Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 9, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.27/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of March 9, 2005

15. Dezbaterea şi adoptarea Proiectului de Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Parlamentului României nr.1/2005 privind alegerea componenţei nominale a Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

 

Domnul Nicolae Văcăroiu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Stimaţi colegi,

Trecem la punctul următor. Modificarea componenţei nominale a Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

Stimaţi colegi,

Vă aduc la cunoştinţă propunerea de înlocuire a domnului deputat Eserghep Gelil, Grupul parlamentar P.R.M., cu domnul deputat Liviu Codîrlă, Grupul parlamentar al P.R.M.-ului.

Avem, stimaţi colegi un prim buletin de vot. Vom trece la vot. Votaţi "pentru" lăsând buletinul nemodificat, votaţi "împotrivă", se şterge numele şi prenumele.

Deci, este o înlocuire în cadrul Comisiei de control a activităţii S.R.I. făcută de Grupul parlamentar P.R.M., căruia, conform algoritmului, îi revine acest loc.

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul Nicolae Văcăroiu:

Rog pe doamna senator Paula Ivănescu să dea citire proceselor verbale.

Video in format Flash/IOS

Doamna Paula Maria Ivănescu:

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la alegerea unui membru al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

În temeiul prevederilor art.32 alin.4 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate prin vot secret cu buletine de vot de către deputaţi şi senatori asupra propunerii de alegere a domnului deputat Codîrlă Liviu - deputat, în calitate de membru al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii şi au constatat următoarele:

  • numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 469;
  • numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 379;
  • numărul total de voturi exprimate - 379;
  • numărul de voturi anulate - 0;
  • numărul total de voturi valabil exprimate - 379,
    din care: - voturi pentru - 356, voturi contra - 23.

Potrivit art. 1 alin.3 din Hotărârea nr.30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, membrii acestei comisii se aleg cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Întrunind numărul de voturi prevăzut de hotărâre, domnul deputat Codîrlă Liviu a fost ales membru al Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

Voi da citire acum procesului verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputaţi şi senatori cu privire la alegerea preşedintelui, vicepreşedintelui şi secretarului Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii.

În temeiul prevederilor art.32 alin.4 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au procedat la verificarea şi numărarea voturilor exprimate prin vot secret cu buletine de vot de către deputaţi şi senatori, asupra propunerilor de candidaţi pentru alegerea preşedintelui, vicepreşedintelui şi secretarului Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii şi au constatat următoarele:

  • numărul total al deputaţilor şi senatorilor - 469;
  • numărul deputaţilor şi senatorilor prezenţi - 378;
  • numărul total de voturi exprimate - 378;
  • numărul de voturi anulate - 0;
  • numărul total de voturi valabile exprimate - 378.

Din verificarea şi numărătoarea voturilor rezultă următoarele: domnul Radu Stroe a candidat pentru funcţia de preşedinte, are 365 de voturi pentru şi 13 voturi contra; domnul senator Verestoy Attila - vicepreşedinte are 325 voturi pentru şi 53 de voturi contra; domnul Stan Ion - secretar are 372 de voturi pentru, 6 voturi contra.

Potrivit art.1 alin.3 din Hotărârea nr. 30/1993 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii Serviciului Român de Informaţii, membrii biroului Comisiei pentru controlul SRI se aleg cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Întrunind numărul de voturi prevăzut de hotărâre, sunt declaraţi aleşi membri ai biroului Comisiei SRI, după cum urmează: preşedinte - Radu Stroe, vicepreşedinte - Verestoy Attila, secretar - Stan Ion.