernării Nicolae Văcăroiu, s-a spus aşa, că toate companiile din afara Companiei Naţionale a Petrolului - Petrom, cum se chema înainte, şi ulterior a S.N.P.-ului, care doresc să se privatizeze, o condiţie obligatorie era să-şi asigure singure sursele de petrol. Tot ceea ce s-a întâmplat după momentul 2001 a fost... şi unele persoane susţin că fostul director general al Petrom a fost schimbat din funcţie tocmai pentru că a respectat acest ordin aflat în vigoare, respectiv să acorde resurse de ţiţei numai societăţilor Petrobrazi şi Arpechim Piteşti. A fost schimbat şi implicit s-a revenit, alocându-se surse importante de petrol unor firme - RAFO, celor de la Dărmăneşti, chiar Petromidiei şi de cele mai multe ori aceste firme au uitat să plătească petrolul luat de la S.N.P. Petrom.

Dacă la toate aceste fapte le adăugăm şi modul în care au fost poate subevaluate anumite societăţi supuse privatizării, nu putem spune decât că ceea ce s-a întâmplat, cu părere de rău trebuie să o spunem şi probabil că este o componentă negativă a modului în care Uniunea Europeană ne priveşte, putem spune că ceea ce s-a întâmplat în ceea ce priveşte petrolul - şi aici cred că avem o vină toate partidele aflate în Parlament - că tot ceea ce s-a întâmplat poate fi judecat într-o sintagmă extrem de simplă, ca cel mai mare jaf economic şi politic care s-a întâmplat vreodată în România.

Aş vrea să închei, punând câteva întrebări, nu înainte de a spune că Partidul Democrat va vota această moţiune înaintată de colegii de la P.R.M., dar repet, nu vreau să închei înainte de a pune câteva întrebări celor doi domni miniştri, prezenţi aici la dezbaterile din Parlament...

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, n-aş vrea să vă răpesc acest drept, timpul afectat dumneavoastră a expirat de mult. (Vociferări în sală.)

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

Cu sprijinul colegilor de la P.R.M., pentru că sunt convins că domnii miniştri doresc să răspundă la cele câteva întrebări, vă mulţumesc anticipat şi îndrăznesc să le formulez.

Doresc să-l întreb pe domnul ministru Dan Ioan Popescu dacă mai este în vigoare acel ordin al ministerului, dat încă din 1999, în care, repet, se interzicea ca S.N.P. Petrom să furnizeze produse - ţiţei - altor rafinării decât cele din S.N.P. Petrom?

A doua întrebare, tot aşa, legată de ţiţei: cât datorează SNP Petrom cele trei rafinării care fac obiectul mult discutatei acestei moţiuni? Este vorba de RAFO, de Rafinăria de la Dărmăneşti şi de Petromidia.

Şi nu în ultimul rând, care este cuantumul total al datoriilor la zi acumulate la bugetul de stat, la fondurile sociale şi la fondurile speciale de cele trei societăţi şi de ce facilităţi fiscale au beneficiat aceste societăţi? Nu vroiam să închei această întrebare înainte de a-l întreba pe domnul ministru Mihai Tănăsescu dacă în vreo ţară membră a Uniunii Europene, inclusiv cele care, sâmbătă, au intrat în ultimul val, asemenea facilităţi fiscale se regăsesc în societăţi care se ocupă de prelucrarea petrolului?

Repet, Grupul parlamentar PD va vota această moţiune. Cred că, dincolo de rezultatul votului, indiferent de partidele din care facem parte, ar fi foarte important să punem, odată pentru totdeauna, capăt acestei mafii a petrolului. Mulţumesc. (Aplauze ale deputaţilor PRM.)

Domnul Valer Dorneanu:

Colegii de la Partidul România Mare i-au cedat 5 minute domnului deputat Valentin ILiescu.

Are cuvântul domnul George Crin Antonescu, şeful Grupului parlamentar al PNL.

Domnul George Crin Antonescu:

Domnule preşedinte,

Domnilor miniştri,

Domnilor colegi,

Societatea românească este preocupată în mod evident de corupţie, de combaterea corupţiei, de incapacitatea guvernanţilor de a crea cadrul necesar dezvoltării unui mediu de afaceri sănătos şi fertil, pentru că numai într-un astfel de cadru se ajunge la prosperitatea economică pe care o aşteptăm şi o sperăm de 15 ani şi în care, astfel, societăţilor moderne ale erei capitalismului globalizat prosperitatea să se reditribuie natural, pentru creşterea calităţii vieţii tuturor cetăţenilor.

Ce ne împiedică să ajungem acolo?

În primul rând, este vorba de inerţia imensei birocraţii moştenite din perioada comunistă, de mentalităţile totalitare şi egalitariste care, încă, ne mai domină. Ele se materializează în tone de acte normative, sub care se înăbuşă economia românească, pornite, încă, din păcate, de la ideea de supremaţie a statului faţă de cetăţean, faţă de individ, corolarul imediat fiind prezumţia de vinovăţie cu care ese privit orice contribuabil de către birocraţia de stat, birocraţie care "apără" interesul statului de viclenia capitaliştilor hoţi, care nu vor să plătească.

Această atitudine suferă de păcatul generalizării şi România, astăzi, este locul unei bătălii surde, dar extrem de înverşunate. Pe de o parte, o economie veche, o economie de pradă, născută pe rămăşiţele sistemului socialist, o economie care se luptă pentru a supravieţui. Ea se bazează, într-adevăr, pe privatizări lipsite de resursele pentru restructurare, pe cârdăşie şi relaţii, pe devalizarea băncilor corupte, pe troc şi acumulare lacomă de active. Este economia celor care cred că au averi şi cred că ştiu ce fac. este economia celor care corup pentru a supravieţui şi nu supravieţuiesc decât acumulând în continuare, pentru că, în realitate, nu pot şi nu ştiu cum să producă valoare adăugată.

Dar, pe de altă parte, în România s-a născut şi creşte şi o economie capitalistă sănătoasă, onestă, bazată pe un cod etic acceptat astăzi într-o lume în care informaţia circulă neîngrădit, într-o lume a globalizării, în care minciuna are picioare din ce în ce mai scurte. Victoria acestui tip de relaţii economice este inevitabilă şi este convingerea noastră, a liberalilor. Dar depinde de noi, de noi toţi, să o grăbim, această victorie, spre binele tuturor cetăţenilor şi pentru ca economia românească să devină compatibilă cu tot ceea ce în Europa se dezvoltă mai repede şi mai deplin.

O piedică majoră în dezvoltarea mediului de afaceri românesc, în dezvoltarea capitalului autohton şi soliditatea relaţiilor lui externe este, din păcate, şi nivelul de înţelere precar care mai domină încă mediul politic românesc sau o bună parte a lui, faţă de evoluţia rapidă şi profesionalizarea mediului de afaceri.

Am făcut aceste consideraţii generale, pentru că, pornind de la subiectul abordat astăzi de moţiune (de la subiect şi nu de la modul cum el este abordat), cred că acesta e momentul pentru a spune aceste câteva lucruri. Judecăţile în alb şi negru, demagogia cu care sunt menţinute tensiuni false, teoria conspiraţiei capitaliştilor, împărţirea generalizatoare în categorii şi grupuri antagonice, toate acestea sunt caracteristicile unei vieţi politice încă imature.

Din păcate, moţiunea prezentată astăzi de către Partidul România Mare este expresia perfectă sau aproape perfectă a acestui tip de imagine puerilă asupra realităţii economice. În cuprinsul ei, se împletesc cifre reale cu cifre, din păcate, inventate, fapte cu adevărat reale cu fabulaţii, descrierea unor fenomene economice cu adevărat păgubitoare cu deformări ale realităţii provenie din rea-voinţă sau, poate, din incompetenţă.

Să fim bine înţeleşi, şi noi combatem corupţia, relaţiile vinovate între politicieni şi oameni de afaceri, dar orice judecată şi orice combatere, a oricărui fenomen de corupţie, nu se poate baza decât pe adevăr. Şi, din această perspectivă, condamnăm, în aceeaşi măsură, demagogia născută din dorinţa de a acumula voturi cu orice preţ, la fel ca şi dorinţa, la fel de lacomă, şi acumularea fără limită a pseudocapitaliştilor de cumetrie.

Trecând la analiza... (Rumoare.) Trecem şi la Petromidia imediat, la "perla coroanei", ca să vă citez.

Trecând la analiza tehnică, fie şi succintă, a conţinutului moţiunii, putem afirma că, în condiţiile fărâmiţării Companiei Naţionale a Petrolului, entităţi apărute atunci s-au dovedit a nu fi viabile economic. Au devenit societăţi de sine stătătoare rafinării fără reţele de distribuţie, capacităţi petrochimice insuficient de puternice pentru a supravieţui singure, au fost concentrare resurse naturale în monopoluri, cu riscul de a distruge forţele concurenţiale ale pieţei. O altă consecinţă a fost, desigur, acumularea de datorii istorice către stat şi către ceilalţi actori economici, datorate managementului de stat, datorii la care s-au adăugat continuu penalităţi şi dobânzi.

Situaţia nu a fost niciodată, din păcate, coerent analizată, pentru o soluţionare globală a problemelor sistemului, cu atât mai grave cu cât o parte a industriei petroliere a rămas de stat şi o alta a fost privatizată. Această stare incertă a creat un câmp nelimitat şi pentru speculaţii de presă, şi pentru scandaluri, şi pentru furt, pentru contrafacerea produselor petroliere şi pentru contrabandă. În 2002, operaţiunile ilegale din industria petrolului au totalizat incredibila cifră de peste 600 de milioane de dolari, scăzând, în 2003, graţie aplicării unor prevederi ale legislaţiei europene în domeniu, la jumătate, oricum, încă imens, dacă se are în vedere faptul că circa 20% din totalul produselor vândute sunt contrafaceri sau contrabandă. Soluţia, în viziunea noastră, pentru a pune capăt acestor activităţi ilicite, este una singură: adoptarea grabnică şi până la capăt a legislaţiei europene, colectarea accizelor la consumatorul final, pentru a desfiinţa motivaţia fraudei.

În ceea ce priveşte exemplele concrete cuprinse în moţiune, trebuie să spunem, având în vedere aici ansamblul tuturor acuzaţiilor aduse de către această moţiune, că noi, ca un partid ce îşi bazează activitatea politică pe respectul principiului separaţiei puterilor în stat, nu putem decât să sperăm că justiţia va face lumină şi va face dreptate în toate acele cazuri amintite.

În acelaşi spirit, de respect al adevărului, nu putem să nu remarcăm că, în textul moţiunii, elanul justiţiar a făcut ca unele afirmaţii să fie tendenţioase sau să fie, pur şi simplu, neadevăruri. În sensul acesta, voi încheia cu câteva date referitoare la cazul Petromidia, căruia iniţiatorii moţiunii îi acordă o importanţă foarte mare în economia acesteia.

Şi să spunem că oferta Firmei Rompetrol în cazul privatizării Petromidia a fost mai bună şi nu mai proastă decât cea anterioară, a Firmei Akmaya (de altfel, aceasta nu numai că nu plătise preţul, dar cerea statului facilităţi şi cedarea unor drepturi care nu apăreau în contractul incheiat), oferta Rompetrol era mult mai bună, în condiţiile în care rafinăria se afla în condiţii financiare mult mai proaste decât la momentul primei privatizări. Trebuie să atrag atenţia autorilor moţiunii că preţul ei nu a fost de 36 de milioane de dolari, cum scrie în moţiune, ci de 50,5 de milioane de dolari, plătiţi integral, şi acesta a fost cel mai mare preţ plătit pentru o rafinărie în Europa de Est, raportat la tona de capacitate anuală: 74 de dolari/tonă capacitate. Iar investiţiile contractate nu au fost de 14 de milioane dolari, cum se arată în moţiune, ci de 225 de milioane, condiţie indeplinită la zi.

Totodată, nu se ţine seama de faptul că rafinăria a fost preluată cu datorii totale de 285 de milioane de dolari, care, prin adăugare de dobânzi şi penalităţi, au ajuns, într-adevăr, la peste 600 de milioane, la sfârşitul anului 2003. Dar se uită că, în acest timp, Petromidia a plătit către buget ca datorii curente o sumă mai mare decât întreaga datorie istorică - peste 630 de milioane de dolari. Faptul că aceasta funcţionează (Petromidia) a adus, totuşi, statului, în 2003, plăţi către buget de peste 24 de ori mai mari decât în anul 2000, contribuţia Grupului Rompetrol reprezentând 4,2% din totalul veniturilor bugetului de stat al României.

Se mai face o afirmaţie în moţiune, referitoare la fraudele...

Domnul Valer Dorneanu:

V-aş ruga să conchideţi, pentru că nu cred că PRM-ul vă va acorda şi dumneavoastră minute!

Domnul George Crin Antonescu:

Imediat!

Domnul Corneliu Ciontu:

Nu! PSD-ul îi va acorda dânsului!

Domnul George Crin Antonescu:

Se mai face o afirmaţie în moţiune, referitoare la fraude în valoare de 971 de miliarde de lei, acuzaţie, şi ea, nefondată, pentru faptul că sumele respective au făcut obiectul unor hotărâri judecătoreşti, care au rezolvat situaţia lor.

În fine, în ceea ce priveşte transformarea datoriei istorice în obligaţiuni, este pentru prima oară când statul român nu dă nici un ajutor, penalităţile şi dobânzile fiind cuprinse în cuantumul obligaţiunii, ci, pur şi simplu, aplică o metodă de piaţă, transformând datoriile în hârtii de valoare, negociabile imediat pe piaţa de capital, purtătoare de dobânzi în perioada existenţei şi convertibile sau răscumpărabile la sfârşitul ei. Cu alte cuvinte, statul îşi recuperează creanţele, iar contribuabilul îşi continuă activitatea. Acesta este u n exemplu care ar trebui aplicat şi în alt cazuri, pentru asanarea arieratelor, atât de păgubitoare pentru economia noastră.

Închei cu o întrebare, care, tot din respect pentru lege, mă frământă şi pe mine, şi pe colegii mei, dincolo de conţinutul propriu-zis al moţiunii. Moţiunea îşi bazează afirmaţiile pe un aşa-zis memorandum atribuit Departamentul Securităţii Naţionale aparţinând Administraţiei Prezidenţiale. Studiind atribuţiile acestui organism, am descoperit că nu au nici cea mai vagă legătură cu obiectul memorandumului (sau pretinsului memorandum), nici un fel de atribuţie constituţională sau legală în ceea ce priveşte elaborarea unui astfel de material. Acest lucru, până la proba contrarie, ne face să ne îndoim de autenticitatea lui, iar, dacă această autenticitate ar fi confirmată, ne face să ne întrebăm cum se justifică, din această perspectivă, elaborarea sa?

Pe baza acestor consideraţii, Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va vota împotriva acestei moţiuni. Vă mulţumesc. (Aplauze ale deputaţilor din majoritate.)

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul în continuare reprezentantul Grupului parlamentar al UDMR, domnul Antal Istvan.

Domnul Antal Istvan:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Domnilor miniştri,

Colegii noştri din Parlament fac astăzi încă un exerciţiu de democraţie, pe o temă larg mediatizată şi cu un titlu cu puternice accente de populism, care dă foarte bine într-un an electoral. A ataca, dintr-un condei, Guvernele de după 1990 şi preponderent cel de după 1996, când "Situaţia a căpătat o turnură periculoasă", ridică un mare semn de întrebare asupra opţiunilor şi dorinţelor de aderare în Uniunea Europeană ale colegilor noştri care au iniţiat această moţiune, pentru că momentul în care s-a produs această turnură coincide cu începerea procesului de privatizare a marilor societăţi din economia românească şi cu demararea negocierilor cu Comisia Europeană la capitolul privind energia.

Să cauţi nod în papură sau să cauţi acul în carul cu fân este posibil şi la îndemâna oricui şi oricând. Eu, astăzi, vă propun totuşi să ne axăm pe problemele principale, care, practic, ne stau în faţă înaintea aderării în Uniune.

Sectorul petrolier constituie un sector strategic al economiei româneşti şi un suport al dezvoltării celorlalte sectoare ale industriei şi economiei naţionale. Dezvoltarea sectorului petrolier contribuie în mod determinant la creşterea economică, respectiv, creşerea produsului intern brut, şi a calităţii vieţii. Modernizarea şi restructurarea industriei petroliere constituie un factor principal al dezvoltării economice durabile a României.

În prezent, acest sector şi cel al gazelor se află într-un amplu proces de reformă, având ca principal obiectiv continuarea procesului de privatizare, în principal, a Societăţii Naţionale Petrom şi a societăţilor de distribuţie a gazelor naturale Distrigaz Sud, respectiv, Distrigaz Nord. Printre efectele benefice asociate privatizării se numără îmbunătăţirea transparenţei şi a flexibilităţii operaţionale, liberalizarea sistemului de tarifare şi, implicit, eliminarea subvenţiilor încrucişate. Lista beneficiilor mai include echilibrarea balanţei financiare, reducerea datoriilor şi garanţia aplicării programelor de restructurare şi a celor de protecţie a mediului, în multe cazuri, nevizate sau chiar inexistente la ora actuală.

Toată lumea, în sensul cel mai larg al cuvântului, se uită către Petrom astăzi şi aşteaptă să vadă cum va reuşi Guvernul în această privinţă. Iar dacă privatizarea Petrom este unul dintre punctele negociate pentru definitivarea scrisorii de intenţie, în vederea realizării unui nou acord cu Fondul Monetar Internaţional, privatizarea va avea loc cu condiţia ca preţul oferit de cumpărător să convină autorităţilor române. Dar, probabil, indiferent în ce mod va fi finalizat acest proces, vor exista destule voci care vor blama şi vor critica rezultatele obţinute, ceea ce se întâmplă, de fapt, şi în moţiunea pe care o dezbatem astăzi.

Fără îndoială că sunt şi aspecte care nu convin, poate, nici actualului Guvern şi care se referă la societăţile privatizate sau nu din acest sector, dar faptul că Ministerul Economiei şi Comerţului şi-a asumat responsabilitatea finalizării privatizărilor pentru societăţi ca Petrom, dar şi pentru cele din domeniul distribuţiei de gaze şi energie electrică, demonstrează că există voinţa politică şi curajul de a termina ceea ce au ezitat să întreprindă. Infuzia de capital, realizarea de investiţii, lărgirea pieţei, ridicarea barierelor la intrarea pe piaţă a noilor competitori sunt doar câteva din beneficiile pe care le-am obţinut şi le vom obţine prin continuarea procesului de privatizare şi care vor conduce la obţinerea statutului de ţară cu o economie de piaţă funcţională la sfârşitul anului 2004.

Contribuţia pe care trebuie să o aducem noi, deputaţii, întreg Parlamentul, se referă la adoptarea legilor specifice sectorului, aflate în derularea procesului legislativ. Mă refer aici la Proiectul Legii petrolului, al Legii gazelor, cel de modificare al Legii minelor, la care, în treacăt fie spus, colegii care au iniţiat moţiunea nu au amendamente, ceea ce ne face să credem că aceste proiecte sunt bune. De altfel, nici în ceea ce priveşte legislaţia în domeniul concurenţei şi al ajutorului de stat nu s-au formulat critici, deşi au fost de curând pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor.

Probabil, veţi protesta, spunând că aplicarea acestora este defectuoasă, iar, dacă este aşa sau este adevărat, nu este problema Legislativului, ci a organelor abilitate, care trebuie să-şi îndeplinească atribuţiile fără imixtiunea noastră în activitatea lor. Grupul nostru parlamentar îşi exprimă din nou convingerea că procesul de privatizare al economiei, în general, şi în sectorul petrolier, în particular, va continua, cu toate criticile aferente, iar rezultatele care se vor obţine sunt în beneficiul întregii societăţi, ceea ce reprezintă un motiv în plus că Parlamentul trebuie să-şi aducă contribuţia, astăzi, prin respingerea acestei moţiuni.

În concluzie, Grupul parlamentar UDMR nu susţine prezenta moţiune şi vă roagă să votaţi respingerea ei. Vă mulţumesc pentru atenţie. (Aplauze ale majorităţii.)

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul, în continuare, domnul Daraban Aurel, din partea Partidului Social Democrat, începând, prin cuvântul dânsului, al doilea tur de intervenţii.

Domnul Aurel Daraban:

Domnule preşedinte,

Domnilor miniştri,

Stimaţi colegi,

Referitor la Moţiunea simplă: "Mafia petrolului, vinovată de explozia preţurilor la alimente, transport, alte servicii şi utilităţi publice", pe care o analizăm astăzi, aş dori să mă refer la un capitol important al moţiunii, şi anume cel privitor la Societatea comercială Petromidia, aparţinând Societăţi comerciale Rompetrol Rafinare. Sunt surprins de virulenţa atacului la o societate comercială de succes, care şi-a plătit obligaţiile la stat şi care este cel mai mare contribuabil la bugetul local din judeţul Constanţa.

Sunt surprins, de asemenea, de alocuţiunea colegului de la PRM, deputat de Dâmboviţa, care, fără să cunoască realitatea, a citit un discurs fabricat la partid.

Dacă ne referim la privatizarea Petromidia, trebuie să reamintim că, în iunie 1998 şi ianuarie 1999, privatizarea a fost finalizată cu încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a 65,32% din capitalul social al societăţii. Investitorul, compania turcească Akmaya, oferea Fondului Proprietăţii de Stat suma de 51 de milioane de dolari, în situaţia evaluării capitalului social, la acea dată, de 78,542381 de milioane de dolari. Suma se referea la cele 65,32% din capitalul social, transformat în acţiuni.

La preţul total de negociere, de 238 de milioane de dolari, contractul prevedea, adiţional, investiţii de 226 de milioane de dolari. Pe total, suma este excepţională pentru statul român, de aproximativ 465 de milioane de dolari, aşa cum a fost prezentată de Guvernarea CDR. În urma vânzării, statul român reţinea doar 4,66% din acţiunile rafinăriei. La acea dată, conform cadrului legal, contractul de vânzare-cumpărare a unui pachet de 65% din capitalul social al Rafinăriei Petromidia a fost semnat cu acordarea unor facilităţi la plata preţului acţiunilor, a unor datorii bugetare, pentru cumpărător. Facilităţile reprezentau eşalonarea tuturor datoriilor Petromidia către bugetul de stat şi către bugetul asigurărilor sociale pe o perioadă de 5 ani, cu termen de graţie 6 luni, precum şi anularea tuturor dobânzilor şi penalităţilor aferente. Aceste facilităţi au fost acordate prin Hotărârea de Guvern nr. 985/1998, de către guvernarea trecută.

Pe fondul neînţelegerii dintre autorităţile române şi investitorul turc pe tema acordării de facilităţi suplimentare, cerute de acesta, Guvernul repune în vânzare pachetul majoritar de acţiuni ale Petromidia.

În perioada cât a fost la conducerea rafinăriei, circa 9 luni, Compania Akmaya a întrerupt procesul de producţie şi nu a asigurat nici un transport de ţiţei pentru menţinerea rafinăriei în funcţie. Datoriile rafinăriei pentru această perioadă au crescut la toate capitolele, iar problemele sociale ale celor 3.500 de salariaţi s-au acutizat.

Lipsa de interes a Firmei Akmaya s-a manifestat în continuare, cu toate că prin Hotărârea de Guvern nr. 139/2000, semnată de primul ministru Isărescu, privind aprobarea condiţiilor de finalizare a procesului de privatizare a Societăţii comerciale Petromidia, Guvernul României a aprobat următoarele facilităţi: menţinerea valabilităţii înlesnirilor la plată şi eşalonarea la plată pe o perioadă de 5 ani, cu termen de graţie 6 luni; scutirea la plata a majorărilor de întreţinere, în sumă totală de 549 de miliarde de lei. Art. 1 din anexa la hotărârea de Guvern menţionată mai sus precizează suma reprezentând obligaţiile fiscale şi perioada de eşalonare.

Ministerul de Finanţe, prin Convenţia nr. 280.997/16.02.2001, stabileşte condiţionări legate de: achitarea obligaţiilor curente la bugetul de stat, achitarea în termen de 10 zile de la data încheierii convenţiei a celorlalte obligaţiuni neachitate de la buget, achitarea majorărilor calculate conform prevederilor art. 83 din Ordonanţa nr. 11/1996. Aceste condiţii nu au putut fi respectate de societate, motiv pentru care înlesnirea acordată prin Hotărârea de Guvern nr. 139/2000 şi-au pierdut valabilitatea.

Una din diferenţele notabile între modul în care s-a derulat această privatizare cu Akmaya şi privatizarea ulterioară a rafinăriei de către Grupul Rompetrol rezidă în abordarea conceptului de "facilităţi". În cazul Akmaya, facilităţile acordate aveau un caracter administrativ, fiind instituite prin hotărâri de Guvern. În consecinţă, în cazul care s-ar fi dorit modificarea condiţiilor de preţ astfel aprobate, ar fi fost necesară o nouă hotărâre de Guvern, care să aprobe respectiva modificare.

O simplă modificare a contractului, cu acordul FPS, ar fi fost inutilă. În cazul contractului semnat cu Grupul "Rompetrol", însă, este evident caracterul mai pronunţat privat, expresie a evoluţiei modului de a pune problema privatizării.

Acordarea de facilităţi cumpărătorului unei rafinării, individualizat, în funcţie de situaţia concretă a fiecărei rafinării, a fost şi este o practică binevenită. Ea este, totodată, comună nu numai în România, cât şi în ţările est-europene.

După două încercări nereuşite de a privatiza "Petromidia" între anii '97-'99, Fondul Proprietăţii de Stat semnează contractul de privatizare la 31 octombrie 2000 pentru 69,99% din acţiunile "Petromidia" cu Grupul "Rompetrol". Transferul efectiv asupra acestui pachet de acţiuni s-a realizat ulterior, la data de 26 ianuarie 2001. Se salvează astfel tăierea şi valorificarea rafinăriei la fier vechi. Dar situaţia economică este înrăutăţită sever - activele nete ale rafinăriei au ajuns pe minus, capitalul social evaluat în dolari se înjumătăţeşte. Între ianuarie '99 şi momentul preluării, capitalurile proprii scăzuseră cu 867 de miliarde de lei, adică cu aproximativ 40 de milioane de dolari. Gradul de îndatorare al rafinăriei crescuse de la 4,3, la 31 decembrie 1999, la 6,4, la 31 decembrie 2000. Valoarea nominală a unei acţiuni ajunsese în octombrie 2000 la aproximativ un dolar, faţă de 2,8 dolari în ianuarie 1999, iar pierderile rafinăriei crescuseră la 33,4 milioane de dolari.

În aceste condiţii, Grupul "Rompetrol" a plătit un preţ de doi dolari pe acţiune, adică 50,5 milioane de dolari. Dacă la acest preţ se adaugă un cuantum al investiţiei obligatorii, de 225 milioane de dolari, precum şi valoarea în dolari a datoriei rafinăriei, rezultă un preţ de 560,9 milioane de dolari.

Acest tablou economic sumbru a fost o consecinţă a modului în care Guvernarea CDR a tergiversat privatizarea celei mai noi şi performante rafinării din industria petrolului.

La 26 ianuarie 2001, data preluării rafinăriei "Petromidia" de către "Rompetrol", datoria rafinăriei era aproximativ de 285,4 milioane de dolari, sumă la care, până la momentul 30 septembrie 2003, se vor adăuga permanent dobânzi de întârziere şi penalităţi constante şi recalculate în mai multe rânduri.

Stimaţi colegi,

Cumpărătorul "Rompetrol" a respectat prevederile legale în domeniul protecţiei sociale, precum şi prevederile contractului de privatizare cu privire la resursele umane. Numărul de salariaţi a crescut de la 3.500 la 5.257 în 2003, şi la 6.077 în 2004. S-au rafinat 3,5 milioane tone de ţiţei în 2003, iar în acest an, până la această dată, 1,5 milioane tone. Salariul mediu brut a crescut de la 312 dolari la 538 dolari, iar condiţiile de muncă la "Petromidia" sunt cele mai bune din industria de rafinare din ţara noastră.

În concluzie, moţiunea prezentată incriminează Guvernarea PSD privind privatizarea "Petromidia", cu toate că situaţia dezastruoasă a acestei societăţi este un rezultat al acţiunilor Guvernării CDR-iste.

Guvernul Adrian Năstase, prin toate măsurile luate, a revigorat activitatea Rafinăriei "Petromidia" şi a încurajat agentul economic pentru creşterea capacităţilor de producţiei, pentru creşterea productivităţii muncii prin investiţii permanente.

Ţinând cont de aceste argumente, stimaţi colegi, rog să votăm împotriva moţiunii.

Vă mulţumesc.

(Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD.)

Domnul Valer Dorneanu:

Aţi vorbit 12 minute, domnule coleg.

Are cuvântul, în continuare, domnul deputat Văsălie Moiş, din partea Grupului parlamentar al PRM.

Domnul Văsălie Moiş:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Sincer să fiu, mă aşteptam la mai multă inventivitate din partea domnului ministru Tănăsescu, la inteligenţa domniei sale, nu să repete nişte sloganuri prăfuite, cum că "Această moţiune ar dori să fie promovată doar pentru scopuri propagandistice ieftine.", pentru că problema mafiei petrolului în România există. Nu degeaba Parchetul Naţional Anticorupţie s-a sesizat şi a început să facă cercetări în această materie.

Ne acuză domnul ministru Tănăsescu de faptul că am prevăzut în această moţiune o acuză - aceea a lipsei de transparenţă a procesului de privatizare. Vreau să îi aduc aminte domnului ministru, în acest context, că la nivelul Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare a fost invitat domnul Muşetescu şi i s-a solicitat să prezinte contractul de privatizare al Combinatului "Sidex Galaţi", la care domnia sa a spus textual în faţa Comisiei: "Nu prezint contractul pentru că el conţine clauze care nu sunt destinate publicităţii."

Ce există de ascuns în aceste contracte de privatizare şi de ce nu se recunoaşte că peste unele contracte de privatizare s-a ascuns un linţoliu al tăcerii intenţionat, pentru ca, până la urmă, contribuabilul să nu cunoască adevărul?

Moţiunea această simplă atinge câteva aspecte sensibile ale vieţii noastre politice şi economice. Această moţiune explică cel puţin parţial de ce România a rămas repetentă pentru patru ani la examenul de promovare în Uniunea Europeană. Cu toate că au plecat de pe aceleaşi poziţii ca şi ţara noastră, cele zece state europene care au aderat recent la Uniunea Europeană s-au detaşat vizibil, primind diploma de absolvire a examenului pentru integrarea cu drepturi depline în Uniunea Europeană.

Vina pentru repetenţia ţării noastre aparţine în exclusivitate clasei politice, care, în locul unei strategii coerente, apte să asigure succesul reformei, a constitutit mai degrabă o frână în calea progresului. În locul unei legislaţii şi a unor măsuri care să stimuleze mediul de afaceri, productivitatea şi investiţiile, guvernanţii au preferat să încurajeze nemunca şi să transfere afacerile în zona gri a economiei, în folosul clientelei politice.

În mediile de afaceri străine s-a acreditat ideea că în România există un mare risc pentru investitori din cauza corupţiei, atitudinii autorităţilor faţă de investitori, eşecului programului de investiţii în infrastructură, lipsei măsurilor de încurajare a sectoarelor performante, finanţării constante a sectoarelor care produc pierderi, haosului legislativ, dispreţului faţă de lege, birocraţiei exclusive, lipsei de obiectivitate a actului de justiţie.

În peisajul politic, economic şi social al României postdecembriste, un loc special îl ocupă domeniul energetic în general şi cel petrolier în special.

Domeniul energetic şi cel al resurselor naturale au fost păstrate aproape neatinse de privatizare pentru a putea fi agresate şi parazitate concentrat şi concertat de către firmele căpuşă ale elitei politice, care au adunat averi colosale prin devalizarea proprietăţii publice.

Vă place sau nu vă place, vă voi da un exemplu: efectele agresiunii asupra firmelor cu capital de stat sunt catastrofale. De exemplu, S.N.P. "Petrom", una dintre cele mai mari firme producătoare de gaze şi ţiţei din Europa Centrală şi de Est, cu o producţie anuală de circa şase milioane de tone de ţiţei, respectiv şase miliarde de metri cubi de gaze, are 57 de mii de angajaţi şi a încasat în anul 2003 în jur de două miliarde de dolari, având o capitalizare bursieră de 2,3 miliarde de dolari. Prin comparaţie, OMV, o firmă mult mai mică, cu şase mii de angajaţi, faţă de 57 de mii de angajaţi, a avut în 2003 vânzări de 7,6 miliarde de dolari, în loc de două miliarde de dolari, şi are o capitalizare bursieră de circa 3,5 miliarde de euro. Până la urmă, aceasta este distanţa dintre o firmă care îşi desfăşoară activitatea într-un mediu economic sănătos, şi o firmă românească cu capital de stat, supusă tuturor presiunilor şi subordonată intereselor politice.

În domeniul petrolier s-a constituit o adevărată mafie, care se află la originea exploziei preţurilor la alimente, la transport şi la alte servicii şi utilităţi publice, o caracatiţă care şi-a întins tentaculele asupra preluării, prelucrării şi distribuirii produselor petroliere.

Toate privatizările din domeniul prelucrării petrolului au reprezentat eşecuri până la urmă, beneficiarii lor nefiind preocupaţi de executarea cu bună-credinţă a contractelor, ci de evitarea executării obligaţiilor asumate, de o îmbogăţire rapidă, pe orice cale, profitând de complicitatea vinovată a guvernanţilor.

Vina Guvernului rezidă tocmai în faptul că nu a urmărit aceste contracte de privatizare şi nu a solicitat din partea beneficiarilor executarea clauzelor stipulate.

Indiferent de explicaţiile pe care le dau reprezentanţii Guvernului, aceştia nu pot să fie exoneraţi de răspundere. Din contră, prin inactivitatea Guvernului, s-a încurajat frauda şi fărădelegea. Atunci când a intervenit, nu a încercat să întroneze respectul faţă de lege, ci, din contră, a acoperit ilegalităţile, preluând la datoria publică imensele datorii la bugetul de stat pe care baronii petrolului nu le-au plătit şi pe care, de altfel, nici nu aveau de gând să le plătească.

Să fie o legătură directă între inactivitatea Guvernului şi numele sonore care intră de exemplu în Consiliul de administraţie al S.C. "Rompetrol", precum Dinu Costache Patriciu, Theodor Meleşcanu sau Marian Anghelache?

Am o consideraţie deosebită pentru colegul meu Crin Antonescu, dar am impresia că astăzi el a avut un mandat în faţa dumneavoastră, prin care să justifice unele afaceri necurate ale colegilor de partid ai domniei sale. Îl înţelegem.

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.118/2003, prin care creanţele bugetare datorate şi neachitate de către "Rompetrol" se transformă în obligaţiuni, iar plata acestora de către stat, prin Ministerul Finanţelor Publice, care se face prin anularea obligaţiilor bugetare ale societăţii, este neconstituţională şi constituie un abz grav, o discriminare la adresa celorlalţi agenţi economici plătitori, de bună-credinţă, a obligaţiilor bugetare. Se face o discriminare crasă, din acest punct de vedere. Există în această ţară o sumă de oameni de afaceri care îşi plătesc cinstit obligaţiile faţă de bugetul statului şi faţă de bugetul asigurărilor sociale. De ce se face această discriminare, avantajându-i pe unii?

Ordonanţa de urgenţă nu are nici bază constituţională, şi nici bază legală, Guvernul nefiind abilitat printr-un text expres de lege să renunţe la o creanţă în valoare de 600 de milioane de dolari în favoarea unei firme private, în timp ce jumătate din populaţie se zbate în sărăcie şi nevoi, fără nici o asistenţă socială serioasă.

Guvernanţii nu şi-au respectat propria lor ordonanţă, aşa neconstituţională şi nelegală cum era!

Vă rog să observaţi că Ministerul Finanţelor Publice a încheiat convenţia de emisiune de obligaţiuni cu societatea în cauză la data de 5 decembrie 2003, pe baza mandatului acordat de Guvern printr-o hotărâre din 11.12.2003. Deci, la o săptămână după semnarea convenţiei soseşte şi mandatul de abilitare. Sigur că se poate face orice în România, dar să întorci timpul şi să îl faci să curgă din viitor spre trecut, este totuşi un non sens.

Spre cinstea ei, mass-media internă a sesizat imediat această afacere, numită "credit mascat pentru Societatea "Rompetrol", şi a tras un semnal de alarmă cu privrie la credibilitatea acestui Guvern.

Domnilor colegi,

Nu ne îndoim că în Grupul parlamentar al partidului de guvernământ există oameni oneşti, pe care îi deranjează abuzurile comise de către propriul lor guvern, condus, din nefericire, de şeful lor de partid. Ştim că se află într-o situaţie delicată - este un sfârşit de mandat şi un început de mandat; deasupra capului lor atârnă sabia lui Damocles, a numirii sau a nenumirii pe o listă parlamentară. Cu toate acestea, îi invităm pe toţi colegii deputaţi să ni se alăture în demersul întreprins de către noi pentru stoparea fraudelor din domeniul petrolier, care afectează nivelul de trai al populaţiei.

Până la urmă, contribuabilul român trebuie să fie informat corect cu privire la fraudele şi arieratele fiscale din domeniul petrolier şi cu privire la sarcinile fiscale suplimentare pe care trebuie să le suporte pentru acoperirea imenselor găuri negre din bugetul de stat, produse prin fraude.

În definitiv, avem nu numai o obligaţie morală faţă de societate, ci şi una legală, indusă de mandatul de parlamentar al fiecăruia dintre noi.

În definitiv, pe cine deranjează dispozitivul acestei moţiuni?

Noi nu am cerut altceva decât prezentarea unui raport din care să rezulte cu certitudine fraudele şi arieratele fiscale înregistrate în domeniul petrolier. Este o ilegalitate ce am cerut? Contribuabilul român nu are dreptul să cunoască asta?!

Este o ilegalitate dacă am cerut ministrului justiţiei să prezinte un raport detaliat cu privire la stadiul falimentării rafinăriilor "Dărmăneşti" şi "Rafo Oneşti"?

Este o ilegalitate să cerem ministrului finanţelor să execute clauzele contractuale stipulate în contractul de privatizare?

Este o ilegalitate să cerem sesizarea organelor de cercetare penală dacă s-au comis fraude?

Aceasta este, până la urmă, raţiunea acestei moţiuni. O susţinem, aşa cum a fost formulată, şi aşteptăm să fie votată.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PRM.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, aţi vorbit 12 minute.

Adunând ce aţi vorbit şi cu ce aţi dat la alţii, constat că v-aţi epuizat timpul. Eu nu am vrut să vă întrerup pentru că eram atent la ceea ce vorbeaţi şi nu am observat că aţi depăşit şi timpul.

În aceste condiţii, constat că Grupul parlamentar al PSD renunţă la o intervenţie, şi dau cuvântul ultimului înscris la cuvânt, domnului Muşetescu, care va încheia seria intervenţiilor orale, atât cât să rămână şi Guvernului 12 minute.

Domnul Tiberiu-Ovidiu Muşetescu:

Atunci, voi fi foarte scurt, domnule preşedinte.

Domnilor miniştri,

Domnule vicepreşedinte al APAPS,

Doamnelor şi domnilor colegi,

Nu am mai vorbit de mult de la această tribună.

Înainte de a intra propriu-zis pe subiect, vreau să spun că apreciez foarte mult intervenţia colegului nostru Crin Antonescu. Cred că a fost o lecţie de economie de piaţă valabilă pentru noi toţi, dar, cu părere de rău v-o spun, în special pentru semnatarii moţiunii.

Vedeţi, la privatizare este ca la fotbal - unii joacă în teren după un regulament pe care trebuie să îl respecte. Uneori pierd, uneori fac meci egal, uneori câştigă, dar joacă după un regulament. Cei din tribună comentează - "Dacă aş fi fost eu, dădeam cu capul şi înscriam precis."; "În minutul 91 nu trebuia făcut fault."

Sunt două lucruri total diferite, stimaţi colegi. (Vociferări din partea domnului Marcu Tudor.)

Activitatea de privatizare s-a desfăşurat...

Domnul Valer Dorneanu:

Numai puţin, vă rog.

Stimate coleg, domnule vicepreşedinte al liderului de grup, domnule deputat Tudor, de câte ori aţi solicit cuvântul, vi l-am dat cu plăcerea de a vă asculta. Constat că în ultimul timp vorbiţi mai mult din tribună... Vă rog frumos.

Aveţi cuvântul, domnule Muşetescu.

Domnul Lucian Augustin Bolcaş (din bancă):

Vă rugăm, la obiect. Nu ne interesează fanteziile fotbalistice ale domnului Muşetescu.

Domnul Tiberiu-Ovidiu Muşetescu:

Dacă aţi avea răbdare să mă ascultaţi până la sfârşit, domnule deputat... Eu mă bucur că v-am suscitat interesul.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog să renunţaţi la dialogul dintre dumneavoastră.

Domnul Tiberiu-Ovidiu Muşetescu:

Stimaţi colegi,

Mă voi referi la două capete de afiş ale acestei moţiuni, şi anume la privatizările de la "Petromidia" şi de la "Rafo".

Vă reamintesc cu respect că una a fost făcută în anul 2000, deci pe vremea vechiului Guvern, şi una a fost făcută în anul 2001 de Guvernul nostru.

Din tot ceea ce au spus antevorbitorii noştri au rezultat câteva lucruri foarte clare, şi vreau să le subliniez încă odată: că privatizarea cu "Akmaya" nu poate fi luată în considerare pentru că "Akmaya" a fost un cumpărător de rea-credinţă - nu a plătit preţul, drept pentru care s-a executat garanţia bancară.

Domnul Dan Brudaşcu (din bancă):

Cui nu l-a plătit?

Domnul Tiberiu-Ovidiu Muşetescu:

Statului român.

Ne-am judecat cu el la Paris, am câştigat, şi acum îl urmărim şi în Turcia pentru plata de daune.

Astfel, nu putem compara mere cu pere.

Sigur, s-a angajat cu o anumită sumă de bani, dar nu a plătit-o.

Deci, nu putem compara două lucruri care nu există. Există însă o privatizare la "Petromidia" care, până la această oră, vă asigur, este în perfectă legalitate, iar cumpărătorul a respectat în totalitate, repet: în totalitate, toate obligaţiile din contractul de privatizare, aşa cum a fost el încheiat în anul 2000.

În plus, în moţiune, după părerea mea, în mod greşit s-a reţinut că APAPS a făcut o anumită eşalonare în mod ilegal. Vă asigur că ea a fost făcută absolut legal, şi aceasta este o chestiune pe care nu numai APAPS, ci ulterior şi Guvernul, şi Corpul de control al primului-ministru, şi Autoritatea Naţională pentru Control, iar în prezent Parchetul Naţional Anticorupţie au în vedere cercetarea acestei chestiuni, şi sunt de acord cu dumneavoastră că, acolo unde au fost ilegalităţi, cei vinovaţi să plătească.

De asemenea, majorările de capital, din punctul nostru de vedere, au fost perfect legale, pentru că au fost înregistrate la Registrul Comerţului, şi, atâta vreme cât una dintre ele sau cele făcute în special prin reevaluarea patrimonială sau respectiv prin aport în natură se dovedesc a fi nelegale sau în neregulă, vinovaţii vor plăti. Nu statul, nu APAPS, nu Guvernul României, ci cei care dinăuntrul societăţii au înţeles să facă asemenea majorări de capital.

În sfârşit, o ultimă intevenţie în legătură cu "Petromidia". Am făcut o socoteală: faţă de preţul plătit, cumpărătorul de la "Petromidia" a cumpărat cu un dolar şase dolari datorie, iar la "Rafo" lucrurile stau chiar mai bine: cu un dolar, cumpărătorul de la "Rafo" a cumpărat 12 dolari datorie. Acestea au fost "bijuteriile" industriei româneşti. Aceasta era situaţia "Petromidia" la privatizare.

Şi v-aş ruga ca ulterior să disociaţi corectitudinea privatizării şi monitorizarea post-privatizare, de comportamentul ulterior al societăţii în faza de derulare a activităţii ei curente, în câmpul obligaţiilor fiscale şi respectiv manageriale.

În sfârşit, la "Rafo" lucrurile nu stau mult diferit. Aş insista însă asupra unui singur lucru: la data privatizării, "Rafo" avea valoare de lichidare negativă. Deci dacă statul ar fi luat atunci decizia de lichidare, nu numai că nu am fi câştigat nimic, ci am fi pierdut o sumă pe care eu o evaluez la aproximativ 100 de milioane de dolari, care ar fi însemnat cheltuielile de mediu pe care statul ar fi trebuit să le fi făcut pentru închiderea rafinăriei de la Oneşti.

Vă repet doar două cifre: faptul că preţul total la "Rafo" a fost de 12,5 milioane de dolari, şi totalul datoriilor preluate, de 136 de milioane de dolari.

Domnilor colegi,

Ce ar fi trebuit să facă Guvernul? Să lichideze aceşti doi agenţi economici?

Ei produc 3% din p.i.b., ţin 10 mii de locuri de muncă, pe orizontal încă şi mai multe, şi plătesc anual peste 600 de milioane taxe şi impozite la stat. Este adevărat, nu au plătit cât au trebuit, dar lichidarea lor ar aduce statului mai mult? Cu siguranţă, nu. În plus, am lăsa piaţa liberă intrării unor alţi agenţi, probabil importuri, şi balanţa de plăţi a României ar avea şi mai mult de suferit.

Lichidarea acestor doi agenţi sau orice altă măsură de executare ar fi creat o criză socială de proporţii, resimţită atât în zona Constanţei, dar mai ales în zona Moldovei.

Sigur, toate aceste lucruri, dacă ar fi să analizăm, s-au datorat faptului că în perioada '95-'96 până în 2000 privatizarea acestor societăţi a fost întârziată. Ea s-a realizat într-un moment extrem de dificil, când una sau alta din societăţile economice nu erau atractive.

A fost nevoie de asanare, de restructurare şi de reeşalonarea datoriilor acestor societăţi, dar, după cum este lesne de observat, ea nu s-a făcut în totalitate.

Această povară a grevat asupra bilanţurilor celor două societăţi şi, ulterior, ele s-au dovedit incapabile ca, prin buna şi propria lor funcţionare, să plătească în integralitatea lor taxele şi impozitele cuvenite statului.

Altfel, şi cu aceasta închei, domnilor colegi, cuvinte sau sintagme cum sunt cele de "jaf", "hoţie", "inconştienţă criminală" nu ţin loc de producţie, nu ţin loc de p.i.b., nu ţin loc de taxe şi impozite, nu ţin loc de locuri de muncă.

Cred că, din acest punct de vedere, Guvernul nostru s-a dovedit un guvern responsabil. A încercat să găsească soluţiile legale, şi acestea sunt - de a asana, de a restructura şi de a salva aceşti agenţi economici, în beneficiul economiei naţionale.

Dacă sunt fapte şi acte de management în interiorul societăţilor comerciale, care ţin de funcţionarea lor şi din care s-ar dovedi că s-a încălcat Legea penală, vinovaţii vor trebui să plătească. Nu trebuie însă să responsabilizăm Guvernul şi membrii acestuia pentru unele măsuri care nu au făcut decât să salveze agenţii economici.

Şi încă o singură precizare: evaluarea societăţilor comerciale la privatizare nu o face nici APAPS, nici cum este astăzi cazul Ministerului Economiei şi Comerţului, ci o fac consultanţi, evaluatori autorizaţi. Noi nu facem decât să preluăm în marja cuvenită preţul pe acţiuni şi să încercăm să îl obţinem de la cumpărători.

Domnul Văsălie Moiş (din bancă):

Să vedem contractul "Sidex"!

Domnul Tiberiu-Ovidiu Muşetescu:

Între timp, a fost consultat şi contractul "Sidex".

În legătură cu problema privatizărilor, probabil vom mai vorbi de la această tribună. Rămâne un fapt: acela că, prin emisiunea de obligaţiuni şi respectiv prin intervenţia benefică a Ministerului Finanţelor şi, mai nou, prin intrarea "Rafo" în reorganizare judiciară, şi nu în faliment, cred că s-au găsit metodele, repet, legale şi cele mai potrivite pentru ca restructurarea financiară la aceste două societăţi să continue şi, deci, să continue activitatea în normalitate, spre beneficiul oamenilor din societate, a societăţii româneşti în general, a industriei petroliere din România şi, probabil în ultimul rând şi nu foarte curând, al celor doi proprietari.

Vă mulţumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PSD.)

Domnul Valer Dorneanu:

Din partea Guvernului, are cuvântul domnul ministru Dan Ioan Popescu.

Domnul Ioan Dan Popescu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sunt convins că în momentul în care autorii moţiunii au semnat acest document l-au făcut cu bună-credinţă. Au dorit o dezbatere asupra politicilor de privatizare, a rezultatelor privatizării, a ceea ce se întâmplă în industria petrolului. Din păcate, la baza analizei au stat o serie de date eronate, o serie de date care nu erau conforme cu realitatea.

Cred că discuţiile care au avut loc astăzi au fost benefice pentru că, în fapt, atât distinşii reprezentanţi ai Partidului Naţional Liberal, cât şi colegii mei au dat răspunsuri cât se poate de clare la subiectele enunţate.

Eu aş vrea să punctez, cu permisiunea dumneavoastră, numai câteva aspecte.

În fond, marea eroare realizată în industria petrolieră s-a făcut în 1997, când, în 15 mai, a fost desfiinţată Compania Română de Petrol, fără a se analiza situaţia efectivă economică a acestei companii, fără a se vedea efectele care rezultă din această desfiinţare.

Motivele pentru care a fost desfiinţată Compania Română de Petrol sunt foarte clare: se dorea, şi vă aduceţi aminte, de o nouă societate înfiinţată de Boştinaru, o anumită privatizare foarte rapidă, împărţirea foarte rapidă în anumite zone. Efectul - între 15 mai, când a fost dată hotărârea de Guvern privind desfiinţarea Companiei Române de Petrol, şi 15 septembrie 1997, când s-a înfiinţat printr-o ordonanţă de urgenţă Societatea Naţională a Petrolului - s-a creat o pierdere de 200 de milioane de dolari, care s-a adăugat la 400 şi ceva de milioane care au fost prost repartizate, pentru că erau în fapt sumele necesare pentru continuarea procesului de rafinare, deci aprovizionarea cu ţiţei a rafinăriilor.

Efectele suferite de rafinării, stimaţi colegi, nivelul producţiei, la nivelul PETROMIDIA, în 1997, deci sfârşitul anului 1996 - 1 ianuarie 1997, deci nivelul de producţie, de prelucrare era 2.700.000 de tone, RAFO 2 milioane de tone, PETROTEL-ul - 2.500.000. Efectul spargerii Companiei Române de Petrol şi a măsurilor luate imediat după aceasta, nivelul de producţie, la sfârşitul anului 2000, PETROMIDIA - 1 milion de tone, RAFO - zero, PETROTEL-ul - 500.000. Aceasta era o politică economică prin care se dorea a se dezvolta economia petrolieră şi economia ţării? Haideţi să vedem câte importuri de produse petroliere se făceau în acelaşi timp, câte locuri de muncă au fost desfiinţate şi atunci ne dăm seama ce s-a întâmplat, de fapt, între 1997 şi 2000.

Merg mai departe cu un aspect care nu a fost menţionat de colegii mei, dar pe care mi se pare corect să-l reamintesc. În anul 1998, Ministerul Finanţelor, prin Ordinul nr.165/1998, a precizat faptul că T.V.A.-ul aferent importului de ţiţei trebuia plătit în vamă în avans, urmând să fie dedus ulterior, practic, după un an - un an şi jumătate, ceea ce a dus din nou la decapitalizarea tuturor societăţilor care acţionau în domeniu. A trebuit să remediem toate aceste activităţi, a trebuit să remediem toate aceste măsuri, pentru a putea avea într-adevăr o dezvoltare economică.

Nu intru în amănunte, oricând stăm la dispoziţia Parlamentului, cu toate detaliile necesare, dar pentru că o parte din colegi mi-au adresat anumite întrebări, din respect pentru dumneavoastră, mi se pare corect să răspund.

Domnul deputat Valentin Iliescu întreba de ce privatizarea PETROM-ului după 3 ani? Foarte simplu, domnule deputat: pentru că, în 1999, când distinsul dumneavoastră coleg de partid Radu Berceanu, cel care v-a dat notiţele pentru a putea să spuneţi trei cuvinte de la această tribună, a pornit procedura de licitaţie (Amuzament şi aplauze în Grupul parlamentar al PSD) a PETROM-ului, nu a putut să adune decât două - trei interese locale, şi acelea interese care nu au putut să facă primul pas spre privatizare. Modalitatea în care noi am acţionat în privatizarea PETROM-ului a permis ca, într-o primă etapă, să vină 15 societăţi, cele mai importante din Europa şi din America, în etapa a doua - 11 societăţi, iar astăzi sunt trei mari societăţi care se concurează pentru această privatizare. Dacă ar fi existat cel mai mic motiv de suspiciune, credeţi că aceste mari companii internaţionale nu ar fi reclamat transparenţa procesului de privatizare? Mai departe, preţul solicitanţilor. Domnule Iliescu, cred că dumneavoastră nu ştiţi ce preţ s-a vehiculat în 1999. Poate vă documentaţi, mai citiţi puţină literatură de specialitate şi mai ne prezentaţi, din când în când, anumite intervenţii.

Ceea ce m-a deranjat însă cel mai mult, în intervenţia colegului nostru, a fost nu faptul că nu înţelege anumite aspecte, acest lucru este normal, este de înţeles, dar folosirea unor cuvinte, de la această tribună, a depăşit posibilitatea, cel puţin a mea, de a accepta un cuvânt cum este acela de "ticăloşie", de la un distins reprezentant al jigodismului politic. (Aplauze în Grupul parlamentar al PSD.)

Referitor la întrebarea dumneavoastră dacă Ordinul ministrului Berceanu din 1999, prin care se stipula că PETROM se poate da numai celor două societăţi cu capital de stat, răspunsul meu este: Nu, domnule deputat, pentru că asta nu este o politică democrată. Nu poţi să dai ţiţei numai agenţilor cu capital de stat. Problema este să respecţi regulile pieţei. Problema este să ai transparenţă, în momentul în care iei şi doreşti să implementezi anumite măsuri.

Legat de subevaluarea valorii de privatizare, legat de alte afirmaţii, m-aş opri, ca să nu vă pun într-o situaţie mai dificilă, în care v-aţi pus dumneavoastră înşivă.

Într-adevăr, domnul deputat Crin Antonescu are perfectă dreptate: acolo unde sunt anumite abateri, anumite injustiţii, justiţia trebuie să intervină. Ăsta este un stat democrat. Nu-i dau dreptate pentru că este de la Partidul Naţional Liberal, dar este momentul să înţelegem, o dată pentru totdeauna, că fiecare instituţie a statului trebuie să-şi îndeplinească menirea pe care o are.

Domnul deputat Văsălie Moiş a reclamat lipsa de transparenţă - cred că i-am răspuns domniei sale - în ceea ce priveşte privatizările pe care noi le facem, pentru că vorbeam aici despre petrol. Integrarea în Uniunea Europeană este un deziderat pe care îl vrem cu toţii şi nu-l vrem, stimate coleg, pentru o clasă politică, nu-l vrem pentru un Guvern, nu-l vrem pentru anumite persoane, îl vrem pentru România, îl vrem pentru aceşti cetăţeni, pentru că, în fond, ei sunt cei care au dus greul, pentru a face, într-adevăr, integrarea în Uniunea Europeană. Deci sunt lucruri care nu cred că trebuiau discutate în acest moment.

Legat de domeniul energetic, eu aş vrea să remarc că, acum câteva zile, la un simpozion internaţional la care au fost prezente toate marile firme din Europa şi o parte din lume, foarte importante - General Electric, General Motors, plus toate cele mari din Europa -, reprezentantul Băncii Mondiale, al BERD-ului, reprezentantul Comisiei Europene au remarcat progresele deosebite făcute în domeniul energetic în ceea ce priveşte reforma, pregătirea pentru privatizare, intrarea într-o economie funcţională de piaţă.

Stimaţi colegi,

Cred că asemenea dezbateri, atâta timp cât nu au alt substrat politicianist, asemenea dezbateri care vor să rezolve problemele majore cu care ne confruntăm, sunt bine venite, dar, în acelaşi timp, cred că o asemenea moţiune sau un asemenea text de moţiune ca cel prezentat astăzi nu poate avea decât o soartă, să fie respins de votul dumneavoastră.

Vă mulţumesc foarte mult. (Aplauze în Grupul parlamentar al PSD.)

Domnul Valer Dorneanu:

Stimaţi colegi,

S-au încheiat dezbaterile. V-aş ruga, pe şefii grupurilor parlamentare, să vă invitaţi colegii în sală. Eu am pornit soneria, dar, uneori, ea singură nu e destul de mobilizatoare.

Vom supune, cu aceste precizări, moţiunea la vot.

Cine este pentru? (Vociferări, agitaţie în Grupul parlamentar al PRM.) 72 de voturi, inclusiv cu cele două voturi ale Partidului Democrat.

Împotrivă? 147 voturi împotrivă. (Aplauze în Grupul parlamentar al PSD.)

Abţineri? Nu sunt.

Moţiunea a fost respinsă cu 147 voturi împotrivă, 72 de voturi pentru.

Şedinţa s-a încheiat la ora 21,03.