|
|
|
După o scurtă pauză
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis: Rog liderii grupurilor parlamentare să invite colegii în sală şi să-i roage pe colegii din online să se conecteze. În două minute începe sesiunea de vot final. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Vă propun să începem sesiunea de vot final.
|
|
|
|
Legi ordinare. Adoptări 1. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 22/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2022 privind acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară de către statul român cetăţenilor străini sau apatrizilor aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina; PL-x 338/2023. Vot, vă rog.
|
|
|
|
224 voturi pentru, 4 contra, 24 de obţineri, un coleg care nu votează. Adoptat. Doamna deputat Anamaria Gavrilă, pentru explicarea votului.
|
|
|
|
Doamna Anamaria Gavrilă: Am votat împotrivă. De ce? Pentru că trebuie să-i ajutăm pe cei în nevoie, însă trebuie să-i ajutăm la acelaşi nivel la care îi ajutăm pe ai noştri, şi nu de 10 ori mai mult. Mulţumesc mult.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis: 2. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 28/2023 pentru stabilirea unor măsuri necesare optimizării procesului de implementare a proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile; PL-x 644/2023. Vot, vă rog.
|
|
|
|
215 voturi pentru, unul contra, 42 de abţineri, un coleg care nu votează. Adoptat.
|
|
|
|
3. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 105/2023 privind instituirea unor măsuri în derularea Programului naţional de dezvoltare locală şi a Programului naţional de investiţii "Anghel Saligny"; PL-x 813/2023. Vot, vă rog.
|
|
|
|
214 voturi pentru, 30 contra, 18 abţineri. Adoptat.
|
|
|
|
4. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2021 pentru stabilirea unor măsuri privind finanţarea cheltuielilor aferente proiectelor de investiţii din cadrul Fondului de Dezvoltare şi Investiţii; PL-x 384/2021. Vot, vă rog.
|
|
|
|
207 voturi pentru, 32 contra, 16 abţineri, un coleg care nu votează. Adoptat.
|
|
|
|
5. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000; PL-x 826/2023. Vot, vă rog.
|
|
|
|
262 de voturi pentru şi o abţinere. Adoptat. Explicarea votului, domnul deputat Brian Cristian. De la AUR, vă rog să vă decideţi care din cei doi colegi va explica votul.
|
|
|
|
Domnul Brian Cristian: În 2021, am fost în Estonia cu un grup de lucru, deputaţi şi senatori, iar doamna prim-ministru a Estoniei, Kaja Kallas, ne explica cum la ei în ţară se economisesc 5 zile lucrătoare şi 2% din PIB, practic contribuţia către NATO, pentru că toţi cetăţenii au semnătură electronică, iar interacţiunea cu statul este mult mai facilă. În acelaşi timp, în România, 70% dintre români pierd cel puţin o zi de concediu pe an pentru că stau la ghişee, la cozi, la statul român, iar dintre aceştia 80% nu-şi rezolvă problema din prima. Acest lucru nu l-am spus eu, ci chiar reprezentanţi ai Autorităţii pentru Digitalizarea României. Iniţiativa pe care Parlamentul o adoptă azi este una dintre multele pentru dezvoltarea sportului din România, dar care se intersectează cu digitalizarea. Şi digitalizare este mult spus, pentru că am văzut că în Guvernul României, şi mai cu seamă în Agenţia Naţională pentru Sport, sunt demnitari şi funcţionari care refuză să folosească emailul, după cum am văzut şi la dezbaterea din comisie pe această lege. Ce face legea, concret? Practic, înscrierea în Registrul sportiv şi obţinerea CIS-ului, a certificatului de identitate sportivă, se va putea face şi online, atât la depunerea documentelor, cât şi la eliberarea lor, şi practic înjumătăţim şi timpul de aşteptare, care mai nou va fi de doar 14 zile. Practic scoatem dosarul cu şină şi din sport. Acestea sunt fapte concrete, şi nu vorbe, acestea sunt proiectele USR în Parlamentul României şi în continuare ne vom lupta pentru o Românie modernă. Vă mulţumesc. (Aplauze.)
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis: Vă mulţumesc. Domnul deputat Boris Volosatîi, de la AUR.
|
|
|
|
Domnul Boris Volosatîi: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. AUR a votat pentru această iniţiativă legislativă şi ar vota pentru toate - acolo unde se scurtează timpul de aşteptare, unde este în favoarea românului, unde se exclude factorul uman, unde în faţa noastră este e-guvernare, şi nu doar în vorbă, dar şi în faptă. Din practică, această situaţie ar fi una benefică atât pentru cei care vor să obţină certificatul respectiv, dar mai ales pentru cei care aşteaptă retragerea din registru, care este câteodată mult mai complicată decât înscrierea. Vă mulţumesc mult.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis: Mulţumesc.
|
|
|
|
6. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 123/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada de programare 2014-2020; PL-x 63/2024. Vot, vă rog.
|
|
|
|
262 de voturi pentru, unul contra. Adoptat.
|
|
|
|
7. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 5/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole vegetale, ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei; PL-x 77/2024. Vot, vă rog.
|
|
|
|
225 de voturi pentru, 31 contra, o abţinere. Adoptat. Domnul deputat George-Nicolae Simion, de la AUR, explicarea votului.
|
|
|
|
Domnul George-Nicolae Simion: E bine că cei de la USR au votat contra acestui proiect, contra sprijinirii fermierilor. Calea cea mai simplă pentru a sprijini fermierii români este să nu mai permiteţi cerealelor din Ucraina să intre pe piaţa românească. Suntem în aprilie 2024. Am avut proteste în luna ianuarie. Aţi falimentat zeci de mii de firme româneşti, prin tăierea salariilor part-time, prin permiterea accesului de cereale şi alte produse agroalimentare pe piaţa românească. Nu vă interesează de România, nu vă interesează de afacerile românilor. Sunteţi slugi obediente şi mincinoase, pentru că spuneţi că n-avem cereale din Ucraina pe piaţa din România. Staţi cu nasul în telefoanele voastre şi credeţi că nu e problema voastră. Sunteţi trimişi ai poporului român aici. Opriţi odată, naibii, cerealele din Ucraina! Opriţi asasinarea fermierilor şi a afacerilor româneşti! Nu vă interesează deloc!
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis: 8. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoarele suin şi avicol, în perioada 1 august 2022-31 august 2023, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei; PL-x 83/2024. Vot, vă rog.
|
|
|
|
232 de voturi pentru, 30 contra, o abţinere. Adoptat.
|
|
|
|
9. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovinelor de carne şi al bubalinelor, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei; PL-x 84/2024. Vot, vă rog.
|
|
|
|
257 de voturi pentru, două contra, două abţineri, un coleg care nu votează. Adoptat.
|
|
|
|
10. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2021 pentru unele măsuri fiscal-bugetare privind acordarea unor împrumuturi din Trezoreria Statului; PL-x 411/2021. Vot, vă rog.
|
|
|
|
225 de voturi pentru, două contra, 38 de abţineri. Adoptat.
|
|
|
|
11. Proiectul de Lege pentru modificarea art. 331 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă; PL-x 447/2023. Vot, vă rog.
|
|
|
|
262 de voturi pentru, o abţinere. Adoptat. Domnul deputat Ioan Cupşa, de la PNL, explicarea votului. Am văzut târziu.
|
|
|
|
Domnul Ioan Cupşa: Vă mulţumesc tuturor celor care au votat această iniţiativă legislativă. Activitatea de expertiză judiciară este una esenţială în ceea ce priveşte actul de justiţie. Probabil v-aţi confruntat şi dumneavoastră, aveţi astfel de experienţe chiar personale în legătură cu expertiza judiciară. Calitatea actului de justiţie trebuie să recunoaştem că este afectată serios de perioada lungă, mare, scursă între momentul sesizării instanţei de judecată şi momentul soluţionării definitive. Încrederea în actul de justiţie, din cauza afectării calităţii actului de justiţie, încrederea în actul de justiţie, din nefericire, a cetăţeanului român, scade de la an la an. Este o constantă. Absolut regretabilă, dar este o constantă. Cum spuneam, expertiza judiciară este esenţială pentru soluţionarea proceselor civile, pentru actul de justiţie făcut în sistemul nostru de justiţie. Prelungirea, în mod nejustificat, a soluţionării trebuie să înceteze. Ce se întâmpla până acum? Un număr foarte mic de experţi erau desemnaţi, printr-o procedură nepotrivită, să fie cei care vor face aceste expertize. Expertizele numeroase - ale unora doar - duceau la amânări succesive, de la câteva luni până la peste un an de zile. Vă pot spune avocaţii care sunt în sală sau aţi trăit-o dumneavoastră. Prin această desemnare, care va fi una aleatorie şi care va ţine cont de încărcarea expertului judiciar, acest lucru se va rezolva. Respectăm astfel şi principiul independenţei expertului judiciar, un principiu care, respectat fiind, aplicat fiind, va da încredere mai mare în actul de justiţie şi vom face şi mai eficient actul de justiţie, pentru că va dura mult mai puţin, ne vom vedea realizate drepturile, apărate interesele legitime, în instanţă, într-un termen rezonabil. Vă mulţumesc tuturor. (Aplauze.)
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis: Mulţumim. Doamna deputat Oana Murariu, USR.
|
|
|
|
Doamna Oana Murariu: Am votat pentru creşterea gradului de încredere a cetăţenilor în justiţie. Şi experţii judiciari vor fi desemnaţi aleatoriu, informatizat, exact ca şi completurile de judecată. Şi am mai votat şi pentru scurtarea duratei proceselor. Foarte important pentru români! Am votat în acest sens pentru că, aşa cum spunea antevorbitorul meu, durata expertizelor ocupă o bucată foarte mare din proces şi dacă găsim pârghii să avem o expertiză corectă, eficientă şi la timp, vom scurta şi procesul, ca întreg. Vă mulţumesc pentru vot, stimaţi colegi. (Aplauze.)
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis: Mulţumim.
|
|
|
|
12. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2024 pentru modificarea unor acte normative din domeniul transportului rutier; PL-x 75/2024. Vot, vă rog.
|
|
|
|
219 voturi pentru, 42 de abţineri. Adoptat.
|
|
|
|
13. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 3/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 265/2008 privind gestionarea siguranţei circulaţiei pe infrastructura rutieră; PL-x 96/2022. Vot, vă rog.
|
|
|
|
223 de voturi pentru, 39 de abţineri, 2 colegi care nu votează. Adoptat.
|
|
|
|
14. Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2020 pentru modificarea Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, reexaminată la cererea Preşedintelui României; PL-x 624/2020/2021. Vot.
|
|
|
|
196 de voturi pentru, 29 contra, 37 de abţineri, 4 colegi care nu votează. Adoptat.
|
|
|
|
15. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2023 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile; PL-x 626/2023. Vot.
|
|
|
|
265 de voturi pentru, un vot contra, doi colegi care nu votează. Adoptat.
|
|
|
|
16. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 138/2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat întreprinderilor din sectoarele considerate a fi expuse unui risc real de relocare a emisiilor de dioxid de carbon din cauza costurilor indirecte semnificative pe care le suportă efectiv ca urmare a transferării costurilor emisiilor de gaze cu efect de seră în preţul energiei electrice, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul energiei; PL-x 709/2022. Vot, vă rog.
|
|
|
|
261 de voturi pentru, 3 contra, o abţinere, un coleg care nu votează. Adoptat. Explicarea votului, domnul deputat Alin Coleşa.
|
|
|
|
Domnul Ilie-Alin Coleşa: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În primul rând, vreau să spun că doar votul AUR are o coerenţă în această situaţie. De ce? Pentru că avem un vot pe o schemă de ajutor de stat acordat întreprinderilor din industria energointensivă, aşa-numită energofagă. De ce? De ce este acest vot? Pentru că este un risc real de relocare a gazelor cu emisii cu efect de seră, adică a dioxidului de carbon. Ce înseamnă asta? Că fabricile, patronii aleg să se mute din România. Unde? În India, în Turcia, în China, în Rusia, în America de Sud, acolo unde nu există nebuniile acestea, din cauza costurilor indirecte semnificative, adică mari, pe care le are energia, în totalul producţiei. Dar ceea ce faceţi este un nonsens, pentru că, pe de o parte votaţi taxarea, cote pentru carbon, pentru toate gazele cu efecte de seră, fără ca ele să fie nocive, incriminând omul pentru toate acestea, iar pe de altă parte veniţi şi votaţi ajutoare de stat. Păi, pe de o parte, distrugeţi industria, iar când este aproape să moară veniţi şi cică o ajutaţi, pentru a nu intra, pe bună dreptate, în colaps. Aplicaţi nişte formule complicate, hrăniţi un întreg aparat de stat, care - ce face? - calculează taxe, încasează taxe şi apoi plătiţi alt aparat de stat care distribuie ajutoare. Oamenii ăştia chiar lucrează, dar hrăniţi un aparat de stat pentru un nonsens. Distrugeţi industria, faceţi un aparat de stat obez, pentru ca apoi să veniţi cu nişte ajutoare. Un nonsens, repet. Toate aceste politici energetice care incriminează activitatea umană generatoare de dioxid de carbon, pentru încălzirea globală, sunt o mare minciună, pentru că în sine existenţa umană înseamnă generare de carbon.
|
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis: Vă mulţumim.
|
|
|
|
Domnul Ilie-Alin Coleşa: Trebuie să se termine această anomalie. (Aplauze.)
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis: Doamna deputat Anamaria Gavrilă, de la neafiliaţi.
|
|
|
|
Doamna Anamaria Gavrilă: Liberalizarea pieţei energiei a fost o greşeală strategică de ţară. Asta a crescut preţurile la energie şi am devenit competitivi. Industria noastră este afectată. De fapt, resursele noastre şi capacitatea noastră de a produce energie era un avantaj competitiv, acel avantaj competitiv pe care Statele Unite ale Americii îl au acum în competiţie cu Uniunea Europeană. De aceea firmele din Germania se mută în Statele Unite ale Americii. Tehnologia este bună, însă tehnologia funcţionează cu energie. Şi energia este cea mai valoroasă resursă a unei ţări, pe lângă resursa umană. De aceea, în calitate de preşedinte al Partidului Oamenilor Tineri, ne vom asigura că România va recăpăta acel avantaj competitiv pe care fiecare ţară îl are în specialitatea sa şi în unicitatea sa. Noi l-am pierdut, l-am trădat, însă vom face ce trebuie, pentru că avem curaj; fără frică şi cu Dumnezeu înainte. Mulţumesc mult.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis: Primiţi şi mai în vârstă sau doar tineri în partidul ăsta?
|
|
|
|
17. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice; PL-x 451/2015. Vot, vă rog.
|
|
|
|
234 de voturi pentru, un vot conta, 30 de abţineri, un coleg care nu votează. Adoptat. Domnule Coleşa, vă rog, explicarea votului.
|
|
|
|
Domnul Ilie-Alin Coleşa: Îmi pare rău, dragi colegi, cu riscul de a vă plictisi, votaţi legi cu nonsensuri. Adică, pe lângă faptul că avem un PL-x din 2015, - atenţie! - vorbim despre lupta împotriva poluării, de reciclare. Nu?, avem o lege privind reciclarea echipamentelor electrice şi electronice, o ordonanţă de urgenţă din 2015, avem un PL-x pentru această ordonanţă din 2015. Suntem în 2024. A fost nevoie, bineînţeles, de o punere la zi cu legislaţia cu care se corelează. Dar ce avem? De exemplu, avem un articol nou, 171, în care producătorii au obligaţia de a realiza, etapizat, o rată de colectare minimă, calculată începând cu ianuarie 2025. Şi toţi trebuie să facă această rată minimă de reciclare, de 15%, din 2025, până la 40 şi 50%, din 2029, cu o excepţie, cu energia verde. Atenţie, sunt exceptate de la prevederile acelui alineat panourile fotovoltaice. De ce? De ce vă este frică să nu reciclaţi panouri fotovoltaice? Adică, îi puneţi pe ceilalţi să recicleze până la 50%, iar pe cei cu panourile acelea verzi - da, sunt verzi! - îi exceptaţi. De ce oare? Oare sunt într-adevăr atât de verzi pe cât se spune? Adică costurile legate de producţia acelor panouri, de întreţinerea lor, de reciclarea lor, duc la un preţ al energiei oare mai mare decât cel din alte surse energetice? Sunt întrebări la care trebuie să răspundem. Dacă duc la un preţ mai mare înseamnă că nu sunt aşa de verzi. Dacă duc la un preţ mai mic înseamnă că, da, ele sunt competitive şi trebuie sprijinite.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis: A fost clar. Mulţumesc.
|
|
|
|
18. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 17 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii; Pl-x 234/2024. Vot, vă rog.
|
|
|
|
197 de voturi pentru, 56 contra, 8 abţineri. Adoptată. Explicarea votului, domnul deputat Dan Tanasă.
|
|
|
|
Domnul Dan Tanasă: Din 2020 şi până acum aţi crescut cu peste 40.000 numărul angajaţilor la stat. 40.000 de angajaţi la stat! Asta face şi acest proiect de lege de aprobare a unei ordonanţe. Mai angajaţi încă doi oameni la CNSAS. Ăsta este şi motivul pentru care noi am votat împotrivă. Atunci când spuneţi că o să faceţi reduceri, o să subţiaţi, o să fiţi mai chibzuiţi cu banul public... nu faceţi nimic! Aşa guvernaţi România şi aşa vă asiguraţi votul, voi, cei de la PSD, de la PNL, de la UDMR - măriţi numărul angajaţilor la stat.
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis: Să ştiţi că dacă reprezentantul AUR demisionează, recuperăm un loc. Domnul deputat Silviu Vexler.
|
|
|
|
Domnul Silviu Vexler: Uneori e mai complicat de citit o expunere de motive care însoţeşte un proiect de lege. Nu ştiu unde se angajează acei angajaţi despre care s-a vorbit mai devreme. Proiectul presupune suplimentarea cu un loc pentru Grupul minorităţilor naţionale, a unui cercetător specializat în istoria Holocaustului din România, lucru care a fost menţionat clar şi punctual în proiectul de lege. Pentru cei care nu ştiu, alături de Arhiva Generală, faimoasă, CNSAS deţine peste 95% din toate documentele care privesc Holocaustul din România. Prin natura legii, toate au ajuns acolo. Şi pentru că întâmplarea face că la recenta numire s-a suplimentat cu un loc pentru Grupul AUR, omul care se ocupa de acest subiect a fost eliminat din Consiliu, singurul om care se ocupa de acest domeniu. Acesta a fost scopul proiectului de lege pe care l-am depus alături de domnii deputaţi Ganţ şi Pambuccian şi nimic altceva. Vă mulţumesc mult pentru susţinere. (Aplauze.)
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis: Mulţumim.
|
|
|
|
19. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap; PL-x 685/2023. Vot, vă rog.
|
|
|
|
262 de voturi pentru, unanimitate. Explicarea votului, doamna deputat Oana Ţoiu, de la USR.
|
|
|
|
Doamna Oana-Silvia Ţoiu: Vă mulţumim pentru votul în unanimitate pentru această lege pe care am depus-o împreună cu colega mea, senator Silvia Dinică, şi Grupul parlamentar al USR. Filosofia legii vine din propunerile societăţii civile, aceea că persoanele cu dizabilităţi trebuie să aibă acces la toate drepturile lor în societate: la cultură, la sport, la magazine, la transport. Legea permite, de acum încolo, garantarea faptului că va fi asigurat accesul câinilor-ghizi oriunde: în autobuze, în sistemele de ridesharing, în taxi, în instituţii, în magazine, în cafenele, în Parlament, aşa cum au venit astăzi, aici, pentru prima dată. Legea, de asemenea, elimină o taxă nepotrivită pentru persoanele cu dizabilităţi, şi anume acea taxă de 1.600 de lei care era plătită la Registrul Auto Român, în cazul omologărilor individuale. Din acest moment, facem diferenţierea între adaptarea unei maşini pentru o persoană cu dizabilităţi să poată să o conducă sau să fie transportate persoane în fotoliu rulant şi celelalte modificări care nu vin să răspundă acestor nevoi. Avem astăzi, în România, aproape 3.000 de copii nevăzători şi ei trebuie să aibă acces la un viitor în care sunt incluşi în societate, în care au drepturile profesionale garantate, drepturile politice, drepturile civice, pentru că este dreptul lor de cetăţean, pe care îl garantăm împreună, ca Parlament. Mai avem multe de făcut de acum încolo ca să redăm practic respectul şi toate drepturile persoanelor cu dizabilităţi. Mulţumesc. (Aplauze.)
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis: Doamna deputat Éva Csép, de la UDMR.
|
|
|
|
Doamna Csép Éva-Andrea: Felicitări colegelor noastre pentru această iniţiativă! Pentru ca toate iniţiativele care vin în favoarea persoanelor cu dizabilităţi, pentru a avea dreptul la o viaţă integră şi de a face toate demersurile necesare în a integra aceste persoane, cred că avem noi, toţi, stimaţi colegi, o responsabilitate foarte mare. Grupul UDMR sprijină şi va sprijini în continuare toate propunerile legislative care vizează îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale persoanelor cu dizabilităţi şi ale familiilor lor. Trebuie să ne înclinăm cu mai multă atenţie şi înţelegere către aceşti oameni, oameni care de acum încolo vor avea un drept mult mai deschis la viaţă. Pentru că, dacă o persoană obţine un certificat de conducere a autoturismelor, de acum încolo nu va fi o întrebare de cost pentru a accesibiliza acel autovehicul necesităţilor sale şi de a fi prezent în viaţa de zi cu zi, nu de a sta doar acolo şi de a aştepta doar ajutoare, ci a fi prezent în viaţa de zi cu zi a comunităţii lor. Stimaţi colegi, Felicit, pe această cale, toţi colegii care au votat şi propun ca şi în viitor toate acele propuneri legislative care vin în favoarea familiilor şi persoanelor cu dizabilităţi să fie votate în unanimitate. (Aplauze.)
|
|
|
|
Domnul Alfred-Robert Simonis: Vă mulţumesc. Declar şedinţa închisă şi invit membrii Biroului permanent şi Comitetul liderilor la sala de şedinţe.
|
|
|
|
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 12.31.
|
|
| |
|
 |