Sittings of the Chamber of Deputies of February 3, 2005

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.4/2005
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of February 3, 2005

2. Prezentarea scrisorii Preşedintelui României prin care Parlamentul României este informat cu privire la participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român (Irak, Afganistan, Bosnia-Herţegovina).

 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

  ................................................
Video in format Flash/IOS

Informăm Parlamentul, plenul Camerei Deputaţilor, în legătură cu scrisoarea din partea preşedintelui României.

În temeiul prevederilor Legii nr.42/15.03.2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, preşedintele României informează Parlamentul că a aprobat modificarea condiţiilor privind suportarea cheltuielilor naţionale de participare a României în cadrul Forţei de protecţie a misiunii ONU din Irak; suplimentarea cu 12 cadre militare de la Serviciul de protecţie şi pază a echipei de agenţi de protecţie apropiată care vor participa la misiunea ONU din Afganistan; retragerea din operaţiune "altHea", a detaşamentului de geniu compus din 45 de militari şi participarea, în continuare, a ţării noastre la această misiune cu două echipe HUMINT a câte 5 militari şi o echipă EOT formată din 3 militari.