Sittings of the Chamber of Deputies of September 19, 2006

  • Abstract of the sittings
  • Full-text of the sittings
  • Published in Monitorul Oficial no.138/2006
  • Video in format Flash/IOS Video - Flash & IOS

Sittings of the Chamber of Deputies of September 19, 2006

2. Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru modificarea art.104 alin.(3) din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic (rămasă pentru votul final).
 
see bill no. 551/2006

 

După pauză, şedinţa este condusă de domnul Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei Deputaţilor, asistat de domnii Dan Radu Ruşanu şi Ioan Munteanu, secretari.

Video in format Flash/IOS

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor şi domnilor colegi, vă rog să vă ocupaţi locurile pentru a putea începe.

Doamnelor şi domnilor deputaţi,

Declar deschisă şedinţa de astăzi a Camerei Deputaţilor şi anunţ că din totalul celor 331 de deputaţi şi-au înregistrat prezenţa la lucrări un număr de 248; sunt absenţi 83, din care 34 participă la alte lucrări parlamentare.

Continuăm cu dezbaterea iniţiativelor legislative înscrise pe ordinea de zi pentru şedinţa din ziua de marţi, 19 septembrie 2006.

Vă reamintesc faptul că vom avea o sesiune de vot final la ora 12.

Suntem, vă reamintesc, la punctul 11 de pe ordinea de zi, Propunerea legislativă pentru modificarea art.104 alin.(3) din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic. Legea are caracter organic. Raport de adoptare din partea Comisiei pentru învăţământ. Suntem primă Cameră sesizată. Dezbaterile generale s-au încheiat în şedinţa de ieri. Suntem la dezbateri pe articole. Avem un număr de amendamente admise, nu există amendamente respinse.

Dacă, pe raportul cu amendamente admise, există obiecţii, observaţii, comentarii la punctul 1, titlul legii? Nu sunt. Adoptat.

Punctul 2? Adoptat.

Puntul 3? Adoptat.

Am finalizat dezbaterea pe articole, rămâne pentru votul final.