Vasile Filip Soporan
Vasile Filip Soporan

Sittings of the Chamber of Deputies of November 1, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.167/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of November 1, 2005

14. Intervenţii ale deputaţilor:  
  14.59 Vasile Filip Soporan - declaraţie politică: "Bugetul, din ce şi pentru cine?";

Domnul Vasile Filip Soporan:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Doresc să prezint declaraţia politică "Bugetul, din ce şi pentru cine?"

Adoptarea bugetului reprezintă momentul în care voinţa cetăţeanului cedată Parlamentului în urma alegerilor este transferată Executivului pentru buna gestionare a problemelor ţării. Momentul este deosebit de important, iar procedura declanşează stabilirea cadrului legal pentru constituirea şi buna utilizare a resurselor financiare.

În general, cerinţele sunt aproape întotdeauna mai mari decât posibilităţile existente la un moment dat. Exprimarea raportului dintre cerinţe şi posibilităţi se face prin intermediul bugetului. Chiar dacă în esenţă construcţia acestuia este una tehnică, proiectarea raportului, prin intermediul stabilirii modalităţilor de atragere a resurselor şi a priorităţilor în execuţie, este de natură politică.

Acest lucru mă determină să pun o întrebare legată de corelaţia care există între natura bugetului şi orientarea politică a Alianţei D.A. Am constatat, din proiecţia făcută până în momentul de faţă, că bugetul prezentat are toate atributele guvernării de dreapta.

Se discută că resursele avute la dispoziţie nu sunt suficiente, există regrete că nu s-au suplimentat anumite taxe, se uită din păcate interesele cetăţenilor şi se aduc la nivel de program politic de partid interesele de grup. Bugetul a fost făcut în pripă, aşa după cum a fost realizată întreaga politică fiscală a Guvernului Tăriceanu, pornind de la cota unică de impozitare. Aprecieri de tipul "buget nerealist" au fost făcute de reprezentanţii FMI, în situaţia în care România ar mai fi avut nevoie de o bază solidă în ceea ce priveşte asigurarea dezvoltării durabile.

Două întrebări sunt deosebit de importante în aprecierea actualului buget:

  • cine şi cum participă la constituirea resurselor financiare?
  • cum se repartizează resursele financiare?

Din puntul de vedere al constituirii resurselor financiare, povara fiscală este pusă pe umerii celor mulţi. La această concluzie ajungi pornind de la canaliza veniturilor bugetului de stat pe anul 2006. Aceste venituri sunt în valoare de 42.542,4 milioane lei la bugetul de stat şi 16 601 sunt defalcate din bugetele locale, structurarea cestora este următoarea:

  • impozitul pe valoarea adăugată 25 780 milioane (43%);
  • accize 10 702 (18%);
  • impozit pe comerţul exterior şi tranzacţiile internaţionale 1877 (3,1%);
  • impozit pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane juridice 8 843,6 (14,9%);
  • impozit pe venit, profil şi câştiguri de la persoanele fizice 8 444 (14,2%);
  • contribuţii de asigurări 271 (0,4%);
  • venituri nefiscale 1986 (3,3%);
  • venituri din capital 56 (0,09%);
  • sume defalcate către bugetele locale 16 601 (28%).

În România, pentru anul 2006 se previzionează un profit brut de 55 268 milioane lei, iar profitul net este de 46 425 milioane lei. Tot în aceeaşi perioadă, fondul de salarii este de 52.775 milioane lei, iar fondul de salarii avut la dispoziţie de angajaţi este de 44 331 milioane lei.

Structura cheltuielilor în valoare de 43 375 milioane lei se prezintă după cum urmează:

Cheltuieli pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională 11 332 milioane lei (26,1%) din care:

  • pentru apărare 4 324,1 (9,9%);
  • pentru ordine publică şi siguranţă naţională 7 008,5 (16,1%);
  • cheltuieli social-culturale 12 441 (28,7%) din care:
    • pentru învăţământ 2 351,7 (5,4%);
    • pentru sănătate 1 498,0 (3,4%);
    • pentru cultură recreere şi religie 962,6 (2,2%);
    • pentru asigurări şi asistenţă socială 7 629,2 (17,6%);
  • Cheltuieli pentru servicii publice generale 9 534 milioane (21%) din care:
    • cheltuieli de personal 1 395 (3,2%)
    • bunuri şi servicii 960,7 milioane (2,2%);
    • dobânzi 2 037, 6 milioane (4,7%);
    • fonduri de rezervă 387,8 (0,9%);
    • transferuri între unităţi ale administraţiei publice 1 412 (3,2%);
  • alte transferuri 2 779,6 (6,4%);
  • alte cheltuieli l03,1 (0,2%);
  • cheltuieli de capital 190,1 (0,4%);
  • rambursări de credite 378,0 (0,8%).

După modul cum sunt structurare cheltuielile în valoare de 43 375 milioane lei, putem să afirmăm că ne aflăm în faţa unui stat polieţienesc, care finanţează din resurse proprii viitoarele graniţe ale Uniunii Europene. Aceste cheltuieli se fac în detrimentul cheltuielilor sociale-culturale, cu efecte dezastruoase asupra calităţii vieţii şi asupra evaluării speranţei privind integrarea în Uniunea Europeană.

Prin urmare, este nevoie nu de o redistribuire formală a fondurilor, ci de o analiză foarte serioasă asupra construcţiei bugetului, construcţie care să vizeze cetăţeanul şi problemele României în perspectiva integrării în Uniunea Europeană. Acest exerciţiu nu este unul pentru ziua de mâine, ci unul care asigură un element de bază pentru dezvoltarea durabilă.

Solicit o analiză, domnule prim-ministru, Călin Popescu Tăriceanu, asupra bugetului nu doar din perspectiva celor avuţi, ci şi din necesităţile celor mulţi pentru care tranziţia şi economia de piaţă reprezintă obstacole prea greu de trecut în momentul de faţă. Nu este doar o problemă de orală, ci şi o problemă de stabilitate socială, cu atât mai mult cu cât pentru prima dată în istoria post-decembristă, bugetul prezentat Parlamentului nu are avizul Consiliului Economic şi Social.

Această poziţie de lipsă de respect standard această faţă de instituţie şi persoane constituie o procedură a actualei puteri, fiind demonstrată şi la nivelele inferioare. Astfel, propunând, împreună cu parlametna4rii PSD care reprezintă judeţul Cluj, o întâlnire cu parlamentarii celorlalte formaţiuni politice şi cu reprezentanţii autorităţilor locale pentru a discuta priorităţile locale în perspectiva adaptării bugetului de stat, am constatat cu surprindere lipsa de receptivitate, aroganţa şi o recunoaştere tacită a faptului că acţiunea autorităţilor centrale este foarte bună şi din perspectiva autorităţilor locale. Nici o discuţie, nici o dezbatere, ci doar o tăcere totală, acestea fiind elementele care le asigură actuala putere. Acest lucru să însemne faptul că toate problemele sunt rezolvate, descentralizarea a reuşit şi dorinţele cetăţenilor sunt acoperite la nivelul alocaţiilor bugetare. Nu cred că acest lucru şi în convingerea că această abordare nu este făcută în beneficiul autorităţilor locale şi a României. Vă pune pe gânduri acest lucru, domnilor guvernanţi.