Sittings of the Chamber of Deputies of April 15, 2014

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.50/2014
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of April 15, 2014

18. Supunerea la votul final:  

   

După pauză

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, după sesiunea de plen reunit. Îl conduce domnul Hrebenciuc.

Dragi colegi deputaţi,

Vă rog frumos să luaţi loc în bancă pentru a începe sesiunea de vot final.

Vă rog frumos să vă pregătiţi cartelele pentru a face o verificare. Liderii grupurilor politice parlamentare sunt rugaţi să-şi invite colegii în sală.

Vă rog frumos să vă pregătiţi cartelele de vot.

Grupurile politice parlamentare, sunteţi pregătite? Da?

Domnul Neacşu, domnul Scutaru, facem o verificare?

Să înceapă votul.

Rog liderii grupurilor politice parlamentare să-şi ia extrasul de vot, să vadă prezenţa.

Avem 20 de proiecte de lege din care zece sunt ordinare, zece sunt organice şi un proiect de hotărâre. Nouă sunt organice şi un proiect de hotărâre.

Bun. Liderii grupurilor, începem, da? Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor (PH CD 22/2014) (adoptat)

1. Proiect de Hotărâre privind modificarea Anexei la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 48/2012 pentru aprobarea componenţei nominale a comisiilor permanente ale Camerei Deputaţilor.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

321 de voturi pentru, două abţineri, două voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă privind modificarea alineatului (1) al art. 29 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 şi a Legii 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului (Pl-x 607/2013) (adoptată)

2. Propunere legislativă privind modificarea alineatului (1) al art. 29 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996 şi a Legii nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului.

Legea este ordinară.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi vă propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulţumesc.

266 de voturi pentru, 43 de abţineri, 18 voturi împotrivă.

Adoptată.

 
Video in format Flash/IOS Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi pentru abrogarea art. II din Legea nr.122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, reexaminată la cererea Preşedintelui României (PL-x 334/2013/2014) (adoptată)

3. Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, industrie alimentară, piscicultură, silvicultură şi dezvoltare rurală şi pentru abrogarea art.II din Legea nr.122/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr.283/2010 privind camerele pentru agricultură, silvicultură şi dezvoltare rurală, reexaminată la cererea preşedintelui României.

Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice propune respingerea cererii de reexaminare şi adoptarea legii în forma aprobată iniţial.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

202 voturi pentru, două abţineri, 125 de voturi împotrivă.

A fost aprobat.

Explicarea votului. Aveţi cuvântul, domnule deputat. Aveţi două minute pentru explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Nechita-Stelian Dolha:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Stimaţi colegi,

În forma adoptată, legea nu foloseşte nimănui. N-am făcut altceva decât să ne învârtim în jurul cozii şi să o păstrăm neatinsă, de parcă ar fi cine ştie ce comoară de reglementare în materie legislativă. În realitate, e un fiasco usturător.

Există câteva principii simple care ar putea să tranşeze o dată pentru totdeauna problema.

Unu, asumarea finanţării de la buget a Camerelor agricole cel puţin la început, până în momentul în care devin structuri puternice.

Şi doi, tăierea oricărei ingerinţe a politicului în alegerile pentru aceste structuri.

Din păcate, actuala putere nu poate rezista unei asemenea ispite, şi e greu de crezut că există vreo şansă pentru a avea Camere agricole viabile.

Mulţumesc mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/1999 privind scutirea de la plata taxei de reclamă şi publicitate, precum şi a majorărilor de întârziere aferente (PL 365/1999) (adoptat)

4. Raportul Comisiei de mediere la Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/1999 privind scutirea de la plata taxei de reclamă şi publicitate, precum şi a majorărilor de întârziere aferente.

Raportul a fost aprobat de Senat la 6 decembrie 2001, raportul Comisiei de mediere cuprinzând propunerea de respingere a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/1999.

Supun votului raportul Comisiei de mediere.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

204 voturi pentru, 124 de abţineri, patru voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/1999 privind scutirea de la plata taxei de reclamă şi publicitate, precum şi a majorărilor de întârziere aferente (PL 365/1999) (adoptat)

5. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.369...

Din sală:

Trebuie votată legea!

Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă rog? A, scuzaţi-mă, acum trebuie să supun votului proiectul de lege.

Supun Proiectul de Lege - îmi cer scuze - pentru respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 16/1999 privind scutirea de la plata taxei de reclamă şi publicitate, precum şi a majorărilor de întârziere aferente.

Legea este ordinară.

Să înceapă votul.

 
Video in format Flash/IOS  

205 voturi pentru, 126 de abţineri, două voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr.100/1992 (PL-x 671/2013) (adoptat)

5. Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.369/2004 privind aplicarea Convenţiei asupra aspectelor civile ale răpirii internaţionale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr.100/1992.

Legea este ordinară.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi vă propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

334 de voturi pentru, nicio abţinere, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind modificarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, precum şi pentru stabilirea altor măsuri (PL-x 98/2014) (adoptat)

6. Proiect de Lege pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, conform legii, în proprietatea privată a statului, precum şi pentru stabilirea altor măsuri.

Legea este ordinară.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci vă propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

320 de voturi pentru, 17 abţineri, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.28/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare (PL-x 354/2013) (adoptat)

7. Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.28/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare.

Legea este ordinară.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci vă propune şi aici adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

205 voturi pentru, 90 de abţineri, 38 de voturi împotrivă.

Explicarea votului.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Horia Cristian:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Grupul PNL s-a abţinut la acest proiect de lege, pentru că este un exemplu tipic despre o idee fundamental corectă care este prost aplicată.

Ordonanţa de urgenţă prevede un mecanism aproape imposibil de pus în practică de colectare a impozitului agricol şi stabileşte că acest impozit merge tot la bugetul de stat, în contradicţie cu Legea finanţelor publice locale, motiv pentru care PNL s-a abţinut de la votarea acestui proiect de lege şi, cu această ocazie, vă anunţ că există un proiect de lege de modificare a acestei ordonanţe, care a fost depus de Grupul PNL în Senat.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Explicarea votului, Grupul parlamentar al PDL. Aveţi două minute.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Ialomiţianu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

PDL a votat împotriva acestei legi pentru că, prin această lege, recunoaşteţi că aţi reorganizat ANAF-ul în mod ineficient. După ce aţi reorganizat ANAF-ul, recunoaşteţi că nu puteţi să strângeţi impozitele pe care le-aţi introdus.

Mai mult decât atât, vă bateţi joc de primari, dându-le sarcini în plus, pentru că vă e frică că vă creaţi o imagine proastă, că aţi introdus un impozit pe pierderi, şi nu pe câştig.

Iar un alt neajuns al acestei legi este că vă bateţi joc de cetăţenii din localităţile unde avem fermieri şi pe care-i impozitaţi. Nu lăsaţi nicio sumă acolo, iar primăriile din localităţile respective sunt aproape în faliment.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect (PL-x 97/2014) (adoptat)

8. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect.

Legea este ordinară.

Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului vă propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

330 de voturi pentru, o singură abţinere, niciun vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.108/2013 pentru prorogarea termenului prevăzut la alin.(1) al art.56 din Legea nr.185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate (PL-x 126/2014) (adoptat)

9. Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.108/2013 pentru prorogarea termenului prevăzut la alin.(1) al art.56 din Legea nr.185/2013 privind amplasarea şi autorizarea mijloacelor de publicitate.

Legea este ordinară.

Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului vă propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulţumesc.

224 de voturi pentru, 14 abţineri, 95 de voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2013 pentru stabilirea unor măsuri bugetare (PL-x 87/2014) (adoptat)

10. Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.107/2013 pentru stabilirea unor măsuri bugetare.

Legea este ordinară.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci vă propune adoptarea acestui proiect de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

277 de voturi pentru, 47 de abţineri, 13 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (PL-x 124/2014) (adoptat)

Intrăm la legile organice.

11. Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.11/2014 privind adoptarea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Legea este organică.

Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului vă propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulţumesc.

205 voturi pentru, patru abţineri, 120 de voturi împotrivă.

Adoptat.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea art.59 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 71/2014) (adoptat)

12. Proiect de Lege pentru modificarea şi completarea art.59 din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru sănătate şi familie vă propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulţumesc foarte mult.

336 de voturi pentru, o abţinere, niciun vot împotrivă.

Doamna Boghicevici, explicarea votului. Domnul deputat Drăghici explicarea votului.

Daţi-mi voie să-i dau iniţiatoarei prima dată.

Doamnă deputat, aveţi cuvântul, vă rog frumos.

 
Video in format Flash/IOS  

Doamna Claudia Boghicevici:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Permiteţi-mi să mulţumesc colegilor care au votat acest proiect de lege.

Încă o dată am dat dovadă de înţelepciune. Problematica persoanelor cu dizabilităţi nu poate fi politizată.

Mulţumesc şi sper că în continuare vom vota cât mai multe legi în favoarea persoanelor cu dizabilităţi, unde să avem unanimitate de voturi. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, doamnă deputat.

Domnul deputat Drăghici.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Domnule preşedinte, mulţumesc.

Doamnelor şi domnilor colegi,

În calitate de iniţiator vă mulţumesc, dar mai ales în numele celor 75.000 de persoane cu dizabilităţi încadrate în tip şi grad de handicap cu certificat permanent că nu vor mai fi umilite, târâte şi rechemate din şase în şase luni sau anual pentru a fi reevaluate, aflându-se într-o situaţie deosebit de dificilă.

Dumneavoastră astăzi aţi dovedit că aţi lăsat deoparte haina de om politic şi aţi dovedit că sunteţi oameni.

Prin acest tip de vot, Parlamentul va creşte în gradul de încredere al cetăţenilor.

Vă felicit şi vă mulţumesc încă o dată. (Aplauze.)

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Firczak. Domnule deputat, aveţi cuvântul două minute, explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Gheorghe Firczak:

Domnule preşedinte,

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Sigur că această lege este foarte importantă şi din punctul de vedere al egalităţii de şanse.

Fiind membru al acestei comisii şi membru al Grupului minorităţilor naţionale, şi noi ne exprimăm satisfacţia că această lege a fost adoptată.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

 
Video in format Flash/IOS Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.84/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, reexaminată la cererea Preşedintelui României (PL-x 382/2013/2014) (adoptată)

13. Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.84/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, reexaminată la cererea Preşedintelui României.

Comisia pentru buget, finanţe şi bănci propune admiterea cererii de reexaminare şi adoptarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului în forma adoptată de Senat.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

333 de voturi pentru, o abţinere, două voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau coordonarea Guvernului ori a ministerelor, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.136 din 25.02.2014 (PL-x 245/2013/2014) (adoptată)

14. Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2013 pentru stabilirea unor măsuri privind asigurarea funcţionalităţii administraţiei publice locale, a numărului de posturi şi reducerea cheltuielilor la instituţiile şi autorităţile publice din subordinea, sub autoritatea sau coordonarea Guvernului ori a ministerelor, reexaminată ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr.55 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.136 din 25 februarie 2014.

Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului şi Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi vă propun adoptarea Legii privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.77/2013.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulţumesc foarte mult.

320 de voturi pentru, două abţineri, 15 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Legea privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.74/2010 pentru modificarea unor acte normative din domeniul educaţiei şi cercetării, reexaminată la cererea Preşedintelui României (PL-x 522/2010/2014) (adoptată)

15. Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.74/2010 pentru modificarea unor acte normative din domeniul educaţiei şi cercetării, reexaminată la cererea Preşedintelui României.

Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport propune respingerea cererii de examinare şi adoptarea Legii privind respingerea ordonanţei de urgenţă a Guvernului.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

Vă mulţumesc.

224 de voturi pentru, patru abţineri, 109 voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea art. 96 alin.(2) şi (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011(Pl-x 37/2014) (adoptată)

16. Propunerea legislativă pentru modificarea art. 96 alin.(2) şi (3) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Vă reamintesc că propunerea iniţială a comisiei de respingere a iniţiativei legislative nu a întrunit numărul de voturi necesare în 25 martie 2014 şi ca urmare, s-a hotărât retrimiterea la comisie.

Din raportul înlocuitor al comisiei sesizate în fond se menţine propunerea iniţială de respingere a iniţiativei legislative.

Conform prevederilor art.104 din Regulamentul nostru, coroborate cu 97 alin.(4), procedura se finalizează cu propunerea de adoptare a iniţiativei legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

65 de voturi pentru, cinci abţineri, 267 împotrivă.

Procedura a fost finalizată.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege pentru completarea alin.(2) al art.96 din Legea nr.448/2006 republicată privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap (PL-x 461/2013) (adoptat)

17. Proiect de Lege pentru completarea alin.(2) al art.96 din Legea nr.448/2006, republicată, privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Comisia pentru muncă şi protecţie socială şi Comisia pentru sănătate şi familie propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

La fel, 337 de voturi pentru, un singur vot împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate C.F.R. - S.A. în domeniul public al municipiului Dej şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Dej, judeţul Cluj (PL-x 598/2013) (adoptat)

18. Proiect de Lege privind transmiterea unui teren din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Transporturilor aflat în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate "CFR" - SA în domeniul public al municipiului Dej şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Dej, judeţul Cluj.

Comisia pentru industrii şi servicii şi Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului vă propun adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

288 de voturi pentru, 48 de abţineri, două voturi împotrivă.

 
Video in format Flash/IOS Propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale (Pl-x 114/2014) (adoptată)

19. Propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr.346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale.

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională vă propune adoptarea propunerii legislative.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

213 voturi pentru, zece abţineri, 113 voturi împotrivă.

Adoptată.

Explicarea votului, domnul deputat George Scutaru, liderul Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Adrian George Scutaru:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Grupul liberal a votat împotrivă, pentru că din punctul nostru de vedere nu credem că este normal ca fără o dezbatere să redesenăm toată arhitectura de securitate a serviciilor departamentale de informaţii.

Şi, în al doilea rând, nu credem că este normal ca numirile care au început să se facă la Ministerul de Interne, acum, acelaşi tip de numiri să avem şi la Ministerul Apărării şi, practic, tot ceea ce înseamnă zona de Intelligence din Ministerul de Interne, din Ministerul Apărării - şi înţeleg că va urma şi nominalizarea Poliţiei - să fie făcută de premier doar la propunerea ministrului.

Este o încercare din partea partidului de guvernământ, din partea PSD, de a concentra în mâna unui singur om aceste prerogative şi, repet, ne-am fi aşteptat să fi existat o dezbatere mai largă la nivelul societăţii privind arhitectura de securitate.

La Senat, desigur, Grupurile liberale vor ataca la Curtea Constituţională acest proiect.

Vă mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

20. Proiectul de Lege privind...

Procedură? Explicarea votului. Domnul deputat Tinel Gheorghe, liderul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Şi noi credem că modificarea Legii nr.346 de funcţionare a Ministerului Apărării Naţionale n-are nicio logică în momentul de faţă.

Ce s-a schimbat sau care e urgenţa pentru care preşedintele CSAT şi CSAT-ul să ia competenţele de nominalizare a şefului Serviciului de Informaţii Militare?

Ce s-a întâmplat de cei şase iniţiatori, printre care şi domnul Ilie Sârbu - socrul primului-ministru -, e un conflict de interese pe care noi îl scoatem în evidenţă aici, fac o propunere în aşa fel încât ginerele Domniei Sale să nominalizeze şi şeful unui serviciu foarte important de informaţii militare.

Noi credem că nu există niciun argument. Poate numai cel care a fost practicat în perioada 2001-2004 de Adrian Năstase de a cumula într-o singură mână tot ceea ce înseamnă servicii secrete şi informaţii, de a gestiona ca partid-stat tot ce înseamnă activitate politică, economică şi socială.

Cred că este un abuz al puterii în momentul de faţă şi ar fi trebuit dezbătut şi discutat mai mult în plenul Parlamentului şi în grupurile parlamentare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Eugen Bejinariu, Grupul parlamentar al PSD.

Aveţi cuvântul, domnule deputat, pentru explicarea votului.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Eugen Bejinariu:

Mulţumesc, domnule preşedinte.

Voiam să-i dau o replică colegului nostru de la PNL, dar, sigur, şi domnului Tinel. Şi l-aş întreba: să înţelegem că un coleg de-al nostru nu mai poate fi ales într-un colegiu în ţara acesta fiindcă e rudă cu altcineva? Mie mi se pare o gravă eroare, domnule Tinel!

În sfârşit, ceea ce vreau să vă spun este că ai noştri colegi din opoziţie sunt într-o gravă eroare. În primul rând, toate serviciile din Uniunea Europeană se subordonează primului-ministru din acele ţări şi, totodată, la momentul acesta, de fapt, proiectul de lege sau legea care va intra în vigoare prevede că sunt numite de miniştrii de resort. Miniştrii sunt politici. Deci nu este o problemă.

Mi se pare, aşa, că vă agăţaţi de-un lucru minor, care n-are relevanţă.

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Dreptul la replică, domnul deputat Tinel Gheorghe. Aveţi două minute dreptul la replică.

V-aţi înţeles cu domnul Bejinariu, în Săptămâna Mare să vorbiţi numai dumneavoastră. Mi-am dat eu seama.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Eu am ridicat o chestiune care ţine de aspectul moral al problematicii. (Râsete, rumoare, aplauze.)

Dar staţi fără grijă, nu e pentru cine se potriveşte, ci pentru cine se nimereşte, să ştiţi! S-a verificat.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

 
Video in format Flash/IOS Proiectul de Lege privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă (PL-x 90/2014) (adoptat)

20. Proiect de Lege privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Legea este organică.

Procedură de urgenţă.

Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi propune adoptarea proiectului de lege.

Să înceapă votul.

Video in format Flash/IOS  

212 voturi pentru, opt abţineri, 111 voturi împotrivă.

Explicarea votului.

Domnule deputat, aveţi cuvântul, Grupul parlamentar al PNL.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Theodor-Cătălin Nicolescu:

Mulţumesc frumos, domnule preşedinte.

Grupul parlamentar al Partidului Naţional Liberal va sesiza Curtea Constituţională pentru că, din punctul nostru de vedere, legea pe care am adoptat-o astăzi încalcă grav dreptul la apărare al celor care trebuie să plătească pentru a vedea că sunt parte într-o procedură, iar, pe de altă parte, pentru că tot suntem în Săptămâna Mare, cred că după ce această lege va fi promulgată în Monitorul Oficial, angajaţii societăţilor mari, cu probleme, vor trebui să se roage la Dumnezeu pentru ca distribuitorii de gaze şi electricitate să aibă grijă de ei, pentru că, din păcate, asta le-am făcut acestor oameni.

Aşa cum vă spuneam, vom sesiza la Curtea Constituţională cu privire la acest aspect.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Mulţumesc.

Domnul deputat Remus Cernea, explicarea votului, după care domnul deputat Tinel Gheorghe.

Domnule deputat, aveţi cuvântul.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Remus-Florinel Cernea:

Vă mulţumesc, domnule preşedinte.

Respectăm demnitatea acestei instituţii, dacă respectăm procedurile. Pe lângă viciile de fond ale legii, astăzi am asistat şi la vicii de formă, de procedură, pentru că nu am avut în faţă raportul pentru a-l putea analiza şi pentru a da un vot de conştiinţă. E important să încurajăm votul de conştiinţă în Parlament, şi nu votul care este complet la îndemâna liderului de grup, prin semnele bine cunoscute.

Vă mulţumesc foarte mult.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Vă mulţumesc.

Domnule deputat Tinel Gheorghe, aveţi cuvântul. Explicarea votului. În două minute facem plenul reunit, după ce domnul deputat explică votul.

Vă reamintesc că avem Birou permanent după.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Tinel Gheorghe:

Domnule preşedinte,

Stimaţi colegi,

Am votat împotrivă şi le spunem colegilor de la Partidul Naţional Liberal că noi avem deja textul pentru atacul la Curtea Constituţională pregătit. Dacă doriţi, veniţi alături de noi, ca să demonstrăm puterii, PSD-ului că şi în acest caz greşesc, cum au greşit de nenumărate ori, şi greşesc în continuare.

 
Video in format Flash/IOS  

Domnul Valeriu Ştefan Zgonea:

Am înţeles. Deci dumneavoastră ştiaţi textul de lege dinainte, de v-aţi pregătit. E, e, asta e un lucru care, până la urmă...

Trei minute pauză pentru a începe plenul reunit. Da? Trei minute.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, după plenul reunit, îl conduce domnul Hrebenciuc.

 
   

Şedinţa s-a încheiat la ora 14,30.