Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2012
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.31/2012
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2012 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 18, 2012
![]() |
12. | Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.69/2011 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate (PL-x 572/2011). (amânat) | ![]() |
||
see bill no. 572/2011 |
|||||
| ................................................ | |
|
|
Domnilor colegi, continuăm dezbaterile noastre. 8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.69/2011 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate. Suntem în procedură de urgenţă. Dacă din partea iniţiatorului este cineva? Domnul secretar de stat Emacu, aveţi cuvântul. Vă rog, domnule ministru Gheorghe Emacu, să precizaţi poziţia Guvernului. |
|
|
Domnul Gheorghe Emacu (secretar de stat, Ministerul Administraţiei şi Internelor): Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Prin prezentul act normativ se abrogă prevederile legale privind alocarea de la bugetul de stat a unor sume pentru compensarea costurilor legate de creşterile neprevizionate ale preţurilor la combustibilii utilizaţi pentru producerea energiei termice furnizate populaţiei. Energia termică va fi facturată la preţul local, astfel cum este aprobat de autorităţile publice locale, fără să se mai acorde sume pentru compensarea costului de la combustibili. Pentru asigurarea suportabilităţii de către populaţie a preţurilor de facturare a energiei termice furnizate, autorităţile administraţiei publice locale pot aproba preţuri locale ale energiei termice facturată populaţiei mai mici decât preţul de producere, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice livrate acesteia, populaţiei. Ajutoarele pentru populaţie, descrise mai sus, vor fi asigurate din bugetul local, decizia privind alocarea şi formarea acestora aparţinând unităţilor administrativ-teritoriale. Este necesară această măsură şi pentru asigurarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare şi de întărire a disciplinei financiare, astfel încât să se reducă deficitele dintre venituri şi angajamente legate de cheltuielile publice locale. În considerarea succintă a celor arătate anterior, vă adresăm rugămintea să aprobaţi Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.69/2011 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate. Mulţumesc. |
|
|
Mulţumesc, domnule ministru. Din partea comisiilor sesizate în fond, Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, domnul deputat Alin Trăşculescu. |
|
|
Domnul Alin Silviu Trăşculescu: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Comisia pentru industrii şi servicii, şi Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 69/2011 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate. Menţionez, Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege, cu observaţii şi propuneri preluate integral de iniţiator; Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege; Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a avizat favorabil proiectul de lege. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanţei Guvernului nr.36/2006 privind instituirea preţurilor locale de referinţă pentru energia termică furnizată populaţiei prin sisteme centralizate, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr.483/2006, cu modificările şi completările ulterioare, fiind abrogate prevederile privind alocarea de la bugetul de stat a unor sume pentru compensarea costurilor legate de creşterile neprevizionate ale preţurilor la combustibilii utilizaţi pentru producerea energiei termice furnizate populaţiei. Energia termică va fi facturată la preţul local, astfel cum este aprobat de autorităţile administraţiei publice locale, fără să mai fie acordate sume pentru compensarea costurilor la combustibili. Având în vedere avizele favorabile pentru proiectul de lege ale Consiliului Legislativ şi ale Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, membrii celor două comisii au hotărât, cu unanimitatea de voturi a celor prezenţi, să supună plenului Camerei Deputaţilor, spre dezbatere şi adoptare, adoptarea proiectului de lege. Prin obiectul de reglementare şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Mulţumesc mult, domnule preşedinte. |
|
|
Mulţumesc mult, domnule vicepreşedinte. Dacă din partea grupurilor parlamentare doreşte cineva să intervină? Domnul deputat Márton Árpád, din partea Grupului parlamentar al UDMR. Domnule coleg, aveţi cuvântul. |
|
|
Domnule vicepreşedinte, Doamnelor şi domnilor, Aceeaşi problemă: pe site-ul Camerei Deputaţilor scrie că pe data de 11.04. a fost distribuit raportul. Nu l-am primit nici la casetă, nu apare nici pe site-ul Camerei Deputaţilor. Domnule vicepreşedinte, solicitaţi doamnei preşedinte să facă ordine în staff-ul Camerei Deputaţilor, aşa nu se poate lucra. |
|
|
Mulţumesc. Rog secretarul general al Camerei Deputaţilor să verifice ce se întâmplă de nu apar pe site-ul Camerei sau nu sunt depuse la casetele deputaţilor rapoartele întocmite de către comisiile de specialitate, punându-ne în dificultate de a dezbate aceste proiecte de lege. În consecinţă, supun votului dumneavoastră, stimaţi colegi, să amânăm dezbaterea acestui proiect de lege, până când prevederea regulamentară este realizată. Vă rog să vă exprimaţi prin vot. |
|
|
Şi această propunere este aprobată în unanimitate. Continuăm dezbaterea. Dezbaterile la proiectul de lege anterior vor avea loc în următoarea şedinţă de dezbateri. |


