|
Domnul Petre Popeangă: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. Proiectul de lege în discuţie face parte din categoria legilor ordinare, Camera Deputaţilor fiind Cameră decizională. Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport şi Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională au votat cu unanimitatea membrilor prezenţi propunerea de respingere a proiectului de lege în discuţie. La fundamentarea deciziei de respingere, s-au avut în vedere avizul Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, al Consiliului Legislativ, precum şi punctul de vedere al Guvernului. Principalele argumente ale propunerii de respingere constau în faptul că înfiinţarea şi desfiinţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar se face numai prin hotărâre a Guvernului, precum şi în faptul că, în prezent, la nivel naţional există trei colegii militare liceale care asigură la nivelul necesarului pregătirea în acest domeniu. Vă mulţumesc.
|