Parliamentary debates
Parliamentary debates
Sittings of the Chamber of Deputies of March 12, 2007
- Abstract of the sittings
- Full-text of the sittings
- Published in Monitorul Oficial no.28/2007
Video - Flash & IOS
| You are here:: | Prima pagina > Parliamentary debates > Sittings of the Chamber of Deputies of March 12, 2007 |
Sittings of the Chamber of Deputies of March 12, 2007
![]() |
17. | Prezentarea pe scurt de către deputaţi a interpelărilor adresate membrilor Guvernului: | |||
![]() | |||||
| ................................................ | ||||
|
Cu aceasta, trecem la partea a doua a şedinţei de astăzi, destinată întrebărilor şi interpelărilor, şi anume, prezentării interpelărilor de către deputaţi. Au prezentat deja interpelări depuse în scris domnii: Gabriel Sandu, Gabriel Vlase, Ioan Stan, Costache Mircea, Laurenţiu Mironescu, Constantin Faina, Bogdan Cantaragiu, Ioan Munteanu, Cătălin Matei, Minodora Cliveti, Ioan Cindrea, Florin Iordache, Costică Macaleţi, Rodica Nassar, Chiş Filonaş, Constantin Traian Igaş, Andrian Mihei. |
|
||
|
Domnul Andrian Sirojea Mihei (din sală): Aş vrea să le prezint pe scurt, domnule preşedinte. |
||||
|
Vă rog, domnule deputat. |
||||
|
Mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea e adresată doamnei ministru Sulfina Barbu, ministrul mediului şi gospodăririi apelor. Obiectul interpelării este: "Starea plajelor de pe litoralul românesc în extrasezon". Plajele de pe litoralul românesc arată jalnic pe timp de iarnă, o mare parte dintre ele fiind pline de gunoaie, de lemne şi resturi rămase de la fostele construcţii amplasate pe nisip şi sunt lăsate de izbelişte până la începerea sezonului.
Menţionez că, de exemplu, camerele video amplasate în staţiunea bulgărească Albena funcţionează permanent şi dacă aveţi curiozitatea să le accesaţi, veţi vedea că, periodic, plajele sunt curăţate şi există tractoare care nivelează nisipul. Cea de a doua interpelare este adresată domnului ministru Vasile Blaga, ministrul administraţiei şi internelor, şi doamnei ministru Sulfina Barbu, ministrul mediului şi gospodăririi apelor. Obiectul interpelării este: "Pregătirea primăriilor din judeţul Constanţa pentru protecţia cetăţenilor în caz de inundaţii". Interpelare referitoare la pregătirea primăriilor din judeţul Constanţa pentru protecţia cetăţenilor în caz de inundaţii. Ca urmare a repetatelor previziuni referitoare la potenţiala creştere a nivelului apelor Dunării şi pentru a evita tragediile care au avut loc anii trecuţi, vă adresez următoarele întrebări:
Vă mulţumesc. |
||||
|
Au depus, de asemenea, interpelări scrise doamnele şi domnii: Mihai Dumitriu, Nicolae Popa, Angela Buciu, Adrian Năstase, Vladimir Mânăstireanu, Rovana Plumb, Mircia Giurgiu, Marin Diaconescu, Paul Magheru... |
|
||
|
Domnul Mihai Dumitriu (din sală): Domnule preşedinte, eu doresc să prezint interpelarea verbal. |
||||
|
Domnul Adrian Moisoiu (din sală): Domnule preşedinte, vă rog să-mi daţi cuvântul! |
||||
|
Vă rog. Aici figuraţi că aţi depus în scris şi de aceea ... Aveţi dreptul să o şi prezentaţi verbal, ca şi domnul deputat. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. |
||||
|
Dar dumneavoastră nu v-aţi pronunţat că vreţi să o prezentaţi şi dumneavoastră. Deci, aici figuraţi că aţi depus-o în scris. Unde cineva a spus că doreşte să intervină, i-am dat cuvântul. Deci, o să vă dau şi dumneavoastră cuvântul. Aveţi cuvântul, domnule Dumitriu. |
||||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea de astăzi se adresează domnului ministru al muncii, solidarităţii sociale şi familiei, domnul Gheorghe Barbu, de la deputatul Mihai Dumitriu, din Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat. Subiectul interpelării: calculul punctajului anual al asiguratului pentru anii incompleţi în stabilirea pensiei. Conţinutul art.77 şi art.78 din Legea nr.19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale a creat mari nemulţumiri în rândul pensionarilor. Ambele articole se referă la calculul punctajului mediu anual realizat de asigurat-pensionar. Toţi pensionarii sunt nemulţumiţi de prevederile art.78 care, la alin. (1), stipulează: "Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărţirea la 12 a punctajului rezultat în anul respectiv, din însumarea numărului de puncte realizate în fiecare lună." Toată lumea se întreabă: de ce punctajul anual se determină prin împărţirea la 12, şi nu prin împărţirea la numărul de luni efectiv lucrate? De ce se împarte la 12, când la stagiul de cotizare se adună numai numărul de luni lucrate? Având în vedere aceste anomalii care dijmuiesc drastic drepturile care se cuvin pensionarilor, solicit ministrului să intervină de urgenţă, pentru a elimina aceste inadvertenţe şi de a pune în acord prevederile legislative cu realitatea. Vă mulţumesc. |
||||
|
Poftiţi. Domnul deputat Ştefan Baban. Domnul Adrian Moisoiu, apoi domnul Kovacs, U.D.M.R. |
|
||
|
Domnul Adrian Moisoiu (din sală): Domnule preşedinte, doamna deputat Dreţcanu este înaintea noastră. |
||||
|
În luna martie, Valer Dorneanu nu este cavaler. Poftiţi, doamna Dreţcanu. Îmi cer scuze. Încurcarea vine de la faptul că am dorit întâi să-i citez pe cei care au susţinut că au depus interpelări scrise, pentru a trece peste dânşii şi ei au sărit peste rând şi au vrut să le şi prezinte oral. |
||||
|
Doamna Doina Micşunica Dreţcanu: Am înţeles. Nu este niciun fel de problemă. |
||||
|
Deci, acum nu mai fac aşa. Le iau pe rând. |
||||
|
Doamna Doina Micşunica Dreţcanu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Mulţumesc şi stimaţilor mei colegi care au monitorizat, ca să spun aşa, activitatea dumneavoastră. Prima interpelare a mea se adresează domnului ministru Dan Motreanu, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, şi se referă la renta viageră pentru vânzarea terenurilor, care nu poate fi încasată în judeţul Botoşani. O bună parte din populaţia îmbătrânită din mediul rural a sperat că, odată cu această rentă viageră promisă de statul român, prin vânzarea unor terenuri, vor obţine mici sume anuale, atât de necesare traiului lor zilnic. Din păcate, de la teorie la faptă, distanţa este foarte mare. Condiţia intabulării terenului, condiţie obligatorie pentru obţinerea rentei, nu este îndeplinită de o mare parte dintre vânzători. Deşi Legea cărţii funciare prevede posibilitatea vânzării fără cadastrare şi intabulare, cu condiţia efectuării acestora de către cumpărători în termen de 6 luni de la cumpărare, Legea rentei viagere specifică obligativitatea efectuării acesteia de către vânzător. Acest lucru este imposibil de realizat de către micii proprietari de terenuri, în principal din cauza lipsei fondurilor financiare. Cum vedeţi dumneavoastră, domnule ministru, rezolvarea acestor impedimente şi imperfecţiuni legislative? Care este strategia ministerului în ceea ce priveşte încurajarea comasărilor şi dezvoltarea unei agriculturi moderne în judeţul Botoşani? A doua interpelare este adresată doamnei Monica Macovei, ministrul justiţiei, şi are ca subiect acordarea cetăţeniei române şi stimularea importului de tineri intelectuali. Deşi problema acordării cetăţeniei cred - şi sper eu că este în atenţia ministerului -, astăzi aş vrea să vă aduc la cunoştinţă faptul că există mulţi cetăţeni nemulţumiţi şi chiar deziluzionaţi de stadiul procedurilor de acordare a cetăţeniei. Un caz de acest fel este şi domnul Adrian Târnovschi, cetăţean moldovean, care se află în România de 9 ani. El şi-a făcut studiile liceale şi facultatea în România, a fost un student eminent şi, actualmente este angajatul unei agenţii de consiliere financiară de prestigiu internaţional, evident, în România. Deşi şi-a depus dosarul pentru dobândirea cetăţeniei din anul 2004, ba a depus şi un memoriu la minister în anul 2006, nu a primit niciun fel de răspuns. Menţionez, în acelaşi timp, că toată familia lui a primit cetăţenia română, el neputând beneficia de primirea cetăţeniei, deoarece, la data solicitării din partea familiei, era major. Aş dori, în consecinţă, să-mi transmiteţi date despre stadiul rezolvării cererii lui. Cred că este, totuşi, în interesul statului român, în condiţiile în care tinerii specialişti români părăsesc ţara, să încurajăm, la rândul nostru, stabilirea intelectualilor tineri în România. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
Doamna Angela Buciu şi, pentru a asigura o alternanţă, după doamna Angela Buciu, domnul Kovács şi apoi domnul Adrian Moisoiu. |
|
||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Am o interpelare scurtă, adresată domnului prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu. În ultimii doi ani s-au înmulţit considerabil consiliile interministeriale. Vă solicit să-mi comunicaţi situaţia pentru anii 2005 şi 2006 în ceea ce priveşte întrebările de mai jos: câte consilii interministeriale există? Care este justificarea înfiinţării fiecărui consiliu în parte? care este componenţa pentru fiecare consiliu? Ce sume au fost încasate de către fiecare membru al acestor consilii? Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Kovács. V-aş ruga, pe toţi care urmaţi, să luaţi exemplul doamnei Angela Buciu. |
|
||
|
Foarte pe scurt, domnule preşedinte. Vă mulţumesc. Întrebarea mea se adresează domnului prim-ministru Călin Popescu-Tăriceanu şi se referă la comportamentul naţionalist al unui reprezentant al Comisiei Naţionale a României la UNESCO, în timpul unei reuniuni internaţionale. În perioada 28.02.-03.03.2007, Colegiul Naţional "Áprily Lajos" din Braşov a participat la reuniunea de proiect organizată la Viena în cadrul proiectului şcolar ACES (Academy of Central European Schools), iniţiată de către Erste Foundation din Austria şi coordonată de Interkulturelles Zentrum din Viena. Acest proiect întruneşte şcoli din Austria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Serbia, Slovacia, Slovenia şi România, din ţara noastră participând la reuniune 9 instituţii şcolare. Scopul declarat al proiectului a fost cunoaşterea reciprocă a elevilor, a cadrelor didactice din spaţiul Europei Centrale, promovarea valorilor europene în general, a spiritului dreptăţii, a respectării drepturilor omului, a toleranţei, a respectului reciproc între naţiuni. Delegaţia şcolilor din România participantă la reuniune a fost însoţită de către doamna Băluţă Lucreţia, reprezentând Comisia Naţională a României pentru UNESCO. În cele ce urmează doresc să vă relatez cât mai exact şi obiectiv comportamentul şi atitudinea doamnei în cauză pe perioada reuniunii, care, în aprecierea mea, încalcă în mod flagrant atât cele mai elementare principii ale democraţiei moderne, cât şi cele ale bunului-simţ. Încă înaintea plecării din România, doamna profesoară de la Grupul Şcolar "Székely Karoly" din Miercurea Ciuc a fost contactată de către doamna Băluţă, în mod telefonic, aceasta exprimându-şi speranţa că elevii nu o să vorbească în ungureşte între ei pe perioada deplasării şi reuniunii. Cu ocazia prezentărilor în plen, elevele de la Grupul Şcolar "Petöfi Sándor" din Dăneşti şi Colegiul Naţional "Áprily Lajos" din Braşov au afirmat că ele vin dintr-o şcoală cu limba de predare maghiară din România. După câteva ore, au fost aspru criticate de către doamna Băluţă, aceasta exprimând: "să uitaţi pentru totdeauna această expresie". Doamna Băluţă a devenit de fiecare dată foarte nervoasă şi agitată când elevii au afirmat că sunt din zona Transilvaniei. Ei au fost luaţi la întrebări şi criticaţi de mai multe ori, pentru că au vorbit între ei în limba lor maternă (cea maghiară), un caz concret fiind acela când doamna profesoară a îndrăznit să folosească această limbă în conversaţia cu propriul ei copil. Întrebarea mea este următoarea: având în vedere cele prezentate mai sus, care este punctul dumneavoastră de vedere faţă de acest comportament şi care sunt măsurile pe care le consideraţi necesare în legătură cu această situaţie? Într-o altă ordine de idei: consideraţi că o asemenea persoană, cu sentimente vădit naţionaliste, este în măsură să reprezinte România în programe internaţionale şi să dăuneze imaginii pe care această ţară a reuşit să o creeze în Europa şi în lume? Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Costache Mircea. |
|
||
|
Domnul Ştefan Baban (din sală): Domnule preşedinte, eram înainte! |
||||
|
Nu, vă rog frumos. Era înainte. Şi pe urmă iar mă luaţi, care era înainte ... |
||||
|
Domnule Baban, dacă spuneaţi mai devreme, renunţam. Sunt menţionat acolo cu o interpelare depusă în scris. În schimb, mai adaug una pe adresa Ministerului Culturii în legătură cu starea în care se află Casa memorială Marin Preda, de la Siliştea-Gumeşti. Şi încă o interpelare adresată deopotrivă ministrului Gheorghe Barbu şi preşedintelui AVAS, în legătură cu 151 de salariaţi disponibilizaţi ilegal de la S.C. GEROM S.A. Buzău, care nu se bucură de drepturile legale. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul Ştefan Baban, căruia îi dau un minut în plus, ca să-i treabă supărarea pentru că l-am sărit. |
|
||
|
Nu vreau un minut în plus, domnule preşedinte. Aş vrea, în primul rând, să luaţi notă, domnule preşedinte, că normal ar fi ca sistemul informatic de aici, din sala asta, să funcţioneze, având în vedere câte mii de euro s-au băgat, să putem vorbi din bănci, să nu mai facem cărare până aici. |
||||
|
Corect! |
||||
|
Şi, acum, să intru în subiect. O să vă prezint pe scurt o interpelare către domnul Mihail Hărdău, Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi am nişte întrebări pentru domnia sa. Domnule ministru, eu nu am să mă leg în totalitate de noua dumneavoastră achiziţie - faimosul Audi A.6 -, ci doar de faptul că aş vrea să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:
Sper să nu fiţi chiar atât de ocupat în organigrama ministerului care, sigur, va conţine în toate posturile-cheie oameni devotaţi domniei voastre şi partidului din care proveniţi şi mai puţin pregătiţi profesional, şi să-mi răspundeţi exact la întrebările de mai sus. În sfârşit, a doua interpelare se adresează domnului Adrian Iorgulescu, cel care are o adevărată patimă pentru castele, şi am să redau succint, numai două-trei întrebări: Domnule ministru, aş dori să aflu care sunt direcţiile de acţiune stabilite de ministerul dumneavoastră, pentru ca atât casele memoriale, cât şi muzeele aflate în paragină să fie aduse la o formă acceptabilă pentru cei amatori de cultură. O altă întrebare la care aş dori să aflu răspuns este: cum vedeţi dumneavoastră reforma în cultură, pentru ca sălile de teatru şi filarmonicile să fie din nou pline de spectatori, pentru că amatori de acest gen mai sunt încă, şi destui? Şi, nu în ultimul rând, ce veţi face cu cinematografele existente în mai toate localităţile ţării, care în acest moment sunt fie închise şi ruinate, fie au foarte puţini spectatori şi foarte mulţi şobolani, datorită modului defectuos în care a fost gestionat acest patrimoniu? Vă mulţumesc pentru atenţie. |
||||
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Adrian Moisoiu. |
|
||
|
Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Am trei interpelări; una o voi susţine. Celelalte două sunt adresate domnului ministru Vasile Blaga, ministrul administraţiei şi internelor; prima dintre ele se referă la Consiliul Local Sighişoara, care nu respectă legislaţia în hotărârile pe care le adoptă; a doua este adresată tot Consiliului Local, dar, de data asta, comunei Ideciu de Jos, din judeţul Mureş, unde există temerea de preluare şi de transformare în altceva a unui cămin de bătrâni în care, în clipa de faţă, încă se mai face asistenţă ca lumea. În ceea ce priveşte interpelarea pe care o adresez domnului prim-ministru Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu: Domnule prim-ministru, aveţi dreptate în răspunsul pe care mi l-aţi dat la data de 12 decembrie 2006, ca răspuns la interpelarea mea din 25 octombrie 2006. Conform art.30 al Constituţiei României, libertatea de exprimare a gândurilor şi opiniilor sau credinţelor este inviolabilă. Dar, duplicitatea prim-vicepremierului, domnule prim-ministru, o acceptaţi? Nu v-aţi convins de greutăţile pe care le întâmpină mecanismul pe care vă străduiţi să-l conduceţi, având atâtea beţe în roate? Mă întreb: ce performanţă aţi fi realizat dumneavoastră, acest Guvern, dacă nu ar fi fost blocat permanent de autonomii, referendumuri, suspendări şi altele similare? Domnule prim-ministru, revin la art.82 alin. (2) al Constituţiei României, prin care fiecare ministru, conform art.104 din aceeaşi Constituţie, este obligat să jure că va respecta Constituţia şi legile ţării, va apăra suveranitatea, unitatea şi integritatea teritorială a României. Totodată, vă invit să citiţi declaraţia vicepremierului Markó Béla la depunerea, la 3 martie 2007, a candidaturii pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al U.D.M.R. la cel de al VIII-lea Congres al U.D.M.R., în care se angajează să militeze pentru autonomie teritorială. Ca urmare, vă invit din nou la microfonul Camerei Deputaţilor, pentru a vă exprima punctul de vedere privind contradicţia flagrantă în care se găseşte cetăţeanul Markó Béla, a încrederii de care se poate bucura din partea dumneavoastră atunci când solicită sprijinul Ungariei pentru atingerea obiectivelor noastre naţionale, propunând ca monedă de schimb o Transilvanie drept model elveţian. Vă aştept, domnule prim-ministru. Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Ştiucă. Pentru că a fost privat, la începutul şedinţei, de dreptul regulamentar de a primi un răspuns de la ministrul sănătăţii. |
|
||
|
O compensaţie pentru care vă mulţumesc, domnule preşedinte. Foarte pe scurt, am o interpelare adresată doamnei Sulfina Barbu, ministrul mediului şi gospodăririi apelor, referitor la siguranţa Combinatului Chimic AMONIL Slobozia S.A., care este, la ora actuală, în situaţia de a nu mai funcţiona; mai are 100 de lucrători. Îngrijorarea pe care o avem şi pe care o lansăm şi înspre Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor se referă la măsurile pe care le ia Ministerul Mediului, în aşa fel încât sănătatea oamenilor şi viaţa lor să nu fie puse în pericol. Acolo sunt substanţe chimice periculoase, tancuri cu amonil, iar, în condiţiile în care în combinat au mai rămas 100 de oameni, memoria întreprinderii nu mai există; inginerii, directorii au plecat. Cine va răspunde şi cine va asigura securitatea lor, în condiţiile în care oricine poate avea acces, iar rezultatele pot fi catastrofale pentru cetăţenii din Slobozia şi comunele învecinate? A doua interpelare este adresată domnului Dan Motreanu, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale. Prefectul judeţului Ialomiţa, la nivelul Comisiei judeţene de fond funciar, desfăşoară o activitate intensă legată de aplicarea Legii nr.247 din 19 iulie 2005. Dar, aceste demersuri s-au lovit de Agenţia Domeniilor Statului care funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii şi care refuză, sistematic, încheierea protocolului de predarea-primirea terenurilor din Balta Ialomiţei cu Instituţia Prefectului judeţului Ialomiţa. Rugăm pe domnul ministru să intervină şi să pună în ordine această relaţie, în aşa fel încât cetăţenii să-şi primească drepturile pe care le au. Vă mulţumesc foarte mult. |
||||
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
Rog pe cei doi bărbaţi care au mai rămas în sală să fie de acord să-i dăm cuvântul unei doamne. |
|
||
|
Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu (din sală): Nu, vă rog, domnule preşedinte, mai târziu. Mai am ceva de completat. |
||||
|
Bun. Domnul profesor Valeriu Tabără şi, apoi, domnul deputat Mircia. |
||||
|
Domnule preşedinte, Stimaţi colegi, Interpelarea mea se adresează astăzi domnului Mihai Gheorghe, secretar de stat la Departamentul pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, din subordinea Ministerului de Externe. Doar ideile acestei interpelări le voi prezenta acum. Se ştie că, de ani de zile, minoritatea românească din Serbia, respectiv spaţiul fost iugoslav, are probleme. Cu precădere, sunt românii de pe Valea Timocului, sau din Serbia de Est, aşa cum le place unora să fie. Întreb cu onoare pe domnul secretar de stat să-mi precizeze, în scris şi oral, care sunt măsurile care s-au luat pentru întărirea relaţiilor şi mai ales pentru acordarea de sprijin pentru Comunitatea românilor de pe Valea Timocului şi, în acelaşi timp, care sunt şi în ce stadiu se găsesc programele la care este participant şi Guvernul României, de asemenea de sprijin şi de întărire a unor instituţii din comunităţile româneşti. Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
Doamna deputat Anca Petrescu Mărculeţ. |
|
||
|
Doamna Mira Anca Victoria Mărculeţ Petrescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Interpelarea mea este adresată domnului ministru Adrian Iorgulescu, referitor la Complexul Castelului Peleş, Pelişor şi Foişor, inclusiv anexele, şi la Castelul Bran. I. Complexul Castelului Peleş. Datorită vechimii, intemperiilor şi structurii sale, Complexul Castelului Peleş a ajuns, până în anii '70, într-o stare fizică deplorabilă. Fiind o construcţie executată într-o zonă de munte, cu umiditate ridicată, cât şi ca urmare a vechimii sale şi a execuţiei sale, bazată 50% pe o structură din lemn, starea construcţiei a fost foarte degradată. Atât elementele interioare de structură şi lambriul de lemn, cât şi elementele de feronerie, pardoselile, parchetul din sălile cu marchetărie preţioasă, finisajele din tapete pictate, pereţii, plafoanele pictate şi patinate cu foiţă de aur se aflau într-o stare de degradare avansată. De asemenea, elementele de construcţie exterioară a edificiului, lucrările de tinichigerie, acoperişurile, jgheaburile, tâmplăria exterioară din lemn, uşi, ferestre s-au aflat într-o stare de degradare avansată. În interior, obiectele şi mobilierul erau degradate, de asemenea, şi depozitate în condiţii improprii. De aceea, castelul a fost atacat de cea mai devastatoare ciupercă - meriulus lacrima -, pentru care a trebuit ca statul român să facă investiţii pentru un tratament foarte scump al elementelor componente ale construcţiei. În urma acestei stări de fapt, în anii '70 a fost luată o decizie la nivelul Preşedinţiei României, ca acest complex cuprinzând Castelul Peleş, Pelişorul şi Foişorul şi edificiile anexe, economatul şi Complexul turistic Furnica, să intre în lucrări de reparaţii generale. Au fost făcute constatări cu specialişti, arhitecţi, ingineri, economişti, la faţa locului; s-au făcut proiectele de restaurare şi s-au început lucrări vaste de reparaţii care au durat ani de zile. Au fost alocate sume imense de la bugetul de stat pentru restaurarea acestui complex, considerat un valoros obiectiv al patrimoniului nostru naţional. Întrebările mele adresate domnului ministru Adrian Iorgulescu, în cadrul prezentei interpelări, sunt:
II. Despre Castelul Bran. Situaţia Castelului Bran este similară. Castelul Bran a fost construit pe o stâncă, care, în timp, a suferit grave deteriorări. Ca urmare, au fost alocate sume importante din bugetul statului pentru restaurarea interioară şi exterioară a castelului, în fine, cât şi sume substanţiale pentru consolidarea stâncii pe care este aşezat castelul. Fără această consolidare, castelul s-ar fi prăbuşit. Ca urmare, întrebarea mea este: domnule ministru, cunoaşteţi aceste lucrări de consolidare şi restaurare finanţate din bugetul statului român pentru Castelul Bran, atât înainte de 1990, cât şi după 1990? Aveţi devizele de lucrări care atestă sumele cheltuite? Cum aţi ţinut cont de aceste sume în momentul în care aţi retrocedat un bun în care statul român a investit, pentru a-l prezerva. Cum este cuantificată investiţia făcută de statul român în documentele de restituire a castelului? Ce prevederi de protecţie a monumentelor istorice aţi aplicat şi prevăzut în actul de retrocedare? Menţionez că astfel de prevederi trebuia să existe conform normelor europene. A doua interpelare este către ministrul de externe şi se referă la acordarea cetăţeniei române cetăţenilor din Ucraina. La Comisia pentru politică externă, în atenţia mea, ca vicepreşedinte al Comisiei pentru politică externă, am primit un memoriu din partea unui grup de cetăţeni ucraineni de naţionalitate română. Aceştia au depus cererile lor de obţinere a cetăţeniei române în luna septembrie 2003. Numele şi dosarele prin care ei cer aceste lucruri le voi depune odată cu interpelarea. Până acum, nu s-a obţinut nici un răspuns. Obiectul interpelării mele este: 1) care sunt reglementările în vigoare referitoare la acordarea cetăţeniei române pentru cetăţenii din Ucraina? 2) care este motivul că, în timp de 3 ani, Ministerul de Externe nu s-a preocupat să dea un răspuns fraţilor noştri care au depus această solicitare pentru obţinerea cetăţeniei? Vă mulţumesc. |
||||
|
Vă mulţumesc. |
||||
|
Domnul deputat Mircia Giurgiu. Domnule deputat, v-aş ruga, ori prezentaţi titlul interpelărilor, ori prezentaţi numai una. |
|
||
|
Foarte scurt. Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Prima interpelare este adresată domnului Călin Popescu-Tăriceanu, prim-ministru al Guvernului României. Obiectul interpelării îl reprezintă îngrijorarea provocată de construirea unei centrale nucleare în Bulgaria, la numai 13 km de Zimnicea. Următoarele două interpelări sunt adresate domnului Dan Motreanu, ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale. La prima, obiectul interpelării îl reprezintă strategia post-aderare pentru agricultură. Iar la cea de a doua, obiectul interpelării este "politica ministerului în ceea ce priveşte strategia referitoare la calea eglităţii de şanse pentru agricultorii români pe piaţa Uniunii Europene". Următoarele două interpelări sunt adresate doamnei Monica Macovei, ministrul justiţiei. La prima, obiectul interpelării îl reprezintă situaţia din penitenciarele din România, iar în cea de a doua, obiectul interpelării îl reprezintă nemulţumirile unor pensionari din judeţul Cluj, legate de felul cum sunt tratate problemele pe care le au la instanţele de judecată din judeţul Cluj. Următoarele două interpelări sunt adresate domnului Gheorghe Barbu, ministrul muncii, solidarităţii sociale şi familiei. La prima, obiectul interpelării îl reprezintă nemulţumirile pensionarilor faţă de Casa de Pensii din judeţul Cluj, iar cea de a doua este legată de modul cum sunt calculate aceste pensii. Vă mulţumesc frumos. |
||||
|
Vă mulţumesc. Dacă mai sunt colegi care au de prezentat interpelări? Domnul Petru Călian. Au depus scris, în afară de domnul Petru Călian, domnii: Ioan Ţundrea, Bogdan Ciucă, Ionica Popescu, Nicolae Popa - două, Vladimir Mănăstireanu, Adrian Năstase, Rovana Plumb, Marin Diaconescu, Paul Magheru, Mihaela Rusu, Iuliu Nosa, Petre Străchinaru, Eugen Bejinariu, Raluca Turcan, Petru Lificiu şi Valentin Iliescu. Cu aceasta, daţi-mi voie să declar închise lucrările celei de a doua părţi a şedinţei de astăzi a Camerei Deputaţilor. |
||||
|
Şedinţa s-a încheiat la ora 19,05. |
||||
![]() |





