Parliamentary debates

Domnul Ştefan Baban:

Declaraţie politică: "Corupţia - veriga slabă a raportului de ţară".

Săptămâna trecută, România a avut parte de un eveniment fericit: raportul de ţară, elaborat de Comisia Europeană, a arătat plusurile şi lipsurile pe care ţara noastră le are în perioada de precedere la aderarea la Uniunea Europeană, dar a primit totuşi notă de trecere, astfel că, în acest moment, clauza de salvgardare nu a fost activată.

Ceea ce a scos în evidenţă acest document a fost prioritatea întăririi viitoarelor graniţe externe ale Uniunii Europene, lupta împotriva fraudei şi a corupţiei, siguranţa veterinară, mai ales în condiţiile gripei aviare care a bântuit România în ultimele două săptămâni, întărirea mecanismelor de control pentru fondurile de dezvoltare regionale, proprietatea intelectuală, achiziţiile publice etc.

Cel mai vehement domeniu, discutat în acest raport, a fost reprezentat de corupţie. Pentru prima dată, după 15 ani de democraţie, au fost spuse lucrurilor pe nume. Astfel, toate oficialităţile Comisiei Europene au fost de comun acord că, în România, lupta anticorupţie nu a atins nici pe departe nivelul scontat de oficialităţile europene. Şi asta pentru că, în ultimii 15 ani de democraţie, puţine dosare ale marilor corupţi au fost deferite justiţiei, iar dacă au ajuns acolo, puţine dintre ele au fost finalizate.

Comunitatea Europeană a atras atenţia României că marii corupţi provin din rândurile oamenilor politici, indiferent de partidul din care fac parte. Majoritatea urmăreşte ca, în perioada unui mandat de 4 ani, să obţină - indiferent de metodele folosite - cât mai multe avantaje materiale şi financiare, care s le asigure un trai confortabil atât lor, cât şi copiilor lor. Nu contează peste câte cadavre calcă, esenţial este să-şi atingă scopul.

Raportul de ţară a atras atenţia că, în categoria marilor corupţi, cei care oricând pot activa clauza de salvgardare, nu intră oameni care primesc un pachet de ţigări sau de cafea, sau un buchet de flori, ci, în primul rând, acele persoane care derulează afaceri importante, aducătoare de venituri imense, din traficul sau mai bine-zis contrabanda cu ţigări, din afaceri oneroase de petrol sau din vânzări ilicite de bunuri din proprietatea statului.

Aceştia sunt adevăraţii devoratori ai avuţiei naţionale, care se ascund fie sub stindardul unui partid, fie sub aripa protectoare a unei funcţii prezidenţiale, deţinute de un membru marcant al familiei.

Parchetul Naţinal Anticorupţie a hibernat 4 ani, va lucra la capacitate maximă 4 - 5 luni, după care, chiar dacă va fi primăvară, va intra - din nou - în hibernare. Pentru că, indiferent cine va fi la putere, "caracatiţa corupţiei" se va manifesta în orice domeniu de activitate, neţinând cont de faptul că sunt peste 15 milioane de locuitori care doresc să trăiască cinstit şi să acceadă în Europa.

Sunt necesare, mai bine-spus, se impun măsuri drastice pentru ca România să se trezească la cruda realitate şi să recunoască, în primul rând, că are o problemă, şi anume - cea a corupţiei - problemă care porneşte de la cel mai înalt nivel (Guvern, ministere etc.), şi care se termină la nivelul autorităţilor locale din cel mai amărât sătuc din România, toate având ca singur ţel: realizarea unei averi care să le asigure bunăstarea şi după expirarea celor 4 ani de conducere.

Nu contează metodele folosite, nu contează că pentru o mână de oameni suferă o ţară întreagă. Esenţial este ca aceştia să obţină, în cel mai scurt timp, o avere care să le asigure puterea, şi care la rândul ei să asigure independenţa posesorilor.

Comisia Europeană a atras atenţia că pentru a face parte din rândul ţărilor democrate şi civilizate, România trebuie să ajungă la un nivel scăzut al corupţiei. Până şi europenii sunt realişti că acest fenomen nu poate fi eradicat în totalitate, deci ar fi cazul să nu mai lăudăm că până la integrarea în Uniunea Europeană vom scăpa de aceasta.

În schimb, trebuie să ne canalizăm toate eforturile şi, mai ales, să demonstrăm că dorim eliminarea acestui fenomen, iar acest lucru nu se realizează pe parcursul a 4 ani, când fiecare guvern, cu o anumită orientare, încearcă să explice populaţiei şi Europei că marii corupţi sunt ai fostei puteri politice. În acest ritm, niciodată nu vom reuşi să aplicăm practic programele anticorupţie pe care mii de specialişti le elaborează an de an.

Mai avem un răgaz până în primăvară, când un nou raport de ţară va da verdictul final pentru aderarea României la Uniunea Europeană. Până atunci, având în vedere lipsurile semnalate de forurile europene, este cazul să punem osul la treabă şi să încercăm să rezolvăm măcar 60-70% din problemele grave cu care se confruntă România.

În caz contrar, trebuie să fim realişti şi să ne aşteptăm la activarea clauzei de salvgardare. Iar dacă acest lucru se va întâmpla doar cu noi, iar Bulgaria va avea calea liberă, putem fi siguri şi perfect conştienţi că Europa ne tratează, şi poate că merităm, ca pe o ţară bananieră din lumea a treia.