Sittings of the Chamber of Deputies of November 22, 2010

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.175/2010
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 22, 2010

14. Dezbaterea Proiectului de Lege pentru instituirea sărbătoririi limbii tătare. (PL-x 256/2010) (rămas pentru votul final)
 
see bill no. 256/2010

 

Domnul Ioan Oltean:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La poziţia 21 este Proiectul de Lege pentru instituirea sărbătoririi limbii tătare.

Mi se pare firesc să dau cuvântul iniţiatorului, domnul deputat Aledin Amet. Aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Aledin Amet:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Stimaţi colegi,

În ultimii ani, în Parlamentul României, au fost adoptate câteva iniţiative legislative, indiscutabil importante, pentru comunitatea tătară.

Mi-am propus, în calitate de deputat, să întregesc, din punct de vedere legislativ, toate reperele vieţii spirituale - repere ale etniei pe care o reprezint.

Dincolo de cinismul cotidian, există raportarea la valorile esenţiale, iar limba tătară, alături de istorie, alături de tradiţii, alături de religie, are o însemnătate deosebită.

Iată de ce consider că protejarea limbii tătare, în contextul general al protejării tuturor comunităţilor etnice, trebuie concretizată inclusiv prin apariţia unei noi legi.

Doamnelor şi domnilor deputaţi, vă rog să mă sprijiniţi în acest demers.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat, pentru punctul de vedere al iniţiatorului. Sunt convins că apelul dumneavoastră a fost reţinut de către toţi colegii noştri.

Dacă din partea comisiei sesizate în fond? Domnul Marius Dugulescu, din partea Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale.

Video in format Flash/IOS

Domnul Marius Cristinel Dugulescu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a fost sesizată spre dezbatere în fond cu Proiectul de Lege pentru instituirea sărbătoririi limbii tătare.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională.

Aş menţiona că Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în şedinţa din 26 aprilie 2010.

De asemenea, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi a avizat favorabil proiectul de lege.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a avizat favorabil proiectul de lege.

Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a avizat, de asemenea, favorabil proiectul de lege.

Guvernul susţine adoptarea iniţiativei legislative, conform punctului de vedere transmis prin Adresa nr.303/08.02.2010 sub rezerva însuşirii unor observaţii şi propuneri.

La lucrările comisiei din 19 octombrie 2010, au participat, ca invitaţi, domnul deputat Aledin Amet, în calitate de iniţiator, şi domnul secretar de stat Vasile Timiş.

În urma examinării proiectului de lege, a avizelor sus-menţionate şi a notei Departamentului legislativ, comisia s-a exprimat vizavi de această propunere de lege şi a adoptat cu unanimitate de voturi să se propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege pentru instituirea sărbătoririi limbii tătare, cu amendamente admise în Anexa nr.1, şi cu amendamente respinse, redactate în Anexa nr.2.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, domnule deputat.

Dacă din partea Guvernului, doamna Irina Cajal, doamna subsecretar de stat în cadrul Ministerului Culturii. Să auzim care este poziţia Guvernului vizavi de această iniţiativă legislativă.

Video in format Flash/IOS

Doamna Irina Sanda Marin Cajal (subsecretar de stat, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional):

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Înţelegând importanţa pe care o are dezvoltarea culturală, lingvistică şi religioasă, precum şi exprimarea identităţii tătarilor turco-musulmani din România, instituirea acestei sărbători constituie un mod de a proteja patrimoniul cultural şi valorile care aparţin moştenirii culturale a tătarilor şi de a promova în circuitul naţional spiritualitatea lor.

Având în vedere că, în raportul de adoptare, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale a avut în vedere observaţiile şi propunerile Guvernului, ne pronunţăm pentru susţinerea acestei iniţiative legislative.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Mulţumesc, doamna secretar de stat.

Dacă la dezbateri generale doreşte să ia cineva cuvântul? Domnul Mircia Giurgiu, din partea cărei... din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Video in format Flash/IOS

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Având în vedere faptul că Grupul parlamentar al PDL respectă minorităţile din România, va susţine acest proiect de lege.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, domnul Victor Socaciu, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Victor Socaciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă.

Şi Grupul parlamentar al PSD susţine această iniţiativă legislativă şi se alătură, cred, tuturor deputaţilor prezenţi în sală.

Video in format Flash/IOS

Domnul Ioan Oltean:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Dacă nu mai sunt alte intervenţii, vă rog să fiţi de acord să trecem la analiza şi dezbaterea raportului comisiei sesizate în fond.

Vă rog să urmăriţi cu maximă atenţie. Domnul Bode Lucian, vă rog să urmăriţi dumneavoastră raportul comisiei sesizate în fond.

Poziţia 1, titlul legii, dacă sunt observaţii?

Poziţia 2?

Poziţia 3?

Poziţia 4?

Poziţia 5?

Poziţia 6?

Stimaţi colegi,

Am epuizat toate poziţiile, ca să citez pe domnul deputat Dan Motreanu. În consecinţă, proiectul de lege rămâne pentru votul de mâine.