|
|
Domnul Ioan Oltean: Doamnelor şi domnilor deputaţi, Deschidem şedinţa consacrată răspunsurilor orale la întrebări din data de astăzi, 14 decembrie 2009, şi pe urmă, evident, pentru prezentarea interpelărilor pe scurt. La răspunsurile la întrebări, domnul deputat Mircia Giurgiu, din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, a primit în scris răspunsul din partea Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, la întrebarea: de ce nu au fost achitate subvenţiile pentru bovine şi când vor fi achitate. Înţeleg, domnule deputat, că răspunsul este pe măsura aşteptărilor dumneavoastră. În continuare, avem o întrebare din partea aceluiaşi harnic deputat, Mircia Giurgiu, adresată Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului. Răspunsul îl primim din partea domnului secretar de stat Iliescu Valentin. Domnule secretar de stat, aveţi cuvântul.
|
|
|
|
Domnul Valentin Adrian Iliescu: Vă mulţumesc, domnule preşedinte. Voi trece direct la răspunsul formulat pentru domnul deputat Mircia Giurgiu. Prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr.62 din 23 decembrie 2003, AVAS a vândut cumpărătorului S.C. MAGNAR TWO S.R.L. Otopeni 90.574 de acţiuni nominative, reprezentând sută la sută din capitalul social subscris şi vărsat al S.C. Rodipet S.A., actuala S.C. Network Press concept S.A., la data semnării contractului, la un preţ de acţiune de 2,5025 lei. Preţul de cumpărare al acestor acţiuni a fost achitat integral de cumpărător, anterior semnării contractului, respectiv la data de 17 decembrie 2003. Au fost 6.812.705 acţiuni suplimentare, la un preţ pe acţiune de 0,025 lei. Preţul de cumpărare al acţiunilor suplimentare a fost achitat integral de cumpărător, în termenul prevăzut în contract, 3.IV.2007, respectiv la data de 20 martie 2007. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc, domnule ministru, domnule secretar de stat. Domnule deputat Mircia Giurgiu, vă rog să vă încadraţi în timpul alocat, de 3 minute.
|
|
|
|
Domnul Mircia Giurgiu: Da, vă mulţumesc, domnule preşedinte. Vă mulţumesc, domnule secretar de stat. Într-adevăr, după ce ne-aţi prezentat, se pare că totul este în regulă, numai că avem mari probleme. Cred că este una dintre privatizările din perioada 2000-2004, care a adus mari probleme, dovadă că toţi salariaţii din această societate, în acest moment, nu şi-au primit salariile din primăvara acestui an, din luna martie; nu s-au plătit contribuţiile sociale pentru ajutorul de şomaj, pentru pensii, pentru sănătate şi nu ştiu ce li se va întâmpla. Cel care a cumpărat s-a folosit doar de spaţiile pe care le-a avut, toate chioşcurile din ţară şi toate sediile. Şi, iată, a distrus această societate şi a lăsat toţi salariaţii pe drumuri. Este foarte rău că s-a întâmplat aşa ceva şi cred că, pe viitor, în momentul în care se vinde ceva, ar trebui să fie puse clauze pentru continuarea obiectului de activitate, cel puţin pe vreo 10 ani. Vă mulţumesc.
|
|
|
|
Domnul Ioan Oltean: Vă mulţumesc, domnule deputat. Mai avem un răspuns pentru doamna deputat Manuela Mitrea, din partea Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat, care lipseşte şi căreia i se va comunica în scris răspunsul. Domnule secretar de stat Valentin Iliescu, vă mulţumim pentru prezenţa la şedinţa aceasta.
|
|