Sittings of the Chamber of Deputies of June 19, 2000

Sittings of the Chamber of Deputies of June 19, 2000

2. Informare cu privire la proiectele de lege şi propunerile legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de comisiile permanente.

Domnul Vasile Lupu:

................................................

Doamnelor şi domnilor,

Dau citire Informării cu privire la iniţiativele legislative înregistrate la Biroul permanent al Camerei Deputaţilor şi care urmează să fie avizate de Comisiile permanente.

1) Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.72/2000 pentru modificarea art.2 lit.a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.170/1999 privind acordarea, în mod gratuit, a asistenţei medicale, medicamentelor şi protezelor pentru unele categorii de persoane prevăzute în legi speciale, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate în fond Comisia pentru sănătate şi familie, pentru avize Comisia pentru buget, finanţe, bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

În conformitate cu art.102, alin.3 din Regulament, acest proiect urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

2) Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.73/2000 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.15/1998 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Institutului European din România, primit de la Guvern.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate în fond Comisia pentru politică externă, pentru avize Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia pentru buget, finanţe, bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Şi acest proiect de lege, potrivit art.102 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, urmează procedura de urgenţă.

3) Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.58/1997 pentru modificarea şi completarea Legii nr.64/1995 privind procedura reorganizării şi lichidării judiciare, adoptat de Senat la 13 iunie 2000.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate în fond Comisia pentru politică economică, reformă şi privatizare, Comisia pentru buget, finanţe, bănci, pentru aviz, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

În conformitate cu art.102 alin.3 din Regulament, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

4) Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.31/2000 pentru ratificarea Acordului dintre Republica Austria, Republica Bulgaria, Republica Croaţia, Republica Cehă, Republica Ungară, Republica Polonă, România, Republica Slovacă şi Republica Slovenia, adoptat la Budapesta la 7 februarie 1998, cu privire la prelungirea Programului de schimburi pentru studii universitare în Europa Centrală (CEEPUS) pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 31 decembrie 2000, adoptat de Senat în data de 12 iunie 2000.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate în fond Comisia pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport, pentru aviz Comisia pentru politică externă, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

În conformitate cu art.102 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, proiectul urmează să fie dezbătut în procedură de urgenţă.

5) Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.157/1999 pentru ratificarea Memorandumului de finanţare dintre Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul RO-9903 privind Facilitatea pentru infrastructuri de mari dimensiuni, partea a patra, Pregătirea proiectului ISPA, semnat la Bucureşti la 2 septembrie 1999, adoptat de Senat la 12 iunie 2000.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate în fond Comisia pentru buget, finanţe, bănci, pentru avize Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Conform art.102 alin.3 din Regulament, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

6) Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.104/1999 privind acordarea unor facilităţi pentru plata consumului de energie electrică, motorină şi gaze naturale în vederea stimulării producţiei agricole aferente anului 1999, adoptat de Senat la 14 iunie 2000.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate în fond Comisia pentru industrii şi servicii, pentru avize Comisia pentru buget, finanţe, bănci, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Conform art.102 alin.3 din Regulament, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

7) Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.110/1999 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr.39/1996 privind înfiinţarea şi funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, adoptat de Senat la 14 iunie 2000.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate în fond Comisia pentru buget, finanţe, bănci, pentru aviz Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Conform art.102 alin.3 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, acest proiect de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Stimaţi colegi,

Vă rog păstraţi liniştea în sală, pentru că, în această gălăgie, nu se poate lucra!

8) Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.144/1999 pentru aprobarea continuării şi finanţării activităţilor de cercetare-dezvoltare, aplicaţii şi inginerie tehnologică aferente suportului tehnic naţional pentru domeniul de energetică nucleară din cadrul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare, precum şi pentru aprobarea finanţării activităţilor specifice cooperării internaţionale în domeniul de energetică nucleară, adoptat de Senat în 14 iunie 2000.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate în fond Comisia pentru industrie şi servicii, pentru avize Comisia pentru buget, finanţe, bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Conform art.102 alin.3 din Regulament, şi acest proiect de lege urmează procedura de urgenţă.

9) Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.169/1999 privind scutirea de la plata taxei vamale aferente importului unui pian de concert marca Steinway & Sons, adoptat de Senat în data de 14 iunie 2000.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget, finanţe, bănci, pentru aviz Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Conform art.102 alin.3 din Regulament, acest proiect urmează procedura de urgenţă.

10) Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.172/1999 pentru modificarea şi completarea Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar, în urma aplicării Tratatului între România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, adoptat de Senat la 14 iunie 2000.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate următoarele comisii: în fond Comisia pentru buget, finanţe, bănci, pentru avize Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

Conform art.102 alin.3 din Regulament, acest proiect de lege urmează procedura de urgenţă.

11) Propunerea legislativă privind alocaţia suplimentară pentru copiii din familiile monoparentale şi majorarea alocaţiei de stat pentru copii şi a alocaţiei suplimentare pentru familiile cu copii, iniţiată de un număr de 7 deputaţi PDSR.

Cu această propunere au fost sesizate în fond Comisia pentru muncă şi protecţie socială, pentru avize Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia pentru buget, finanţe, bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

12) Propunerea legislativă pentru reînfiinţarea comunei Coşula din judeţul Botoşani, iniţiată de doamna deputat Viorica Afrăsinei.

În fond, a fost sesizată Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, pentru avize Comisia pentru buget, finanţe, bănci, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

13) Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.8/2000 privind ratificarea Contractului de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii şi Administraţia Naţională a Drumurilor din România pentru finanţarea Proiectului de construcţie şi reabilitare autostrăzi, semnat la Luxemburg la 16 noiembrie 1999 şi la Bucureşti la 19 noiembrie 1999, adoptat de Senat la 12 iunie 2000.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate în fond Comisia pentru buget, finanţe, bănci, pentru avize Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

14) Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.14/2000 pentru aderarea României la Convenţia Internaţională privind pregătirea, răspunsul şi cooperarea în caz de poluare cu hidrocarburi, adoptată la Londra la 30 noiembrie 1990, adoptat de Senat în şedinţa din 12 iunie 2000.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate în fond Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, pentru avize Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

15) Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.15/2000 pentru aderarea României la Protocolul din 1992 pentru amendarea Convenţiei internaţionale privind răspunderea civilă pentru pagubele produse prin poluare cu hidrocarburi - 1969, încheiat la Londra la 27 noiembrie 1992, adoptat de Senat în şedinţa din 12 iunie 2000.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate în fond Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, pentru avize Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

16) Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.16/2000 privind ratificarea unor convenţii adoptate de Organizaţia Internaţională a Muncii, adoptat de Senat în şedinţa din 12 iunie 2000.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate în fond Comisia pentru muncă şi protecţie socială, pentru aviz Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

17) Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.101/1999 pentru ratificarea Contractului de finanţare dintre România, Banca Europeană de Investiţii şi Regia Autonomă de Termoficare Cluj-Napoca, în valoare de 3,5 milioane Euro, destinat finanţării Proiectului de reabilitare a sistemului de termoficare Cluj-Napoca, semnat la Bucureşti la 20 august 1999 şi la Luxemburg la 18 august 1999, adoptat de Senat în şedinţa din 14 iunie 2000.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate în fond Comisia pentru buget, finanţe, bănci, pentru avize Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.

18) Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.102/1999 pentru ratificarea Contractului de finanţare dintre România, Banca Europeană de Investiţii şi Regia Autonomă de Transport Timişoara privind finanţarea Proiectului de reabilitare a transportului urban Timişoara, în valoare de 19 milioane Euro, semnat la Bucureşti la 20 august 1999 şi la Luxemburg la 18 august 1999, adoptat de Senat în şedinţa din 14 iunie 2000.

Cu acest proiect de lege au fost sesizate în fond Comisia pentru buget, finanţe, bănci, pentru avize Comisia pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi.