|
Domnul Adrian Moisoiu: Domnule preşedinte, pentru dumneavoastră, să nu vă pun într-o situaţie dificilă, eu accept şi ştiţi că vă stimez în mod deosebit. Aşa că nu e niciun fel de problemă. Întrebarea mea se adresează domnului Octavian Belu, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, şi se referă la un caz care este deosebit de important în clipa de faţă, cel puţin în accepţiunea mea, şi anume este vorba de sporturile de echipă. În clipa de faţă, în sporturile de echipă şi la astea mă refer la handbal, volei, baschet şi fotbal, bineînţeles, se investeşte enorm. Şi în acelaşi timp, se munceşte, s-au adus jucători străini, salarii şi aşa mai departe. S-ar putea ca să fie o treabă pozitivă pentru sportul românesc. Ceea ce nu este pozitiv şi pentru care mă adresez domniei sale este modul în care competiţiile sportive sunt, cred că termenul este corect, gestionate de către arbitrii. Şi, ca atare, meciurile se termină în favoarea unei echipe sau alteia, după cum s-a stabilit înainte, undeva, în nişte locuri dosnice, probabil şi cu schimburi de bani. Deci, cred că este cazul ca să mă adresez de aici, de la tribuna Parlamentului, domnului Belu: care este strategia agenţiei pe care dânsul o gestionează. Eu în domnul Belu cred, pentru că l-am cunoscut, am văzut cum a muncit în cadrul Federaţiei de Gimnastică, toată activitatea dânsului de-o viaţă este limpede, este curată, dar trebuie făcut şi stăvilit ceva. Nu este normal ca munca, ca toată lupta sportivă să fie degenerată, cazul care a ieşit în evidenţă şi care m-a determinat, deci picătura care a ieşit din pahar, se explică dintr-un meci de baschet al "Baschet Club Mureş" care jucând la Timişoara, în ultima secundă a pierdut meciul pe două faulturi complet imaginare. Deci, este un exemplu clar şi tipic din acest punct de vedere. Aceasta este de fapt întrebarea pe care vreau s-o lămuresc. Cele trei interpelări se adresează: una, domnului ministru al economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, şi se referă la această diferenţiere care se face în primirea banilor pentru achitarea unor autoturisme celor care au depus la CEC, dar se exclud cei care şi-au transferat banii de la CEC la BRD şi fără ca să-i scoată şi care şi ei ar avea exact acelaşi drept, pentru că banii sunt, în acest caz, altfel este o discriminare. De asemenea, domnului ministru de interne şi reformei administrative, Cristian David, în legătură cu un primar care nu doreşte să elibereze titlul de proprietate şi nici nu mai ştiu cui, ministrului interimar, cred că e un termen foarte interesant, ministru interimar al justiţiei, sau cum să-l numesc eu pe domnul Theodor Meleşcanu, care e ministru al justiţiei în acest caz, pentru că şi dânsul ar trebui să spună ce se întâmplă în cazul unor judecători care nedând pronunţarea unei sentinţe, determină ca procesul juridic să fie întrerupt. Mulţumesc.
|