Sittings of the Chamber of Deputies of June 13, 2017

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.100/2017
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 13, 2017

14. Supunerea la votul final:
  14.9 Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare (PL-x 126/2017). (adoptat)
 
see bill no. 126/2017

 

Domnul Petru Gabriel Vlase:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

9. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare; lege ordinară.

Comisia pentru muncă şi Comisia pentru buget propun adoptarea.

Vă rog să votaţi.

Video in format Flash/IOS

246 de voturi pentru, 28 de voturi împotrivă, o abţinere, un coleg care nu votează.

Domnul Solomon, explicarea votului.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian Solomon:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

Prin votul pe care l-am dat astăzi am împlinit acea promisiune pe care am făcut-o în timpul dezbaterilor la Legea salarizării, şi anume că toate amendamentele făcute pe art. 37 din legea trimisă la promulgare vor fi prinse în Ordonanţa nr. 99, tocmai pentru a nu schimba sensul legii propuse de noi, în Parlament, pentru salarizarea celor din sistemul bugetar.

Prin aceste modificări, încheiem un proces îndelungat, care a început încă din decembrie, anul trecut, prin Legea nr. 250, când am mărit salariile în sistemul sanitar, şi de la 1 ianuarie, în sistemul de învăţământ.

De asemenea, prin Ordonanţa nr. 2, au fost mărite salariile în administraţia publică locală şi în toate instituţiile din subordinea consiliilor locale, consiliilor judeţene.

Prin Ordonanţa nr. 9 am continuat să mărim salariile în sistemul de apărare, ordine publică, şi siguranţă naţională, pentru aleşii locali.

De asemenea, prin Ordonanţa nr. 2, votată în Parlament, prin legea care a fost ieri promulgată de preşedinte, au fost mărite salariile din toate instituţiile subordonate Ministerului Mediului, Oficiilor Teritoriale pentru IMM-uri, OPC-ului.

Şi astăzi am reuşit să includem toate acele instituţii care n-au beneficiat în ultimii ani de măriri, astfel încât în momentul decembrie 2017, când vom avea un etalon pentru aplicarea majorării de 25%, de la 1 ianuarie, majoritatea salariilor să fie sensibil egale, astfel încât şi cei din Ministerul Agriculturii, toate instituţiile din subordine, din Ministerul Culturii, de asemenea, toate instituţiile de cultură subordonate ministerului, inclusiv direcţiile judeţene, direcţiile judeţene de tineret şi sport.

Am mai votat ieri un amendament prin care cresc salariile celor din Ministerul Apărării, cu 15%, ale întregului personal angajat la Ministerul Apărării.

Am sporit cu 30% salariile pentru bibliotecile naţionale, pentru Biblioteca Academiei, pentru teatrele naţionale, pentru muzee de importanţă naţională.

Şi, evident, am reuşit să îndreptăm şi o nedreptate care era cuprinsă în Legea nr. 250, cu privire la medicii din oncologie, oncologie pediatrică, secţiile şi compartimentele de arşi şi tot ceea ce înseamnă radioterapie şi disciplinele apropiate acestora, menţionate.

Spunem că... în primul rând, pentru colegii din opoziţie, când mai merg la televizor, să nu mai spună că de la 1 iulie cresc doar salariile demnitarilor şi ale aleşilor locali. Cresc salariile tuturor celor care până astăzi nu au avut măriri de salarii, prin legile succesive de salarizare, în primul rând, ordonanţele de punere în aplicare a Legii nr. 284.

Cresc toate salariile şi ceea ce am promis s-a întâmplat. Am promis că dăm celor din sistemul de apărare, de la 1 iulie, am dat de la 1 aprilie. Am promis că dăm 20% pentru educaţie, am dat de la 1 ianuarie.

Toate lucrurile acestea să le afle şi celebrii analişti de la televiziunile naţionale, care, seară de seară, vor să lovească într-o lege pe care împreună am făcut-o, şi anume Legea salarizării, care este şi va fi cea mai bună lege de salarizare, aplicată în acest domeniu, de la Revoluţie încoace.

Vă felicit pe toţi care aţi votat. În primul rând, că a fost unanimitate, şi în comisie, şi în plen.

Şi să dea Dumnezeu ca legea să fie promulgată cât mai repede şi s-o vedem pusă în aplicare. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamna Turcan.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

Stimaţi colegi,

Legea salarizării unitare a fost un proiect definitoriu pentru PSD. Şi a ieşit aşa cum a ieşit, am văzut cu toţii. Din nefericire, nici măcar caracterul unitar nu şi l-a păstrat. Multă inechitate. Vom ajunge la procese nesfârşite, la discriminări între oameni cu aceeaşi pregătire şi la un haos generalizat în sistemul public de salarizare.

Partidul Naţional Liberal a analizat Legea salarizării unitare şi v-am propus să depunem amendamente, v-am provocat să le susţineţi, astfel încât să o corectăm.

Ce s-a întâmplat? Într-un heirupism greu de imaginat, aproape toate amendamentele depuse de Partidul Naţional Liberal au fost respinse. Şi nu oricum, cu multă aroganţă. Inclusiv corecturi pentru biblioteci, muzee şi unităţi din subordinea Ministerului Agriculturii.

Din fericire, şi din fericire pentru cei vizaţi de legile pe care noi le dăm, aţi început să corectaţi. Şi această ordonanţă este exact o corectură la Legea salarizării unitare, pe amendamentele pe care Partidul Naţional Liberal le-a depus.

Şi vă întreb. Unde este onestitatea? Unde este responsabilitatea? Oare acolo unde salariile demnitarilor cresc şi profesorii şi medicii sunt amăgiţi?!

Avem un Guvern care îşi face datoria şi respectă Programul de guvernare. Şi atunci de ce îl schimbaţi mâine?! De ce vreţi să remaniaţi acest Guvern, care aduce miere şi lapte în România?!

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Doamnă deputat, vă rog, la subiect.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

Probabil pentru că mierea şi laptele nu ajung atât de mult cât aţi dori spre clientela politică. Aţi uitat de profesori şi de medici, pe Legea salarizării unitare, şi de multe alte categorii care chiar îşi puneau speranţele într-un proiect, unitar, echitabil şi motivaţional, de lege pentru sistemul public de salarizare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

Aşadar... permiteţi-mi să închei, că aţi avut intervenţii şi mai lungi, domnule preşedinte de şedinţă.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Încheiaţi...

Video in format Flash/IOS

Doamna Raluca Turcan:

Aşadar, Partidul Naţional Liberal vă atrage atenţia. Dacă mai aveţi corecturi, faceţi-le! Puneţi interesul românilor pe primul loc.

Însă pe de altă parte, haideţi să avem un comportament politic onest, prin care să spuneţi exact ceea ce aţi făcut. Demnitarii au avut prioritate în faţa profesorilor şi medicilor. E o realitate a Legii salarizării unitare care va aduce, cu siguranţă, aşa cum am spus, abuzuri, procese şi haosul în sistemul public de salarizare. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Bichineţ.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Bichineţ:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Orice lege, indiferent când este dată, este perfectibilă.

Astăzi... zilele acestea, Legea salarizării se află la preşedinte. Nu cred că... Am înţeles că azi împlineşte o vârstă frumoasă, nu-i transmit nimic, (Râsete.) pentru că l-am ajutat suficient în campania electorală. Dar viaţa mea e o înşiruire de erori. (Râsete.) Şi sunt dispus să mai fac. (Râsete.) Nu cred că va avea neinspiraţia să nu promulge legea. Pentru că atunci nu-l va mai putea ajuta pe domnul preşedinte Iohannis, nici americanii, nici Trump, nici mama lui Trump.

Revenind la această lege. Ştiţi că partidul din care fac parte s-a abţinut. Nu pot să fiu fariseu, eu nu m-aş fi abţinut, pentru că întotdeauna ştiu că unui popor trebuie să-i dai, după victorii, satisfacţie.

E clar, aţi câştigat alegerile, binişor, în decembrie. Au urmat problemele din ianuarie.

Când crede un popor, se iluzionează că e fericit? Când îi dai circ şi pâine. Eu zic că s-a terminat cu circul. Şi să încercăm cu toţii să-i dăm poporului posibilitatea să muncească şi să aibă pâine.

Nu-i rău că s-au mărit salariile parlamentarilor. Să-l văd eu pe acela care se duce şi protestează la casierie, că-i iau beregata! (Aplauze.)

Vreau să-l văd pe acel parlamentar care spune: "Nu, domnule, jumătate din salariu îl las pentru... nu ştiu pentru ce, pentru ceva." Oricum, eu nu sunt în categoria aceasta... (Râsete. Rumoare.) ... ca să lămurim lucrurile.

Şi atunci, dacă noi vrem s-o ducem şi mai bine, şi cei de la bază au aceleaşi drepturi. Şi învăţătorul, şi profesorul, şi cel din primărie.

Am lucrat în administraţia publică judeţeană şi nu pot să mă duc în judeţ să spun: "Domnule, eu nu sunt de acord ca salariile voastre să crească."

Am fost întotdeauna şi am sfătuit primarii să facă facultăţi şi după aceea să termine liceul, unii dintre ei, (Râsete. Rumoare.) să înveţe. (Aplauze.)

Vă daţi seama, un om ca mine n-a fost apreciat...

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Încheiaţi, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Bichineţ:

... de doamna Gorghiu, domnule...

Din sală:

Asta-i viaţa!

Video in format Flash/IOS

Domnul Corneliu Bichineţ:

... dar vreau să-i mărim şi dumneaei salariul...

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Domnul Năsui.

Domnul Năsui Claudiu.

Video in format Flash/IOS

Domnul Claudiu-Iulius-Gavril Năsui:

Stimaţi colegi,

Cred că o corectură este necesară. Nu a existat unanimitate, în comisia reunită de ieri, pe raportul acestei legi.

USR se opune. Şi se opune din aceleaşi motive pentru care s-a opus şi Legii salarizării. Această lege ne arată, de fapt, cum Legea salarizării a fost scrisă pe genunchi. A fost scrisă în grabă şi a omis foarte multe categorii. Creaţi haos în sistemul bugetar, prin creşteri nesustenabile, pe care nu voi le plătiţi, ci poporul român. Sunteţi generoşi din banii altora.

Doar câteva cifre. De la începutul anului, în primele 4 luni, aţi crescut salariile cu 6% în administraţia centrală, dar cu 28% în administraţia locală.

Nu aşa rezolvaţi inechităţi, nu aşa rezolvaţi problemele României. Aşa, faceţi un cadou otrăvit românilor, care, în perioadă de criză, se vor vedea nevoiţi să aibă salarii mai mici, pentru că repetaţi greşelile trecutului.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Continuăm.

Capitolul II...

Doamna ministru.

Doamna ministru.

Domnule Ştirbu, faceţi o excepţie.

Video in format Flash/IOS

Doamna Lia Olguţa Vasilescu (ministrul muncii şi justiţiei sociale):

Pot să o iau ca pe un drept la replică, stimaţi colegi.

Având în vedere atacurile care s-au făcut la Legea salarizării unitare, am văzut aici discursuri ale unor persoane care şi-au pregătit aceste discursuri înainte de modificările făcute, în comisii, la Legea salarizării. Pentru că altfel nu-mi explic cum ar fi putut să spună asemenea prostii.

Am văzut, de asemenea, discursuri cum că am discriminat administraţia locală, pentru că am mărit acolo salariile, în dauna administraţiei centrale. Cred că dacă ar fi văzut acea persoană care era diferenţa între salariile din administraţia publică locală şi centrală nu ar mai fi comentat.

Dar am văzut şi în continuare multă minciună şi mult tupeu, cum că această lege aduce haosul. Nu! Această lege reglează.

Mai mult decât atât. Tocmai ca să nu mai fie haotic sistemul, nu ne-am apucat, în art. 37, ca în această lege să ne referim doar la două-trei categorii de bugetari. Şi am preferat ca de la 1 iulie să intre cei care sunt pe o altă filosofie, administraţia locală, cu tot cu demnitarii care erau în aceeaşi anexă, şi de la 1 ianuarie, toţi ceilalţi bugetari, în bloc.

Şi vreau să vă spun că la majoritatea bugetarilor anul acesta s-au făcut deja majorările. Nu am aşteptat termenul de 1 iulie, prin Legea salarizării. Guvernul a alocat 6 miliarde de lei, anul acesta, doar pentru măriri salariale.

Ieri, au fost beneficiarii, la Comisia pentru muncă, au fost beneficiarii acestei ordonanţe de urgenţă, cei cărora nu li se măriseră salariile deloc, anul acesta.

Ce am vrut să facem? La nivelul anului 2017, luna decembrie, toţi să pornească de pe o anumită poziţie, să fie echilibraţi, ca în momentul în care venim cu 25%, toţi să aibă un ritm de creştere aproape egal. Pentru că, într-adevăr, nu putem să reglăm de la 1 ianuarie toate disfuncţionalităţile. Asta din cauza unei legi pe care au dat-o reprezentanţii unui partid care acum văd haos peste tot, dar care a generat zeci de mii de procese şi un haos, într-adevăr, în sistemul de salarizare, pe care abia am reuşit să-l descurcăm, prin această lege.

Este o ordonanţă de urgenţă la care am reuşit să mai facem ultimele corecturi pentru anul acesta. Adică să beneficieze şi cei care nu au beneficiat de la începutul anului.

E o minciună să susţineţi în continuare că prin Legea salarizării s-au ridicat salariile doar pentru demnitari. Nu! Filosofia s-a aplicat pentru administraţia publică locală.

De la 1 ianuarie, anul acesta, au crescut salariile, aproape ale tuturor bugetarilor, mai puţin cei care le aveau foarte mari.

Vreau să vă spun că mulţi dintre demnitari vor constata, de la 1 iulie încolo, că le vor scădea salariile. Miniştrii, conducerea Parlamentului, preşedintele României, consilieri de miniştri, foarte multe dintre structuri, Avocatul Poporului şi aşa mai departe, care vor vedea că nu le cresc salariile.

Deci haideţi să terminăm odată cu această minciună. Pentru că oamenii deja încep să se convingă că nu este adevărat ceea ce spuneţi dumneavoastră.

Vă mulţumesc. (Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Domnul Roman, procedură.

O să-mi spuneţi ce procedură vreţi.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul Partidului Naţional Liberal consideră că suntem în cea mai importantă instituţie a statului român şi împreună cu toţii credem că trebuie sancţionate expresii nefericite, de genul "Vă iau beregata la toţi!". (Vociferări.) Poate pe stradă sau în altă parte auzim astfel de expresii. Dar rugămintea este ca de la tribuna Parlamentului să încercăm să sancţionăm un astfel de comportament.

Doamnă ministru,

Am fost împreună câteva zile la comisii. Eu sunt unul dintre membrii Partidului Naţional Liberal care spune că Legea salarizării e necesară, e aşteptată, chiar dacă şi-a pierdut caracterul unitar şi nu rezolvă toate problemele de inechitate. Cred că nicio lege n-ar fi răspuns la toate întrebările.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Vă mulţumesc, domnule deputat.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin-Claudiu Roman:

Însă trebuie să recunoaşteţi că am colaborat, împreună cu opoziţia, iar foarte multe dintre propunerile noastre, foarte multe dintre propunerile noastre, amintiţi-vă, au vizat administraţia publică locală. Şi sunt lucruri bune care s-au făcut.

Haideţi să ne liniştim şi să ne apucăm de treabă!

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Gabriel Vlase:

Mulţumesc.

Sistăm aici.

Continuăm.