|
Domnul Valeriu Tabără: Domnule preşedinte, Domnilor colegi, Interpelarea este adresată Ministerului Economiei şi Comerţului, domnului ministru Codruţ Şereş, iar obiectul interpelării este importul şi exportul de produse agroalimentare în şi din România, în perioada 1.01.2004 - 31.12.2004 şi 1.01.2005 - 31.10.2005. Stimate domnule ministru, se ştie că importurile de produse agricole şi alimentare sunt o cauză a dezechilibrelor balanţei de plăţi a României. În acelaşi timp, importurile de produse agricole şi alimentare, fără măsuri adecvate, distorsionează grav piaţa internă agroalimentară şi afectează grav producătorii agricoli români, care sunt puşi în situaţia, din păcate, repetată an de an, de a nu-şi putea valorifica producţia obţinută, în care se investesc surse financiare proprii şi de la bugetul de stat (a se vedea subvenţiile). Este inexplicabil, cum sub o formă sau alta, produsele similare realizate în agricultura României sunt concurate, speculativ, prin importuri masive, nu de puţine ori subvenţionate în ţările de origine, atât pentru producţia lor, cât şi pentru exportul acestora. Având în vedere consecinţele economice asupra agricultorilor români, vă rog, domnule ministru, să prezentaţi scris şi oral situaţia importurilor şi exporturilor, în perioada menţionată mai sus, la următoarele produse: carne de porc; carne de pasăre; grâu pentru panificaţie; grâu furajer; făină de grâu; porumb; orz şi orzoaică pentru bere; malţ pentru bere; ulei alimentar; fibre de bumbac; fibre din alte plante textile; şrot de soia şi de floarea-soarelui. În acelaşi timp, vă rog, domnule ministru, să ne precizaţi şi nivelul taxelor vamale la aceste produse pentru România, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Bulgaria, Ucraina şi Republica Moldova. Solicit răspunsul scris şi oral. Mulţumesc.
|