Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 1, 2005
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.167/2005
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 1, 2005 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 1, 2005
![]() |
14. | Intervenţii ale deputaţilor: | |||
![]() |
14.4 | Mircea Ciopraga - despre România şi Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră; | ![]() |
||
|
"România şi Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră." Stimaţi colegi, Vă reţin astăzi atenţia asupra unui subiect de politică externă de o importanţă din ce în ce mai mare pentru România. Este vorba e cooperarea economică şi politică între ţările din regiunea Mării Negre şi de rolul asumat de România în desfăşurarea acestui proces. Sunt interesat să vă vorbesc despre acest subiect mai ales în calitate de preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre, structură a organizaţiei, care are ca principal obiectiv asigurarea pe bază legislativă a cooperării economice, sociale, culturale şi politice între ţările membre. Stimaţi colegi, După cum bine ştiţi, Marea Neagră a redevenit o zonă de mare interes internaţional, odată cu prăbuşirea, la sfârşitul anilor '80, a regimurilor comuniste în ţările din regiune şi odată cu dezmembrarea, în 1991, a Uniunii Sovietice. Aceste schimbări politice majore au făcut posibilă calea către o colaborare regională, ţările din zonă stabilind iniţial relaţii bilaterale şi multilaterale. Nu foarte târziu însă, în 1992, cooperarea a luat forma unei organizaţii, denumite Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră, formată din 11 state situate în apropierea Bazinului Mării Negre, cu scopul de a promova integrarea treptată a regiunii în economia europeană şi mondială. Procesul de lărgire a Uniunii Europene a marcat un alt moment important în evoluţia organizaţiei şi în ceea ce priveşte interesul străin faţă de regiune. Mutarea, în curând, a frontierei Uniunii Europene la Marea Neagră este deja precedată de o relaţie foarte puternică între Uniune şi Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră. Organizaţia Cooperării Economice la Marea Neagră şi-a dezvoltat în timp mai multe forme de activitate, ajungând să fie structurată pe cinci mari dimensiuni de cooperare: guvernamentală, parlamentară, de afaceri, financiar-bancară şi ştiinţifică. La rândul lor, obiectivele organizaţiei s-au înmulţit. Actualmente, acestea vizează nu doar dezvoltarea economică a statelor membre, ci şi asigurarea stabilităţii şi securităţii regionale, protecţia mediului, combaterea criminalităţii organizate şi apropierea legislaţiei ţărilor membre de legislaţia Uniunii Europene. Stimaţi colegi, Începând de astăzi, 1 noiembrie 2005, România preia, de la Republica Moldova, preşedinţia în exerciţiu a Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră, pentru o perioadă de şase luni, între noiembrie 2005 şi aprilie 2006. În calitate de preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Cooperării Economice a Mării Negre, am avut onoarea de a participa la ceremonia de preluare a preşedinţiei, care a avut loc la Chişinău, în urmă cu doar câteva zile, cu prilejul reuniunii Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe ai statelor membre. Conducerea Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră, care va fi exercitată de către ministrul român al afacerilor externe, domnul Mihai Răzvan Ungureanu, are loc într-un context extrem de favorabil, generat de valoarea strategică a regiunii şi potenţialul economic insuficient exploatat. Angajamentul fundamental al României pe perioada exercitării acestui mandat este ca, împreună cu celelalte state membre, să contribuie la consolidarea dimensiunii de securitate şi stabilitate în cadrul OCEMN, printr-o implicare mult mai activă în regiune şi prin dezvoltarea unei strategii pentru zona extinsă a Mării Negre. Reuşita acestor demersuri va aduce o contribuţie notabilă la consolidarea climatului de încredere şi stabilitate pe continentul european. Pentru România, colaborarea economică cu ţările regiunii Mării Negre constituie un bun prilej atât pentru deschiderea de noi pieţe cât şi pentru aprovizionarea cu materii prime vitale pentru industrie, motiv pentru care suntem primii interesaţi în menţinerea şi întărirea stabilităţii în zonă. |



