Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of May 17, 2004
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.72/2004
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of May 17, 2004 |
Sittings of the Chamber of Deputies of May 17, 2004
![]() |
17. | Primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului de către: | ![]() |
||
![]() | |||||
| ................................................ | ||||
|
|
Stimaţi colegi, Vă propunem să închidem aici pentru că urmează un proiect de lege destul de stufos şi nu vom termina în cele 7 minute care au mai rămas. Presupun că sunteţi de acord cu acest punct de vedere. Vom începe mâine dimineaţă cu Proiectul de Lege privind exercitarea profesiei de medic, precum şi cu organizarea şi funcţionarea Colegiului medicilor din România. Trecem la partea a doua a şedinţei noastre consacrată răspunsurilor şi întrebărilor. În primul rând, răspunsurile. |
|||
|
|
|
Domnul Becsek-Garda Dezideriu, de la UDMR, este aici? Da. Doamna secretar de stat Rodica Constantinovici, de la Ministerul Justiţiei, este? Da. Domnule deputat, doriţi să mai dezvoltaţi dumneavoastră întrebarea? |
|
|
|
Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman (din bancă): Nu. |
||||
|
|
Nu doriţi. Atunci, direct răspunsul. Doamna secretar de stat, v-aş ruga să îi răspundeţi domnului deputat. |
|||
|
|
Doamna Rodica Constantinovici: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Doamnelor şi domnilor, Domnule deputat, La întrebarea dumneavoastră, înregistrată la Camera Deputaţilor cu nr.2071/2004, adresată ministrului justiţiei, referitoare la procurorii din judeţul Harghita care, prin tergiversarea soluţiilor propuse de către organele de poliţie, se pare că blochează lupta împotriva mafiei lemnului, vă comunicăm că, urmare a verificărilor efectuate privind stadiul soluţionării dosarelor menţionate de dumneavoastră, au rezultat următoarele: Dosarul nr.46P/2004 al IPJ Harghita, înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni sub nr.191P din 27.02.2004, priveşte pe învinuiţii Sikaci Istvan şi Antal Csaba care sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art.292 din Codul Penal. Prin Ordonanţa din 11 mai 2004, dosarul a fost restituit către IPJ Harghita - Serviciul cercetări penale în vedere completării actelor premergătoare, în cauză nefiind efectuate acte de cercetare privind aspectele constatate în raportul Gărzii Naţionale de Mediu. În cuprinsul acestui raport, înregistrat la "Romsilva" la 21 noiembrie 2003, se semnalează participarea personalului "Ocolului silvic Gheorgheni" şi al Direcţiei silvice Miercurea Ciuc în firme cu activitate concurenţială în raport cu Direcţia silvică şi se incriminează activitatea celor două asociaţii, "Pro Silve" şi "F.S.C. România", ai căror membri sunt şi învinuiţii. În dosarul nr.365P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni, prin procesul-verbal din 23 aprilie 2004, s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art.248 Cod Penal, neglijenţă în serviciu, prevăzută şi pedepsită de art.249 alin.1, şi instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută şi pedepsită de art.25 Cod Penal raportat la art.248 din Codul Penal, privind pe Meles Elod, Kemenes Ferencz, Ferencz Karol şi Ferencz Dionisie. Din actele premergătoare efectuate în cauză nu au rezultat temeiurile începerii urmării penale şi, în baza prevederilor art.228 alin.6 din Codul de procedură penală, s-a dispus prin rezoluţia din 30 aprilie 2004 restituirea cauzei la Poliţia Gheorgheni, stabilindu-se actele de urmărire ce urmează a fi efectuate. Din informaţii comunicate de către conducerea Parchetului a rezultat că au fost respectate dispoziţiile procedurale, precum şi prevederile Ordinului nr.10 din 2004 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, redactat împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, privind înregistrarea şi circuitul dosarelor penale şi evidenţa unitară a activităţii de urmărire penală, respectiv dispoziţiile art.12 privind obligativitatea pronunţării prin rezoluţie motivată cu privire la măsura începerii urmăririi penale în termen de 5 zile de la primirea dosarului. Mai precizăm că cele două dosare penale sunt subcapitole ale dosarului nr.291 din 2004 instrumentat de IPJ Harghita în baza sesizării Gărzii Financiare Arad, Gărzii Naţionale de Mediu şi R.N.P. Romsilva, disjungerea acestora fiind neîntemeiată deoarece subzistă cazul de conexitate prevăzut de art.34 lit.d) din Codul de procedură penală raportat la art.35 şi 36 din acelaşi act normativ. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Dacă aveţi comentarii, domnule deputat. |
|||
|
Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman (din sală): Da. |
||||
|
|
Vă rog. |
|||
|
|
Domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman: Dacă îmi permiteţi, despre acel caz la care s-a încercat tergiversarea cercetărilor pentru faptul că nu s-au luat la început în considerare actele de control ale Autorităţii Naţionale de Control, ale Gărzii de mediu şi ale Gărzii Financiare şi s-a încercat de mai multe ori să fie interogaţi oameni cu care sunt în relaţii de prietenie infractorii. S-a încercat tergiversarea acestui caz, şi aceasta nu numai din cauza procuraturii, ci şi din cauza poliţiei. Dar, după numirea în fruntea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Harghita a domnului Radu Sandu Moldovan, poliţia din judeţul Harghita şi-a făcut datoria. Aici, blocajul a intervenit după reluarea reală a cercetărilor din partea procuraturii. Şi am interpelat pentru că acest ordin privind înregistrarea şi circuitul dosarelor penale, precum şi evidenţa unitară a activităţii de urmărire penală prevede că dacă dosarul este depus de poliţie trebuie să se dea un răspuns din partea procuraturii dacă dosarul intră sau nu intră în urmărirea penală. Un dosar a fost depus în cursul lunii februarie şi, bineînţeles, celălalt dosar, acum, la sfârşitul lunii aprilie. Mi se pare că dosarul în continuare va ajunge în mâini bune. Am încredere în procuratură pentru că săptămâna trecută am fost la primul-adjunct al procurorului general şi sper că Procuratura generală îşi va face datoria în acest caz. Vă mulţumesc. |
|||
|
|
Şi eu vă mulţumesc. Mai doriţi să comentaţi ceva, doamna ministru? Nu mai doriţi. Este în regulă. |
|||
|
|
Domnul Tiberiu Sbârcea este în sală? Nu este în sală. Nu se răspunde. Eventual, îi predaţi răspunsul în scris. De asemenea, tot pentru domnul Sbârcea, domnul Iancuţescu este aici, dar, nefiind petentul, v-aş ruga să îi predaţi răspunsul în scris. Pentru Becsek-Garda Dezideriu, din partea Ministerului Finanţelor este cineva? Nu a ajuns încă. Atunci, mai aşteptăm puţin; probabil că am început noi mai repede. Domnule deputat, veţi mai aştepta puţin, să vedem dacă vine. Domnul Dan Brudaşcu? Nu este în sală. Domnul Metin Cerchez? Nu este în sală. Domnule George Pavelescu, eventual să îi predaţi în scris răspunsul. Domnul Dan Brudaşcu nu este în sală. Domnule Sergiu Sechelariu, pentru ambele întrebări să îi transmiteţi răspunsul în scris. Domnul Tiberiu Sbârcea nu este aici. Domnul Ioan Jeleu îi va preda în scris răspunsul. O aşteptăm doar pe doamna secretar de stat Manolescu. |
|||
![]() |






