Robert Alecu
Robert Alecu

Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2026

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of May 11, 2026

18. Răspunsuri orale la întrebările adresate membrilor Guvernului şi altor conducători ai organelor administraţiei publice.
  18.2 Robert Alecu

Video in format Flash/IOS

Domnul György Attila:

Deci, referitor la întrebarea domnului deputat Alecu Robert, precizăm că iniţiatorul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 92/2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2024 privind unele măsuri pentru reorganizarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi a unor instituţii aflate în subordinea acestuia, precum şi pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 12/2024 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectoarele suin şi avicol, în perioada 1 august 2022 - 31 august 2023, în contextul crizei provocate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi pentru modificarea unor acte normative din domeniul agriculturii, este Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, autoritate publică centrală responsabilă cu aplicarea strategiei şi programului de guvernare, cu rol în elaborarea şi implementarea strategiilor naţionale sectoriale în domeniile agriculturii şi producţiei alimentare, dezvoltării rurale, îmbunătăţirilor funciare, precum şi în domenii conexe precum cercetarea ştiinţifică de specialitate, conservarea şi managementul durabil al solurilor şi al resurselor genetice vegetale şi animale.

De asemenea, menţionăm că pentru terenurile agricole situate în extravilan, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale este gestionarul Fondului de ameliorare a fondului funciar, conform prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, instituţie cu atribuţii în ceea ce priveşte constituirea şi utilizarea sumelor din fond.

Potrivit prevederilor art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor, Ministerul Finanţelor este organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu rol de sinteză, care aplică strategia şi programul de guvernare în domeniul finanţelor publice.

Prin urmare, Ministerul Finanţelor nu se poate pronunţa asupra politicilor publice ce ţin de domeniul de activitate al altor instituţii.

Vă mulţumim.

Video in format Flash/IOS

Domnul Adrian-Felician Cozma:

Întrebare adresată Ministerului Sănătăţii, doamna deputat Dascălu Cristina-Emanuela, Grupul parlamentar AUR; întrebarea nr. 4817A. Se solicită amânare.

Întrebare adresată Ministerului Sănătăţii de către doamna deputat Dascălu Cristina-Emanuela, Grupul parlamentar AUR - 4521A.

Doamna secretar de stat Stela Firu?

Aveţi cuvântul.