|
Domnul Ilie-Alin Coleşa: Mulţumesc, domnule preşedinte. Bineînţeles că toată lumea îi susţine pe aceşti copii care ies din centrele de plasament, inclusiv financiar. Ei trăiesc o dramă, dar trebuie să vedem cauzele acestei drame pe care ei o trăiesc, cauzele pentru care ei cresc, au crescut în afara unei familii normale. Şi una dintre cauze este presiunea financiară care există pe oamenii tineri, pe părinţi, pe familii. România este în top III, din diferite perspective, în privinţa taxării muncii celor tineri, celor cu copii, a familiilor. Este în top III sau chiar pe primul loc, conform statisticilor EUROSTAT. Ca atare, noi, de la AUR, considerăm că singurele soluţii sunt deducerile fiscale tot mai mari, pe măsură ce numărul de copii al unei familii creşte. Din păcate, aceste iniţiative legislative, iniţiate de mai bine de doi ani, sunt blocate în comisiile parlamentare şi facem un apel la dumneavoastră pentru a fi deblocate şi adoptate. Vă mulţumesc.
|
|
Doamna Monica-Elena Berescu: Am fost săptămâna trecută la întrunirea pe care DGASPC Iaşi a organizat-o pentru aceşti tineri. Era o sală de 200 de copii, de 17-18 ani, care trebuiau să ia o decizie cu privire la viitorul lor: să rămână în sistemul de protecţie socială sau să iasă din sistem, să beneficieze de o sumă de 9.000 de lei şi apoi de peste 2.800 de lei lunar, până la 26 de ani, dacă aleg să rămână la studii la zi sau să muncească. Mă bucur că am reparat, practic, o nedreptate şi aceşti copii vor putea să primească acei 9.000 de lei sau de trei ori venitul minim garantat, cât va fi la momentul respectiv, şi nu vor mai fi tentaţi, pentru că mulţi din sala respectivă erau foarte tentaţi când auzeau că pot să iasă din sistemul de protecţie socială şi să ia acei 9.000 de lei, plus să aibă venitul de 4 ori ISR până la 26 de ani. USR a votat pentru, pentru că e important să sprijinim copiii aceştia şi de multe ori sistemul de protecţie socială poate să fie un avantaj. Comunitatea, siguranţa locului în care cresc, siguranţa locului în care stau, pot să fie bazele pentru nişte copii care şi aşa au avut o viaţă foarte grea. Mulţumesc.
|