Sittings of the Chamber of Deputies of December 13, 2022

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.1/2023
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of December 13, 2022

17. Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică (PL-x 684/2022) (rămas pentru votul final).
 
see bill no. 684/2022

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

18. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică; PL-x 684/2022; procedură de urgenţă.

Comisia pentru industrii, vă rog, domnul Bende.

La final, să faceţi şi propuneri pentru timpii de dezbatere.

Stimaţi colegi,

În afară de acest proiect, mai avem încă două şi finalizăm.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bende Sándor:

Vă mulţumesc.

În conformitate cu prevederile art. 95 şi ale art. 117 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, Comisia pentru industrii şi servicii a fost sesizată, spre dezbatere în fond, în procedură de urgenţă, cu Proiectul de Lege nr. 684/2022.

Consiliul Legislativ avizează favorabil proiectul de ordonanţă de urgenţă.

Consiliul Economic şi Social avizează favorabil proiectul de act normativ.

În urma dezbaterilor şi a opiniilor exprimate, membrii Comisiei pentru industrii şi servicii au hotărât, cu majoritate de voturi, să propună plenului Camerei Deputaţilor adoptarea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică, cu amendamente admise, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul raport.

În raport cu obiectul şi conţinutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Propun ca timp de dezbatere - două minute.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Vă rog să vă pregătiţi cartelele.

Timp de dezbatere - două minute.

Vot, vă rog.

Video in format Flash/IOS

195 de voturi pentru, 3 contra, 5 abţineri. Aprobat.

Dezbateri generale, domnul Muncaciu? (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Întâmplarea face că eficienţa are legătură cu ce am de spus.

Dumneavoastră, domnii din Alianţă, aţi votat Legea decarbonării, da? Prin această lege, dumneavoastră aţi scos din producţie centralele pe cărbune... (Vociferări.) ...şi nu le-aţi înlocuit cu nimic.

 

Domnul Ştefan-Iulian Lőrincz (din sală):

Mai citiţi, domnule, mai citiţi!

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

Acum vorbim de panouri fotovoltaice, vorbim de consumatori locali, adică individuali, dar acele... (Vociferări.) ...centrale le-aţi scos.

Întrebarea se pune: de ce aţi făcut acest lucru? Pentru că trăiţi în GaGa Land, din cauza asta. (Vociferări.)

Încă o dată, domnilor de la USR....

Voci de la USR:

"GaGa Land"?! (Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Sorin-Titus Muncaciu:

...dioxidul de carbon în atmosferă este 0,0038... (Vociferări.) ...puteţi să înţelegeţi lucrul acesta? (Vociferări.) Omul produce în... (Vociferări.) ...4% din dioxidul de carbon. 4%! Asta înseamnă că în atmosfera terestră există 0,000152 dioxid de carbon. Pentru asta aţi închis minele... (Vociferări.) ...pentru asta aţi închis centralele pe cărbuni! (Vociferări.)

Şi vorbiţi de eficienţă?!

Bravo! (Aplauze. Vociferări.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Citeam undeva că vacile şi boii fac cea mai mare poluare. (Vociferări.) Cu dioxid de carbon, evident. (Vociferări.)

Doamna Prună, vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Cristina-Mădălina Prună:

Vă mulţumesc frumos, domnule preşedinte de şedinţă.

Avem în faţa noastră un proiect care transpune anumite măsuri de eficienţă energetică din directiva europeană.

De asemenea, am reuşit şi am discutat, iarăşi, la nivelul Comisiei pentru industrii şi servicii, susţinerea unui amendament de amânare a acelei obligativităţi de montare a repartitoarelor de energie termică.

Am discutat în ultimul ani cu zeci de administratori şi preşedinţi de bloc, care mi-au explicat această reticenţă pentru montarea repartitoarelor. Şi mă bucur că a existat înţelegere şi de data aceasta, la nivelul Comisiei pentru industrii, să amânăm acest termen cu un an. E vorba totuşi de nişte costuri în plus, dar mai ales de această reticenţă, cum vă spuneam, a oamenilor, de a monta aceste repartitoare.

Evident că principiul de a plăti cât consumi este unul corect, însă am decis, la nivelul comisiei, să luăm mai departe acest subiect, în următorul an, să îl discutăm şi să găsim o soluţie, astfel încât să nu mai fim confruntaţi anul viitor cu această chestiune a amânării repartitoarelor.

Şi vreau să le mulţumesc iarăşi tuturor colegilor, pentru susţinere şi înţelegere în susţinerea şi votarea acestui amendament, care a trecut, la acest proiect de lege.

Mulţumesc.

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul Coleşa, suntem în procedură de urgenţă, a vorbit domnul doctor Muncaciu, îmi pare foarte rău.

Doamna Florea Oana-Consuela, Grupul PSD.

Video in format Flash/IOS

Doamna Oana-Consuela Florea:

S-a vorbit de închiderea termocentralelor şi vă mărturisesc că atunci când s-a pus problema acestui vot nu am fost de acord. Ştiam că alte ţări deschid termocentralele; noi le închidem.

Acum am înţeles, înainte de vot, am întrebat şi eu specialişti şi mi s-a explicat foarte clar, şi de aceea am vrut să iau cuvântul, ca şi cei care se uită acum la noi să ia această informaţie.

Este vorba... nu este vorba de poluare, domnule Muncaciu, deloc. Nu din cauza poluării au deschis alţii termocentralele. Nu. Avem o tehnologie extrem de veche, unele funcţionau cu o singură turbină, cărbunele înţeleg că este de proastă calitate, este amestecat cu pământ. Statul român ar fi trebuit să investească o sumă enormă pentru a le înlocui cu o tehnologie modernă, o sumă pe care nu şi-o permitea; şi chiar dacă ar fi făcut acest lucru, cărbunele amestecat cu pământ oricum ar fi defectat acele instalaţii.

Despre asta este vorba, despre o retehnologizare.

Mulţumesc. (Vociferări.)

Voci de la PSD:

Bravo! Corect!

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Şi eu vă mulţumesc.

Stimaţi colegi,

Vă reamintesc că suntem în procedură de urgenţă, un singur vorbitor de grup.

Aşadar, îi mai dau cuvântul doamnei deputat neafiliat Gavrilă Anamaria.

În rest, de la USR a vorbit, de la AUR a vorbit.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Doamna Anamaria Gavrilă:

Cu tot respectul, să fii la guvernare de 30 de ani şi să vii să spui că noi nu avem tehnologia, că este prea veche, că al nostru cărbune nu este bun deloc?! Despre ce vorbiţi? Despre ce vorbiţi? Ipocrizia aceasta?! (Vociferări.) PNL-ul este cel mai suveranist de azi-dimineaţă?! (Vociferări.) Opriţi-vă! Măcar... (Vociferări.) ...măcar staţi pe temele pe care vi le-aţi asumat... (Vociferări.) ...staţi pe ele!

V-aţi asumat egalitatea de gen, staţi pe aceea! (Vociferări.)

V-aţi asumat vaccinare... (Vociferări.) ...certificate, staţi pe aceea! (Vociferări. Aplauze.)

Video in format Flash/IOS

Domnul Vasile-Daniel Suciu:

Staţi în locurile dumneavoastră, că intrăm la dezbaterea pe articole.

Dacă la titlu aveţi obiecţii sau comentarii? Nu.

Dacă de la art. 1 la 39 există obiecţii sau comentarii? Nu.

Proiectul rămâne la votul final.