Parliamentary debates

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Domnul Damian Brudaşca.

Domnul Damian Brudaşca:

Domnule preşedinte de şedinţă,

Doamnelor şi domnilor colegi,

La 7 mai 1938, în jurul orei 14,15, se stingea, la Castelul de la Ciucea, poetul naţional Octavian Goga. Moartea lui se datora dispoziţiei criminale date de morganaticul rege Carol al II-lea şefului serviciilor secrete ale României de a-l otrăvi. În felul acesta a înţeles acest rege de tristă amintire să curme o viaţă plină de cutezanţă şi luptă, de dăruire pentru cauza naţională şi de sacrificiu pentru interesele poporului român. Octavian Goga n-a fost un om oarecare. El a înscris pagini nepieritoate în istoria poeziei, dramaturgiei şi publicisticii româneşti. Prin forţa verbului său a încurajat lupta românilor ardeleni pentru făurirea idealului multisecular de unitate naţională, a fost un reazăm soldaţilor români care la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz dădeau o nouă şi uluitoare dovadă a dragostei lor faţă de pământul sfânt al patriei.

Ca ziarist, Octavian Goga a fost deopotrivă observatorul atent, riguros şi critic al vieţii social-politice, cât şi condeierul neînduplecat şi neînfricat angajat cu toată energia şi forţa talentului său, în lupta politică. El n-a putut fi înfrânt sau descurajat de amenzile sau anii grei de temniţă cu care l-au răsplătit autorităţile dualiste, iar mai târziu de linşajul mediatic la care a fost supus. Paginile publicistice semnate de Octavian Goga rămân de aceea un model estetic şi de autentică trăire.

Contemporanii, care l-au numit pe rând "poetul pătimirii noastre" sau "poeta vates" au fost, totodată, nevoiţi să recunoască şi excepţionalul şi greu de egalat talent de orator al lui Octavian Goga. El este, pe drept, situat între marii deţinători ai artei elocinţei ca Delavrancea, Take Ionescu sau Nicolae Titulescu. Nu o dată intervenţiile sale de la tribuna Camerei Deputaţilor, a Academiei Române, la întâlnirile cu tineretul şi studenţii au impresionat prin bogatul conţinut intelectual, cutezanţa abordărilor sau forţa de necontestat a argumentelor.

Octavian Goga a dat strălucire şi discursurilor parlamentare, intervenţiile sale fiind adevărat bijuterii ale genului.

Din momentul în care, în 1899, părăsea ostentativ Liceul maghiar de stat din Sibiu, unde un obscur profesor maghiar profera neadevăruri injurioase la adresa istoriei noastre naţionale, mutându-se la Liceul Andrei Şaguna din Braşov, şi până la neaşteptatul său sfârşit, Octavian Goga a fost un luptător neobosit, un om politic deosebit de activ. El s-a înrolat voluntar în 1916 pentru a lupta cu arma în mână pe câmpurile de bătaie ale primului război mondial. Apoi, prin Rusia revoluţionară, Finlanda şi Scoţia, a ajuns la Paris, unde s-a alăturat celorlalţi patrioţi care acţionau în favoarea idealurilor lor naţionale şi a recunoaşterii internaţionale a Marii Uniri.

Din 1919 îl găsim în componenţa unor guverne efemere ca ministru al cultelor şi artelor. În 1926 devine ministru de interne în guvernul prezidat de mareşalul Alexandru Averescu, iar în 1937-1938, pentru o scurtă perioadă de timp, este prim-ministru al României. Pofta diabolică de dictatură a lui Carol al II-lea este cauza demiterii, iar ulterior şi a morţii lui Octavian Goga.

Începând cu anul 1938, mai intens după 1944 şi până în prezent, activitatea lui pe scena politică sau cea literară şi publicistică nu s-au bucurat de o prezentare obiectivă, riguros ştiinţifică şi nepărtinitoare.

Iată de ce încă în mintea tulbure a unora, numele lui Goga este mai puţin legat de făurirea statului naţional unitar la 1 Decembrie 1918, fiind în continuare etichetat cu inconştienţă, drept extremist, naţionalist sau şovin.

Sunt foarte puţin cei care cunosc preocupările lui de apropiere prin cultură, în primul rând, dar şi pe plan politic, între români şi maghiari. Ne referim azi doar la Pactul de la Ciucea, semnat la începutul anilor '20, cu reprezentanţii clasei politice maghiare din Ardeal. Octavian Goga era conştient de necesitatea atragerii minorităţii ungureşti spre ţelurile României întregite, chiar şi pentru a evita subminarea ţării din interior.

Cu mult înaintea PSD, Octavian Goga admitea folosirea limbii materne în zonele şi localităţile unde ponderea minorităţii maghiare era de minimum 25% din populaţie. Dacă la aceasta mai adăugăm traducerile strălucite din literatura maghiară sau sprijinul concret şi imediat acordat tuturor instituţiilor de cultură şi spectacole maghiare din Ardeal, avem dovada de netăgăduit a nejustificatei etichete de naţionalist sau şovin cu care mai cochetează unele spirite obtuze.

La 7 mai 1938, deci în urmă cu 64 de ani, a trecut în Pantheonul culturii şi spiritualităţii româneşti şi universale unul dintre cele mai mari spirite ale acestei ţări - Octavian Goga.

Azi, la comemorarea a 64 de ani de la moartea sa, spiritul lui Octavian Goga este la fel de viu şi puternic în conşiinţa şi sufletele ardelenilor, ale tuturor patrioţilor români.

Vă mulţumesc pentru atenţie.