Iulian Mincu
Iulian Mincu

Sittings of the Chamber of Deputies of June 9, 2003

Sittings of the Chamber of Deputies of June 9, 2003

17. Dezvoltarea interpelărilor şi primirea de răspunsuri la interpelările adresate membrilor Guvernului de către:  
    17.1 Iulian Mincu
 
see:

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Prima interpelare este făcută de domnul deputat Iulian Mincu. Este aici?

Domnul Iulian Mincu:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor colegi,

"Interpelare pentru: prof.univ.dr.ing. Ecaterina Andronescu, ministrul educaţiei şi cercetării, conf.univ.dr. Daniela Bartoş, ministrul sănătăţii şi familiei, prof.univ.dr. Hildegard Carola Puwak, ministrul integrării europene.

Interpelarea mea se adresează în mod special situaţiei care se întâmplă în momentul de faţă în ceea ce priveşte învăţământul medical şi reglementarea formării iniţiale a asistenţilor medicali generalişti şi a asistenţilor de obstetrică.

Comisiile parlamentare pentru sănătate, ecologie şi sport şi pentru învăţământ şi ştiinţă, de la Senat, şi pentru sănătate şi familie, şi învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport de la Camera Deputaţilor, au înaintat miniştrilor mai sus menţionaţi, în baza prevederilor art.110 (1) din Constituţie, la data de 8 mai 2003, un memoriu privind formarea iniţială a asistenţilor medicali generalişti (nursing) şi a asistenţilor de obstetrică (moaşe), însoţit de o documentaţie amplă privind reglementarea pregătirii acestora în ţările din Comunitatea Europeană.

Memoriul a fost semnat de: prof.univ.dr. Sorin Oprescu, vicepreşedinte al Comisiei de sănătate, ecologie şi sport a Senatului, director al Spitalului Universitar Bucureşti, acad. Ioan Păun Otiman, preşedintele Comisiei de învăţământ şi ştiinţă din Senat, rector al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului din Timişoara, prof.univ.dr. Mircea Ifrim, preşedintele Comisiei de sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, decan al Facultăţii de Medicină, prof.gr.I Ferenc Asztalos, vicepreşedinte al Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor.

Întrucât, până în prezent, nu s-a primit răspuns la memoriul menţionat, recurgem la această cale şi adresăm următoarea interpelare:

Prin adresa nr.27.424/13.03.2003 a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, trimisă spre informare şi conformare Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi CNEAA, se dispun, în sinteză, următoarele:

a) Formarea iniţială a asistenţilor medicali generalişti (nursing) şi a asistenţilor de obstetrică (moaşe) se va face, începând cu anul şcolar/universitar 2003-2004 numai în instituţii de învăţământ superior, curricula fiind în conformitate cu prevederile directivelor U.E. (identică în fapt cu a actualelor şcoli postliceale). Studiile se vor finaliza, după caz, cu diplomă de absolvire pentru nursing (colegii de 3 ani), sau diplomă de licenţă pentru moaşe (universitate - 4 ani).

b) Rezultă, în consecinţă, că specializările din învăţământul preuniversitar cu profil medico-farmaceutic din cadrul actualelor şcoli postliceale de stat sau particulare vor intra în lichidare începând cu anul şcolar 2003-2004.

Faţă de cele precizate în adresa mai sus menţionată, comisiile de specialitate ale Parlamentului, în baza atribuţiilor de control parlamentar (art.110 alin.1 din Constituţia României), analizând încadrarea prevederilor din această adresă în normele legale în vigoare (Legea nr.461/2001, amendată în 2002 şi Acordul european asupra instruirii şi formării asistenţilor medicali - ratificat de România în septembrie 2002) şi prin prisma necesităţii armonizării dispoziţiilor date cu prevederile directivelor Uniunii Europene constată următoarele:

Prevederile adresei nr.27424/13.03.2003 respectiv ale proiectului de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii nr.461/2001 nu sunt în concordanţă cu normele şi practicile Uniunii Europene excedând cu mult Directivele Consiliului 77/452/CEE, 77/453/CEE, 80/154/CEE, 80/155/CEE, 2001/154/CEE, Acordul european de la Strasbourg devenit lege internă prin ratificarea sa în septembrie 2002 de către Parlamentul României.

Dispoziţiile adresei vin în contradicţie (dacă dispoziţiile sunt cu adevărat imperative) cu actualele prevederi ale Legii nr.461/2001, amendată şi promulgată în 2002 care stipulează că formarea iniţială a asistenţilor medicali se poate face, după caz, atât în şcoli postliceale cât şi în instituţii de învăţământ superior.

Faţă de cele precizate mai sus, conchidem că prevederile legale în vigoare din România privind formarea iniţială a asistenţilor medicali, corespund integral şi chiar exced practicilor şi Directivelor Consiliului Europei incluzând şi doleanţele Declaraţiilor de intenţii de la Munchen şi Alma-Ata. În consecinţă nu este necesară, oportună şi nici justificată (din raţiuni de armonizare legislativă) modificarea legii, la mai puţin de un an de la promulgarea acesteia de către Preşedintele României şi, cu atât mai puţin "amendarea" acesteia printr-o simplă adresă (nr.27424/13.03.2003) a Ministerul Educaţiei şi Cercetării care s-ar fundamenta legal pe o viitoare ordonanţă de urgenţă.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, după regulament, puteţi expune în 3 minute, dumneavoastră vorbiţi deja de 5 minute. Vă rog să conchideţi.

Domnul Iulian Mincu:

Fapt recunoscut de altfel de M.S.F., Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Integrării Europene, sub semnătură, Memorandumul privind justificarea propunerii de ratificare a Acordului european cităm:

"Semnarea acestui Acord European va duce la o aliniere a pregătirii asistenţilor medicali la standardele europene şi va realiza o unitate în ceea ce priveşte pregătirea lor teoretică şi practică în toate ţările membre ale Consiliului Europei, cu scopul de a favoriza progresul social.

Având în vederea că planul de învăţământ din şcolile de asistenţi medicali este deja în concordanţă cu cerinţele europene, aplicarea acestui Acord nu presupune o modificarea a cadrului legislativ existent în acest moment în România, ci reprezintă numai o completare a lui.

Argumentele complementare care fundamentează această concluzie finală sunt:

  1. Directivele Uniunea Europeană 77/452/CEE, 77/453/CEE, 80/154/CEE, 80/155/CEE, Directiva 2001/19/CEE din 14 mai 2001, Acordul European de la Strasbourg nu impun şi nici nu recomandă, ca acum, formarea iniţială a asistenţilor medicali generalişti (nursing) respectiv a asistenţilor de obstetrică (moaşe), care să profeseze în statele membre ale Uniunii Europene şi să fie absolvenţi sau licenţiaţi ai unei forme de învăţământ superior cu durata de 3 şi 4 ani de studiu.

    Şi, domnule preşedinte, pentru că lucrarea mea este foarte lungă şi foarte mare, vreau să vă spun că în aceste directive se spune că pentru a intra şi a te forma ca asistent medical sau ca moaşă îţi trebuie 10 ani de şcoală generală.

    Singura referire, la nivelul studiilor, se găseşte în Declaraţia de intenţie de la Munchen (iunie 2002), reluată în (pct.73) din Declaraţia de Alma-Ata, cităm: "We urge all relevant authorities in WHO's European Region to step up their action to strengthen nursing and midwifery, by: * improving initial and continuing education and access to higher nursing and midwifery eduation".

  2. Conform practicilor şi prevederilor Directivelor consiliului pentru şcoala de asistent medical (nursing) precum şi a prevederilor legii de ratificare a Acordului european de la Strasbourg, un candidat trebuie să fie absolvent al unei şcoli cu o durată de 10 ani atestată printr-o diplomă sau certificat emis de organele competente. Rezultă clar că un absolvent a cel puţin 10 clase nu poate accede, în ţările Uniunii Europene, într-o instituţie de învăţământ superior spre a se califica ca nursing sau moaşă şi deci cu certitudine calificarea lor se realizează în şcoli de asistenţi medicali de nivel mediu.

  3. Actualele şcoli postliceale cu profil medico-farmaceutic autorizate de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, în baza Legii nr.84/1995, republicată, a Legii nr.461/2001 şi a Legii 529/2002 de ratificare a Acordului european de la Strasbourg, îndeplinesc şi chiar exced cerinţele Uniunii Europene (Directivele 77/452/CEE, 77/453/CEE, 80/154/CEE, 80/155/CEE, 2001/19/CEE, deoarece:

  • accesul în unitatea sau instituţia de învăţământ de profil se poate face numai după absolvirea liceului (12-13 clase), doleanţă înscrisă în declaraţia de intenţie de la Alma-Ata pct.72, dar neinclusă în directivele, acordurile sau rezoluţiile din Uniunea Europeană (care impun cel puţin 10 clase);

  • absolvenţii şcolilor postliceale româneşti "... au acces la educaţie superioară pentru nursing şi moaşe" (Declaraţia de intenţie de la Munchen, respectiv de la Alma-Ata (pct.73), doleanţă inclusă numai în art.10 alin.1 din Legea nr.461/2001, dar nu şi în normele, acordurile sau directivele Comunităţii Europene;

  • funcţionează după curricula PHARE-VET, cu plan de învăţământ şi programă, conform Directivelor 77/452/CEE, 80/155/CEE, respectiv a Legii de ratificare a Acordului european de la Strasbourg, pe parcursul a trei ani de studiu şi cu un total de 4600 de ore, din care cca 1/3 pregătire teoretică şi cca 2/3 pregătire practică în domeniu.

Ca o consecinţă directă a celor prezentate mai sus, solicităm:

  1. analiza şi revizuirea concepţiei şi dispoziţiilor din adresa Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr.27424/13.03.2003 spre corecta armonizare cu prevederile Directivelor Consiliului Uniunii Europene, ale doleanţelor din Declaraţiile de intenţii de la Munchen şi Alma-Ata, a Acordului european de la Strasbourg, astfel încât în perspectiva integrării în Comunitatea Europeană, România să nu blocheze prin norme singulare în Uniunea Europeană libera circulaţie, cu dublu sens a "profesiilor" de nursing sau moaşe;

  2. renunţarea de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, Ministerul Integrării Europene la iniţierea sau promovarea unei ordonanţe de urgenţă de modificare a Legii nr.461/2001 prin care formarea iniţială a asistenţilor medicali s-ar face numai prin colegii sau facultăţi renunţându-se la învăţământul postliceal cu profil medico-farmaceutic, fapt care ar determina "medicalizarea profesiei de asistent medical".

  3. să se precizeze de către ministerele interpelate, dacă actualele prevederi din România încalcă sau exced reglementările europene.

  4. în cazul emiterii unei ordonanţe, Guvernul poate modifica un Acord ratificat de România prin lege în septembrie 2002, şi să modifice unilateral Acordul european asupra instruirii şi formării asistenţilor medicali?

  5. să se precizeze de către ministerele menţionate, dacă actualele prevederi europene privind mobilitatea forţei de muncă sunt aplicabile, în perspectiva integrării României în C.E., în egală măsură pentru toate ţările din CE, dacă unui tânăr din ţările deja integrate, i se cer 10 clase pentru a urma o şcoală sanitară, faţă de tânărul român căruia i se cer 12 clase, bacalaureatul şi cursuri universitare de scurtă sau lungă durată.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Interpelarea dumneavoastră dezvoltată pe 7 minute va trebui să aibă un răspuns de 3 minute, din păcate.

E adresată la 3 ministere, aş ruga Ministerul Sănătăţii şi Familiei şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării să dea un răspuns comun şi al treilea minister este Ministerul Integrării.

Domnule ministru Andrei Popescu, vă rog să încercaţi dumneavoastră să fiţi sintetic, că am înţeles că aţi dat şi răspunsul scris.

Domnul Andrei Popescu (secretar de stat, Ministerul Integrării Europene):

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Întrucât noi am adresat un răspuns scris şi detaliat celor 4 comisii, două ale Camerei Deputaţilor şi două ale Senatului, îngăduiţi-mi doar în sinteză să punctez câteva chestiuni.

Cele două profesii menţionate fac parte dintre profesiile reglementate la nivel comunitar prin directive specifice. Aşa numitele directive sectoriale, care au ca obiectiv facilitarea liberei circulaţii a persoanelor şi a liberalizării furnizării serviciilor între statele membre ale Uniunii Europene prin asigurarea îndeplinirii unor cerinţe minimale de armonizare a programelor de studii în termen de structură şi de conţinut.

Am prezentat pe larg directivele respective. Elementul de esenţă al acestor acte normative comunitare este faptul că ele conţin doar norme minimale, în legătură cu natura, conţinutul şi durata programelor de învăţământ şi formare care trebuie parcurse pentru obţinerea calificării reciproce recunoscute de către statele membre ale Uniunii Europene.

În consecinţă, din această perspectivă, ridicarea nivelului de pregătire profesională pentru moaşe şi asistenţii medicali generalişti nu reprezintă o barieră în calea liberei circulaţii a persoanelor, ci mai degrabă o garanţie a nivelului înalt de calificare pe care aceste persoane vor fi în măsură să-l imprime activităţii lor profesionale.

În plus, precizăm că tendinţa clară recunoscută de comisia europeană la nivelul statelor membre este tocmai creşterea nivelului de pregătire pentru aceste profesii şi aducerea acestui nivel în sfera învăţământului universitar. Cazul Spaniei pe care l-am dezvoltat pe larg în răspuns este edificator.

Mai mult decât atât, în contextul evaluării legislaţiei româneşti de către experţii comunitari, au fost semnalate aspecte legate de lipsa posibilităţilor unei cariere academice a celor două profesii. În atare condiţii şi în aceste condiţii, considerăm că modificarea Legii nr.461/2001 în sensul creşterii nivelului de instruire şi pregătire a acestor profesii nu va determina vreo consecinţă negativă sub aspectul circulaţiei persoanelor în cadrul Uniunii Europene şi reprezintă în fapt un element pozitiv pentru serviciile de asistenţă medicală generală şi cu caracter obstetrical din ţara noastră.

Pentru conturarea însă a unui punct de vedere fundamentat este necesară considerarea poziţiilor ce sunt formulate de instituţiile competente în această materie, respectiv Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Sănătăţii şi Familiei, cu avizul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale.

Vă mulţumesc şi încă o dată scuze, doamna ministru se află pentru moţiunea de cenzură la Senat.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Constantin Corega va răspunde cu privire la legislaţia internă, incident în interpelarea pe care a formulat-o domnul deputat Iulian Mincu.

Domnul Constantin Corega (secretar de stat, Ministerul Educaţiei şi Cercetării):

Domnule preşedinte,

Domnule deputat,

Răspunsul Ministerului Educaţiei şi Cercetării la această interpelare cuprinde 6 pagini, astfel încât permiteţi-mi să dau doar sinteza acestora, în fond este vorba de 4 puncte.

Şi anume: primul, Acordul european plus Directivele Comisiei europene propun doar existenţa unui minim de formare. Orice este în plus faţă de aceasta, nu contrazice nici pe departe documentele respective şi vine ca şi o împlinire?. Cât priveşte Acordul de la Bologna el prevede un învăţământ deschis cu acces spre master şi doctorat.

În acest sens, li se dă posibilitatea celor care absolvesc o astfel de şcoală să intre în învăţământul universitar. În majoritatea ţărilor, se studiază în învăţământ superior. Acelaşi lucru dorim şi noi: ca să fie recunoscute absolventele învăţământului românesc din acest domeniu în Europa. Şi în Uniunea Europeană moaşele sunt medicalizate şi ca urmare nu este nici o problemă pentru faptul că vor fi medicalizate.

Vă mulţumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat, aveţi cuvântul pentru un comentariu, îmi cer scuze că trebuie să vă atrag atenţia că aveţi dreptul la un comentariu scurt.

Domnul Iulian Mincu:

Aş vrea să spun următoarele lucruri. Că în motivaţia pe care a dat-o Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii şi Familiei, referindu-se la Directivele Uniunii Europene, sunt 4 directive, nu le mai citez. Că asistenţii medicali în Uniunea Europeană se formează într-un anumit fel care excede ceea ce se întâmplă în România este, după mine, ori lipsă de informare, ori se uită că noi suntem singura ţară care excede, dacă vreţi, ceea ce solicită în momentul de faţă Uniunea Europeană. Adică la noi se intră cu 12 ani în şcoala postliceală care durează 3 ani şi care cuprinde 4600 de ore de lucrări practice timp de 3 ani.

Aş vrea să vă mai spun, domnule preşedinte, că nu se pomeneşte învăţământ de înaltă calificare care să ducă la scoaterea de profesori universitari din astfel de oameni, nu se pomeneşte decât ca o doleanţă la Munchen, iar la Alma-Ata se spune că peste 10 ani am dori ca cei care intră în învăţământul acesta să aibă 12 ani de pregătire. În momentul de faţă, toţi au 10 ani.

Şi, în sfârşit, în al treilea rând, noi scoatem în momentul de faţă nişte asistenţi şi moaşe bine pregătite, noi avem un sistem foarte bine format şi considerăm că nu este bine să stricăm ceea ce este bun.

Vă mulţumesc.