|
Domnul Remus-Florinel Cernea: Mulţumesc, domnule preşedinte. Am făcut un anunţ săptămâna trecută, dar procedura cere ca acest anunţ să fie făcut şi în plen. Subsemnatul, Remus-Florinel Cernea, deputat ales pe lista USL din Colegiul uninominal nr.9 din Circumscripţia nr.14 Constanţa, vă comunic prin prezenta retragerea mea din Grupul parlamentar al PSD de la Camera Deputaţilor. Am luat decizia ca urmare a paşilor făcuţi de Guvern către susţinerea proiectului minier pe bază de cianuri de la Roşia Montană şi către exploatarea gazelor de şist, dar şi a intenţiei exprimate de către voci importante ale coaliţiei majoritare de a promova luarea unor hotărâri în Parlament în favoarea acestor două proiecte, cu impact negativ major asupra mediului. Astfel de decizii pe teme care nu sunt doar prioritare, ci definitorii pentru abordarea...
|
|
Domnul Valeriu Ştefan Zgonea: Domnule deputat, motivaţia face parte din comunicatul dumneavoastră de presă. Eu... fraza o spuneţi la ora 8 dimineaţa, în fiecare marţi, vă invit în Parlament, să vizitaţi Parlamentul, marţi, la ora 8, sunt declaraţii politice. Mi-ar face deosebită plăcere... sau la interpelări, luni seara, de la ora 18, ori eu, ori colegii mei, în special domnul deputat, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Oltean, sau domnul Hellvig sunt prezenţi. Vă mulţumesc foarte mult pentru informaţie. Sunteţi deputat independent. Vă urez o zi frumoasă.
|