|
Domnul Vasile Popeangă: Mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea mea se adresează domnului ministru Mihai Şeitan şi se referă la modul cum se procedează la încadrarea personalului în baza art.30 alin.(5) din Legea nr.330/2009 fără a încălca Constituţia. În cursul lunii februarie, domnule ministru, 2010, în baza art.30 alin.(5) din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, Direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului a procedat la reîncadrarea personalului din cadrul instituţiei păstrând salarizarea la nivelul lunii decembrie 2009, în conformitate cu ordinul comun al Ministerului Muncii şi Ministerului Finanţelor Publice. În luna martie, AJPS Gorj a notificat printr-o serie de adrese Direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului în care a arătat că s-au constatat nereguli la reîncadrarea personalului, avertizându-i să reîncadreze personalul fără a ţine cont de sporurile prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, deşi acest contract era perfect legal şi înregistrat la Agenţia judeţeană pentru prestaţii sociale Gorj. Ca urmare a noilor reîncadrări, veniturile nete au crescut cu aproximativ 50%, ajungându-se la salarii nete cuprinse între 450 şi 500 de lei pe lună de salariat, faţă de luna decembrie 2009. În consecinţă, eu consider că noua reîncadrare este contrară prevederilor legale şi de aceea, vă rog, domnule ministru, să-mi precizaţi dacă s-a procedat în conformitate cu dispoziţiile legale şi constituţionale la reîncadrarea personalului de la Direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului Gorj, conform adresei transmise de Agenţia judeţeană pentru prestaţii sociale Gorj. Doresc ca răspunsul să-mi fie comunicat în scris. Vă mulţumesc.
|