Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of November 1, 2005
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.167/2005
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of November 1, 2005 |
Sittings of the Chamber of Deputies of November 1, 2005
![]() |
14. | Intervenţii ale deputaţilor: | |||
![]() |
14.9 | Valentin Adrian Iliescu - intervenţie cu tema "Încetarea acordului cu FMI - un act de curaj, de responsabilitate politică şi de demnitate naţională"; | ![]() |
||
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: "Încetarea acordului cu F.M.I. - un act de curaj, de responsabilitate politică şi de demnitate naţională" România, în toţi cei 16 ani scurşi de la Revoluţie, a avut un mare păcat. A pus mai presus de interesul general, naţional, indicaţiile venite de afară, fără discuţie, profesioniste, şi credem noi, de bună credinţă, dar care, de cele mai multe ori, ignorau realităţile societăţii româneşti şi, evident, dorinţa de mai bine a românilor. Pe fondul unor asemenea decizii, acceptate fără crâcnire de guvernele care s-au perindat la conducerea ţării, am asistat, timp de 16 ani la un şir nesfârşit de renunţări şi sacrificii, multe dintre ele inutile şi lipsite de temei, care au generat o continuă degradare a nivelului de trai al populaţiei şi o permanentă scurgere de valori umane incontestabile către Occidentul prosper. Cum s-ar spune, pentru că Guvernul, indiferent de cine a fost condus, a acceptat în genunchi impunerile venite de afară, am asistat la o permanentă aliniere a preţurilor şi tarifelor la nivelul Occidentului, în timp ce salariile şi pensiile se aliniau celor din ţările subdezvoltate. N-a mai fost nevoie de multe din unităţile industriale şi agricole construite în timpul epocii Ceauşescu, culmea, la indicaţiile şi cu suportul financiar al Fondului Monetar Internaţional şi le-am lichidat, importând de-a valma produsele altora. Am abandonat produsele alimentare tradiţionale româneşti şi am impoprtat la greu produse îndoielnice. Toate în detrimentul balanţei comerciale de plăţi a României şi, implicit, demolând economia românească. Aceiaşi români, capabili, inteligenţi şi pregătiţi, care nu puteau primi decât salarii mizerabile în ţara lor, graţie constrângerilor bugetare şi politicii fiscale aberante a ultimilor 16 ani, lucrează astăzi pe salarii onorabile în Uniunea Europeană şi sunt deosebit de apreciaţi. Ei au câştigat şi vor câştiga în continuare, aşa cum câştigă enorm cei care profită de pe urma muncii lor. România însă, la modul general, a pierdut. Şi aşa se va întâmpla atâta vreme cât va exista această hemoragie de forţă de muncă pricepută şi inteligentă, fără ca România să facă ceva pentru a crea aici, la noi acasă, condiţii favorabile de muncă şi încurajare a tuturor celor care vor să munceasă mai mult şi mai bine, pentru a trăi mai mult şi mai bine. Evident, dacă vrem să spunem cu adevărat lucrurilor pe nume, este clar să în toţi aceşti ani, România s-a autocondamnat la subdezvoltare, la un proces de transformare mult prea lentă către modernizare şi civilizaţie, asumându-şi, aproape, un statut de colonie. Decizia Guvernului României de a înceta Acordul cu Fondul Monetar Internaţional este, fără îndoială, o decizie majoră, o decizie grea, dar responsabilă şi, evident, în contextul şi în folosul interesului naţional. Nu se mai poate continua cu aceste impuneri dureroase pentru România, atâta timp cât ţări apropiate şi vecine nouă, cu aspiraţii similare de integrare în Uniunea Europeană, beneficiază de un regim extrem de favorabil dezvoltării şi modernizării ţărilor lor, creşterii economice şi, implicit, creşterii nivelului de trai. Este nu numai o decizie grea, este un act politic care îndeamnă la solidaritate naţională, la conlucrare şi colaborare între toate forţele politice şi între toţi specialiştii acestei ţări. Din păcate, încă o dată, Partidul Social Democrat, prin vocea fostului ministru de finanţe, domnul deputat Mihai Tănăsescu a avut să facă dovada duplicităţii, fariseismului şi lipsei de scrupule cu care înţelege acest partid să gestioneze problemele şi interesele României. Nu poţi să susţii o viaţă mai bună pentru români şi pe de altă parte să îţi însuşeşti impunerile F.M.I. de menţinere a salariilor bugetarilor la un nivel mizerabil şi degradant. Nu poţi să vorbeşti despre binele acestei naţiuni, când prin acceptul tău tacit, îi condamni pe profesori, pe medici, pe cercetători şi pe funcţionarii publici să fie retribuiţi mai rău decât gunoierii şi spălătorii de vase din Uniunea Europeană. Nu poţi vorbi de dezvoltare şi modernizare cu constrângeri bugetare atât de severe, impuse de specialiştii fondului, atâta vreme cât acestea compromit prin subfinanţare orice proiect de extindere a reţelei de autostrăzi, de refacere a infrastructurii afectate de calamităţi, de construcţii de locuinţe şi de multe alte proiecte care ar putea valorifica superior potenţialul acestei ţări. Vin şi întăresc susţinerea mea pentru decizia Guvernului României spunând că, după multă vreme s-a pus în practică un principiu enunţat de un important om politic român: "Dacă vrei să nu greşeşti, ţine cu poporul tău!". |



