Parliamentary debates

Doamna Natalia-Elena Intotero:

Doamna deputat Raisa Enachi, neafiliat - o interpelare.

Vă rog.

Doamna Raisa Enachi:

Mulţumesc, doamnă preşedinte.

Interpelare adresată domnului Manole, ministrul muncii, familiei, tineretului şi solidarităţii sociale.

Subiectul - "Protecţia copilului sau bifarea procedurilor - despre evaluări care pot pune copiii în pericol".

Protecţia copilului nu este o formulă declarativă şi nici un exerciţiu birocratic. Este o obligaţie fundamentală a statului.

În practică, apar situaţii în care evaluarea persoanelor care solicită plasament sau adopţie se limitează la declaraţiile acestora şi la interviuri formale, fără o verificare reală a informaţiilor relevante privind comportamentul anterior.

Vă aduc în atenţie un caz concret, în care Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Bucureşti, Sectoarele 2 şi 6, au fost sesizate cu privire la comportamente abuzive anterioare ale unei persoane implicate într-o procedură de plasament. Un copil biologic major al persoanei evaluate s-a prezentat la instituţie şi a relatat abuzuri trăite direct, pe o perioadă îndelungată, până la vârsta de 19 ani.

Răspunsul primit a fost iniţial că instituţia nu este organ de anchetă, fiind trimis către Poliţie. Ulterior, i s-a permis doar depunerea unei declaraţii, fără nicio garanţie că aceasta va conta efectiv în evaluare. Or, Protecţia Copilului nu poate funcţiona doar după logica - există condamnare sau nu există condamnare.

Dacă evaluarea garanţiilor morale prevăzute în Legea nr. 272/2004 nu include analiza reală a unor astfel de semnale, atunci vorbim despre un mecanism golit de conţinut.

În acest context, domnule ministru, vă solicit răspunsuri clare la următoarele întrebări:

Consideraţi acceptabil ca evaluarea unui solicitant de plasament să se bazeze, în esenţă, pe propriile declaraţii ale acestuia şi pe interviuri formale?

Este DGASPC obligată sau nu să analizeze efectiv declaraţiile privind comportamente abuzive depuse de terţi în cadrul procedurii de evaluare sau aceste declaraţii pot fi ignorate, în lipsa unui dosar penal?

Cum justificaţi faptul că o persoană care reclamă abuzuri trăite direct este trimisă la Poliţie, în loc ca informaţiile furnizate să fie utilizate preventiv în evaluarea unui posibil plasament?

În absenţa unei condamnări definitive, ce valoare reală au în evaluarea garanţiilor morale semnalele venite din partea copiilor biologici sau a altor persoane apropiate solicitantului?

Ce măsuri concrete veţi lua pentru a elimina caracterul formal al acestor evaluări şi pentru a vă asigura că informaţiile relevante, chiar şi în lipsa unui dosar penal, sunt analizate efectiv?

Vă atrag atenţia că ignorarea unor astfel de semnale nu înseamnă neutralitate administrativă, ci asumarea riscului ca statul să plaseze un copil într-un mediu abuziv. Interesul superior al copilului nu poate fi invocat selectiv. Dacă sistemul ignoră tocmai vocile celor care au trăit abuzul, atunci nu mai vorbim despre protecţie, ci despre o gravă vulnerabilitate instituţională. (I se întrerupe microfonul.)