Ilie Merce
Ilie Merce

Sittings of the Chamber of Deputies of June 6, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.78/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 6, 2005

12. Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului ministru şi membrilor Guvernului de către deputaţii:  
  12.7 Ilie Merce
 
see:

 

Doamna Daniela Popa:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnului deputat Ilie Merce, grupul parlamentar al Partidului România Mare îi răspunde domnul Bogdan Olteanu, ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu (ministru delegat, Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul):

Mulţumesc.

Doamna preşedinte,

Stimate domnule deputat,

Referitor la interpelarea dumneavoastră cu privire la tablourile cu care a plecat din ţară Regele Mihai, precizăm următoarele: colecţia de pictură a Regelui Carol I a fost lăsată prin testament Coroanei României. Colecţia a fost inventariată, iar catalogul a fost publicat pentru prima dată în 1898. Până la evenimentele din anul 1947, lucrările au fost expuse în diverse reşedinţe ale familiei regale.

O primă formă a reţelei muzeale din România a fost înfiinţată începând din anul 1949, când lucrările din colecţia regală au fost înglobate în inventarele muzeelor nou înfiinţate. Din acel moment se poate vorbi despre o evidenţă a lucrărilor preluate din fostele reşedinţe regale. Această evidenţă nu cuprinde, însă, lucrările care fac obiectul interpelării dumneavoastră.

Pe de altă parte, din informaţiile pe care le avem la dispoziţie, autorităţile comuniste care au forţat abdicarea Regelui Mihai şi plecarea acestuia nu au întreprins demersuri pentru recuperarea unor bunuri de la familia regală. Acest lucru ne îndreptăţeşte să considerăm că afirmaţiile referitoare la însuşirea fără drept de către fostul monarh a unor bunuri de valoare sunt mai mult decât îndoielnice.

Mai mult decât atât, autorităţile nu dispun de alte dovezi.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Domnule deputat, dacă doriţi să interveniţi? Vă rog, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ilie Merce:

Doamna preşedinte,

Domnule ministru,

Am ascultat interpelarea dumneavoastră, altminteri interpelarea pe care am adresat-o domnului prim-ministru pe data de 21 martie, la care am primit un răspuns în scris pe data de 14 aprilie, răspuns pe care dumneavoastră l-aţi citit integral aici, răspuns care nu mă satisface, evident.

Eu aşteptam că dacă domnul prim-ministru a amânat răspunsul verbal la această întrebare, totuşi, să vă mai uitaţi în arhive, să consultaţi consilierii de specialitate şi să veniţi cu un răspuns mai pertinent şi să nu aruncaţi în derizoriu o problemă deosebit de importantă.

Mă surprinde că nu aţi făcut-o, şi chiar îmi pare rău şi nu mai ştiu ce să cred cu privire la modul, uneori superficial, în care sunt abordate interpelările parlamentarilor şi în general dorinţa lor ca puterea să informeze corect Parlamentul României şi, mai ales, opinia publică, cu atât mai mult cu cât pe spinarea acestuia se promit şi regelui nu ştiu câte milioane de despăgubiri euro, 35 milioane euro după câte reţin, plus ca să nu mai vorbesc de numărul impresionant de mare de proprietăţi, terenuri ş.a.m.d.

Eu nu cred că domnul prim-ministru şi consilierii domniei sale nu cunosc că atunci când Carol I, primul rege al României, şi-a făcut testamentul, este vorba de 14-26 februarie 1989. în testamentul făcut atunci se descrie exact şi catalogul cu tablourile acestea, descris chiar de către bibliotecarul regelui, Bachelin, care se referă la întreaga galerie de tablouri care - aşa cum este stipulat în testament - va rămâne în veci "În întregime în ţară, ca proprietate a Coroanei", deci a statului român, şi că nimeni, nici chiar Coroana, nu are dreptul a scoate amintitele tablouri din ţară. M-am referit la aceste prevederi din contract, din testament. Deci, nimeni, nici chiar Coroana, nu are dreptul să le scoată vreodată din ţară. despre aceste tablouri, 42, care au dispărut, şi presa română, şi presa internaţională s-a referit în repetate rânduri. Şi această galerie de tablouri a apărut descrisă (galeria lui Bachelin) a apărut şi în anumite ziare din România.

Este cert, sunt date certe că această colecţie de tablouri, mă refer la cele 42 de tablouri, plus alte bunuri din patrimoniu, au fost scoase din ţară de ex-regele Mihai, când a participat la o nuntă în Anglia, şi inclusiv cu prilejul abdicării din decembrie '47.

Eu mă aşteptam acum ca să se facă totuşi o cercetare amănunţită, pentru că nu putem să renunţăm la o proprietate de mare valoare a statului român, pentru nu ştiu ce interese politice. Eu la asta mă aşteptam să vedem. Şi, înainte de orice discuţie, cu privire la retrocedări, cu privire la despăgubiri să vedem care este situaţia juridică a acestor tablouri, iar pe urmă să vedem dacă poporul român are de dat ex-regelui Mihai vreun ban sau nu ştiu ce, sau invers. Eu asta voiam să aud, şi nu numai eu, ci mulţi deputaţi parlamentari din opoziţie, ca să nu mai mă refer şi de la putere, pentru că mulţi nu sunt de acord cu forţarea trecerii acestui proiect de lege prin care noi să dăm, că nu ştiu cine vrea, 35 milioane de euro regelui Mihai.

Sunt încă mari rezerve, mari semne de întrebare. Şi am cerut autorităţilor Guvernului să ne dumirească, să vedem, că sunt atâtea dovezi, sunt atâtea documente. Este foarte simplu să spui că nu avem, că nu există ş.a.m.d., chiar şi doamna ministru al culturii, Mona Muscă, a spus că, într-adevăr, înainte de a se discuta un asemenea proiect de lege ar trebui să vedem care este situaţia juridică a acestor tablouri, iar pe urmă să ne pronunţăm.

Eu v-o spun, şi declar şi cu acest prilej, inclusiv în numele Partidului România Mare, noi suntem împotriva unui asemenea proiect de lege. dacă guvernanţii vor cu orice preţ să despăgubească regele, cu ce sumă vor ei, să o facă din buzunarul lor, dar nu din buzunarul contribuabililor, care şi aşa au ajuns la sapă de lemn. Deci, eu sper ca până la urmă, totuşi, Guvernul să se trezească la realitate, cel puţin în această problemă, şi să nu forţeze, să mai cugete, pentru că este un act ilegal, după toate aparenţele, care s-a produs în anii 1947, să-l validăm.

Trebuie să vedem întâi ce se ascunde în spatele acestor lucruri care poartă în ele un mare mister şi multe interese care nu sunt tocmai ortodoxe.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Daniela Popa:

Vă mulţumesc.