Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.8/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 13, 2007

13. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991 (rămasă pentru votul final).
 
see bill no. 798/2006

 

Domnul Valeriu Tabără:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare completarea art. 5 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991 face parte din categoria legilor organice.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate, înregistrându-se 16 voturi pentru şi 6 voturi împotrivă, în şedinţa din 8 februarie 2007.

Proiectul de lege, potrivit art. 75 alin. (1) şi (3) din Constituţia României, republicată, şi a art. 92 alin. (9) pct. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, este de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor.

În urma dezbaterilor, comisia propune readmiterea, cu modificări, a proiectului de lege.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Domnul Mocanu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile Mocanu:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

De data aceasta avem în faţa noastră o propunere legislativă deosebit de importantă.

Dacă nici acum nu ne trezim să luăm o măsură clară şi corectă în ceea ce priveşte limitarea distrugerii parcurilor şi spaţiilor verzi, cel puţin din oraşe şi din capitală, ajungem ca în doi, trei ani să nu mai avem nici un hectar în ceea ce priveşte parcurile, spaţiile verzi, rezervaţiile naturale şi celelalte suprafeţe deosebit de importante.

De aceea, noi, Grupul P.S.D. din Comisia pentru agricultură, am susţinut această propunere legislativă de modificare a Legii nr. 18, pentru a nu mai avea posibilitatea ca din domeniul public al localităţilor să fie dezafectate anumite suprafeţe pentru retrocedări şi pentru alte interese, în afară de legile speciale pe care le prevede Constituţia României.

De aceea, vă propun să votăm această propunere legislativă deosebit de importantă pentru sănătatea copiilor noştri, pentru sănătatea întregii populaţii, nu numai din oraşe, chiar şi de la sate.

Vă mulţumesc foarte mult.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Mulţumim domnului deputat Mocanu pentru intervenţie.

Din partea Partidului Conservator...

Video in format Flash/IOS

Domnul Romeo Octavian Hanganu:

Stimaţi colegi,

Cu totul întâmplător, la pct. 40 din ordinea de zi mai există un proiect de lege al subsemnatului şi al altor colegi din Partidul Conservator, privitor la aceeaşi problemă, dar care urmează altă direcţie. Şi anume, noi considerăm că ceea ce s-a mai întâmplat şi se mai poate întâmpla privind retrocedarea de parcuri şi spaţii verzi, se datorează faptului că în Legea nr. 247 a existat o modificare a Legii nr. 169, care suna cam în felul următor: "Actele administrative prin care au fost trecute în domeniul public sau privat al statului sau a localităţilor terenuri pentru care s-au depus cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată îşi suspendă efectele cu privire la aceste terenuri, până la soluţionarea cererii de către comisia de fond funciar, cu excepţia terenurilor intrate deja în circuitul civil.

După validarea cererii de reconstituire, terenul trece în rezerva comisiei de fond funciar, în vederea punerii în posesie".

În felul acesta s-a creat efectiv portiţa prin care se pot retroceda parcuri şi spaţii verzi. Propunerea noastră acolo era exact aceea de a se introduce în această prevedere exceptarea terenurilor care fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, aşa cum este aceasta definită de Constituţia României în art. 136 alin. (3) şi în Legea nr. 213.

În felul acesta se blochează posibilitatea de retrocedare a parcurilor şi a spaţiilor verzi. Bineînţeles că vom susţine propunerea legislativă şi în această formă, dar ne vom susţine şi punctul nostru de vedere, pentru că ni se pare mult mai normal să umblăm la Legea nr. 247, care introducea această posibilitate de retrocedare, împotriva prevederilor actuale.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Alte intervenţii? Domnul Dumitriu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Dragoş Petre Dumitriu:

Domnilor colegi,

după prezentarea făcută de colegul Mocanu, nu ar mai fi multe de spus. Aş vrea doar să completez cu faptul că instituţia care este cea mai afectată de acest proiect de lege, şi anume primăria capitalei, a fost seiszată de comisie asupra acestui proiect de lege, pentru a i se cere o colaborare în, să zicem, într-un lucru mai bun, mai constructiv, la această lege.

Ei, bine, primarul capitalei nu a catadicsit să răspundă. Îmi pare rău, era aici şi domnul secretar de stat de la Ministerul de Interne şi ar fi fost bine să audă şi dânsul despre această lipsă de colaborare între instituţii. Noi, P.R.M.-ul, considerăm că într-adevăr asaltul asupra parcurilor, mai ales a parcurilor din capitală, pe care fiecare primar nou instalat îl face, trebuie să ne ducă la votarea acestui proiect de lege.

Deci, această lege este utilă şi va proteja bine, zic eu, mediul înconjurător.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Mulţumesc.

Domnul Tabără. Urmează domnul Crăciunescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule preşedinte,

Doar câteva considerente asupra proiectului şi pentru ce am aprobat în comisie.

În primul rând, proiectul respectiv are şi un aviz al Ministerului Agriculturii, chiar modificarea art. 3 vine pe un astfel de text.

În al doilea rând, vreau să-i reamintesc domnului deputat Dumitriu că nu pentru acest proiect de lege am făcut demersurile la primăria capitalei, ci pentru un alt proiect, legat de privatizarea unui institut din Bucureşti, care se găseşte într-un parc.

Pe de altă parte, aş dori să fac precizarea că multe dintre prevederile legilor proprietăţii, 18,1, respectiv 247, ar fi trebuit la vremea respectivă să le vedem altfel, şi eu aş spune că nu numai neapărat prin interesul naţional, că este greu să vii cu interesul naţional la nivelul Bucureştiului sau al Timişoarei. Noi discutăm despre centralizare, despre interesul comunităţilor locale, şi eu cred că este la fel de important interesul acestor comunităţi, ca şi cum este la nivelul naţional interesul naţional de care vorbim. Şi cred că astfel de restricţii în retrocedări, eu nu aş spune că să afectăm proprietatea. Dacă este vorba despre astfel de interese şi mai ales de valori naturale, pe care le refaci foarte greu, şi într-un interval foarte mare de timp, cum este un parc sau un spaţiu verde sau un anumit tip de amenajare, niciodată nu cred că este prea scump să intervii şi să faci recompensarea celui care pierde.

Cred că din acest punct de vedere şi în acest sens va trebui să vedem câteva dintre rectificările legilor proprietăţii, printre care şi aceasta.

Eu cred că nici o comunitate nu-şi poate permite să piardă valori care au consecinţe şi asupra comunităţii respective, dar în acelaşi timp şi impact aspra mediului şi a dezvoltării urbanistice a localităţii respective.

Din acest motiv, Partidul Democrat va vota această iniţiativă legislativă.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Domnul deputat Crăciunescu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Grigore Crăciunescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Suntem în faţa unui proiect de lege deosebit de important. Dacă lucrurile la noi ar fi de bună-credinţă şi am rezolva într-un spirit, să spun, aşa, al dreptăţii, fără discuţie că lucrurile ar fi foarte bune.

Pe de o parte, este vorba de contextul Legii nr. 247, care se referă la proprietate, şi atunci mi se pare firesc, cel care a avut o proprietate să şi-o redobândească, dar este vorba, în al doilea rând, de interesul public.

Dacă luăm cazul Bucureştiului şi cunoaştem parcurile care au fost retrocedate, nu am să înţeleg niciodată aceste decizii, când în detrimentul cetăţenilor, anumiţi oameni, ca persoane, care, sigur, au dreptul lor de a primi proprietatea, fac deservicii comunităţii.

Faptul că comisia de specialitate a dat aviz favorabil, faptul că trebuie să avem în primul rând grijă de cetăţenii care locuiesc mai ales în oraşe, acest proiect de lege trebuie votat.

Dacă ne referim la rezervaţii naturale, la situri istorice, acolo trebuie să avem un alt punct de vedere sau trebuie să analizăm lucrurile mult mai profund, şi revin la acea idee iniţială de bună-credinţă. Dacă fiecare caz este analizat în parte, se pot găsi soluţii pentru ca lucrurile să fie cum trebuie.

De aceea, şi noi vom susţine acest proiect de lege.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulţumesc.

Trecem la dezbaterea proiectului de lege.

Titlul legii. La poziţia 1. Obiecţii? Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 2. Obiecţii? Observaţii? Nu sunt. Adopotat.

Poziţia 3. Obiecţii? Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

Poziţia nr. 4. Obiecţii? Observaţii? Nu sunt. Adoptat.

În aceste condiţii, legea merge pentru votul final.