Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of June 9, 2003
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.75/2003
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of June 9, 2003 |
Sittings of the Chamber of Deputies of June 9, 2003
![]() |
17. | Dezvoltarea interpelărilor şi primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului de către: | |||
![]() | |||||
| ................................................ | ||||
|
Cu aceasta, trecem la partea a doua a şedinţei de astăzi, destinată interpelărilor. |
||||
|
Prima interpelare este făcută de domnul deputat Iulian Mincu. Este aici? |
|
||
|
Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor colegi, "Interpelare pentru: prof.univ.dr.ing. Ecaterina Andronescu, ministrul educaţiei şi cercetării, conf.univ.dr. Daniela Bartoş, ministrul sănătăţii şi familiei, prof.univ.dr. Hildegard Carola Puwak, ministrul integrării europene. Interpelarea mea se adresează în mod special situaţiei care se întâmplă în momentul de faţă în ceea ce priveşte învăţământul medical şi reglementarea formării iniţiale a asistenţilor medicali generalişti şi a asistenţilor de obstetrică. Comisiile parlamentare pentru sănătate, ecologie şi sport şi pentru învăţământ şi ştiinţă, de la Senat, şi pentru sănătate şi familie, şi învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport de la Camera Deputaţilor, au înaintat miniştrilor mai sus menţionaţi, în baza prevederilor art.110 (1) din Constituţie, la data de 8 mai 2003, un memoriu privind formarea iniţială a asistenţilor medicali generalişti (nursing) şi a asistenţilor de obstetrică (moaşe), însoţit de o documentaţie amplă privind reglementarea pregătirii acestora în ţările din Comunitatea Europeană. Memoriul a fost semnat de: prof.univ.dr. Sorin Oprescu, vicepreşedinte al Comisiei de sănătate, ecologie şi sport a Senatului, director al Spitalului Universitar Bucureşti, acad. Ioan Păun Otiman, preşedintele Comisiei de învăţământ şi ştiinţă din Senat, rector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, prof.univ.dr. Mircea Ifrim, preşedintele Comisiei de sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, decan al Facultăţii de Medicină, prof.gr.I Ferenc Asztalos, vicepreşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor. Întrucât, până în prezent, nu s-a primit răspuns la memoriul menţionat, recurgem la această cale şi adresăm următoarea interpelare: Prin adresa nr.27.424/13.03.2003 a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, trimisă spre informare şi conformare Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi CNEAA, se dispun, în sinteză, următoarele: a) Formarea iniţială a asistenţilor medicali generalişti (nursing) şi a asistenţilor de obstetrică (moaşe) se va face, începând cu anul şcolar/universitar 2003-2004 numai în instituţii de învăţământ superior, curricula fiind în conformitate cu prevederile directivelor U.E. (identică în fapt cu a actualelor şcoli postliceale). Studiile se vor finaliza, după caz, cu diplomă de absolvire pentru nursing (colegii de 3 ani), sau diplomă de licenţă pentru moaşe (universitate - 4 ani). b) Rezultă, în consecinţă, că specializările din învăţământul preuniversitar cu profil medico-farmaceutic din cadrul actualelor şcoli postliceale de stat sau particulare vor intra în lichidare începând cu anul şcolar 2003-2004. Faţă de cele precizate în adresa mai sus menţionată, comisiile de specialitate ale Parlamentului, în baza atribuţiilor de control parlamentar (art.110 alin.1 din Constituţia României), analizând încadrarea prevederilor din această adresă în normele legale în vigoare (Legea nr.461/2001, amendată în 2002 şi Acordul european asupra instruirii şi formării asistenţilor medicali - ratificat de România în septembrie 2002) şi prin prisma necesităţii armonizării dispoziţiilor date cu prevederile directivelor Uniunii Europene constată următoarele: Prevederile adresei nr.27424/13.03.2003 respectiv ale proiectului de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii nr.461/2001 nu sunt în concordanţă cu normele şi practicile Uniunii Europene excedând cu mult Directivele Consiliului 77/452/CEE, 77/453/CEE, 80/154/CEE, 80/155/CEE, 2001/154/CEE, Acordul european de la Strasbourg devenit lege internă prin ratificarea sa în septembrie 2002 de către Parlamentul României. Dispoziţiile adresei vin în contradicţie (dacă dispoziţiile sunt cu adevărat imperative) cu actualele prevederi ale Legii nr.461/2001, amendată şi promulgată în 2002 care stipulează că formarea iniţială a asistenţilor medicali se poate face, după caz, atât în şcoli postliceale cât şi în instituţii de învăţământ superior. Faţă de cele precizate mai sus, conchidem că prevederile legale în vigoare din România privind formarea iniţială a asistenţilor medicali, corespund integral şi chiar exced practicilor şi Directivelor Consiliului Europei incluzând şi doleanţele Declaraţiilor de intenţii de la Munchen şi Alma-Ata. În consecinţă nu este necesară, oportună şi nici justificată (din raţiuni de armonizare legislativă) modificarea legii, la mai puţin de un an de la promulgarea acesteia de către Preşedintele României şi, cu atât mai puţin "amendarea" acesteia printr-o simplă adresă (nr.27424/13.03.2003) a Ministerul Educaţiei şi Cercetării care s-ar fundamenta legal pe o viitoare ordonanţă de urgenţă. |
||||
|
Stimate coleg, după regulament, puteţi expune în 3 minute, dumneavoastră vorbiţi deja de 5 minute. Vă rog să conchideţi. |
||||
|
Fapt recunoscut de altfel de M.S.F., Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Integrării Europene, sub semnătură, Memorandumul privind justificarea propunerii de ratificare a Acordului european cităm: "Semnarea acestui Acord European va duce la o aliniere a pregătirii asistenţilor medicali la standardele europene şi va realiza o unitate în ceea ce priveşte pregătirea lor teoretică şi practică în toate ţările membre ale Consiliului Europei, cu scopul de a favoriza progresul social. Având în vederea că planul de învăţământ din şcolile de asistenţi medicali este deja în concordanţă cu cerinţele europene, aplicarea acestui Acord nu presupune o modificarea a cadrului legislativ existent în acest moment în România, ci reprezintă numai o completare a lui. Argumentele complementare care fundamentează această concluzie finală sunt:
Ca o consecinţă directă a celor prezentate mai sus, solicităm:
Vă mulţumesc. |
||||
|
Interpelarea dumneavoastră dezvoltată pe 7 minute va trebui să aibă un răspuns de 3 minute, din păcate. E adresată la 3 ministere, aş ruga Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării să dea un răspuns comun şi al treilea minister este Ministerul Integrării. Domnule ministru Andrei Popescu, vă rog să încercaţi dumneavoastră să fiţi sintetic, că am înţeles că aţi dat şi răspunsul scris. |
||||
|
Domnul Andrei Popescu (secretar de stat, Ministerul Integrării Europene): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor deputaţi, Întrucât noi am adresat un răspuns scris şi detaliat celor 4 comisii, două ale Camerei Deputaţilor şi două ale Senatului, îngăduiţi-mi doar în sinteză să punctez câteva chestiuni. Cele două profesii menţionate fac parte dintre profesiile reglementate la nivel comunitar prin directive specifice. Aşa numitele directive sectoriale, care au ca obiectiv facilitarea liberei circulaţii a persoanelor şi a liberalizării furnizării serviciilor între statele membre ale Uniunii Europene prin asigurarea îndeplinirii unor cerinţe minimale de armonizare a programelor de studii în termen de structură şi de conţinut. Am prezentat pe larg directivele respective. Elementul de esenţă al acestor acte normative comunitare este faptul că ele conţin doar norme minimale, în legătură cu natura, conţinutul şi durata programelor de învăţământ şi formare care trebuie parcurse pentru obţinerea calificării reciproce recunoscute de către statele membre ale Uniunii Europene. În consecinţă, din această perspectivă, ridicarea nivelului de pregătire profesională pentru moaşe şi asistenţii medicali generalişti nu reprezintă o barieră în calea liberei circulaţii a persoanelor, ci mai degrabă o garanţie a nivelului înalt de calificare pe care aceste persoane vor fi în măsură să-l imprime activităţii lor profesionale. În plus, precizăm că tendinţa clară recunoscută de comisia europeană la nivelul statelor membre este tocmai creşterea nivelului de pregătire pentru aceste profesii şi aducerea acestui nivel în sfera învăţământului universitar. Cazul Spaniei pe care l-am dezvoltat pe larg în răspuns este edificator. Mai mult decât atât, în contextul evaluării legislaţiei româneşti de către experţii comunitari, au fost semnalate aspecte legate de lipsa posibilităţilor unei cariere academice a celor două profesii. În atare condiţii şi în aceste condiţii, considerăm că modificarea Legii nr.461/2001 în sensul creşterii nivelului de instruire şi pregătire a acestor profesii nu va determina vreo consecinţă negativă sub aspectul circulaţiei persoanelor în cadrul Uniunii Europene şi reprezintă în fapt un element pozitiv pentru serviciile de asistenţă medicală generală şi cu caracter obstetrical din ţara noastră. Pentru conturarea însă a unui punct de vedere fundamentat este necesară considerarea poziţiilor ce sunt formulate de instituţiile competente în această materie, respectiv Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, cu avizul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Vă mulţumesc şi încă o dată scuze, doamna ministru se află pentru moţiunea de cenzură la Senat. |
||||
|
Domnul Constantin Corega va răspunde cu privire la legislaţia internă, incident în interpelarea pe care a formulat-o domnul deputat Iulian Mincu. |
||||
|
Domnul Constantin Corega (secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării): Domnule preşedinte, Domnule deputat, Răspunsul Ministerului Educaţiei şi Cercetării la această interpelare cuprinde 6 pagini, astfel încât permiteţi-mi să dau doar sinteza acestora, în fond este vorba de 4 puncte. Şi anume: primul, Acordul european plus Directivele Comisiei europene propun doar existenţa unui minim de formare. Orice este în plus faţă de aceasta, nu contrazice nici pe departe documentele respective şi vine ca şi o împlinire?. Cât priveşte Acordul de la Bologna el prevede un învăţământ deschis cu acces spre master şi doctorat. În acest sens, li se dă posibilitatea celor care absolvesc o astfel de şcoală să intre în învăţământul universitar. În majoritatea ţărilor, se studiază în învăţământ superior. Acelaşi lucru dorim şi noi: ca să fie recunoscute absolventele învăţământului românesc din acest domeniu în Europa. Şi în Uniunea Europeană moaşele sunt medicalizate şi ca urmare nu este nici o problemă pentru faptul că vor fi medicalizate. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnule deputat, aveţi cuvântul pentru un comentariu, îmi cer scuze că trebuie să vă atrag atenţia că aveţi dreptul la un comentariu scurt. |
||||
|
Aş vrea să spun următoarele lucruri. Că în motivaţia pe care a dat-o Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei, referindu-se la Directivele Uniunii Europene, sunt 4 directive, nu le mai citez. Că asistenţii medicali în Uniunea Europeană se formează într-un anumit fel care excede ceea ce se întâmplă în România este, după mine, ori lipsă de informare, ori se uită că noi suntem singura ţară care excede, dacă vreţi, ceea ce solicită în momentul de faţă Uniunea Europeană. Adică la noi se intră cu 12 ani în şcoala postliceală care durează 3 ani şi care cuprinde 4600 de ore de lucrări practice timp de 3 ani. Aş vrea să vă mai spun, domnule preşedinte, că nu se pomeneşte învăţământ de înaltă calificare care să ducă la scoaterea de profesori universitari din astfel de oameni, nu se pomeneşte decât ca o doleanţă la Munchen, iar la Alma-Ata se spune că peste 10 ani am dori ca cei care intră în învăţământul acesta să aibă 12 ani de pregătire. În momentul de faţă, toţi au 10 ani. Şi, în sfârşit, în al treilea rând, noi scoatem în momentul de faţă nişte asistenţi şi moaşe bine pregătite, noi avem un sistem foarte bine format şi considerăm că nu este bine să stricăm ceea ce este bun. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Vekov Károly este? Poftiţi. |
|
||
|
Domnul Ioan Miclea (din sală): Nu e rândul dânsului... |
||||
|
Stimaţi colegi, Sunteţi de la PRM vreo 7 deputaţi, celorlalte grupuri parlamentare nu le mai vine rândul. După regulament, trebuie să asigur o alternanţă a grupurilor parlamentare. Vă rog să vă uitaţi pe regulament, dacă l-am încălcat sau nu.(Vociferări în sală, din partea Grupului parlamentar al PRM.) Nu aveţi nici o vină, decât că eu sunt obligat să asigur o alternanţă pentru a da posibilitatea tuturor grupurilor parlamentare să pună interpelări. Domnule Vekov, aveţi cuvântul. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Subiectul interpelării mele este procesul de dezorganizare şi atrofiere a activităţii de cercetare la care este supus Institutul Geologic al României. Având o tradiţie şi un trecut deosebit, Institutul Geologic al României, ca de altfel cercetarea geologică din România, are un trecut care se remarcă prin realizări de prestigiu. În pragul aderării României la Uniunea Europeană şi al demarării unei activităţi economice viabile în domeniul minier, cercetările geologice au un rol deosebit în fundamentarea unor activităţi şi prognozări de durată în domeniul economiei naţionale. Caracterul prospectiv al activităţii de cercetare în domeniul geologic, care premerge nu numai oricărei iniţiative economice, dar şi oricărei activităţi de planificare în domenii adiacente, subliniază importanţa activităţii unui institut geologic, mai cu seamă într-o ţară bogată în resurse şi zăcăminte, precum este România. Este cu totul de neînţeles cum poate asista un minister de resort la degradarea şi decăderea unei activităţi de cercetare dintr-un domeniu atât de important, cum este acela al geologiei şi acesta sub pretextul că "lipsesc banii" pentru aşa ceva. În ultimii doi ani numărul cercetătorilor de la Institutul Geologic Român a scăzut aproape la jumătate, plecând de la acest institut cercetătorii formaţi şi de prestigiu, care nu se nasc de pe o zi pe alta. Restul cercetătorilor trăieşte în condiţii mizere şi de neexplicat. Până azi, 2 iunie 2003 unii nu şi-au primit integral redevenţele pe anul 2001. Pentru 2002 s-au făcut plăţile doar pentru primele patru luni ale anului. În schimb li s-a scăzut cercetătorilor în cauză impozitul pe întreg anul, fără ca ei să-şi fi primit salariul pe acel an, după cum li s-au scăzut şi sumele pentru asigurarea de sănătate şi pensie tot pe întreg anul. Nu este cazul să discutăm condiţiile şi aparatura de cercetare de care dispun aceşti cercetători în anul de graţie 2003. Sub pretextul că nu sunt bani de deplasare pentru cercetarea formaţiunilor geologice de suprafaţă s-au sistat lucrările de cercetare şi s-a renunţat la terminarea unei cercetări de mari proporţii şi de importanţă naţională, precum Harta geologică a României. În condiţiile în care resursele proprii dobândesc o importanţă tot mai mare, mai cu seamă din punct de vedere economic, ne întrebăm cui îi foloseşte privarea cercetărilor geologice de sumele necesare continuării unor cercetări de prestigiu şi de mare importanţă pentru viitorul României. Vă mulţumesc foarte mult. |
||||
|
Poftiţi, domnule secretar de stat Constantin Corega, aveţi cuvântul. |
||||
|
Domnul Constantin Corega: Domnule preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Aşa cum s-a arătat şi în interpelare, întreg sistemul de cercetare-dezvoltare în ţara noastră se confruntă cu două categorii de dificultăţi: cu cele din interiorul sistemului care cuprind problemele finanţării insuficiente, problema infrastructurii depăşite, problema resurse umane; cele care acţionează din exteriorul sistemului, cum ar fi capacitatea redusă de absorbţie a rezultatelor de cercetare de către agenţii economici, interesul scăzut şi, în consecinţă, nivelul scăzut al cheltuielilor agenţilor economici pentru activităţile de cercetare-dezvoltare şi inovare. Este de subliniat faptul că în ciuda dificultăţilor, sistemul de cercetare-dezvoltare continuă să înregistreze un nivel anual relativ stabil al activităţilor şi rezultatelor. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în calitatea sa de organism de specialitate al administraţiei publice centrale pentru domeniul de cercetare-dezvoltare, prin politicile elaborate, corelate cu programele sale de cercetare-dezvoltare şi inovare şi cu măsurile de implementare, urmăreşte restructurarea sistemului cercetare-dezvoltare şi adaptarea lui la cerinţele economiei româneşti şi la cerinţele şi angajamentele sale din documentele de poziţie ale României privind integrarea în Uniunea Europeană şi în alte acorduri guvernamentale bilaterale şi internaţionale. Finanţarea activităţii de cercetare-dezvoltare desfăşurată de către unităţile de profil de cercetare nu se face direct de către minister, în regim instituţional bugetar, finanţarea se face pentru proiecte câştigătoare la competiţiile organizate pentru fiecare dintre programele naţionale cu respectarea prevederilor legale în vigoare. În consecinţă, Institutul Geologic Român ca institut naţional are diferite posibilităţi de finanţare pe care le şi utilizează după cum se arată în continuare.
Referitor la problema menţionată în interpelarea dumneavoastră cu privire la sistarea lucrărilor de cercetare privind Harta geologică a României, vă facem cunoscut faptul că această lucrare a fost finanţată ca proiect de cercetare timp de 3 ani, 2000-2002, în cadrul Programului naţional de cercetare-dezvoltare "Orizont 2000", coordonată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării în perioada 1996-2002, iar în prezent continuă ca proiect în cadrul programului-nucleu al IGR. În conformitate cu prevederile legale referitoare la institutele naţionale, aceste institute care nu sunt institute bugetare pot fi sprijinite financiar de la bugetul de stat pentru realizarea de investiţii, dotări, aparatură, echipamente şi instalaţii. Ministerul Educaţiei şi Cercetării, conform prevederilor legale, poate finanţa cheltuieli de capital pentru institutele de coordonare şi din subordinea sa, în limita sumelor alocate cu această destinaţie de la bugetul local. Unităţile de cercetare-dezvoltare pot, pe de altă parte, să se doteze cu echipamente şi aparatură de specialitate utilizând şi alte surse de finanţare, cum ar fi în cadrul proiectelor de cercetare-dezvoltare în planul naţional, precum şi din proiectele de cercetare din programele naţionale de cercetare, inclusiv din programul cadru de CDT al Uniunii Europene. Deci IGR poate utiliza aceste surse de finanţare pentru a-şi asigura dotările necesare pentru a aparatura de cercetare. Apreciem că problemele de finanţare cu care se confruntă IGR sunt cauzate în mare parte de un management defectuos, motiv pentru care Ministerul Educaţiei şi Cercetării va iniţia procedura de concurs pentru ocuparea postului de director general. Semnează Şerban Constantin Valeca - ministrul delegat. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. Domnul Vekov doreşte să facă un comentariu de un minut. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimate domnule secretar de stat, Eu mulţumesc pentru răspunsul destul de exhaustiv şi în orice caz căutând să puncteze fiecare aspect pe care l-am expus, formal, explicaţiile au fost de auzit, dar de fapt aceste explicaţii nu sunt suficiente. Domnul secretar de stat ştie la fel de bine ca şi mine, problema Institutului Geologic rămâne în continuare o problemă. Problema este deci ce se va întâmpla cu acest institut, poate că există surse de care poate beneficia una sau alta din aceste instituţii de cercetare, în cazul de faţă Institutul Geologic Român. Eu aş menţiona că la ora actuală la Cluj există un singur microscop de care beneficiază cercetătorii de acolo. Cred că promisiunea pe care am avut plăcerea să o aud din cuvintele domnului secretar de stat că ministerul se va ocupa de soarta acestui institut este ceva care promite pentru viitor, dar sper că pentru un viitor foarte apropiat. Vă mulţumesc. |
||||
|
Următoarea interpelare este adresată de doamna deputat Lia Olguţa Vasilescu Ministerului Justiţiei. Doamna deputat nu este aici, dar doresc să semnalez Grupului parlamentar al PRM-ului, ceea ce am făcut-o şi data trecută ca preşedinte de şedinţă, ca preşedinte de Cameră şi ca jurist, nu voi mai permite să se adreseze interpelări în legătură cu hotărârile judecătoreşti. Vă rog să luaţi act că potrivit Constituţiei, Justiţia este independentă, că judecătorii sunt independenţi, se supun numai legii şi că tot potrivit Constituţiei, funcţionează principiul separaţiei puterilor. Dacă dumneavoastră doriţi să criticaţi instanţele judecătoreşti, vă asumaţi această răspundere în afara Parlamentului. |
|
||
|
Domnul Costache Mircea (din sală): Nu e aşa, domnule preşedinte! Adresaţi-vă direct persoanei care prezintă aşa ceva. |
||||
|
Nu, m-am adresat Grupului parlamentar, pentru că şi data trecută, şi o să o fac şi în scris, şi data trecută aţi venit cu 3 interpelări prin care vă imixtionaţi în activitatea Justiţiei. |
||||
|
Domnul Costache Mircea (din bancă): Nominal, domnule preşedinte. |
||||
|
Puteţi să faceţi orice comentariu în afara Parlamentului, nu aici. Aici vom respecta Constituţia şi principiul separaţiei puterilor. Domnul Ioan Miclea are o interpelare pe care o va adresa Ministerului Sănătăţii şi Familiei. Poftiţi, domnule deputat. Stimaţi colegi, Încă o dată, spuneţi-vă părerile în faţa ziariştilor, în conferinţe de presă, în altă parte. Nu aici în plenul Camerei Deputaţilor. Domnule Costache, dacă nu mă înşel, dumneavoastră aţi fost cel care aţi încălcat Constituţia şi Regulamentul data trecută când aţi venit chiar dumneavoastră cu asemenea interpelări. |
||||
|
Aduceţi stenograma, să vedem acolo unde am făcut eu asemenea interpelări. |
||||
|
Bun, aveţi cuvântul, domnule Miclea. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea mea se adresează doamnei ministru Daniela Bartoş de la Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi se referă la Institutul Inimii din Cluj. Doamna ministru, v-am adresat o interpelare pe tema reformei pe care o faceţi în sistemul sanitar şi mă bucur să constat că o parte din propunerile şi sugestiile mele din acea interpelare îşi găsesc aplicarea în măsurile ce le luaţi. Cu toate acestea, constat, cel puţin la nivelul Municipiului Cluj Napoca, faptul că se exagerează cu restrângerea şi diminuarea cheltuielilor în unele instituţii de sănătate şi aceasta, din păcate, în detrimentul bolnavilor. Vă voi relata în această interpelare situaţia de la Institutul Inimii "Nicolae Stăncioiu" din Cluj Napoca. Această instituţie sanitară deserveşte o mare parte din Transilvania fiind singura unitate de profil din centrul zonei. Sunt convins că institutul are o dotare şi, lucru important, are cadre medicale de înaltă clasă, ceea ce-i conferă credibilitate şi atractivitate. Spre acest institut îşi îndreaptă paşii şi speranţele foarte mulţi bolnavi de inimă care îşi găsesc vindecarea aici. Mai nou însă, datorită reducerii drastice a fondurilor acestui institut, şi-a redus şi activitatea de ambulatoriu, fiind foarte greu, dacă nu imposibil, unui bolnav să se programeze la o consultaţie. Neacordarea de consultaţii bolnavilor de inimă sau amânarea şi reprogramarea lor poate fi fatală. Boala de inimă nu este o simplă gripă sau amigdalită pe care dacă nu o tratezi astăzi, o tratezi mâine. Dacă un bolnav de inimă vine la institut şi solicită o consultaţie înseamnă că el nu se simte bine şi trebuie să facă acest lucru pentru că este operat sau este bolnav cronic. Amânarea lui pentru altă zi, uneori pentru altă săptămână sau lună este de neimaginat. Bolile de inimă nu iartă, de multe ori un singur minut este deja prea mult pentru ca situaţia să fie fatală, bolnavul trecând în lumea tăcerii. Şi totuşi datorită aplicării mecanicii negândite birocratice a unor măsuri de reformă, iată că lucrurile ies din firesc şi din normal. Vă interpelez asupra acestui caz, deoarece situaţia lui poate fi extrapolată şi la alte instituţii de sănătate din Cluj Napoca, instituţii care trebuie să facă acte medicale de urgenţă sau preventive. Doamna ministru, dată fiind această situaţie aberantă, cu ocazia acestei interpelări, vă rog respectuos să faceţi reformă în sănătate cu profesionişti, că sunt destui în România şi nu lăsaţi punerea în aplicare a directivelor ministerului pe care îl conduceţi pe mâna nechemaţilor, a birocraţilor sau a diletanţilor. Dacă v-aţi apucat să faceţi reformă în sănătate şi repet acest lucru, este necesar, faceţi-o nu numai la nivelul dispoziţiilor, ci şi la nivelul executanţilor, dar nu o faceţi în detrimentul oamenilor. Şi pentru a încheia, vă reamintesc un adevăr pe care cred că îl ştiţi şi dumneavoastră şi anume acela că în România numărul bolnavilor de inimă creşte direct proporţional cu înfometarea populaţiei şi cu creşterea factorilor de stres, generată de nesiguranţa zilei de mâine. În acest caz, activitatea instituţiilor cardiologice nu trebuie redusă, ci dimpotrivă se impune dezvoltarea acesteia. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnule ministru Pavelescu, aveţi cuvântul să răspundeţi la această întrebare. |
||||
|
Domnul George Pavelescu (secretar de stat, MSF): Stimate domnule preşedinte, Stimaţi domni deputaţi, Referitor la interpelarea domnului deputat Miclea, vă aducem la cunoştinţă că Institutul Inimii din Cluj "Nicolae Stăncioiu" este unitate reprezentativă la nivel naţional, în subordinea Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi îşi desfăşoară activitatea, aşa cum a fost organizat încă din 2001, având 6 secţii clinice, bloc operator, laboratoare de analize de înaltă performanţă, 10 cabinete în ambulatoriu şi 7 colective de cercetare în domeniile fundamentale ale bolii de inimă. Este organizat, are în structură 190 de paturi şi 480 de angajaţi, deci 2,53 angajaţi/pat. Este adevărat că în anul 2002 institutul a prestat servicii medicale peste contractul semnat cu casa, în valoare de 25 de miliarde, bani care nu au fost decontaţi şi urmează ca parte din aceste arierate aparţinând institutului, la 31.12.2002, să fie preluate de casă, iar parte din acestea s-au plătit, 5 miliarde pentru medicamente, materiale sanitare, facturate în trimestrul I/2002 şi în acest trimestru pentru restul anului încă 10 miliarde. Întrucât în acest an toate unităţile spitaliceşti cu paturi fie din subordinea noastră, a ministerului, sau din subordinea direcţiilor de sănătate publică şi-au desfăşurat activitatea din punct de vedere financiar pe bază de act adiţional la contractele din anul 2002, la valoarea contractelor din luna noiembrie 2002, a creat unele probleme în ceea ce priveşte finanţarea actului medical în general. Ca urmare, conducerea institutului, profesorul Căpâlneanu, a luat măsura restrângerii activităţii în ambulatoriu de specialitate, pentru a asigura urgenţele în cadrul secţiilor de chirurgie cardiacă, chirurgie cardiacă pediatrică, având în vedere că pe programul sau pe subprogramul de cardiologie s-a asigurat finanţarea, respectiv asigurarea materialelor: valve, materiale, pentru angiografii etc. În urmă cu o lună s-a făcut o evaluare a nevoilor de finanţare care au fost discutate cu toţi directorii, cei 461 de directori de spitale din ţară. Astfel încât prin modificarea unui act normativ suntem în măsură ca până la 30 iunie, deci începând cu 1 iulie, să fie întocmite bugetele şi aprobate pentru a intra pe execuţia bugetară cel puţin până la sfârşitul anului. Pentru anul 2003, dacă vreţi nişte date comparative, în anul 2002 institutul a avut o execuţie bugetară astfel: 137,7 miliarde de lei din care cheltuieli de personal 44 de miliarde; cheltuieli materiale şi servicii - 45 de miliarde, cheltuieli pe programe de sănătate - 48,7 miliarde. Pentru 2003 - bugetul a fost discutat la următoarele valori: un buget total de 174,8 miliarde, faţă de 137,7, din care cheltuieli de personal - 55,2 miliarde, cheltuieli pentru materiale şi servicii 64,8 miliarde, programe de sănătate - 54,8 miliarde. Observăm din cifrele comparative, din analiza comparată a cifrelor pe care vi le-am prezentat că pe total este o creştere de 29,4% a bugetului pentru 2003. Îmi cer scuze, doamna ministru este la Senat, n-a putut să vă prezinte, urmează să primiţi în scris răspunsul pe care eu vi l-am prezentat. Vă mulţumesc. |
||||
|
Faceţi un comentariu, domnule Miclea? Vă rog. |
||||
|
Vă mulţumesc pentru răspunsul pe care l-aţi dat, îmi face impresia că şi eu ca inginer şi cel care a formulat răspunsul este bun la calcul matematic, respectiv la statistici. Este vorba, în interpelare, de ce măsuri trebuie să ia ministerul pentru îmbunătăţirea actului medical, şi nu înşiruirea de date privind dotarea iniţială a institutului şi privind unele realizări care nu au nimic de a face cu ceea ce am prezentat în interpelare. Deci, nu sunt mulţumit de ceea ce vizaţi să întreprindeţi în perioada următoare. La ambulatoriu te aşteaptă o lozincă: "Nu avem bani". Încercaţi să vă reprogramaţi. Vă rog să vă prezentaţi să vedeţi dacă nu credeţi. |
||||
|
Domnule ministru, mai doriţi să faceţi un comentariu? Poftiţi, vă rog. Aveţi şi dumneavoastră dreptul, după regulament, la un comentariu la comentariu. |
||||
|
Domnul George Pavelescu: Îmi pare rău, dar chiar dacă sunt cifre, ele sunt expresive. Asta ne propunem să facem: să mărim finanţarea acestui institut. Fără bani nu se poate face nimic, suntem convinşi de asta. Iar ceea ce scrie pe uşa ambulatoriului, am discutat astăzi cu domnul profesor Căpâlneanu, şi ideea dânsului asta a fost: că nu sunt urgenţe şi atunci poate să reducă puţin activitatea în ambulatoriu, să dezvolte cel puţin cu banii pe care îi are, la care are finanţare pe act adiţional, pe spital, pe secţiile de specialitate din spital. Semnând bugetul după 30 iunie, cu 1 iulie se intră pe acest buget, care se va derula şi care este mai mare cu aproape 30%. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Mircea Costache are o interpelare tot pentru Ministerul Educaţiei şi Cercetării. |
|
||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Mă aşteptam să primesc răspunsuri şi de la Ministerul Afacerilor Externe şi de la celelalte ministere interpelate, dar dacă de data aceasta se află prezent numai Ministerul Educaţiei şi Cercetării, am să fac referire numai la interpelarea în cauză. În reţeaua instituţiilor de învăţământ a fost acreditat şi Colegiul Universitar de Institutori - Buzău, specializarea "institutor limba engleză", cu durata de 3 ani, curs de zi, de pe lângă Universitatea Bucureşti. Cei înscrişi la această formă de învăţământ au semnat un contract cu Universitatea Bucureşti, cu respectarea prevederilor Legii Învăţământului. Cu toate acestea, după absolvire, concurenţii au aflat că, printr-o decizie a ministerului, li se interzice posibilitatea ocupării unor catedre prin concurs. Atunci, ne întrebăm: Pentru ce au mai fost şcolarizaţi şi de ce nu se respectă contractul semnat cu Universitatea? Prin urmare, suntem întrebaţi şi întrebăm la rândul nostru, unde au acces aceşti absolvenţi, dacă la concurs nu? Ce, şi unde pot profesa disciplinele pentru care s-au pregătit? Noi am anexat şi un memoriu al absolvenţilor promoţiei 2002 şi, bineînţeles, un model de diplomă, pe care scrie mare şi frumos: "ROMÂNIA - Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Diplomă de Absolvire (cu toate datele personale ale absolventului, iar jos cu menţiunea: "Titularului acestei diplome i se acordă toate drepturile legale". Aşteptăm să ne spuneţi, domnule ministru, care sunt drepturile legale ale acestor absolvenţi. |
||||
|
Aveţi cuvântul, domnule ministru. |
||||
|
Domnul Constantin Corega: Domnule deputat, problema este foarte simplă. În statutul personalului didactic, care este lege, se spune foarte clar care sunt funcţiile didactice. La clasele V-VIII, profesori, profesori psiho-pedagog, profesor pedagog special, şi maistru-instructor. Funcţia didactică de institutor este prevăzută la art.5 lit.b) numai pentru învăţământul primar. Ca urmare, institutorul, absolventul unui Colegiu de institutori poate să participe la un concurs pentru ocuparea unei funcţii de institutor în, şi numai în învăţământul primar. Prin art.1 alin.5 şi 6 din metodologia de mişcare a personalului didactic din învăţământul preuniversitar, anexă la Ordinul Ministrului nr.4927/14.11.2002, institutorii - cu a doua specializare limba străină - pot preda limba străină studiată numai la clasele I-IV. Pregătirea asigurată prin planul de învăţământ pentru specializarea institutorilor limbă străină dau dreptul absolvenţilor de a preda limba străină numai la aceste clase, raportat la numărul de ore de limbă străină, efectuat de către aceştia, comparativ cu numărul de ore de limbă străină efectuat de către un absolvent de colegiu, cu specializarea unică la limbă străină. Concluzionând cu privire la memoriul adresat dumneavoastră de către domnul Oprea Dan-Sorin şi doamna Oprea Corina, vă comunicăm faptul că aceştia pot preda limba străină numai la clasele I-IV, cu ocuparea funcţiei didactice de institutor. |
||||
|
Mulţumesc. Domnule deputat Costache, aveţi dreptul la un comentariu. |
||||
|
Lucrurile sunt clare, doar că undeva trebuie să fie o neconcordanţă, pentru că cei în cauză fac referire la o adresă a ministerului către Inspectoratul Şcolar, care-i interzice înscrierea la concurs pentru ocuparea unor catedre de limba engleză, inclusiv la ciclul primar. Deci, acesta ar fi lucrul de clarificat. |
||||
|
Poftiţi, domnule ministru. |
||||
|
Domnul Constantin Corega: Răspunsul este foarte simplu: nu există o astfel de adresă a ministerului. Este doar metodologia de mişcare a personalului didactic, care prevede unde pot să participe. Altceva nu este. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Vasile Mândroviceanu are o interpelare adresată Ministerului Justiţiei. Poftiţi, domnule deputat. |
|
||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Eu am adresat interpelarea către domnul ministru, în scris. Am aşteptat ca răspunsul să fie, de asemenea, în scris. De altfel, înţelegerea preliminară aceasta a fost. Îmi permit să fac o singură observaţie: nu cunosc încă răspunsul domniei sale, şi indiferent de ce va conţine acel răspuns, observaţia totuşi o fac, şi anume: mi se pare că a fost prea rapid răspunsul pentru ca cea de a treia problemă pe care eu am ridicat-o în interpelare să fi fost rezolvată în condiţii, zic eu, cât de cât onorabile. Dacă la primele două probleme se putea răspunde foarte repede şi uşor, la cea de a treia eu mă îndoiesc că răspunsul va fi cel pe care îl aştept eu. Oricum, aştept cu interes răspunsul şi vă mulţumesc pentru atenţie. |
||||
|
Domnule deputat, sunteţi primul care dezvoltă o asemenea modalitate de a aştepta răspunsul. Dacă nu-l doriţi acum oral şi vi se pare că este prea repede, o să-l primiţi în scris. |
||||
|
Îmi pare rău, dar nu am venit să dezvolt interpelarea. |
||||
|
V-am văzut în sală şi am crezut că doriţi şi răspunsul oral. |
||||
|
Nu, răspunsul oral nu are sens. Deci, eu aştept răspunsul în scris. |
||||
|
Vă rog să-i transmiteţi. |
||||
|
Fac o singură observaţie: cea de a treia problemă era mult prea... |
||||
|
Domnule coleg, de ce anticipaţi? Aşteptaţi răspunsul şi pe urmă vă pronunţaţi dacă este prea repede, dacă nu este bine formulat ş.a.m.d. Vă rog să-i permiteţi domnului ministru să răspundă. |
||||
|
Da, mulţumesc. |
||||
|
Doamna Cristina Tarcea (secretar de stat, Ministerul Justiţiei): Am insistat să dau o precizare cu privire la cea de a treia întrebare, deoarece, din punctul nostru de vedere, o asemenea informaţie de această natură nu poate fi transmisă decât pe o altă cale, şi anume pe calea prevăzută de Legea nr.544/2000 privind liberul acces la informaţia publică. Am apreciat că răspunsul la această întrebare nu poate fi dat pe calea aceasta, a instrumentului parlamentar, ci pe calea expres prevăzută de lege, special a Legii nr.544/2002, în măsura în care, sigur, acele informaţii sunt informaţii publice. Pentru celelalte două întrebări voi transmite răspunsul în scris. |
||||
|
Mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Lucian Pleşa are o interpelare adresată Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei. Aşteptaţi direct răspunsul? Voiam să vă dau ocazia să vorbiţi la microfon, să vă dezvoltaţi interpelarea pentru a vă încuraja să nu mai vorbiţi din sală şi să vorbiţi la microfon. |
|
||
|
Domnul Sorin Bota (secretar de stat, M.L.P.T.L): Domnule preşedinte, Domnilor deputaţi, Referitor la interpelarea dumneavoastră, domnule deputat, răspunsul ministerului este următorul: tarifele pe ruta Bucureşti - Tg. Mureş sunt mai mici decât cele aplicate pe toate celelalte rute interne unde operează Compania TAROM. Astfel, pentru exemplificare, un bilet pe ruta Bucureşti-Cluj-Napoca, cu valabilitate un an, costă echivalentul a 75 dolari dus, şi 140 dolari dus-întors. Iar un bilet pe ruta Bucureşti - Tg. Mureş, cu valabilitate un an, costă echivalentul a 55 dolari dus, şi 90 dolari dus-întors. Potenţialul de trafic al acestei zone nu a permis operarea directă a zborurilor, cursele efectuându-se combinat, cu destinaţie Satu - Mare, Baia - Mare sau Cluj-Napoca, ceea ce a dus la creşterea costurilor de operare. Rezultatul financiar al anului 2002 din operarea curselor interne a fost negativ, Târgu-Mureş fiind una din destinaţiile cu cele mai mari pierderi. Analiza indicatorilor fizici, din punct de vedere al numărului de curse, factori de încărcare a cursei şi număr de pasageri, costurile de operare şi pierderile înregistrate de Compania TAROM pe ruta Bucureşti-Târgu-Mureş au determinat anularea acestei curse, în condiţiile în care se fac eforturi deosebite pentru restructurarea, eficientizarea şi menţinerea structurii de rute şi frecvenţe a Companiei TAROM. |
||||
|
Poftiţi, domnule Pleşa. |
||||
|
Mulţumesc foarte mult. Iată că a mers capcana noastră. Domnule preşedinte, stimaţi oameni care ascultaţi, vreau să ştiţi că în România, înainte de '89, aşa am şi pus în interpelare, preţul biletului la TAROM era ceva mai mult decât cel mai scump bilet pe distanţa respectivă între oraşe (10-15%). Astăzi, am aici un extras aproximativ, dar este aproape de realitate, preţul biletului, n-am spus neapărat la Târgu-Mureş, vorbesc peste tot, Arad, Timişoara, Cluj, Satu - Mare, Baia - Mare, este 113 dolari, asta înseamnă 3.653.000 astăzi, în timp ce valoarea pe calea ferată a biletului la cuşetă, la vagoanele de dormit, accelerat este 850 - 900.000 lei. Asta înseamnă că biletul TAROM este de peste patru ori mai scump decât biletul la calea ferată. Este o dereglare care trebuie reanalizată, trebuie - spun eu - coborât preţul la TAROM, şi veţi avea şi indici de încărcare, veţi avea şi călători, veţi avea toate motivele să puneţi în funcţiune cursele interne pe TAROM. Asta este. O altă problemă, doar o frază, care înseamnă 15 cuvinte, spun următoarele şi vreau să se consemneze: judecătorul nu creează dispoziţii legale obligatorii. Judecătorul stabileşte legalitatea, în condiţiile legilor aplicabile în cauză. Asta, ca replică la veşnica poveste, că judecătorii sunt independenţi, sunt inamovibili, sunt ... Nu, ei trebuie să respecte legea mai tare decât alţii. Mulţumesc foarte mult. |
||||
|
Stimate coleg, era vorba de preţul TAROM-ului. Vă rog frumos să vă limitaţi. |
||||
|
Da, dar am vorbit mai devreme, şi ne îmbogăţim cu ocazia asta, domnule preşedinte, şi anulăm şi ... |
||||
|
V-am spus, aprecieri asupra justiţiei faceţi în altă parte, nu în cadrul interpelărilor. Aşteptaţi să vă răspundă domnul ministru. |
||||
|
Domnule preşedinte, eu reprezint, dincolo de problema cu preţul biletului, eu sunt deputat şi reprezint un electorat. Dumneavoastră, poate, reprezentaţi un partid. Asta este diferenţa între noi. Vă mulţumesc. |
||||
|
Puteţi să vă reprezentaţi electoratul acolo, în cadrul constituţional. Nu v-a trimis să criticaţi hotărârile judecătoreşti. Ajutaţi-i pe oamenii pe care vreţi să-i reprezentaţi ... sunt nişte căi de atac, daţi-le consultanţă juridică. Poftiţi, domnule ministru. |
||||
|
Domnul Sorin Bota: Domnule deputat, ţin să menţionez faptul că politica de tarifare a curselor TAROM şi a transporturilor în România, într-o altă perioadă de guvernare, înainte de '89, a avut un alt obiectiv, a avut o altă politică de subvenţionare, a avut o strategie de dezvoltare a tuturor modurilor de transport în toate colţurile ţării. Suntem într-o ţară care promovează economia de piaţă şi, prin urmare, trebuie să aplicăm principiul economiei de piaţă. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Dan Brudaşcă are o interpelare cu privire la Codul Muncii, adresată Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale. Aveţi cuvântul. |
|
||
|
Domnule preşedinte, Vă rog să-mi permiteţi să mă refer succint, fără a citi toate textele, la toate cele trei interpelări, ca să nu tot vin la microfon, şi să dăm posibilitatea ministerului să meargă în flux continuu la prezentarea răspunsurilor. |
||||
|
Da, vă mulţumesc. |
||||
|
Două dintre interpelări se referă la observaţiile pe care le-au făcut diverşi cetăţeni cu privire la absenţa din Codul Muncii a unor prevederi clare şi coerente privind situaţia creată prin eliminarea convenţiilor civile. Am revenit la o asemenea interpelare, întrucât sunt foarte multe cazuri, şi îndeosebi la acele unităţi cum ar fi asociaţiile de proprietari şi locatari care au probleme deosebite, întrucât nu sunt societăţi comerciale, dar care sunt tratate ca societăţi comerciale, fiind obligate la plata tuturor obligaţiilor băneşti pentru angajarea de femei de serviciu, de administratori, de celelalte activităţi care se desfăşoară într-o asemenea situaţie. Am insistat pentru că răspunsul primit a fost vag şi mi s-a părut că este pe lângă obiect. Cea de-a treia chestiune este legată de necesitatea de a se veni cu un sprijin material pentru domnul Barţ Marinel, cetăţean al judeţului Cluj, care are o infirmitate pentru care necesită în momentul de faţă o proteză mioelectrică, el neavând cu toate salariile pe care le obţine el şi soţia sa, neavând sumele suficiente pentru asigurarea componentelor electronice necesare unei asemenea proteze. Acestea sunt foarte pe scurt şi în rezumat, ca să nu vă mănânc timpul, problemele pe care le-am ridicat în interpelările respective. Mulţumesc. |
||||
|
Şi eu vă mulţumesc. Domnule ministru Ion Giurescu, vă rog să răspundeţi colegului meu. |
||||
|
Domnul Ion Giurescu (secretar de stat, Ministerul Finanţelor Publice): Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.23/2003 pentru modificarea şi completarea Legii nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare pentru modificarea art.2 şi 3 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.9/2003, au fost abrogate în mod expres art.1-7, art.15, 16 lit.b), art.18 şi 20 din Legea nr.130/1999 privind unele măsuri de protecţie a persoanelor încadrate în muncă, articole care cuprindeau referiri la convenţiile civile de prestări de serviciu. În acest mod s-a eliminat în totalitate posibilitatea interpretării potrivit căreia, după data de 1 martie 2003, data intrării în vigoare a Legii nr.53/2003 - Codul Muncii - mai pot exista convenţii civile de prestări servicii a căror plată se făcea din fondul de salarii. Precizăm, totodată, că pentru activităţile care se pot desfăşura în cadrul unui program de lucru cu fracţiuni de normă, de cel puţin 2 ore pe zi, respectiv 10 ore pe săptămână, angajatorul poate angaja salariaţii cu contract individual de muncă cu timp parţial, în condiţiile art.101 din Legea nr.53/2003. Activităţile care necesită un timp parţial de lucru, inferior programului de lucru menţionat, nu le sunt aplicabile reglementările cuprinse în Codul Muncii. În ceea ce priveşte modul de impozitare a contractelor individuale de muncă, cu timp parţial, precum şi a celor care nu intră în sfera de reglementare a Codului Muncii, Ministerul Finanţelor Publice este abilitat să aplice dispoziţiile legale specifice în domeniu. Pot să dau şi răspunsul la ...? |
||||
|
Da, vă rog, la toate trei. |
||||
|
Domnul Ion Giurescu: Referitor la solicitarea dumneavoastră, şi având în vedere timpul limitat pe care l-am avut la dispoziţie, vă comunicăm faptul că Direcţia Generală de Muncă şi Solidaritate Socială a judeţului Cluj urmează să evalueze pe bază de anchetă socială situaţia socio-economică a familiei domnului Barţ Marinel, cu domiciliul în comuna Baciu, sat Sălişte nr.40, judeţul Cluj. Din informaţiile preluate de la Primăria comunei Baciu, rezultă că domnul Barţ Marinel, în vârstă de 42 de ani, este încadrat ca magazioner la Liceul Economic din municipiul Cluj-Napoca, cu un salariu lunar de 3.400.000 lei. Soţia sa este încadrată la firma "FARMA-Cluj", cu un salariu lunar de 4.500.000 lei, iar fiul acestuia este elev şi beneficiază de alocaţie de stat pentru copii. În anul 2000, în timp ce lucra în gospodăria proprie, domnul Barţ Marinel a suferit un accident de muncă la mâna dreaptă, ulterior prin intervenţia chirurgicală amputându-se o treime din braţ. A beneficiat de proteză, prin Casa de Asigurări de Sănătate a judeţului Cluj. În prezent, domnul Barţ solicită o proteză mioelectrică cu circuite electronice, care este furnizată de firma "ORTOPROFIL"-Cluj. Preţul de vânzare este de 10.000 euro. Având în vedere veniturile lunare ale familiei Barţ, acesta nu poate beneficia de ajutor financiar privind reglementările în vigoare. |
||||
|
Mulţumesc. Domnule deputat Damian Brudaşca, doriţi să comentaţi răspunsurile? Poftiţi. |
||||
|
Tot pentru economie de timp, îi mulţumesc domnului ministru pentru răspunsurile primite. Regret faptul că nu s-a găsit o soluţie pentru ajutorarea acestei familii, care cu toate sumele menţionate nu dispune de banii suficienţi pentru ca în familia respectivă să se reinstaleze normalitatea şi să se poată desfăşura activităţi în mod normal. Oricum, mulţumesc ministerului pentru rapiditatea cu care s-a cercetat cazul. |
||||
|
Şi eu vă mulţumesc. |
||||
|
Următoarea interpelare o adresează domnul Szekely Ervin-Zoltan, Ministerului Culturii. Domnul deputat nu este. Domnule Tănase, vă rog să-i transmiteţi răspunsul în scris. Domnul deputat Emil Crişan am înţeles că a primit răspunsul scris şi s-a declarat mulţumit. Iar domnul Mircea Costache urmează să primească răspunsul scris de la Ministerul Afacerilor Externe. Vă mulţumesc pentru prezenţa de astăzi. Declar închisă şedinţa Camerei Deputaţilor. Ne vedem mâine în plen. Şedinţa s-a încheiat la ora 19,10. |
||||
![]() |





