Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2007

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.103/2007
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of June 28, 2007

16. Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii 142/2004 privind modificarea art.2 din Ordonanţa Guvernului nr.66/1999 pentru aderarea României la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961 (rămasă pentru votul final).
 
see bill no. 199/2007

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

La pct.16, Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.142/2004 privind modificarea art.(2) din Ordonanţa Guvernului nr.66/1999 pentru aderarea României la Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961.

Legea are caracter ordinar.

Proiect respins de Senat. Raport de adoptare şi raport înlocuitor de adoptare din partea Comisiei juridice.

Suntem Cameră decizională.

Dacă iniţiatorul doreşte să susţină proiectul.

Domnule deputat Călian, aveţi cuvântul.

Video in format Flash/IOS

Domnul Petru Călian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Prin acest proiect de lege se stabileşte modalitatea de plată a taxelor aferente aplicării apostilei de la Haga.

Sigur că şi raportul suplimentar este de adoptare, pentru că în cele din urmă am ajuns la un numitor comun inclusiv cu Ministerul Justiţiei şi consider că acest proiect de lege poate fi adoptat fără nici o problemă.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Mulţumesc.

Comisia. Raportul, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Camera Deputaţilor este Cameră decizională în cazul acestui proiect de lege.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil.

Comisia pentru politică externă, cât şi Comisia pentru buget, finanţe şi bănci au avizat favorabil.

În urma examinării, membrii Comisiei juridice au hotărât cu unanimitate de voturi să supună spre dezbatere şi adoptare propunerea legislativă.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare.

Prezentul raport înlocuieşte raportul iniţial din 18 aprilie 2007.

Vreau, domnule preşedinte, când vom intra pe titlu şi pe articolul unic, în urma propunerilor din partea Consiliului Legislativ, să vă prezint o mică modificare.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Dacă sunteţi de acord să rămâneţi acolo atunci.

Există intervenţii la dezbateri generale? Nu sunt.

Trecem la dezbaterile pe articole. Anexa cu amendamente admise.

Pct.1. Titlu.

Vă rog, domnule vicepreşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Florin Iordache:

Mulţumesc.

Deci, pentru claritatea exprimării şi respectarea normelor de tehnică legislativă, pentru titlu, noi vă propunem următoarea redactare. "Lege pentru stabilirea modalităţilor de plată a taxelor aferente apostilei prevăzute la art.3 alin.(1) din Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine", cu modificările corespunzătoare. Şi, la fel, păstrarea acestuia şi în articolul unic.

Vă mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulţumesc foarte mult, domnule deputat.

Obiecţii, observaţii? Comisia bănuiesc că e de acord.

Alte obiecţii la raport pe anexa cu amendamente admise. Nu sunt.

Am finalizat dezbaterile pe articole.

Proiectul rămâne la vot final.