|
Domnul Florin-Claudiu Roman: Mulţumesc, domnule preşedinte de şedinţă. În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă au fost sesizate, prin adresa PL-x 67 din 25 februarie 2019, cu dezbaterea pe fond, în procedură obişnuită, cu Proiectul de Lege pentru instituirea "Zilei Dramaturgiei Româneşti". Senatul, în calitate de primă Cameră, a adoptat iniţiativa legislativă în şedinţa din 18 februarie 2019. La noi am avut: avizul favorabil, cu observaţii şi propuneri, al Consiliului Legislativ; avizul favorabil al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale; avizul favorabil al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci; avizul favorabil al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi; punctul de vedere al Guvernului, prin care se susţine adoptarea iniţiativei legislative. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea "Zilei Dramaturgiei Româneşti" care se va celebra, anual, în data de 13 noiembrie. Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Institutul Cultural Român, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice de cultură şi instituţiile din sistemul de învăţământ pot organiza evenimente dedicate "Zilei Dramaturgiei Româneşti". Potrivit prevederilor art. 61 şi art. 63 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, examinarea iniţiativei legislative a avut loc în şedinţe separate: 19 martie - Comisia pentru administraţie publică; 19 martie - Comisia pentru cultură. În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii celor două comisii au hotărât, cu majoritate de voturi, întocmirea unui raport comun de adoptare a Proiectului de Lege pentru instituirea "Zilei Dramaturgiei Româneşti", în forma adoptată de Senat. În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Vă mulţumesc.
|