Parliamentary debates

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Şi eu vă mulţumesc.

Domnul deputat Tăriceanu.

Poftiţi.

Domnul Călin Popescu Tăriceanu:

Domnule preşedinte,

Doresc să vă anunţ, în numele semnatarilor, parlamentari ai Partidului Naţional Liberal şi ai Partidului Democrat, în număr de 55 de deputaţi, că dorim să depunem Moţiunea simplă pe tema politicii economice a Guvernului Adrian Năstase.

Conform Regulamentului, această depunere a moţiunii se face în plen, depunerea moţiunii o facem către dumneavoastră (La prezidiu, îi înmânează domnului vicepreşedinte Ovidiu Cameliu Petrescu moţiunea).

Domnul Ovidiu Cameliu Petrescu:

Da. Moţiunea este semnată de mai mult de 50 de deputaţi, se referă la o problemă de politică internă, va fi afişată la sediul Camerei şi va fi comunicată Guvernului, în vederea pregătirii dezbaterii moţiunii.

Deşi Regulamentul nu impune, semnatarii doresc ca s-o citească şi astăzi, nu numai în ziua dezbaterii.

Poftiţi, domnule deputat.

Domnul Călin Popescu-Tăriceanu:

Domnule preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Doamnelor şi domnilor parlamentari,

În temeiul art.64 din Constituţia României şi al art.79 şi 148 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, membrii Grupurilor parlamentare PNL şi PD, semnatari ai prezentei moţiuni, având în vedere eşecul politicii economice a Guvernului Năstase, prin neatingerea obiectivelor macroeconomice din Programul de guvernare, întârzierea nejustificată a proceselor de privatizare şi restructurare a întreprinderilor de stat din industrie şi agricultură şi incoerenţa politicilor fiscale ale actualului Executiv, având drept consecinţă stagnarea economică şi implicit scăderea nivelului de trai al populaţiei, supunem dezbaterii plenului Camerei următoarea moţiune.

Înainte de a trece la o analiză propriu-zisă a datelor, ţinem să facem câteva precizări legate de demersul nostru de astăzi. Moţiunea pe care v-o supunem dezbaterii este principala armă a opoziţiei, dar depăşeşte cu mult cadrul dezbaterii dintre putere şi opoziţie. Moţiunea de astăzi este un semnal de alarmă pentru toţi cetăţenii, care trebuie să înţeleagă că Guvernul îi conduce spre un dezastru economic, iar populaţia României se va afunda în cea mai neagră sărăcie.

Creşterea necontrolată a inflaţiei, împovărarea cetăţenilor cu noi taxe, îngheţarea privatizărilor şi blocarea reformei economice reprezintă marile trădări ale Guvernului în faţa propriului electorat.

Politica economică din această perioadă decisivă, în care ochii Europei sunt aţintiţi spre noi, riscă să arunce în aer viitorul României. În lipsa unui semnal privind voinţa reală de a face reformă, România nu va mai primi o altă şansă pe drumul integrării europene. Singura soluţie ca să ne smulgem din sărăcie este integrarea europeană asumată de Cabinetul Năstase prin Programul de guvernare.

Moţiunea pe care v-o supunem astăzi atenţiei este apelul nostru pentru oprirea derapajului României către contraperformanţa economică şi sărăcie.

În Programul de guvernare prezentat Parlamentului cu ocazia votului de învestitură, Cabinetul Adrian Năstase s-a angajat să reducă inflaţia până la nivelul de 25%. Tuturor ne este clar acum că acest obiectiv de politică macroeconomică nu mai poate fi atins.

În condiţiile în care în perioada ianuarie – aprilie, inflaţia a înregistrat rate lunare de peste 3%, când s-au simţit efectele măsurilor economice luate în anul 2000, rata anuală a inflaţiei va depăşi cu cel puţin 10 procente nivelul prognozat de Guvern. În Raportul Comisiei europene privind performanţele economice ale ţărilor central şi est-europene dat publicităţii luna trecută, pentru România se prognozează o inflaţie care se va situa între 37 şi 40% în anul 2001. Ţinem să precizăm că, în aceste condiţii, România înregistrează un trist record: cea mai mare inflaţie dintre ţările central şi est-europene.

Din păcate, politica bugetară promovată de PDSR şi Ministerul Finanţelor a ocolit brutal o colaborare absolut necesară cu Banca Naţională, principala instituţie abilitată să stabilească măsurile de politică monetară şi supraveghere în predictibilitatea ratei inflaţiei. Acest comportament nu lasă nici o speranţă într-o posibilă calmare a creşterii preţurilor.

Guvernul şi-a asumat, prin Legea bugetului, un deficit bugetar de 3,7%, sensibil mai mare decât nivelul solicitat de organismele financiare internaţionale şi cerut cu insistenţă de PNL şi PD, din considerente de corelare macroeconomică şi din necesitatea obiectivă de a realiza ţintele prevăzute.

Corelaţia optimă necesară accelerării reformei poate fi obţinută numai prin indicatorii în interdependenţa lor şi eliminând artificiile de construcţie ale bugetului consolidat. În acest sens, PNL şi PD au contestat art.41, 42 şi 43 din Legea bugetului de stat, însăşi Curtea Constituţională fiind în dificultate de pronunţare, prin aceste articole generându-se confuzii între indicatorii aprobaţi de Parlament şi cei altoiţi în execuţie de Guvern.

S-a reuşit să se impună o politică neclară, inconsistentă, prin care intervenţionismul Executivului, fără limită, poate avea consecinţe grave asupra fondurilor publice.

În lipsa unui acord cu Fondul Monetar Internaţional, finanţarea deficitului bugetar va trebui să se realizeze în cea mai mare parte din resurse interne. Este evident că, prin modul în care a structurat bugetul de stat, Guvernul nu va dispune de resurse suficiente, deoarece se alocă în continuare bani de la buget către societăţi care au făcut, în nenumărate rânduri, dovada incapacităţii lor de a returna aceste fonduri.

Deşi a pozat într-un superman al luptei cu preţurile, PDSR şi-a pierdut rapid forţa şi muşchii, dovedindu-se incapabil să mişte din loc obstacole inflaţioniste.

Legea bugetului de stat pe anul 2001 a reprezentat cea mai clară dovadă privind viziunea greşită a Guvernului Năstase în problematica reformei fiscale, în dezacord cu angajamentele europene. În anul 2001 este prevăzută o creştere a fiscalităţii cu 1,5%, faţă de anul precedent, ceea ce reprezintă o frână atât în calea creşterii economice, cât şi în privinţa colectării taxelor, fiind, în acelaşi timp, generatoare de evaziune fiscală.

Pe tot parcursul campaniei electorale şi la formarea Guvernului, reprezentanţii PDSR au promis relaxarea fiscală, iar după instalare Guvernul a uitat complet de angajamentele luate, înşelând speranţele cetăţenilor. Taxa pe valoare adăugată nu a fost redusă cu până la 9% pentru unele produse agricole şi alimentare de bază, iar cota standard a t.v.a nu s-a micşorat. Aplicarea impozitului pe venitul global a fost criticată iniţial cu vehemenţă de Ministerul Finanţelor, producând ulterior bâlbâieli guvernamentale referitoare la modificarea, renunţarea sau amânarea acestui impozit.

Politica guvernamentală în domeniul fiscal ne-a demonstrat că principiile enunţate de PDSR pe tot parcursul campaniei electorale, dar şi în Programul de guvernare nu au fost decât simple instrumente de propagandă. Cetăţenii vor plăti din buzunar mai multe taxe şi impozite, odată cu creşterea fiscalităţii prevăzută de artizanii Legii bugetului.

Deşi a proclamat încetarea acordării de scutiri şi taxe preferenţiale, Guvernul a dat o ordonanţă prin care s-au şters datoriile societăţilor comerciale rău platnice. De curând, Guvernul a anulat competenţele organelor teritoriale, mărind centralismul specific PDSR, în analiza şi acordarea eşalonărilor. În acest fel, de fapt, se sporeşte clientelismul politic bine supravegheat, determinând ca decizia economică să fie subordonată voinţei politice.

Practica acordării de subvenţii găurilor negre din economie a continuat, iar sistemul de accize a fost modificat în sensul creşterii acestora, măsură ce a generat protestele investitorilor străini. Nu s-a înţeles că asemenea măsuri determină un comportament evazionist.

În timpul campaniei electorale, PDSR şi-a făcut un obiectiv în sine din a susţine că privatizarea va ocupa un loc prioritar în agenda sa, în cazul în care va fi învestit cu încrederea oamenilor. După câştigarea alegerilor, şeful noii structuri guvernamentale nu a pierdut nici o ocazie pentru a anunţa că, din clipă în clipă, va demara marea privatizare. Din păcate, viaţa a bătut telenovela marii privatizări. Ca şi în cazul acestor ecranizări care se întind pe mai multe sute de episoade, marea privatizare propusă de PDSR s-a concretizat, până acum, într-un lung şir de amânări, tergiversări şi reveniri.

Faptele sunt foarte clare şi îngrijorătoare. Oficialii Băncii Mondiale şi-au exprimat nemulţumirea faţă de întârzierile privatizării întreprinderilor de stat din industrie şi agricultură şi au solicitat privatizarea celor 64 de societăţi comerciale prevăzute în Acordul PSAL, astfel încât singura performanţă a Executivului de până acum este că a reuşit să ducă la bun sfârşit privatizările Băncii Agricole şi OLTCHIM, obiective ale căror principale faze fuseseră deja parcurse în timpul guvernării anterioare. Din păcate, două picături într-o mare de promisiuni!

Ce să mai vorbim de faptul că Banca Agricolă, a treia bancă românească ca mărime, a fost vândută pe modica sumă de 15 milioane de dolari, în schimbul unor promisiuni! Pe de altă parte, Executivul a refuzat, din motive care ridică numeroase semne de întrebare asupra intenţiilor Guvernului să treacă în Legea bugetului de stat valoarea sumelor din privatizare. Acest fapt poate crea premisele unei mari privatizări de uz intern.

Neputinţa Guvernului în domeniul privatizării este concludentă şi prin lipsa de responsabilitate demonstrată în cazul SIDEX. Pasând nefiresc şi ilegal o responsabilitate incorectă, Cabinetul Năstase a creat un precedent deosebit de periculos.

Toate aceste elemente, la care se adaugă o încremenire evidentă în procesul privatizării, ne fac să ne întrebăm serios dacă PDSR are voinţa necesară pentru a finaliza procesul privatizării sau preferă să se întoarcă la originile căderii economice din primii ani ai erei Văcăroiu.

În condiţiile în care de succesul privatizării depinde, în mod esenţial, încheierea acordurilor cu instituţiile financiare internaţionale, PDSR trebuie să înţeleagă că încălcarea promisiunilor electorale nu mai este, în acest caz, doar un gest imoral, ci unul extrem de periculos pentru dezvoltarea pe termen mediu şi lung a României, pentru că nimeni nu va mai avea răbdare să aştepte la nesfârşit un ipotetic final fericit al telenovelei regizate de PDSR.

Toate forţele politice sunt de acord că România are nevoie de creştere economică. Ceea ce ne diferenţiază este strategia de atingere a acestui obiectiv.

Actuala putere încearcă să forţeze creşterea economică printr-o politică de investiţii care şi-a demonstrat eşecul în anii 1990 – 1996. Este vorba despre alocarea de importante fonduri tocmai către acele ramuri ale economiei care sunt ineficiente, consumă resurse şi sunt nerestructurate. Din păcate, PDSR, în ciuda eforturilor de îmbunătăţire a imaginii sale externe, continuă, de fapt, politica de subvenţionare a întreprinderilor care produc pierderi.

Privatizarea este singura alternativă viabilă pentru a limita cheltuielile publice în sectorul etatist. Lipsa voinţei în accelerarea privatizării constituie clar o dirijare a contribuţiilor din buzunarul cetăţenilor către clientela politică a PDSR.

Deşi se declară un susţinător fervent al sectorului privat, PDSR doreşte să realizeze creşterea economiei româneşti bazându-se pe întreprinderile de stat în majoritate nerestructurate şi ineficiente. În aceste condiţii, creşterea economică de 4,1% prevăzută în Programul de guvernare nu poate fi decât o himeră menită a-i înşela, încă o dată, pe cetăţeni. Raportul Comisiei Europene prognozează însă un nivel mult mai modest al creşterii economice pentru anul în curs de numai 1,8%.

Mai alarmante sunt însă estimările specialiştilor Comisiei Europene privitoare la evoluţia pe termen mediu a economiei româneşti. Acestea prevăd o scădere economică de 0,9%, în anul 2002, ceea ce demonstrează neîncrederea responsabililor de la Bruxelles în politica Guvernului Năstase, care doreşte performanţă într-o economie nerestructurată.

De asemenea, este de datoria noastră să atragem atenţia noului arc guvernamental că nu prin investiţii guvernamentale, comenzi de stat şi dirijarea resurselor în scopul îmbogăţirii propriilor membri de partid se realizează creşterea economică şi se îmbunătăţeşte nivelul de trai al populaţiei. Creşterea economică se înfăptuieşte în economia reală, unde cererea şi oferta, competiţia şi afirmarea valorilor pieţei se manifestă liber şi pot contribui la consolidarea mediului de afaceri.

Trebuie să adăugăm că, în acest an, se manifestă efectele măsurilor economice întreprinse în anul 2000, întrucât acestea doar acum încep să producă rezultate palpabile. Blocarea reformei economice constituie primul pas spre dezastrul economic care-şi va produce efectele începând cu anul 2002.

Demersul nostru încearcă tocmai prevenirea acestei situaţii. În concepţia noastră, motorul dezvoltării economice a României sunt întreprinderile mici şi mijlocii şi, în general, sectorul privat.

Dincolo de experienţa ţărilor occidentale în care aceste întreprinderi asigură, în general, creşterea avuţiei naţionale, mai există un argument în favoarea celor afirmate mai sus. Sectorul privat a fost principalul susţinător al bugetului României în ultimii ani. Cel mai bun exemplu este chiar bugetul pe anul în curs, în care 60% din venituri sunt preconizate a fi asigurate de sectorul privat.

Este bine ştiut faptul că o democraţie nu se poate consolida într-o societate în care există o falie între cei bogaţi şi cei foarte săraci. Pentru ca democraţia să prindă rădăcini în România, societatea noastră trebuie să fie dominată de o clasă de mijloc puternică, dinamică, al cărei principal suport sunt micii întreprinzători.

Sprijinirea IMM-urilor a rămas la stadiul declarativ, pentru că normele elaborate de Guvern pentru aplicarea legii îi plimbă pe întreprinzători de la Ana la Caiafa, de la un capăt al ţării la Bucureşti, iar ministerul de resort face simpozioane şi organizează întâlniri mediatice în loc să se ocupe de aceşti oameni care au o singură vină: cred că iniţiativa privată este determinantă pentru ameliorarea vieţii lor. Prin această abordare, nu s-a reuşit eliminarea birocraţiei statului în relaţia cu IMM-urile, măsura de sprijinire a acestora fiind anulată, în mare parte datorită normelor de aplicare şi a concepţiei generale de funcţionare a economiei de piaţă.

Noi, parlamentarii PNL şi PD, semnatari ai acestei moţiuni simple considerăm că derapajul economiei româneşti poate fi oprit prin măsuri urgente privind accelerarea privatizării şi restructurării întreprinderilor de stat şi a utilităţilor publice, reducerea inflaţiei şi a fiscalităţii, redefinirea politicii bugetare actuale şi mutarea centrului politicii de creştere economică pe stimularea sectorului privat şi încurajarea micilor întreprinzători.

Pentru a demonstra că nu exersăm politica, aşa cum încearcă să inducă primul-ministru, care bagatelizează situaţia gravă pe care o generează prin propriile neputinţe ale Cabinetului, evaluările noastre privind prognozele anului 2000 au fost confirmat deja de instituţii cu autoritate în domeniu şi specialişti ai Uniunii Europene.

Este semnificativ că însuşi preşedintele Ion Iliescu recunoaşte, voalat ce-i drept, că inflaţia va depăşi prognozele optimiste ale Guvernului şi chiar că acesta operează cu metode mai puţin perfecţionate.

Având în vedere Programul de guvernare şi mai ales necesitatea creşterii nivelului de trai al populaţiei, cerem Guvernului să adopte cu prioritate următoarele măsuri: garantarea dreptului de proprietate şi punerea în posesie a celor care au dreptul la proprietăţi funciare; crearea unui fond de creditare a activităţii IMM-urilor; eliminarea birocraţiei în relaţiile statului cu societăţile comerciale şi în special cu IMM-urile; posibilitatea utilizării beneficiilor obţinute în timpul anului, şi nu numai după depunerea bilanţului contabil; prevederea şi îmbunătăţirea cadrului legislativ privind întărirea disciplinei financiare şi aplicarea fermă a Legii falimentului; aducerea nivelului fiscalităţii la nivelul suportabil, pentru crearea unui comportament voluntar al contribuabililor; întărirea şi sporirea rolului Eximbank pentru promovarea exporturilor şi asigurarea riscurilor; privatizarea societăţilor din Acordul PSAL-1 şi încheierea Acordului PSAL-2; depolitizarea aparatului administraţiei publice; întărirea autonomiei locale şi reducerea intervenţionismului autorităţii publice centrale; controlul permanent al autorităţii executive şi al celorlalte autorităţi publice de către Parlament; elaborarea şi promovarea cu prioritate a legislaţiei prevăzute în Directivele europene şi dezvoltarea instituţională fără ingerinţe politice; controlul mai eficient al fondurilor publice, urmărindu-se execuţia bugetară în timpul anului şi nu post factum.

Faţă de cele prezentate mai sus, solicităm Guvernului să treacă urgent la aplicarea măsurilor preconizate, pentru a înscrie economia românească în parametrii de performanţă necesari pentru realizarea obiectivelor majore de integrare în Uniunea Europeană şi în NATO şi pentru creşterea nivelului de trai al cetăţenilor.

Partidele semnatare ale acestei moţiuni îşi exprimă întreaga disponibilitate de a sprijini adoptarea acestor măsuri care ar face dovada voinţei şi capacităţii politice a actualului Executiv de a produce o schimbare în bine în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor României.

Considerând că, indiferent de orientarea politică şi ideologică, colegii noştri din Camera Deputaţilor vor înţelege sensul demersului nostru şi i se vor alătura, în speranţa unei colaborări în beneficiul ţării, moţiunea a fost semnată de un număr de 55 de deputaţi din Grupurile parlamentare PNL şi PD, precum şi de deputaţi cu statut de independent.

Vă mulţumesc.