Gheorghe Sârb
Gheorghe Sârb

Sittings of the Chamber of Deputies of February 6, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.5/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 6, 2006

18. Prezentarea pe scurt de către deputaţi a interpelărilor adresate membrilor Guvernului  
  18.10 Gheorghe Sârb
 
see:

 

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Domnul deputat Anghel Stanciu, o interpelare depusă în scris, domnul deputat Vasile Soporan, trei interpelări depuse în scris, domnul deputat Cosmin Nicula este autorul unui record, 11 interpelări depuse în scris. Domnul deputat Aurel Vlădoiu, două interpelări depuse în scris. Doamna deputat Mihaela Rusu, o interpelare depusă în scris.

Deputaţii Corneliu Dida, Eduard Martin, Alexandru Mazăre, trei interpelări depuse în scris. Domnul deputat Gheorghe Sârb, o interpelare depusă în scris. Este prezent? Da.

Vă rog, domnule deputat. Iertaţi-mă, urmăream mai mult lista decât sala.

Vă rog.

Video in format Flash/IOS

Domnul Gheorghe Sârb:

Stimaţi colegi,

Interpelarea de faţă se adresează domnului ministru al finanţelor Sebastian Vlădescu. Este pe tema alocării unor fonduri ca urmare a aplicării Legii 189/2001 pentru o serie de bugete locale din judeţul Constanţa.

Este vorba de fapt de 9 comune din acest judeţ care, în urma aplicării Decretului-Lege nr. 118 din 1990 şi a Legii nr. 189 din 2001, sunt văduvite la capitolul "venituri bugetare" de sume relativ importante pentru aceste bugete.

Precizez că cele două texte de lege pomenite implică o serie de scutiri privind plata impozitelor şi taxelor locale pentru aceste persoane. Este vorba de circa 1500 de cetăţeni din comunele respective, 9 comune, cu un deficit de venituri pe această cale de 3,1 miliarde lei vechi, sume care sunt relativ importante mai ales pentru una dintre ele, comuna Fântânele care are un deficit de 1 miliard de lei, este o comună nou înfiinţată în cursul anului trecut.

Solicităm domnului ministru de finanţe măsurile de rigoare în baza legii care precizează că "ministrul finanţelor va introduce în structura bugetului de stat sumele necesare", presupunând desigur nu numai asigurarea drepturilor băneşti pentru aceste persoane persecutate sau deportate în trecutele regimuri totalitare, ci şi acoperirea impozitelor lipsă la bugetele locale, ca urmare a aplicării respectivelor legi.

Vă mulţumesc foarte mult, domnule preşedinte.

Video in format Flash/IOS

Domnul Lucian Augustin Bolcaş:

Vă mulţumesc, domnule deputat.