|
Urmează răspunsul la întrebarea domnului deputat Garda Dezideriu, Grupul parlamentar al UDMR, din partea Ministerului Justiţiei. Domnul deputat nu este în sală şi vă rog să predaţi răspunsul în scris. Domnul deputat Ioan Aurel Rus, Grupul parlamentar al Partidului Popular România Mare, este în sală. Răspunde domnul secretar de stat Mihai Marian Eftimescu, din partea Ministerului Justiţiei. Vă rog, domnule secretar de stat, aveţi cuvântul.
|
|
Domnul Mihai Marian Eftimescu: Doamna preşedinte, Doamnelor şi domnilor deputaţi, Întrebarea formulată de către domnul deputat Rus viza soluţionarea situaţiei cetăţenilor din Republica Moldova care nu deţin cetăţenie română, care se plâng de termenele mari pe care trebuie să le aştepte. Răspunsul este următorul: prin Legea nr.21/1991, republicată, care este actul normativ în materie se reglementează relaţiile sociale referitoare la acordarea, redobândirea şi renunţarea la cetăţenia română, stabilind condiţiile care trebuie îndeplinite. Hotărârea de Guvern nr.50/2005 stabileşte, de asemenea, procedura de elaborare, avizare şi prezentare a actelor normative spre aprobare, procedură care se aplică şi în cazul hotărârilor de guvern referitoare la acordarea cetăţeniei. Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr.396/2002 stabileşte că în ceea ce priveşte redobândirea cetăţeniei, fiecare stat în parte va facilita, în cazurile şi condiţiile prevăzute de dreptul său intern, redobândirea cetăţeniei de către persoanele care o aveau şi care domiciliază în mod obişnuit şi legal pe teritoriul său. Legea română a cetăţeniei prevede dreptul foştilor cetăţeni români de a redobândi cetăţenia română şi, în plus, prevede facilităţi în acordarea cetăţeniei române şi pentru descendenţii acestora, până la gradul doi. Aceste facilităţi constau în lipsa obligaţiei de a locui în România o anumită perioadă de timp, de a face dovada cunoştinţelor privitoare la Constituţia României sau la imnul de stat, dovada asigurării mijloacelor legale de existenţă. Precizăm că Ministerul Justiţiei are în vedere îmbunătăţirea situaţiei legate de redobândirea cetăţeniei române de către foştii cetăţeni români, actualmente cetăţeni moldoveni, ucraineni, etc., dar orice măsură care se va lua va trebui să fie în consonanţă cu prevederile legale în materie şi cu Convenţia Europeană la care România este parte, astfel încât orice nouă reglementare să nu conţină dispoziţii legale sau practici care pot constitui discriminări de orice natură.
|
|
Domnul Ioan Aurel Rus: Mulţumesc, doamna preşedinte. Domnule secretar de stat, cred că nu v-aţi învăţat lecţia, aţi venit şi nu mi-aţi spus absolut nou, aţi venit să-mi aduceţi ce prevăd normele europene, le cunosc atât de bine, că sunt la Comisia pentru drepturile omului. V-am întrebat strict: ce trebuie să facă studentul moldovean care stă patru ani în România, îşi depune dosarul să dobândească cetăţenia, mai aşteaptă încă un an şi jumătate sau doi, pentru că asta este procedura deficitară de care dumneavoastră văd că uzaţi, i se scurge termenul, el se duce înapoi în ţară. În România nu poate lucra că nu are cetăţenie, nu-l angajează nimeni; dacă se duce înapoi, în Republica Moldova, cum mai face dovada celor patru ani staţi aici. Nu aţi venit cu nimic concret. Eu asta vreau să văd: cu ce măsuri veniţi dumneavoastră, noul guvern, să ajutaţi aceşti copii care sunt batjocoriţi. Cetăţenie nu au, bursele sunt sub limita existenţei şi nimic nu întreprinde statul român. Ne batem cu cărămida în piept numai. Deci, dacă punctual puteţi să-mi răspundeţi, primesc răspunsul dumneavoastră, ce mi-aţi spus până acum, spuneţi-o la grupa mică la grădiniţă.
|
|
Doamna Daniela Popa: Domnule secretar de stat, aveţi comentarii? Nu. Urmează răspunsul la întrebarea domnului deputat Petre Ungureanu, Grupul parlamentar al P.N.L. Nu este în sală. Vă rog să prezentaţi răspunsul în scris. Doamna deputat Lia Olguţa Vasilescu, Grupul parlamentar al P.R.M. Nu este în sală. Prezentaţi răspunsul în scris. Domnul deputat Petre Ungureanu, Grupul parlamentar al P.N.L. Nu este în sală. Prezentaţi răspunsul în scris.
|