Sittings of the Chamber of Deputies of October 29, 2013

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of October 29, 2013

13. Reexaminarea, la cererea Preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale (PL-x 153/2011/2013). (rămasă pentru votul final)
 
see bill no. 153/2011

 

Domnul Viorel Hrebenciuc:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La punctul 14, trecem la capitolul de reexaminări la cererea preşedintelui României, avem reexaminarea, la cererea preşedintelui României, a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

Din partea Comisiei pentru buget-finanţe, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mihai-Aurel Donţu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Raport înlocuitor asupra cererii de reexaminare asupra Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale.

În conformitate cu Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru buget, finanţe şi bănci a fost sesizată spre reexaminare cu Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.117/2010.

Această lege, adoptată de Parlamentul României, a fost trimisă spre promulgare preşedintelui României din data de 28 iunie 2013.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins cererea de reexaminare trimisă de preşedintele României şi a adoptat Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în şedinţa din 2 octombrie 2013.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât, cu majoritate de voturi, întocmirea unui raport înlocuitor de respingere a cererii de reexaminare trimisă de preşedintele României şi propun plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în forma adoptată de Senat.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, legea face parte din categoria legilor organice.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Din partea grupurilor parlamentare, vă rog, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Virgil Guran:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Din partea Partidului Naţional Liberal.

Această cerere de reexaminare considerăm că trebuie respinsă pentru că ideea de a impozita peste măsură nu este bună.

Cred că menţinerea cotei ridicate la acciză va aduce o evaziune fiscală mult mai ridicată şi de multe ori ne întrebăm dacă aceste lucruri nu sunt puţin dirijate, împovărarea celor care au de plătit ceva nu duce întotdeauna la colectare mai mare.

Partidul Naţional Liberal va respinge această cerere de reexaminare şi va vota pentru adoptarea legii în forma propusă.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă rog, domnul Ialomiţianu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Legat de reexaminarea cerută de domnul preşedinte, cererea este justificată. De ce? Pentru că nu s-a respectat nici Legea finanţelor şi nu s-a respectat nici Legea responsabilităţii fiscal-bugetare. Aceste două legi prevăd foarte clar ce trebuie făcut din partea Guvernului în momentul în care se propune reducerea unor impozite.

Trebuie calculat impactul bugetar. Ministerul de finanţe nu a venit cu asemenea calcule. Nici acum nu este prezent să ne spună care este impactul bugetar. Deci două legi foarte importante în politica financiară nu sunt respectate.

Am cerut în comisie reprezentantului Ministerului de Finanţe să vină cu impactul. Nu a venit. Cred că sunt nişte interese ale USL-ului de a ascunde cifrele. Eu credeam că, după dezastruoasa rectificare bugetară, renunţaţi la reducerea accizelor.

Spunea colegul de la PNL să nu împovărăm. Eu sunt de acord, dar o să vină alt act normativ, prin care aţi crescut accizele la ţuică de la 750 euro la 1000. Deci îi omorâţi pe producătorii de ţuică.

Unde este consecvenţa în politica fiscală a Guvernului USL? Deci e o bătaie de joc. Domne, nu vă bateţi joc de producătorii de ţuică ridicând acciza. Aţi mai ridicat acciza şi la alte produse, pornind de la ideea că nu aveţi bani la buget.

La băuturile fermentate fine reduceţi fiscalitatea. Păi, fiţi consecvenţi! Ori vă duceţi pe politica de a reduce fiscalitatea şi PDL-ul este de acord să reduceţi fiscalitatea şi avem un proiect de lege la Senat pentru relansarea economică şi crearea de locuri de muncă şi stimularea consumului. Să vedem cum veţi vota atunci? Vă mai gândiţi la împovărarea românilor cu impozite, la blocarea mediului de afaceri sau o să spuneţi nu, este de la opoziţie.

Vă rog foarte mult să fiţi consecvenţi.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc.

Doamna deputat, vă rog.

Domnule Ialomiţianu, vă rog să luaţi loc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Luminiţa-Pachel Adam:

E foarte frumos că vă gândiţi la cetăţeni. E foarte frumos că vă gândiţi să reduceţi impozitele, dar ne întrebăm de ce numai la un singur produs şi nu la toate celelalte?

Deci atâta timp cât s-au redus accizele doar la un singur tip de băutură şi nu la celelalte, automat ne gândim dacă nu cumva, cum a spus şi colegul dinainte, sunt alte interese decât cele normale, bune, umane pentru cetăţenii de rând.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, vă rog, domnule Dobre.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircea-Titus Dobre:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul PSD este împotriva acestei reexaminări care nu este justificată, după cum spuneau colegii mai devreme. Eu sunt siderat de faptul că alţii ne ţin prelegeri despre politici fiscale sau că nu respectăm legi. Dar să ne spună şi nouă atunci de ce, de exemplu, în anul 2011, la nivelul accizei care era la acel moment pe Ordonanţa nr.54/2010, Guvernul PDL încasa din aceste tipuri de produse în luna ianuarie 0,01 milioane, în luna februarie - minus 0,01, în luna martie 0,00, în luna aprilie minus 0,01 milioane. Dacă dânşii consideră faptul că această acciză, pe care ei au promovat-o în anul 2010, este bună sau corectă, atunci să şi explice de ce sunt împotriva acestui proiect de lege pe care l-am adoptat în comisie.

Vizavi de faptul a ceea ce spuneau alţi colegi, nivelul ridicat al acestei accize din industria băuturilor alcoolice a determinat prăbuşirea a două categorii de băuturi, cele intermediare şi fermentate, dar şi stagnarea altor tipuri de băuturi.

Avem una dintre cele mai ridicate cote de accizare în Uniunea Europeană la băuturile fermentate liniştit şi, într-adevăr, acest nivel ridicat al taxării a redus avantajul competitiv al producătorilor autohtoni şi producţia gri a micilor gospodării.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc şi eu.

Da, vă rog, domnule deputat Dascălu.

Nu aveţi dreptul la replică, nu vi s-a pronunţat numele, domnule Ialomiţianu. Nu, nu sunteţi responsabil pentru tot ce n-a făcut Guvernul Boc, vă rog eu frumos.

Domnul Dascălu vă reprezintă cu succes.

Video in format Flash/IOS

Domnul Constantin Dascălu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Eu aş vrea să vă expun un pic istoria acestei solicitări. În perioada guvernării noastre, de trei ori a venit în Parlament această propunere, pentru că în acest domeniu sunt grupuri de interese care solicită mereu acest lucru. Chiar parlamentari de-ai noştri au căutat să ne convingă în Comisia pentru buget, finanţe şi bănci de necesitatea acestui lucru.

Mai important decât faptul că nu s-a încasat la bugetul de stat este altceva în acest domeniu, pentru că poţi, pe baza reducerii accizei la zero, cum este cazul cidrului, şi acesta poate am fi de acord cu el, e vorba de orice fel de băutură făcută sub orice formă, se reduce acciza la 10 euro pe hectolitru. Asta înseamnă mai nimic pe litru. E vorba de sănătatea populaţiei, pentru că acum oricine poate să-şi ia două rezervoare, să pună apă în ele, să pună 10% alcool şi să-şi facă o băutură pe care o vinde cu o acciză care înseamnă nimic la preţul pe kilogram. Şi aşa supermarketurile sunt pline de produse falsificate! Acum este la liber acest lucru. Producătorii de vinuri vor fi puşi într-o situaţie foarte dificilă. s-au plantat în România, s-au replantat peste 200 de mii de hectare de vie, producţia este foarte bună în acest domeniu, odată cu promovarea acestei legi, acest lucru se va întâmpla: vor fi o grămadă de băuturi făcute din apă şi fel şi fel de substanţe, cu puţin alcool acolo, nu mai plătesc nimic, deci au dreptul să facă aceste băuturi şi piaţa va fi invadată, vor da faliment cultivatorii de viţă-de- vie şi, cel mai grav lucru, sănătatea populaţiei va fi pusă în pericol. Acest lucru este cel mai grav.

Eu vă spun deschis că şi la mine au venit în guvernarea trecută în cadrul Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci să mă convingă de acest lucru, parlamentari de-ai noştri, nu mai vorbesc de alţii, sunt grupuri de interese foarte clare în acest domeniu, care ne-au şi spus: "domnule, n-am realizat cu dumneavoastră, uite că acum am putut să realizăm. Am găsit pe cine trebuie?

Eu vă spun că e un lucru foarte grav ceea ce se întâmplă, piaţa va fi invadată de băuturi falsificate şi sănătatea populaţiei va fi pusă în pericol. Acesta este cel mai grav lucru, nu faptul că nu se încasează mai mult sau mai puţin la bugetul de stat.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da, are cuvântul domnul Ialomiţianu. Un minut.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

1. Ministerul de Finanţe trebuia să ne dea impactul bugetar.

Nu ştiu colegul de unde are cifrele... deci Ministerul Finanţelor Publice. Nu ştiu cum a ajuns colegul la cifre cu minus, că la accize nu se fac restituiri. Nu pot să iau în considerare asemenea lucruri.

2. Legat de accize. Să înţeleg că aţi mărit acciza la ţuică să încasaţi mai puţin? Pentru că aşa a spus colegul. Domnule, reducem acciza să încasăm mai mult. Dar la ţuică aţi crescut acciza. Mergeţi pe ideea să încasaţi mai puţin? Eu cred că e o mare greşeală cum gândiţi legat de politica fiscală.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Da. Vă mulţumesc.

Domnul Marian Neacşu, din partea Grupului Partidului Social Democrat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marian Neacşu:

Da, vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Constat că atunci când discutăm despre băuturile fermentate este foarte multă efervescenţă în Parlament. Probabil că ar trebui să adăugăm la fiecare proiect de lege ceva din aceste băuturi fermentate.

S-au ridicat aici o serie de probleme şi unele dintre ele sunt corecte, altele dintre ele sunt reale sau realiste. Este foarte adevărat, stimate coleg deputat, domnul Dascălu, asupra presiunilor. Ştiu, şi la noi au venit la momentul ăla presiuni, dar nu din partea nici a unor grupuri de interese, nici a unor colegi, dacă dumneavoastră îi ştiţi, poate că ar fi fost bine să-i şi nominalizaţi. Făcea cred că mai mult bine Parlamentului.

A doua chestiune. Din câte cunosc, în momentul ăsta, practica europeană este de scădere a nivelului de accize, pentru că am constatat că de câte ori - şi domnul Ialomiţianu în perioada în care domnia sa se ocupa şi de strângerea taxelor din România poate confirma lucrul ăsta -, atunci când mărim nivelul impozitelor sau al accizelor, tindem să ducem producţia respectivă către zona neagră sau către zona gri şi încasăm, evident, mult mai puţin bani decât ne propunem.

În consecinţă, cred că modul în care arată actul normativ în momentul ăsta este cel mai bun al momentului, asupra faptului că probabil trebuie să ne întoarcem cu mult mai multă atenţie după ce croim bugetul pentru anul viitor asupra accizelor la celelalte categorii de bunuri accizabile iarăşi sunt de acord că trebuie să facem lucrul acesta. Vă invit de data asta să votăm proiectul de lege în formula în care a ieşit de aici şi să respingem obiecţiunile preşedintelui, pentru că sunt neîntemeiate, şi am să vă invit pe toţi cei de bună-credinţă să rejudecaţi această tematică şi, eventual, să avem o iniţiativă comună din toate grupurile parlamentare care să reglementeze într-un mod, evident, favorabil şi industriei, dar şi bugetului de stat această problematică.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Vă mulţumesc şi eu, domnule Neacşu.

Cred că propunerea dumneavoastră a fost recepţionată de colegii noştri cu foarte multă bună-credinţă.

Dacă mai doreşte cineva? nu. Nefiind amendamente admise sau respinse, proiectul de lege trece la votul final.