Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2021
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.62/2021
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2021 |
Sittings of the Chamber of Deputies of April 19, 2021
![]() |
13. | Prezentarea interpelărilor adresate Guvernului. | |||
![]() |
13.7 | Ringo Dămureanu | ![]() |
||
| ................................................ | |
|
|
Domnul deputat Acatrinei Dorel-Gheorghe şi domnul deputat Puşcaşu Lucian-Florin? Nu sunt. Doamna deputat Şerban Gianina? Nu este. Domnul deputat Dămureanu Ringo, Grupul parlamentar AUR. Vă rog, domnule deputat. Se pregăteşte domnul Cristian Brian, Grupul parlamentar al USR PLUS. Observaţi că acum, chiar dacă sunteţi în spate, v-am remarcat. |
|
|
Domnul Brian Cristian (din sală): Mulţumesc. |
|
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea mea se adresează doamnei Raluca Turcan, ministrul muncii. Obiectul interpelării: "De ce evită să răspundă Ministerul Muncii întrebărilor lucrătorilor din sistemul public de asistenţă socială pe tema stimulentului de risc?". Stimată doamnă ministru, Prin întrebarea noastră scrisă nr. 295A/10 februarie 2021, deci cu mai bine de două luni în urmă, comunicată Biroului permanent al Camerei Deputaţilor la data de 17 februarie 2021, având ca termen de răspuns din partea dumneavoastră data de 10 martie 2021, vi s-au comunicat următoarele. Prin O.U.G. nr. 43/2020, aprobată prin Legea nr. 82/2020, s-a aprobat acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 de lei brut, pe lună, pentru personalul din domeniul asistenţei sociale şi comunitare, indiferent de forma de organizare a furnizorului de servicii publice, implicat direct în sprijinirea şi/sau îngrijirea persoanelor în vârstă, a copiilor, a persoanelor cu dizabilităţi şi a altor grupuri vulnerabile, pe perioada stării de urgenţă. În perioada aceea vitregă a stării de urgenţă, această categorie de personal a fost singura care a suportat o efectivă detenţie la locul de muncă, dar şi la domiciliu, deoarece i s-a impus efectiv măsura de izolare continuă, alternativ, câte 14 zile la locul de muncă şi 14 zile la domiciliu, pentru care Sindicatul Naţional "Forţa Legii" şi alte organizaţii reprezentative au cerut imperativ, în numele acestor lucrători, acordarea unei măsuri compensatorii pentru acest regim impus, reglementat prin acordarea stimulentului de risc. Aceasta reprezintă nu doar un drept al lucrătorilor care au suportat rigorile respectivei perioade, cât mai ales o recompensare morală a regimului izolator pe care lucrătorii din asistenţa socială l-au suportat în exclusivitate. Prin întrebarea noastră formulată anterior, în numele acestor mii de lucrători, care aşteaptă să li se facă dreptate şi să li se acorde drepturile legal recunoscute, v-am rugat să ne răspundeţi dacă, în vederea acordării stimulentului de risc, prevăzut de art. 7 din O.U.G. nr. 43/2020, aprobată prin Legea nr 82/2020, pentru personalul plătit din fonduri publice, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale a emis ordinul pentru aprobarea procedurii de decontare a sumelor necesare plăţii. V-am solicitat răspuns scris şi oral. Deşi termenul a expirat de mai bine de o lună, nu am primit de la dumneavoastră niciun răspuns. De aceea, prin prezenta interpelare, vă rugăm să explicaţi motivul pentru care Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale evită să răspundă întrebării formulate la cererea lucrătorilor din sistemul public de asistenţă socială pe tema stimulentului de risc. Stăruim să primim răspuns scris şi oral atât la întrebare, cât şi la această interpelare. Ringo Dămureanu, deputat AUR, Dolj, preşedintele Comisiei pentru constituţionalitate. |
|
|
Domnul Marius-Constantin Budăi: Mulţumesc şi eu, domnule deputat. |


